Top 3 lucruri de NELIPSIT dintr-o creşă modernă

/ Adilabos / Leave a comment

Deşi de-a lungul timpului cei mai mulţi părinti au evitat să îşi înscrie copiii la creşă, în ultima perioada tot mai multe cupluri optează pentru această forma de instruire a prichindeilor lor. Fie pentru că au înţeles importanţa educaţiei încă de la vârste fragede, fie că, pur şi simplu, sunt foarte ocupaţi şi nu au timp să îşi supravegheze juniorii zilnic, cert este că din ce în ce mai mulţi părinţi apelează la ajutorul creşelor.

Deţii o creşă pe care vrei să o modernizezi? Îţi doreşti ca aceasta să se afle în topul preferinţelor atât în rândul părinţilor, cât şi al copiilor? Află care sunt lucrurile ce nu trebuie să lipsească dintr-o creşă modernă.

Iată care sunt lucrurile de nelipsit dintr-o creşă MODERNĂ:

1. Produse pentru curăţenie şi igienă

Atunci când părinţii caută creşa ideală pentru prichindeii lor, produsele pentru curăţenie şi igienă de care dispun acestea reprezintă unul dintre cele mai importante criterii de selecţie. Din acest motiv, dacă îţi doreşti ca instituţia pe care o conduci să fie în topul preferinţelor acestora, trebuie să te asiguri că le pui micuţilor la dispoziţie toate condiţiile necesare pentru un mediu curat. În acest sens, achiziţionează produse pentru igienă, uscătoare de mâini profesionale, dozatoare de săpun, dispensere de hârtie şi, mai ales, coşuri de gunoi. Având în vedere că îţi doreşti o creşă modernă, implementează sistemul de colectare selectivă a deşeurilor şi pentru interior – exterior comandă coşurile de gunoi pe arli.ro, site-ul care îţi pune la dispoziţie sisteme complete de igienă. Fără îndoială, dacă vei ţine cont de acest aspect, vei reuşi să ai o creşă modernă şi, implicit, să convingi cât mai mulţi părinţi că aceasta este alegerea potrivită pentru juniorii lor.

2. Cărucioare şi premergătoare

În orice creşă se regăsesc măsuţe, scaune şi pătuţuri pentru cei mici şi, fără doar şi poate, acestea nu pot lipsi nici din creşa ta. Cu toate astea, dacă îţi doreşti să te diferenţiezi de restul instituţiilor de acest tip, ar trebui să investeşti mai mult în confortul şi siguranţa juniorilor. Drept urmare, comandă, pentru început, câteva cărucioare şi premergătoare, care să le permită micuţilor să se deplaseze fără a fi expuşi la riscuri şi, totodată, care să ajute îngrijitoarele să îi supravegheze pe aceştia într-un mod cât mai eficient. În acest sens, pe Strollers ai preţuri ieftine la cărucioarele 2 în 1, dar şi la premergătoare. Aşadar, pentru a putea oferi copiilor un mediu sigur şi confortabil, nu ezita să modernizezi creşa prin achizitionarea acestor produse.

3. Cabinet medical

În general, în grădiniţe, creşe şi şcoli sau, mai precis, în locurile în care îşi petrec timpul foarte mulţi copii, epidemiile de gripă şi răceală se răspandesc cu mult mai multă uşurinţă. Din acest motiv, pe lângă igienă şi siguranţă, un alt lucru de care părinţii ţin cont atunci când aleg o creşă pentru cei mici este reprezentat de existenţa unui cabinet medical. În consecinţă, ar trebui să te asiguri că şi în creşa pe care o conduci există unul şi, bineînţeles, că acesta este dotat cu aparatură modernă.

În concluzie, asigură-le micuţilor toate aceste condiţii, astfel încât să te poţi diferenţia cu uşurinţă de restul creşelor şi, fără îndoială, vei reuşi să conduci una dintre cele mai moderne instituţii de îngrijire a copiilor.

(ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL)

Furtună de coduri sau când ploile de toamnă nu mai sunt ceva obişnuit

/ Adilabos / Leave a comment

De câteva zile fiecare român – cel puţin din cei care au cont de Facebook, blog ori youtube – se mai pricepe la încă un lucru pe lângă fotbal şi politică: la meteorologie.

Paranteză1. Eu mă mai pricep – sau aşa am pretenţia – şi să filmez. Aflat la un bograci la fratelo, mi-am luat telefonul şi am filmat furtuna ce a lovit Beiuşul şi urmările ei. Imaginile sunt mai jos.

Revin la meteorologia la cere ne pricepem toţi. Ştim că norul care ne trece deasupra capului e de tip cumulus sau altostratus (vivat Google! 🙂 ), ştim pentru ce zone şi intervale a emis ANM vreun cod, iar lucrurile din viaţă începem să le împărţim în verzi, galbene, portocalii sau roşii.

Mai nou, nu mai vorbim normal când se apropie o vijelie. Discutăm despre asta utilizând construcţii gen „celulă de furtună” ori „mezociclonul e aproape”. E adevărat, sînt convins că e doar efectul nebuniei din media şi din rândul autorităţilor, care numai despre asta vorbesc.

Apropo de autorităţi şi media…

…nebunia de după furtuna din vest, cea de duminică, a ajuns până acolo încât pentru o avertizare altădată banală şi neluată în seamă:

  • elevii sunt lăsaţi mai repede de la şcoli,
  • părinţii se îmbulzesc printre ambuteiaje să-şi ia odraslele acasă
  • primarul Bucureştiul face declaraţii superserioase şi grave pe tv
  • iar burtierele se îngălbenesc ori se înroşesc – după caz – anunţând coduri în Arad, Cluj sau Bacău; de altfel, avertismente care se emit în mod normal pe timp de ploi, caniculă, îngheţ sau ceaţă
  • se iau măsuri bombastice pentru o furtună care nu mai e furtună şi se emit avertismente pentru un vânt de 35 km/h.

Paranteză2. În schimb, iată cam ce a lăsat în urmă un vânt care a bătut cu cel puţin o viteză dublă, duminică, în Beiuş.

Revin. Mai ales pe internet îşi dau cu părerea tot felul de oameni care consideră neinteresante explicaţiile specialiştilor şi preferă să meargă pe principiul „ştiu io mai bine”. Lor li se pare că un meteorolog ar trebui să fie un tip care ştie totul şi anticipează orice mişcare în domeniul evoluţiei vremii. Iar dacă prognozele nu se împlinesc, la naiba cu meteorologii. Nu ştiu nimic, n-au habar, asta-i România!

Alţii s-au isterizat şi văd în orice ploaie un pui de uragan.

Să nu uităm că vorbim de prognoză meteo.

În anii 80, Institutul Regal de Meteorologie din Suedia a obținut premiul pentru umor al Academiei Suedeze pentru că a nimerit prognoza în vreo 100 de zile din cele 365 ale anului. 😀

Discutăm despre un pronostic, de o estimare, deci de un grad relativ mare de „s-ar putea…” S-ar putea să se întâmple, s-ar putea să nu.

În plus, politicienii au găsit până şi în asta un motiv de a se acuza reciproc, de a face declaraţii penibile – a se vedea premierul Tudose versus primarul Timişoarei.

Şi totuşi, ceva bun e în toată nebunia asta:

  • oamenii par să ia mai în serios avertismentele meteorologilor. Până acum, în momentul în care publicam pe site-ul televiziunii sau pe Facebook o informare meteo sau un avertisment, se găseau unii să ne ia la mişto. Acum sînt mai puţini. Dar sînt…
  • prin studiouri tv şi la radio sunt chemaţi meteorologi care să explice ce şi cum cu previziunile despre vreme, ce e cu codurile. Poate aşa mai înţelegem şi noi şi nu mai criticăm fără să ştim ce.
  • cei care chiar vor să ştie mai dau o raită şi pe site-urile de specialitate. Ceea ce nu-i rău.

Sunt de acord că autorităţile trebuie să anunţe oricând urmează să se întâmple ceva nasol, mai ales din punct de vedere meteo. O fac non-stop când măresc taxe, impozite, preţuri – nu văd de ce să nu o facă şi acum. E treaba lor să găsească o modalitate prin care informaţia să ajungă la populaţie.

Părerea mea e că sirenele, SMS-urile şi oleacă de discernământ – toate combinate – ar constitui soluţia ideală.

Dar şi aici e nevoie ca specialiştii să mai lucreze la viteza de reacţie. Nu de alta, dar aplicaţia mea de pe telefon – DSU îi zice – mă anunţă că urmează un fenomen meteo la 2-5 minute de la momentul în care avertizarea a intrat vigoare. 🙁

Totuşi, să nu uităm că e toamnă…

…un anotimp în care e normal să plouă. Chiar şi torenţial ori cu vânt mai puternic. Că aşa a lăsat bunul Dumnezeu. Aşa cum vara poate fi caniculă, iar în lunile de iarnă e normal să fie frig. Uneori tare frig.

Şi mai ţine şi de un fel de-a fi al oamenilor. Bunica, Dumnezeu să o ierte, ştia că dacă norii vin dinspre munte, aduc ploaie. Ori dacă vântul se înteţeşte dinspre vale, va cădea grindină. Şi avea grijă ca toată lumea să fie în casă când ploua; iar dacă afară trăznea şi fulgera, ştia că trebuie să împlânte un cuţit în pragul uşii.

Nu ştiu de ce şi nu ştiu cum, dar câteodată chiar avea efect.

Iar când ploaia îi prindea pe oamenii satului pe câmp, se ascundeau sub căpiţe, niciodată sub pomi. Bătrânii ştiau noţiuni de bun simţ şi de protecţie ş le aplicau, fără să primească înştiinţări nowcasting pe mobil ori la radio.

Şi tot legat de copilărie…

…o furtună ca aceea de duminică a lovit Beiuşul meu prin 1982. Eram grupa mare la grădiniţă şi în noaptea în care a lovit urgia m-am ascuns cu fratelo sub o plapumă. În mintea noastră de copii, aşa scăpam de furtună. Nu mai vedeam lumina fulgerelor şi ni se părea că urletul vântului mai scădea din forţă dacă ne puneam şi o pernă pe cap. 🙂

În acel an, furtuna a smuls turla bisericii din centrul oraşului şi a aruncat-o pe şosea, iar multe case, printre care şi a noastră, au rămas cu multe ţigle lipsă. Tata, Dumnezeu să-l odihnească, şi-a petrecut noaptea în pod, încercând să nu lase ploaia şi vântul să ia totul de pe casa construită de mâinile lui şi ale mamei.

Iar eu am rămas de atunci cu imaginea norilor negri ca tăciunele care se prăvăleau o zi sau două mai târziu peste oraş, luminaţi pe soarele pe care îl înghiţeau în goană.

Vara lui 2017. Concediul de cinci stele. Superior :)

/ Adilabos / Leave a comment

No, ceau la toată lumea! Sau szia stok, că tot e vorba în postarea asta despre concediul petrecut în Ungaria, la Sarvar. Unde n-am vorbit ungureşte, dar toată lumea ne-a servit cu ce am cerut. În germană sau engleză. 😉 Să mai zică cineva că ungurii şi românii nu reuşesc să se înţeleagă, chiar dacă nu vorbesc aceeaşi limbă.

Aşadar, după ce acum trei ani am vizitat Riviera franceză, acum doi ani ţara lemurienilor, iar anul trecut capitala cea multiculturală a ţării lui Mozart, vara lui 2017 a fost dedicată Ungariei prietene. Unde ai locuri faine de văzut, multe dintre ele total necunoscute, mie cel puţin.

Unele dintre locurile astea au fost pe traseul concediului din august şi despre ele va fi vorba în următoarele postări. Să-i dăm drumul, zic. 🙂

Sárvár.

Un orăşel cochet de vreo 15 mii de locuitori, undeva lângă graniţa maghiaro-austriacă. N-am auzit de el până acum şase săptămâni. Dar s-a dovedit tare nealcoş – o să vă povestesc de el şi o să-l prezint într-o altă postare.

Zona e renumită în ţara vecină pentru apa termală şi pentru băile de aici.

Înainte de a porni la drum am verificat repede pe internet distanţă, locuitori, istoric. Ca să ştim unde ajungem. 😉 Nu intru în detalii, le puteţi afla aici.

Pentru început, pe mine m-a interesat că am de făcut vreo 470 de kilometri din Oradea până acolo. Cu trecere prin Budapesta, urmată de un traseu pe M1 spre Viena şi apoi viraj la stânga, cu drum pe autostradă spre Balaton. Apropo de drumuri, autostrada care se desprindea spre sud din cea spre Austria nici nu apărea pe gps-ul nostru – updatat anul trecut. Construiesc vecinii noştri într-o veselie drumuri rapide. 🙂

Am căutat şi ce înseamnă „cinci stele superior”, cât se lăuda Hotel Spirit din Sárvár că oferă la cei mai puţin de 10 ani de la deschiderea lui. Am aflat răspunsul care mi-a fost apoi confirmat timp de patru zile: odihnă cât cuprinde, relaxare în piscinele cu apă termală ori în saune moderne, dar şi plimbări şi mâncare de la foarte bună în sus. Totul în condiţii de lux, într-o imensă zonă verde, tare liniştită, pe care am admirat-o de la balconul camerei noastre.

Şi preţul a fost pe măsură, dar, ca tot ce ţine de bani, nu dau detalii. 😀

(click pe foto pentru mai multe poze)

 

 

– E prima dată când stau într-un hotel de cinci stele. Asta le-am mărturisit doamnei mele şi lui Aspi când am tras maşina în faţa hotelului şi tipul în costum a venit, foarte oficial, să ne ia bagajele. Apropo de asta, noi eram îmbrăcaţi turistic-style, în adidaşi şi pantaloni scurţi. Doar eram în vacanţă, nu? 😉

Adevărul e că nu-mi imaginam cât de răsfăţat poţi fi într-un astfel de aşezământ. 🙂

Totul îţi era oferit pe tavă, iar condiţiile chiar au fost de cinci stele. Deşi hotelul a fost plin, nu am avut parte de tradiţionala înghesuială nicăieri. A fost linişte prin hotel, agitaţie nederanjantă la piscină, atmosferă plăcută la restaurant şi în zona de relaxare.

Camerele – curate, elegante, spaţioase. Aerul condiţionat a fost obligatoriu în condiţiile în care sejurul nostru a însemnat zile cu 39 de grade. Oricum nu stăteam decât seara şi noaptea acolo, dar am dormit ca un prunc (eterna mea problemă – salteaua care oriunde mergem nu era ca aceea ideală de acasă, de data asta a fost nemaipomenită). Iar netul a mers ca uns – important pentru mine, care am mai lucrat online şi de acolo.

Că tot veni vorba de mâncare…

…în momentul în care scriu postarea mă uit la senvişul matinal din farfuria de pe masa din bucătărie şi mă gândesc la tot-ce-vrei-şi-ce-nu-vrei-ul de care am avut parte la Sárvár. Hmmm, chiar am putut alege cam orice ne-a dorit papilele gustative.

Evident, pe mine m-au atras preparatele din carne, dar nu am ratat brânzeturile şi nici prăjiturile. 😉

Referitor la restaurant: dimineaţa, domnul sau doamna de la intrare îţi permitea să intri în tricou şi bermude. În schimb, seara îţi atrăgea atenţia că e obligatoriu materialul textil până la glezne. Fără pantaloni nu era permis accesul în lumea abundenţei culinare. Noroc că ni s-a explicat din timp, la recepţie, care e treaba, aşa că nu a fost nevoie să ne schimbăm garderoba ca să cinăm.

La scăldat

Am şi nimerit noi exact perioada de cod roşu la noi acasă, în Bihor, şi de galben prin zona Sárvárului. Adică au fost vreo 39 de grade în două zile, dar nu le-am simţit atât de puternice precum sună. 🙂 Cum ne încălzeam pe şezlong, săream în apa din piscine ori ne hidratam cu o bere.

Rar mi-a fost dat să am parte de atâta civilizaţie şi bun simţ, relaxare şi curăţenie cum a fost la piscinile de la Spirit Hotel. A fost nemaipomenit să nu urle tot felul de cefe late lângă tine ori să nu stai ca focile în bazine.

Evident, am încercat şi saunele complexului. Sunt mare amator de astfel de senzaţii de când Aspi mi-a arătat prima dată ce înseamnă să respiri la 90 de grade. 😀

Am experimentat cu ocazia asta prima saună în care tipul care învârtea prosopul cânta ceva melodie ce se scurgea dintr-o tabletă. Asta în timp ce ne împărţea gheaţă şi ceva cremă care trebuia să ne facă să rezistăm ultra-arşiţei dinăuntru. Deşi am oareşce experienţă, am ieşit de acolo cu o vagă durere de cap şi cu vreo 2 kile mai uşor. 😉

În schimb, mi-a plăcut la maximum un duş care imita furtuna tropicală ori ploaia amestecată cu stropii valurilor de la malul oceanului, oricare ar fi fost el. Îmi tot venea să încerc senzaţiile mişto oferite de vârtejurile de apă şi să le fac în ciudă celor care voiau să le simtă şi ei. Dar nu puteau de subsemnatul. 😀

Nu m-am răbdat şi am testat şi sala de forţă amenajată în hotel. Bine pusă la punct, cu aparate moderne – am stat cam o oră jumate înăuntru.

Concluzii

E interesant să descoperi locuri de care nu ştiai nimic, dar care îţi oferă condiţii nemaipomenite. E super să petreci câteva zile de relaxare în condiţii la care doar ai visat!

E altfel să stai doar într-un complex, dar să nu te plictiseşti nici măcar o secundă. Sincer, câteodată chiar simţi nevoia să te „injectezi” cu o astfel de doză de relaxare şi să-ţi încarci astfel bateriile. A fost primul concediu în care chiar asta am făcut: ne-am relaxat. 

Că doar pentru asta e concediul, nu?

P.S. În următoarele postări: despre o plimbare cu trenuleţul, ca în copilărie, despre întâlnirea cu… măgarul şi briza de pe Balaton. A, şi despre alungarea unor vrăjitoare. 😉

Nu eşti niciodată punctuală? Iată câteva TRUCURI FOLOSITOARE pentru a câştiga timp!

/ Adilabos / Leave a comment

A fi mereu în întârziere poate să reprezinte un mare dezavantaj, pentru că te pune într-o lumină proastă faţă de cei din jurul tău şi îţi dă planurile peste cap. Numeroase studii pun acest lucru pe seama faptului că persoanele care întârzie, de obicei, încearcă să îndeplinească mai multe task-uri într-un timp foarte scurt. De asemenea, se pare că acestea au dificultăţi în administrarea timpului personal. Dacă te afli şi tu în această categorie, poţi să descoperi, în continuare, câteva tipsuri care te vor ajuta să câştigi timp şi să încerci să nu mai întârzii.

Iată ce poţi face pentru a fi o persoană punctuală:

  • Întârziată, dar frumoasă!

    Aspectul exterior este foarte important pentru o femeie, majoritatea preferând să sară peste micul dejun sau să întârzie la locul de muncă pentru a se aranja. Nu-i aşa că şi tu eşti una dintre ele? Ei bine, ca să nu ieşi din casă cu ochii încercănaţi şi fără pic de culoare în obraji, poţi să foloseşti o gamă de produse cosmetice care se aplică uşor, pentru a nu fi nevoită să petreci mult timp în faţa oglinzii. De exemplu, poţi să găseşti un fond de ten compact sau mat pe www.BOTTEGAverde.ro, pentru dimineţile când te trezeşti mult prea târziu ca să realizezi un machiaj complex. Îţi va acoperi toate imperfecţiunile, iar ingredientele sale naturale îţi vor îngriji delicat pielea.

  • Ai grijă de maşină!

Dacă nu obişnuieşti să foloseşti mijloacele de transport în comun şi preferi să mergi la job cu maşina personală, trebuie să te asiguri că aceasta funcţionează în condiţii optime. În acest fel, când te grăbeşti, nu vei avea neplăceri şi vei ajunge la timp la destinaţie. Ca să faci tot ce este necesar pentru a-ţi îngriji maşina, găseşti pe Neobat.ro acumulatori auto şi vei fi pregătită în situaţii de urgenţă. Cu toate acestea, ai grijă să conduci cu prudenţă, chiar dacă te grăbeşti, pentru a evita accidentele de orice tip care se pot produce din cauza vitezei prea mari.

  • Pregăteşte-te din timp!

Dacă îţi este greu să te trezesti devreme dimineaţa, ai putea să faci un efort şi să te pregăteşti de seara, pentru a câştiga puţin timp. De exemplu, poţi să îţi aranjezi ţinuta cu care te vei îmbrăca, să îţi faci ceva de mâncare sau să îţi pui în geantă toate lucrurile de care vei avea nevoie a doua zi. Dimineţile tale vor fi mult mai organizate şi nu vei mai pierde timp efectuând toate aceste acţiuni, pentru că te-ai ocupat deja de ele.

Fii mai organizată şi încearcă să îţi planifici responsabilităţile, astfel încât să le duci la bun sfârşit în timp util. Acest lucru poate să fie extrem de folositor, dacă ai un stil de viaţă foarte solicitant şi aglomerat!

(ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL)

Sacrificii? Nu! Bătaie de joc printre gropi, case dărâmate şi tranşee

/ Adilabos / Leave a comment

Sunt conservator în privinţa multor lucruri, dar când vine vorba de condiţiile de trai sunt un susţinător devotat al progresului. Şi al civilizaţiei, evident. Apreciez faptul că în Oradea au fost modernizate zonele centrale, au fost amenajate parcări de domiciliu, au fost sistematizate zone întregi şi au fost reabilitate superbele clădiri istorice din zona centrală.

Localnicii au acces mai rapid la serviciile administraţiei locale, ai căror funcţionari nu mai au atitudinea de vătaf din trecut. Apar noi investiţii în oraş, zona creşte economic – sunt multe lucruri care îmi plac.

Dar dincolo de aceste realizări – incontestabile, de altfel – nu pot să mă fac că nu văd bătaia de joc la care sunt supuşi zilnic şoferii din oraş şi trecătorii care au drum prin zonele unde se fac tot soiul de lucrări. Şi aici mă refer la cei care fac aceste lucrări.

Să vorbim la concret.

Pe strada Tudor Vladimirescu se lucrează de câteva săptămâni la introducerea unor conducte pentru sistemul de termoficare al oraşului. Nu discut calitatea şi necesitatea lucrărilor – nu sunt specialist, nu mă pricep. Dar mă enervează la culme şanţurile săpate de-a latul drumului şi acoperite în batjocură cu balastru.

Au apărut denivelările, iar diferenţa faţă de nivelul asfaltului e uneori de două laturi de palmă. Aşa că maşinile care trec peste ele riscă să-şi distrugă baia de ulei sau să-şi rupă vreo roată. Evident că niciun şofer nu-i atât de tembel încât să abordeze şanţurile respective cu mai mult de 5-10 km/h, dar nici asta nu-i garantează securitatea.

Între timp, muncitorii îşi văd de treabă – bine fac, fără să-i intereseze nervii şoferilor – au ei propriii lor nervi. Iar beneficiarii lucrărilor, care – bănuiesc – sunt cei din primărie, nu am auzit să-i oblige pe constructori să amenajeze nişte treceri de bun simţ pentru maşini.

Astfel de bătăi de joc la adresa şoferilor se întâlnesc şi în alte zone. La început de săptămână am crezut că se surpă sub  maşină grohotişul din şanţul săpat aproape de Palatul de Justiţie – atât de prost era aruncat. M-am bucurat că am trecut încetişor fără a-mi atinge pragurile ori baia de ulei.

Iar de semnalizare… ce glumă imbecilă! 🙁 Noaptea ai toate şansele să nu observi lucrările. La alţii sunt luminate şi indicate prin semnalizatoare luminoase. La noi…

Asta arată cât de puţin suntem respectaţi ca simpli cetăţeni. Înţeleg că mai trebuie să facem şi sacrificii, dar călătorind în străinătate mi-am dat seama că ăsta e un slogan pe care l-am înfiat prea repede şi căruia îi acordăm o însemnătate prea mare.

Cum e la alţii?

În Viena – dau exemplu ăsta pentru că am avut parte de el – o banală săpătură într-un cartier a fost super-semnalizată şi pur şi simplu baricadată cu nişte scânduri în aşa fel încât să nu se producă – ferească Dumnezeu! – vreun accident. Nici măcar vreun drojdier n-avea cum să-şi răstoarne fizicul în zona de lucrări.

Iar peste şanţul săpat în şosea au fost aşezate scânduri, pe marginea cărora a fost turnat nişte asfalt care făcea legătura cu cel vechi. Ca să nu se clatine prea tare maşinile. Şi chiar nu s-a simţitvreun tremurat când treceai prin zonă.

E vorba de respect, domnilor! De un principiu normal al oricărei societăţi civilizate.

Nu doar şoferii sunt desconsideraţi. Şi pietonii fac sacrificii 🙁

Din nou să discutăm la concret. Pe Strada Oneştilor, aproape de Kaufland-ul din Ioşia, a început dărâmarea unor case expropriate. În loc să scriu cum se fac lucrările – nesemnalizate şi nici măcar separate cu o banală bandă de plastic de zona prin care trec pietonii şi maşinile, mai bine vă arăt două fotografii făcute în seara asta în zonă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă vă uitaţi la a doua fotografie, vedeţi ceva care atârnă şi care poate să cadă oricând. Un tată cu copilul lui au accelerat când au trecut pe sub chestia aceea. Întreb şi eu: dacă îi cade cuiva în cap şi îl nenoroceşte, cine răspunde?

Sau nu ne interesează? Plecăm capul şi acceptăm astfel de pericole pe motiv că e nevoie de sacrificii ca să ne fie bine.

Sincer, nu e nevoie de astfel de sacrificii. Sînt inutile. E nevoie de bun simţ, de respect, de aplicarea unor norme de lucru civilizate. Principii care pot fi impuse chiar prin forţa legii, asta însemnând aplicarea unor amenzi babane. Care chiar sunt prevăzute în legislaţie, dar extrem de rar puse în practică.

Probabil tot pe principiul „las’ că e bine şi aşa. S-o termina lucrarea şi lumea va uita. Câinii latră, caravana trece.”

Numai că din cauza acestui „principiu” au murit oameni în alte locuri. Şi ce dacă? Oricum nu am învăţat nimic. „Nouă nu ni se poate întâmpla!”

Dar dacă…

Recunosc. Şi eu am fost un laş, care s-a limitat să înjure în barbă de câte ori a dat într-un şanţ abandonat în mijlocul şoselei, nesemnalizat şi acoperit în batjocură cu nişte pietriş. Am ocolit bucăţi de tencuială căzute pe caldarâm, printre oameni, şi nu am zis nimic. Am mers mult timp pe ideea că e nevoie de sacrificii pentru a trăi mai bine.

Dar măcar să ne spunem nemulţumirile cu voce tare.

Facebook, comentariile şi nimicurile de dincolo de tastatură

/ Adilabos / 1 Comment

Când, la ceas de seară, o vecină aduce vestea că a lu’ Cutare de pe uliţa dinspre şcoală a murit, oamenii din sat se închină, îşi fac cruce şi spun un „Doamne, iartă-l!”

Când se pun în faţa televizorului şi aud că bolile, accidentele ori cine ştie ce alte întâmplări au trimis în amintire persoane mai mult sau mai puţin cunoscute, oamenii din sat clatină din cap şi, inspirând adânc, cer bunului Dumnezeu îngăduinţă pentru cel plecat.

– Le-o avut iel p’ale lui, da’ n-o fost om rău. Amu’, tăţi greşim. Ce ţî viaţa asta… Doamne, dă-i hodină!

Despre morţi numai de bine, nu? Plecarea unui om pe care l-am cunoscut cât de cât e momentul în care alungăm întâmplările şi lucrurile mai puţin bune pe care le ştim despre el şi le căutăm prin memorie pe cele faine. Sau pur şi simplu zicem un „Doamne, iartă-l!” şi ne vedem de treabă. Că doar viaţa noastră şi a celorlalţi merge înainte.

Aşa fac oamenii normali care, cică, reprezintă majoritatea.

Numai că atunci când unii se aşează în faţa tastaturii, se schimbă complet, iar numărul idioţilor se multiplică nebănuit şi exagerat. Atunci gunoiul uman capătă formă şi se revarsă, prin comentarii mai ales, pe reţele de socializare ori pe saituri şi bloguri.

Ascunşi după nick-name-uri croite după o logică ce scapă multora ori afişându-şi cu o mândrie vecină cu prostia numele real, penibilii ăştia aruncă cu jeg în toată lumea. Evident, în cei care au alte idei, care nu se aliniază standardelor imunde pe care ei le promovează.

Aşa iau naştere situaţii mizerabile de-a dreptul, de genul celor care au apărut în aceste zile pe Facebok. Nu dau link, nu merită să promovăm formulările handicapate – cum să le zic altfel? Recent, fel de fel de utilizatori – masculi şi femele, deopotrivă – se bucurau de moartea unor doamne, pe motiv că acestea au fost membre ale unui partid.

Cât de hidos poţi fi la suflet încât să anunţi pe internet că te bucuri că „a crăpat X sau Y” ori că „aşa să păţească toţi …-iştii”? Cât de grav avariat moral poţi fi să te cerţi cu cei care te roagă să încetezi cu porcăriile ejectate din micimea şi întunecimea minţii tale? Să nu vrei să renunţi şi să nu încetezi să acuzi, să sfidezi, să bălăcăreşti. Nu-l cunoşti pe cea pe care o desfiinţezi la foc automat, dar tu eşti judecător suprem şi dai verdicte formulate imoral şi dezgustător.

Afectat de ce a citit în ultimele zile, colegul Claudiu Mihuţ îmi zicea că s-a gândit să-şi închidă Facebok-ul.

Nu asta e soluţia!

De ce să te retragi din faţa cotropitorilor cu minte îngustă şi să laşi să transforme tot într-o mocirlă? Nu! Să plece ei! E simplu: conturilor nimicurilor să fie raportate de cât mai multe persoane. Băieţii lui Zuckerberg vor trece astfel la suspendarea lor şi apoi le vor şterge.

Nu te retragi din faţa unor neanderthalieni ai comentariilor online. Încerci să le explici, să-i „tratezi” cu cuvinte blânde. Nu înţeleg, treci la next level: nu le răspunzi cu aceeaşi monedă, ci îi scoţi din reţea.

Exact cum atunci când te doare o măsea, nu o loveşti cu ciocanul, ci o tratezi, iar ca soluţie finală o scoţi. Altfel rişti să îţi afecteze organismul.

Nu am nimic cu cei care CRITICĂ, dacă o fac cu bun simţ şi cu argumente.

Dar ştiu că libertatea de exprimare se opreşte acolo unde începe jignirea, mârlănia, calomnia. Nu cer judecarea şi împuşcarea celor care fac astfel de lucru. Dar nici nu vreau să am de-a face cu ei.

Să-şi facă propria reţea de socializare în care să se porcăiască reciproc. Doar că, fac pariu că nu le-ar plăcea. Asta pentru că între ele nimicurile astea se înţeleg şi nu se atacă. Se hrănesc în schimb din oprobriul celorlalţi şi trăiesc pentru a-i ataca nejustificat.

 

 

Tortul cu poză, o variantă sigură şi la îndemână

/ Adilabos / Leave a comment

Torturile cu poză sunt varianta clasică, dar elegantă, care te scoate mereu din încurcătură și nu dă greș niciodată. Fie că e vorba de aniversarea unei persoane dragi, fie că e o petrecere corporate, tortul personalizat cu poză este o alegere cu care mergi la sigur de fiecare dată.

Când vine vorba de organizarea unui eveniment festiv, tortul este partea cea mai pretențioasă. Trebuie să fie pe placul invitaților, să atragă privirile și, în funcție de ocazie, să fie în acord cu tematica și scopul petrecerii. Este un fel de brand al evenimentului și al celui pentru care este organizat acesta.

Alegerea unui ornament care să corespundă tuturor cerințelor poate fi o sarcină dificilă, cu care nu vrei să îți bați capul. Sau poate pur și simplu nu vrei să dai bani pe marțipanul de decor, pe care nu îl mănâncă nimeni de obicei. Oricum ar fi, tortul cu poză te salvează din orice situație.

Clasicul e mereu la modă

De multe ori poate fi dificil să te decizi care ornament este cel mai potrivit pentru tortul pe care urmează să-l cumperi. Nu vrei nici clasicele floricele din frișcă, fructe sau ciocolată, nici vreo figurină mai sofisticată, care, oricât de spectaculoasă ar fi, nu se potrivește cu ce ai tu nevoie.

Un tort clasic, cu o fotografie reprezentativă, s-ar putea să fie cea mai bună soluție. Fie că e vorba de o zi de naștere, o aniversare de nume sau o petrecere la birou, ideea de a lega simbolistica tortului de o amintire imortalizată într-o fotografie dă mereu roade. Simplu și de efect!

În cazul petrecerilor pentru copii, torturile decorate cu personajul preferat din desenele animate îi vor bucura cu siguranță pe cei mici. Pisicuța Hello Kitty sau îndrăgiții supereroi Superman și Batman vor fi, cu siguranță, cireașa de pe tort. În cazul în care copilul a trecut de perioada desenelor animate, poți opta pentru un tort personalizat chiar cu poza copilului. Cu siguranță îl va transforma într-o mică vedetă și îl va face să se simtă special.

Tortul cu poză te ajută să economiseşti timp

Având în vedere traficul infernal din București, să te deplasezi fizic până la o cofetărie s-ar putea să nu fie mereu cea mai bună opțiune. Și nici o cofetărie de cartier s-ar putea să nu prezinte atât de multă încredere. Așa că nu rămâne decât să apelezi la o cofetărie online.

Nimic nu e mai simplu și rapid decât să găsești produsul dorit la câteva click-uri distanță. Dacă te-ai hotărât deja cu ce fotografie vei decora tortul, mai trebuie doar să găsești o compoziție potrivită și să plasezi comanda.

Spre deosebire de torturile cu decoruri tridimensionale, unde s-ar putea să fii nehotărât în privința modelului sau să nu te mulțumească opțiunile de pe site, în cazul tortului cu poză, lucrurile sunt mult mai simple. Singurul lucru de care să te preocupi cu adevărat este ca fotografia cu care vrei să decorezi tortul să fie la o rezoluție mare. În caz contrar, te vei trezi cu un tort a cărui suprafață va avea o calitate vizuală nu tocmai bună.

Un alt avantaj al tortului cu poză este că te scapă de povara ornamentelor pe care trebuie să le dai jos ca să poți tăia tortul și care nu tot timpul pot fi mâncate. Fotografia care acoperă tortul este imprimată pe o hârtie comestibilă și foarte ușor de tăiat, ceea ce îți va da, cu siguranță, mai puține bătăi de cap.

Asigură-te că alegi cea mai bună cofetărie online

Oricât de simplu de realizat ar părea un tort cu poză, spre deosebire de unul cu ornamente tridimensionale, există și aici câteva detalii care fac diferența. Înainte să te interesezi cât costă un tort personalizat cu poză, ar trebui să te gândești la calitatea produsului.

Așa că este de preferat să ai în minte câteva criterii de selecție atunci când apelezi la o cofetărie online:

  • Posibilitatea de a plasa comanda de oriunde din București
  • Livrare în condiții optime
  • Opțiunea de a-ți alege compoziția și greutatea tortului
  • Orice facilitate tehnologică ajută

Este de preferat să alegi o cofetărie care știe să țină pasul cu tehnologia. Spre exemplu, Edulce.ro pune la dispoziția clienților un simulator de tort. Mai exact, cei care vor să comande un tort online, pot încărca poza pe site pentru a vedea cum va arăta tortul cu fotografia respectivă.

(ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL)

O zi bună, ca oricare alta

/ Adilabos / Leave a comment

Cei mai „bătrâni” 😉 dintre cititorii mei  – generaţiile ’75-’80 – îşi aduc aminte de „O zi minunată”, filmul cu George Clooney şi Michelle Pfeiffer, ăla de începe naşpa, continuă dezastruos şi se termină hollywoodian, cu happy-end.

No, cam aşa, a fost miercurea asta pentru subsemnatul. Acum nu chiar dezastruoasă, că nu a fost cazul. De fapt, nici o zi naşpa nu a fost, că nu-s prăpăstios să fac din ţanţar armăsar. 😉

Pe scurt, a fost o zi tipică pentru orădeanul mediu, care merge la sală 😀 şi la job şi nimereşte în tot felul de situaţii – nu dificile precum vreo criză a ostaticilor, dar suficiente să-l enerveze pe moment. Noroc că orădeanul în cauză – adică moa, beiuşean la origini şi girişean de weekend şi de concediu 🙂 – a mai învăţat să treacă iute peste întâmplările care altădată l-ar fi enervat.

După această lungă introducere despre întâmplările dintr-o zi, să trecem la expunerea situaţiei.

Dimineaţă. Lumină deja afară. Ceasul de lângă televizor indică ora 4 şi ceva. Sînt nelămurit. Pfuu, da’ grăbit a mai fost soarele azi! 🙂 Reglez opticul şi realizez cam de unde vine problema. Cifrele de pe ecranul luminos clipeau întruna, semn că oamenii răi, bau-baul sau ceva probleme tehnice au oprit noaptea curentul electric.

Verific din a doua sursă – telefonul de pe noptieră – şi realizez că e aproape ora 6. Aşa da! Ştiu că e devreme, dar nu atât de devreme precum încerca să mă convingă ceasul de lângă televizor.

Sar repede în adidaşi, iau mănuşile şi apa – plată, de data asta – şi tunde-o afară.

Pe drum spre sală – ştiu, sînt un Rambo în devenire 😉  – realizez că nivelul motorinei din rezervor bate înfricoşător în roşu, motiv pentru care fac o haltă la Mol, îi iau micul dejun Mercedesului şi întârzii cinci minute. Noroc că antrenorul nu se supără că l-am ţinut în cele 16 grade de afară. 🙂 La ce căldură e în timpul zilei…

După ce îmi fac circuitul matinal de greutăţi, pufăituri, priviri furioase în oglindă, mini-icnituri şi maxi-încordări, îmi storc tricoul şi mă grăbesc spre casă. Prefer intimitatea băii şi duşului personal, ştiţi ce zic? 🙂

Trei sferturi de oră mai târziu, ies din casă acompaniat de urletul unui pickhammer.

Nu e din bloc. Am urechea formată în anii de stat la imobil cu mai multe etaje şi, totuşi, nu mă prind cam de unde e. Poate fi din orice bloc – românul s-a născut constructor şi specialist în amenajări interioare, de aia modifică instant orice locuinţă în care se mută, chiar dacă nu e nevoie de aşa ceva.

Ajung în curtea blocului şi mă îndrept spre vehiculul personal, parcat mai la umbră în curtea blocului. Realizez acum unde stau constructorii şi restauratorii: la vreo 3 blocuri mai încolo. Iar asta mă pune într-o semi-încurcătură: cum pana corbului se aude un pickhammer de la o asemenea distanţă tocmai în blocul personal?

Renunţ la căutarea unui răspuns, pentru că, fiind în întârziere, accelerez spre birou.

Parchez departe de zona centrală. Nu de alta, dar, deşi o perioadă mi-am făcut abonament de parcare, dădeam ture bune până găseam un loc. Iar cu lucrările din centru, şansele de a parca decent s-au redus şi mai mult. Aşa că nu mai dau 70 de lei pentru abonament, ci prefer să merg prin căldură ori ploaie timp de 10 minute. Alegerea mea.

Trec pe repede înainte peste figurile de care mai am parte din când în când –  cuiva i-am spus de curând că nasul i s-a ridicat prea mult (dar n-a înţeles nimic), iar din discuţiile cu altcineva m-am retras, sătul de aerele de superioritate afişate. Nu dau nume şi nici domeniul din care provin, nu mă interesează să urechez public pe nimeni.

Ajung pe la 6 fără un sfert – seara, evident 🙂 – la maşină…

…şi constat, enervat, că n-am respectat una dintre condiţiile esenţiale ale ieşirii din parcare: să las spaţiu în faţă, în caz că mă blochează cineva din spate. N-am crezut că o s-o păţesc, dar nici conformaţia zonei în care îmi las maşina nu-mi permite să las spaţii, nici măcar din cele mici.

Un nenea cu numere de vecini de la sud de Dunăre şi-a pus maşina în stil de neam prost, fix la 20 de centimetri de bara din spate a automobilului meu. 🙁 Mă învârt pe lângă el, încerc să mă lămuresc dacă şi-a lăsat totuşi numărul de telefon pe bord. De unde să-i cer atâta minte?

M-am gândit să sun la Poliţia Locală, să-i fac cadou nesimţitului o plimbare pe jos sau cu taximetrul până la baza Voinţa, unde ajung maşinile ridicate de prin oraş. Am renunţat după câteva măsurători ochiometrice ale trotuarului din faţă. L-am escaladat fără să-mi zgârâi vreo porţiune din maşină.

Au rămas doar gândurile „de bine” pentru tentativa de şofer care m-a blocat.

În curtea blocului n-am mai auzit pickhammerul.

În schimb, am auzit sunetul ascuţit al unei bormaşini fix când am intrat în casa scărilor. 🙁 Nişte nenea fixau ceva pe faţa blocului. Şi, evident, găureau peretele. Că aşa sîntem noi, românii: constructori şi specialişti în amenajări interioare. 🙂

E adevărat, ăştia din zona mea o făceau în perioada aceea din zi când legea le-o permite. Nu că asta m-a încălzit cu ceva.

Ziua s-a terminat, aşa cum se întâmplă în unele filme, cu happy-end. 😀 Mi-am luat doamna, de fapt ea pe mine 😉  şi ne-am făcut cumpărăturile în oraş. Am cinat şi ne-am întors apoi, liniştiţi acasă.

Unde nu mai răsuna niciun pickhammer sau bormaşină. Doar un greier bezmetic îşi cânta romanţa prin iarbă, lângă roata unei maşini lăsate pe spaţiul verde.

Aşa că… noapte bună! Mâine urmează altă zi obişnuită. În care multe se pot întâmpla. Nu toate bune, dar nici toate rele. Sănătoşi să fim! 🙂

Despre Dumnezeu, fără cratimă

/ Adilabos / Leave a comment

Din capul locului ţin să fac o precizare: aceasta nu este o postare cu caracter religios. E despre credinţă şi despre felul de a scrie în limba română – exact, despre ortografie.

E despre credinţă pentru că mă refer la Dumnezeu şi mă adresez mai ales celor cred în El. Dar şi celorlalţi, în măsura în care a vorbi sau a scrie despre Cel de Sus reprezintă pentru ei un subiect care să le atragă atenţia.

E despre ortografie pentru că am o rugăminte referitoare la cum se scrie numele Creatorului:

– Pentru numele lui Dumnezeu, nu mai scrieţi D-zeu! Vă rog, vă implor…

Ce e atât de greu să îi scrii Divinităţii tot numele?

În cazul credincioşilor, mi se pare un fel de blasfemie să nu redactezi corect şi complet D-u-m-n-e-z-e-u. Cu atât mai mult cu cât îl invocăm mereu şi îi cerem binefaceri cu tonele. Iar noi suntem incapabili de multe ori şi să-i scriem numele aşa cum trebuie.

Hai, pe bune, că e simplu! Divinitatea nu e originară din Brazilia, să aibă 15 prenume şi 4 nume de familie. Nu e nici din China, India sau Rusia să fie obligatoriu ca numele să-i fie scris cu tot soiul de litere imposibil de reprodus fără şablon. Are un nume simplu, pe care mulţi tindem să îl simplificăm până la iniţială.

Într-o bună zi îl vom scrie doar D.

În plus, să scoţi grupuri de consoane şi vocale de dragul vitezei de scriere nu te ajută prea mult – în acest fel câştigi maximum 1 secundă şi nişte zecimi.

E adevărat, am ajuns să prescurtăm şi denumirea părinţilor. Dar dacă, vorba cântecului, „mă-ta (sau tac-tu) are cratimă”, în cazul lui Dumnezeu semnul ăsta grafic nu cred că are ce căuta.

Poate părea minoră şi oarecum ciudată chestia despre care scriu. Mai ales în epoca messengerului, când stâlcirea cuvintelor e lege. Dar sînt convins că e un semn de respect, recunoştinţă şi credinţă ca numele lui Dumnezeu să fie scris corect şi complet. Plus că în limba română se citeşte cum se scrie. Nu cred că e vreunul care să salute cu „D-zeu te-mbucure!”

Eventual bagă un tradiţional „Dumnezo ţ-ajute!” 🙂 Care se acceptă.

Precizare de bun simţ

E singura prescurtare cu cratimă care nu mi se pare deloc ok. Nu-s extremist: le accept pe celelalte de genul „b-dul” sau „P-ţa” (ultima cam duce spre vulgaritate, dacă nu vă supăraţi pe neuronul meu 😉 ). Astfel de decupări ortografice sunt utilizate mai ales în ziare sau pe burtierele de la TV, pe motiv de lipsă de spaţiu.

Dar, pe principiul enunţat câteva rânduri mai sus, nu văd ce ar opri autorii din online – de exemplu – să scrie bulevardul sau piaţa.

Aşa cum mi se pare normal să nu îl apelezi pe un domn cu „Ce faci, C-tin?”, când doamna mama lui i-a pus în buletin un clasic „Constantin„. Mai bine îi zici simplu „Ticu„. 🙂

E tot o prescurtare, e drept, dar n-are cratima aia care îl transformă în cuvânt defect.

Fuste pantalon potrivite pentru ținute rafinate

/ Adilabos / Leave a comment

Populara fustă pantalon

Fiind fane ale modei, femeile au ținut mereu pasul cu moda și au revoluționat des multe piese vestimentare. Fusta pantalon era o piesă vestimentară foarte populară în trecut, însă ea a revenit în topuri odată cu anul 2014. Denumită și culottes sau palazzo, fusta tip pantalon trebuie să nu lipsească din garderoba femeilor rafinate, chic și în pas cu moda.

Îți poate fi un pic greu la început cu fusta pantalon, dar imediat ce îi simți funcționalitatea, vei vedea cât de ușor o poți mula pe stilul tău de zi cu zi.

Fusta pantalon lungă ideală pentru confort

Când ești în căutare de o fustă care să exprime feminitate în timp ce ai parte de confort, fusta pantaloni lungă este ceea ce cauți. Aceast model de fustă nu îți expune picioarele, maschează anumite zone ale corpului de care nu ești mulțumită și te ajută să fii feminină, elegantă și în largul tău pe parcursul întregii zile.

O fustă pantalon din vâscoză cu aspect vaporos cu un elastic în talie te va ajuta să fii feminină atunci când ești la birou sau când mergi în oraș. Se potrivește de minune cu aproape orice tip de încălțăminte și o poți include în numeroase look-uri.

Fusta pantalon elegantă pentru femeia din tine

În momentul în care ieși în oraș sau participi la un eveniment, o ținută elegantă poate fi necesară. Fusta pantalon de seară îți vine în ajutor și te va ajuta să scapi de clasicele rochii, fuste și salopete de ocazii pe care obișnuiai să le porți.

Fusta pantalon elegantă lungă, așa-zișii pantaloni palazzo, te poate scăpa imediat când ești în căutarea unei ținute elegante. Modelele cu talie înaltă, realizate din materiale vaporoase sunt avantajoase pentru orice femeie și îți oferă comoditate și încredere. Această fustă pantalon se combină cu succes cu diverse bluze, lucru pe care nu ai putea să îl realizezi la alte ținute. Astfel, fusta pantalon va putea să te ajute când dorești diversitate în garderoba ta, fără prea mult efort și bani cheltuiți.

(ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL)