O tură cu bicicleta printre dealuri și doline

bicicleta prin munti (3)

Sînt fan al mersului pe patru roți. În traducere liberă, îmi pun fizicu’ în mașină chiar dacă mă duc până la Profiul de pe bulevard, aflat la vreo 3 minute de mers PE JOS. Dar recunosc că îmi promit în fiecare zi că mă apuc de mișcare la modul serios.

O ocazie e chiar weekend-ul ăsta, pentru care băieții de la Agenția de Management al Destinației Bihor, printre care și amicul Gabi Bonaciu 🙂 , au pregătit o chestie mișto. Adică vor ei să-i provoace pe amatorii de pedalat să meargă cu bicicleta prin platoul carstic Vașcău, printre dealuri şi doline.

De amorul artei, adică gratis – fără plata vreunei taxe, ca să fiu mai explicit.

bita prin munti (4)

Așadar, poți pune accentul pe mișcare și picioarele pe pedale, să pierzi calorii, dar să te îmbogățești cu o experiență… pitorească pe un traseu care trece prin Colești – Sat Izbuc – Sat Călugări – Mănăstirea Izbuc şi retur.

„Este un traseu ușor, care se parcurge în cea mai mare parte pe asfalt și care oferă peisaje naturale specifice. În plus se va vizita Mănăstirea de la Izbuc, cu bisericile de piatră și lemn”, promit organizatorii.

manastire biserica sat

Cei care au chef de o sâmbătă în natură…

…vor porni la drum sâmbătă, la ora 11. Băieţii de la Managementul Destinaţiei recomandă să lăsăm la o parte biţele de oraş şi să le folosim biciclete MTB sau trekking, dotate inclusiv cu cauciucuri subțiri, necramponate.

Pentru cei care au nevoie de nişte detalii tehnice, iată-le:
– lungimea totală a traseului – 25,2 km
– distanța în urcare – 6,2 km
– distanţa în coborâre – 9,6 km
– lungimea de drum orizontal – 9,4 kilometri
– urcuș dificil – cam 100 de metri
– altitudine minimă – 400 m
– altitudine maximă – 520 m

Acum, drept e, poate nu aveţi chef de pedalat, dar vreţi să trageţi în piept aer curat şi să mai vedeţi şi altceva în afară de magazine, terase şi tramvaie. Pentru voi, pasionaţilor de plimbat, uitat şi învăţat, Agenţia (şi aici mă refer strict la Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor 🙂 ) v-a pregătit sâmbătă, de la ora 12, ateliere de meșteșuguri tradiționale în Coleşti.

Curioşii pot să vadă/înveţe cum se face o mâncare ca la bunica acasă ori cum se realizează o sculptură în lemn sau o oală de pământ.

atelier olarit mancare traditionala

Şi, cum îi stă bine unei ieşiri departe de oraş…

…ziua se închide cu un foc de tabără, cu nişte balade cântate de clujeanul YoYo şi de un somn într-un cort pe care localnicii vă lasă să-l instalaţi în ocolul lor. 😉

Şi, dacă vreţi să economisiţi din pachetul cu mâncare de acasă, vă puteţi delecta cu bunătăţile făcute la ceaun.

Şi-ncă nu se gată, vorba lui Ciuraru din Aştileu – pentru cunoscători. 😉

După o sâmbătă încărcată, o plimbare de câteva ore duminica e mai mult decât binevenită. Organizatorii vă duc la Peștera din Valea Popii, după care veţi urca spre vârful Sfaraş, de unde n-are cum să nu vă încânte panorama munţilor Codru Moma şi mai ales cea a ţării din care vin eu – Ţara Beiuşului. 🙂

Mie-mi sună tare bine oferta asta. Vouă?

foto: Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor

Victimele de serviciu ale Europei

itele1 atentat Nisa Nice Franța
Ațipisem de ceva vreme, când m-au trezit niște burtiere de un roșu aprins și niște girofare. M-am obișnuit ca seara, înainte să adorm, să las televizorul pe Digi24.
Trece puțin până în dau seama ce se întâmplă. Franța iar are parte de un atac. Zeci de oameni au fost uciși în Nisa, lângă Promenade des Anglais, de un cretin cu un camion. 🙁

Francezii și turcii sînt victimele de serviciu ale Europei.
Doar Digi24 dă informații. Celelalte televiziuni de știri din România nu au pe sumar știrea asta ori n-au oameni care să țină la ora asta un jurnal în direct. În schimb, au chiloțăreală, chestii nesemnificative, politică și atât. Mut pe BBC și merg în bucătărie să deschid laptopul să mă uit la emisia online a televiziunilor din Franța.

Nu dați informații neconfirmate!

Îi urmăresc pe cei de la iTele și BFMTV – tratează carnagiul ca niște adevărați jurnaliști: calculați, profesioniști, iau experți, martori, oficialități. Vorbesc de un atentat, dar, oricât ar fi de… tentați – sînt sigur de asta! – îl consideră încă un scenariu și nu-l atribuie încă nimănui. Informațiile se verifică, nu se aruncă de-a-n pixu’ pe sticlă.
BFMTV atentat Nisa Nice Franțaitele atentat Nisa Nice Franța
ATENȚIE! Fac apel la oameni să nu distribuie informații neconfirmate. Nu au nevoie de panică acum. Pun la dispoziție telefoane ca oamenii să fie informați corect.
Urmăresc imaginile și mă îngrozesc. Acum doi ani, mă plimbam cu doamna mea exact prin locurile înroșite acum de sânge. Era multă lume în Nisa, cei mai mulți turiști care se plimbau gură-cască, făceau poze, se distrau – și așa a fost și în noaptea asta, a atacului. Acum, și mai mulți, că doar a fost ziua națională a Franței.
Erau și acum doi ani mulți polițiști, dar erau discreți. Acum un martor spune că e plin de oameni în uniforme, cu mitraliere, și că bucuria s-a transformat în șoc…
Mi se face pielea de găină. Un nebun poate ataca oricând, oricum. Nu mai avem siguranță nicăieri.
 
P.S. La începutul anului treceam prin zona Aeroportului Ataturk din Istanbul unde, acum câteva zile, alți cretini se aruncau în aer și ucideau oameni. Nu sîntem atât de departe de nebunie, iar chestia asta cu terorismul ne afectează pe toți.

Cronica din sat: EURO 2016, aşa cum l-am văzut la 40 de ani :)

meciuri Piata Unirii EURO 2016 (1)

UPDATE: EURO 2016 a fost şi despre cum să crezi în şansa ta. Indiferent cât de mic eşti, indiferent cât de puţine şanse îţi dau alţii şi cât de mare e adversarul tău. EURO 2016 a fost despre a privi în sus, numai în sus. Au demonstrat-o Ungaria, Islanda, Ţara Galilor şi, cel mai bine, Portugalia.


Şi marii jucători plâng. Ca să folosesc un truism des utilizat, şi ei sînt oameni. A făcut-o Messi, la Copa America. L-a urmat în seara asta Cristiano Ronaldo şi îl înţeleg: munceşti ca un rob o carieră întreagă, ajungi în finala „Europeanului” şi ieşi accidentat după câteva zeci de minute. 🙁

Pe mine, însă, nu m-a prea afectat emoţional finala EURO 2016. România a fost o dezamăgire, preferata mea – Olanda – nici nu a fost prezentă, iar cealaltă preferată – Germania – a jucat sub valoarea ei în semifinala pierdută cu Franţa. Aşa că nu am făcut decât să simpatizez cu conaţionalii lui Eusebio, pe principiul că erau mai slab cotaţi decât francezii, francezi faţă de care, pardonne-moi, n-am avut sentimente atât de prietenoase.

În schimb, de la campionatul european din Hexagon am rămas cu nişte amintiri. Unele plăcute, altele mai puţin. Să le iau pe rând.

  • Pentru mine, pregătirile pentru EURO au început cu câteva zile înainte, prin a-mi face abonament pe o lună la Telekom TV. Voiam să văd şi celelalte meciuri care nu erau transmise de ProTV. Am plătit 6 lei – datorită abonamentului lui fratelo (altfel plăteam 15 lei) şi nici nu m-a interesat plânsetul TVR-ului care ar mai fi luat nişte bani din buzunarul public ca să transmită campionatul. Bine că nu i-a ascultat nimeni! În schimb, cu preţul a două beri am avut acces pe laptop la meciurile de la EURO. Evident că la cele transmise de Pro m-am uitat… la Pro. 🙂
  • Că tot veni vorba de fotbal şi TV. Cu ocazia meciurilor din Franţa m-am convins încă o dată că Emil Grădinescu e cel mai bun comentator de fotbal din România. Profesionist, documentat, corect, fără să zbiere la arbitru, la jucători sau la şefii de trib din Amazon, mereu pe fază, plăcut, cu glume de bun simţ – m-am bucurat că l-am reauzit la Dolce. Ce fain ar fi să fie la DigiSport şi să transmită marile meciuri de fotbal!
  • În schimb, m-au dezamăgit comentatorii PRO-ului: mult prea partinici cu România şi cu alte câteva echipe, exageraţi în multe faze, cu replici ciudate – de parcă vedeau alt meci. Şi nelipsitele comparaţii şi construcţii lingvistice specifice televiziunii din Pache. Totuşi, i-am preferat altora şi sînt convins că Europeanul i-a adus ProTV-ului încasări bune de tot.
  • A, să nu-l uit pe comentatorul islandez. 😀 Tare omu’!

EURO 2016 a readus la viaţă centrul Oradei 🙂

  • Orădenii au venit cu miile la multe meciuri, mai ales ale României. A fost o atmosferă faină, pe care am văzut-o de sus, din Palat. 🙂

Apropo de asta, am fost cu colegii o dată la redacţie, să vedem un meci al României. Am băut suc şi cafea şi am mâncat seminţe 😉 – ca tot chibiţu’. În rest, jocurile le-am văzut acasă (în bucătărie, pe laptop, sau în camera mare, la tvtot cu bere, câteva guri, şi cu multe seminţe) ori în sat. Aşa cum am păţit şi la precedentele două ediţii de Mondiale şi una de Europene, şi de data asta am văzut finala în sat. Peste doi ani o să pun un televizor în curte, un frigider mic pe terasă şi mă pun în scaunul de plastic de grădină ca să văd în tihnă meciurile. 😀

  • M-am mai convins că de ce le era frică multora… au scăpat pe jumătate. Şi aici mă refer la violenţă. Adică n-au fost pe acolo cretini cu expozibil la centură, dar au fost cefe late, care se exprimau mai bine cu pumnul decât cu vorba. Ruşii, englezii, croaţii au transformat străzile în ringuri, iar stadioanele în afumători.
  • În schimb, i-am admirat pe irlandezi. Ăia suporteri! Şi să nu-i uit pe islandezi. Priviţi minunăţie.

Per ansamblu, a fost un campionat interesant. Unul care ne-a demonstrat nouă, românilor, cât de departe suntem de fotbalul mare. Ca mentalitate, ca stil, ca atitudine.

Să vedem ce face noul selecţioner. Sper să schimbe radical totul. Aşa sîntem noi: avem mari speranţe de la nemţi, dar ne temem să nu ne fie înşelate aşteptările. Poate că acum o să fie bine. 🙂

Se întâmplă şi lucruri normale, într-o lume normală

mizerie terasa Parc1

De obicei trec pe lângă lucrurile ori situațiile bune pe principiul „e normal să se întâmple aşa”. Rareori laud ceva sau pe cineva, iar de la mine se aude cel mult un zgârcit „bravo, mă!” Dar, în sinea mea, mă bucur când se întâmplă lucruri de astea. Şi le mai şi menţionez pe blog. 😉


– Domnu’ Adi, aţi văzut ce au făcut nesimţiţii? Au aruncat toate gunoaie aici, la noi, în curte.

Notăriţa de lângă salonul doamnei mele îşi terminase programul şi pleca de la birou, nu înainte de a-mi arăta treptele de la fosta terasă Parc, acum pline de gunoaie. Zilele trecute, de uşa de termopan a defunctei terase se sprijinea un tomberon portocaliu, din care se scurgeau jegurile.

Atunci am vrut să anunţ autorităţile, dar recunosc că m-am luat cu alte treburi şi am lăsat gunoiul altora la periferia „treburilor de rezolvat„. 🙁 Azi, când am trecut pe la salon, conţinutul coşului era aruncat pe treptele de la intrarea în antica terasă, iar „portocaliul” dispăruse.

– Am văzut, doamnă! Lăsaţi că sun la Primărie să vedem ce se poate face, i-am transmis notăriţei, în timp ce mă chinuiam să repoziţionez tomberonul salonului, mutat din loc de vreunul care îi făcuse inventarul.

Aplicaţia şi gunoaiele

„O să sun la Primărie” a fost o formulare pe jumătate improprie. Asta pentru că, deşi urma să folosesc telefonul, nu era vorba de sunat, ci de scris. De fapt, mai întâi am făcut câteva fotografii, am ales-o pe aia mai naşpa – ca şi conţinut – şi am trimis-o însoţită de un text explicativ pe aplicaţia Oradea City Report.

mizerie terasa Parc2

Câteva ore mai târziu, pe la 10 fără un sfert, trecute, mă apelează un număr pe care nu-l cunoşteam. Mirat, răspund.

– Bună seara! De la RER sînt. Scuze că vă deranjez aşa târziu, în legătură cu sesizarea dumneavoastră.

Nu detaliez discuţia. Omul voia să ştie exact unde e grămada de gunoi, ca să o ia de acolo. Am făcut un calcul: eu am trimis sesizarea pe la 7 seara. După nici trei ore era rezolvată. Recunosc că oleacă m-am simţit ca în Austria. 🙂

V-am mai spus ce mult îmi plac lucrurile normale, aşa cum trebuie să fie într-o ţară civilizată? 🙂


Ca să fiu sincer până la capăt…

…asta a fost întâmplarea care a mai salvat ziua. Dimineaţă, când am trecut prin pasajul Vulturul Negru, m-a lovit imaginea sticlelor de bere sparte pe pardoseala proaspat montată. Iar pe lângă ele trecea un grup de turişti – pare-mi-se nemţi – cărora ghidul le explica despre cât de faină e clădirea. Da, clădirea e foarte frumoasă, dar ce imagine au vizitatorii când trebuie să ocolească nişte gunoaie de pe caldarâm?

A nu se înţelege greşit! Sînt de acord că e nevoie de muncă, praf şi agitaţie ca să refaci o clădire, o zonă, un oraş. Nu cu muncitorii am eu treabă, deşi şi organizarea de şantier e autohtonă. Ce nu pot să înţeleg e de ce trebuie să ne băgăm piciorul în ceea ce fac alţii? Nu e mai simplu să întreţinem,  să avem grijă de ce e al nostru?

Am grăbit pasul şi am trecut de grupul de turişti. Mi-era mie jenă de mizeria lăsată de alţii.

Dor de răcoare în vreme de vară

iarba dupa ploaie in sat vară (1)

Mă uit în fiecare dimineață la termometrul de pe balcon și la aplicația meteo de pe telefon şi îmi spun cu jumătate de gură: „Mda, e vară!”

Nu funcţionez la capacitate normală când afară e foarte cald. Peste 30 de grade dau rateuri, 🙂 dar sub valoarea asta mă simt ideal din punct de vedere meteo. (Cam cum se simte doamna mea dragă în iarna sudică – un fel de primăvară spre vară europeană. 😉 )Aşa că bănuiesc că mă înţelege toată lumea când zic că subsemnatu’, ficior crescut la poalele muntelui, apreciez din tot sufletul răcoarea.

Doar pronunţarea cuvântului ăsta mă face să mă simt deja mai bine – azi se anunţă deja 31 de grade la Oradea, iar mâine – 33.

Şi tot de răcoare pe timp de vară îmi amintesc…

…când mă uit la fotografiile făcute după ploaie în satul Neiuţei mele, în grădina cu cireşi şi multă iarbă. Pfuuu, fain loc, faine sentimente, faine imagini! 🙂 Şi un gust bun, cum numai cireşele din grădina din sat le au şi cum le aveau cele din bătrânul cireş al copilăriei mele.

cirese sat (2) vară cirese sat (3) vară cirese sat (4) cirese sat (6) vară cirese sat (10) vară cirese sat (11) vară iarba dupa ploaie in sat vară (1) iarba dupa ploaie in sat vară (2)

Nu-i aşa că simţiţi răcoarea? 🙂

Despre tot felul de lași, idioți și șoferi

masina lovita lasi

Încă din prima zi în care am scos-o în oraș s-a și legat unul de ea. A fost o lovitură portieră în portieră de i-a lăsat o urmă de câţiva centimetri. Evident, omul nu le avea deloc cu caracterul şi făcea parte din categoria celor laşi: a dispărut fără să lase o vorbă, un număr de telefon, ceva… 🙁

Au mai urmat o dungă în spate, lângă portieră, câteva zgârâieturi făcute cu poşete de madame care probabil nu au ştiut să păşească 10 centimetri – distanţă de un toc – mai la dreapta sau mai la stânga, o lovitură uşoară în spoiler şi o oglindă rabatată pe motiv probabil că unul avea fizicul prea mare ca să se poată strecura printre maşini. Şi toate în Oradea. O singură dată am primit un telefon, scuze şi o asigurare. De la ceilalţi, nişte laşi, nimic. Că aşa e la noi: dă-l în mă-sa, să-şi repare singur maşina, de ce să-mi asum eu greşeala?

Am ajuns să caut locuri izolate, departe de celelalte maşini, ca să-mi protejez propriul automobil. Prefer să îl duc eu la spălătorie şi tot eu să îl preiau; mă uit atent când îl las într-o parcare şi când plec de acolo. Nu mă leg de maşina nimănui, deschid cu atenţie portiera – nu ca unii bizoni, deci am pretenţia ca şi a mea să fie lăsată în pace.

Ţin la maşina mea, îmi place să am grijă de ea. Dar mă scoate din sărite să văd că unii îşi bat joc de bunurile altora şi dau dovadă de laşitate. 🙁

Iar dacă asta vi se pare o figură de stil…

…ar fi trebuit să mă vedeţi vineri, când mi-am găsit maşina zgârâiată în parcare la Penny, pe Vladimirescu. Mi-am descărcat toţi nervii şi am recitat tot repertoriul de înjurături de care sunt capabil la adresa cretinului care făcuse pocinogul. Pe la 6 fără 20 seara intrasem în magazin şi nu am stat mai mult de 10-12 de minute, cât să iau câteva produse şi să aştept la rând.

Boului, deocamdată necunoscut, i-au trebuit câteva secunde să îmi lase o amintire pe caroserie, în partea din stânga faţă. După care, laş ca orice cretin, a dispărut. Zic că e deocamdată necunoscut pentru că el habar n-are că a făcut tâmpenia chiar în dreptul unei camere de supraveghere. De pe care voi avea imaginile şi îl voi găsi.

Nu mă interesează că are 80 de ani şi 30 de kilograme ori că e campion pe cartier la bătaie. Îi spun direct ce tre’ să facă: să plătească şi să privească direct în obiectiv. Că am de gând să-i imortalizez moaca şi o prezint lumii. Poate aşa învaţă să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce face.

Apropo de responsabilitate

Am distribuit pe Facebook întâmplarea prin care am trecut şi, pe lângă susţinerea unor prieteni şi amici, primesc şi un sfat „înţelept„: dacă te agiţi ca o sticlă de pepsi pentru atâta lucru, mai bine vinde maşina şi mergi pe jos sau cu bicicleta.” Încă o dovadă că unora nu le pasă, că a intrat deja în normalitate ca să lovim maşinile altora şi să plecăm, că, de fapt, nu ne pasă.

E, de data asta, vreau să-l fac pe bizon să-i pese. Să-l găsesc şi să facă reparaţia pe banii lui. Sau pe asigurarea lui, mi-e egal.

Şi da, mă agit ca o sticlă de Pepsi pentru că m-am săturat să tac şi să înghit orice porcărie. Ori să plătesc din banii mei greşelile unor laşi.

Apropo, „sfătuitorule„, pe tine nu te-ar enerva să plăteşti tu reparaţia maşinii tale, lovită de unu’ care îşi bagă piciorul în munca ta şi dispare? Să te văd atunci ce înţelept ai mai fi!

Satul doamnei mele şi ploaia de vară

ploaia Girisu Negru 12 iunie 2016

Cred că într-o viaţă anterioară – dacă o fi existând aşa ceva, n-am dovezi – am fost vreun locuitor al marelui Albion. Nu că m-aş fi visând vreun fost mare explorator, un lord stăpân peste întinse teritorii ori un importator de ceai din îndepărtatele Indii. 🙂 Asta dacă în realitate n-oi fi fost un „peasant„, lucrător pe domeniul unui cavaler 🙁 – refuz să cred asta.

De ce bănui oareşce legături cu inglişmenii? Pentru că gândesc mai bine, acţionez mai repede şi, în general, mă simt mai bine când afară plouă ori pe timp de iarnă. 🙂 Nu neg că mi-e ok şi când e cald, dar nu-mi place de nicio culoare canicula. Orice zi în care sunt peste 30 de grade devine pentru mine o continuă căutare a unui loc răcoros, cu multă umbră şi consum de multe, tare multe lichide.

Asta spre diferenţă de doamna mea, care e amatoare de căldură şi preferă vara. De aceea ne şi completăm unul pe altul. 🙂

Că ziceam de ploi, am avut parte din plin astăzi, în sat – reşedinţa preferată din timpul verii. Au început din timpul nopţii, când am dormit cu lanterna lângă mine, pentru că electricitatea a dat semn de câteva ori că cedează în faţa semi-furtunii de afară. Azi, din nou, s-au rupt baierele cerului, iar şanţurile şi uliţele au fost acoperite de apă în doar câteva minute.

N-a durat mult, ca orice ploaie de vară, dar a fost intens. Evident că nu m-am abţinut să filmez, că aşa mă pasionează pe mine să înregistrez manifestările naturii. 😀

Am rămas afară, sub umbrelă şi apoi sub terasă, doar eu şi Maxi. Nu s-a încumetat el să traverseze curtea, dar m-a urmărit de pe scări şi cred că în mintea lui de câine se minuna că stăpânul stă, la fel ca şi el, şi se uită la ploaia în rafale. 😀

Am înţeles că ploaia va ţine până joi. Acum, să nu exagerăm: sînt bune precipitaţiile, dar în doze mici. E, totuşi, vară. Să vină şi soarele! 🙂

Speculă cu bilete la finala Ligii Naţionale de baschet

bilete finala Liga Naţională de baschet specula

UPDATE: Mai întâi o corectură: biletele oferite în anunţul de pe net nu erau 6 la 150 de lei, ci 6 la preţ de 150 de lei unul.

Aşa, şi acum anunţul de la Jandarmi: „M.C., de 36 ani, din Nojorid, a dorit să profite de pasiunea altora, a achiziţionat mai multe bilete, de 10 lei fiecare, pe care a le-a oferit spre vânzare cu suma de 150 lei/bilet. Pe fir au intrat jandarmii bihoreni, care au început negocierile cu susnumitul, ajungând la superoferta de 500 lei pentru 5 bilete de intrare.
Jandarmii l-au sancţionat contravenţional cu suma de 1000 lei şi au confiscat cele cinci bilete, care vor fi returnate organizatorului după terminarea meciului, conform prevederilor Legii 4 /2008.”
Şi-a căutat-o, şi-a primit-o. Felicitări jandarmilor!


– Un fotbal, ceva?

– Mmmmm….Nu…

– Înot?

– …

– Judo? Karate?

– Nu!

– Baschet?

Ochii lui Vlad se măresc şi se uită zâmbitor la mine. Ştie că unchiu-său şi taică-său au jucat ceva baschet în tinereţea lor revoluţionară, motiv pentru care devine interesat când aude de sportul cu mingea la coş. A mai văzut pe Facebook nişte postări de-ale mele de pe la meciurile CSM-ului, din Liga Naţională, aşa că interesul e şi mai mare.

– L-aş duce la un meci, să vadă şi el, sigur o să-i placă, spune maică-sa, hotărâtă să-l mai ia din faţa computerului unde e campion la Minecraft.

E un puşti energic când e cu prietenii pe stradă ori în casă, dar parcă generaţiei de azi îi lipsesc nişte competiţii gen „Cupa Străzilor”, la care noi, bătrânii, alergam în cadru organizat după o cupă cumpărată de la magazinul Muzica. 🙂 E o altă discuţie…

****

– A fost aiurea ce s-a întâmplat. Au anunţat că vând biletele începând de la ora 10, dar au deschis pe la vreo 9 şi le-au dat într-o oră pe toate.

Colegul Adi Ciucuriţă e dezamăgit. Filmase la distribuirea biletelor pentru meciul decisiv al finalei Ligii Naţionale de baschet şi aflase cum oamenii s-au pus la coadă încă de pe la ora 8. Că unii au luat zeci de tichete. Alţii s-au revoltat şi a fost nevoie să vină Poliţia Locală. 1300 de bilete s-au dat într-o oră. E de înţeles, interesul e uriaş: CSM luptă pentru primul titlu din istorie şi are toate şansele să-l obţină.

Şeful Clubului Sportiv Municipal încearcă nişte explicaţii. Îi pare rău pentru situaţie, invocă incendiul din Colectiv şi reglementările ISU care nu dau voie decât unui număr limitat de spectatori să intre în sală. E convins că dacă era o sală de 5000 de locuri – mult promisa sală de care se tot vorbeşte de ani buni în Oradea – era toată ocupată; deci e nevoie de o astfel de construcţie. Promite să amplaseze ecranul în faţa arenei – dar altfel e în tumultul din tribune, ar zice orice fan.

****

Ni se mai transmite ceva: biletele s-au terminat. Un fel de asta e… Nici vorbă, nu s-au terminat. Mai sunt de vânzare. Cei care au apucat să cumpere mai multe le-au şi scos la vânzare pe site-urile de anunţuri online. Sunt de două ori şi jumătate mai scumpe. 25 de lei în „talciocul virtual”, de la 10 lei preţul oficial. E şi o ofertă: 6 tichete la 150 de lei. Poate vrei să mergi cu familia ori cu gaşca.

– A fost o mizerie la vânzare. Au luat ăştia tot. Poate dai de o filieră de „biletaşi”, îmi transmite un amic, supărat nu atât pe şmecherii care au cumpărat zeci de bilete, cât pe organizatori.

La meciurile de fotbal din Bucureşti, spectatorii au voie să ia un număr limitat de bilete – cel mult două, îmi spune un coleg. „Este evitată specula„, este motivul.

****

M-a sunat frate-meu: „Venim şi noi la meci. Ne iei nişte bilete?” I-am spus de situaţie. Le-aş fi luat. „Asta e”, îşi rezumă el dezamăgirea. Vlad se va uita la finală la TV. Asta dacă nu îl va contacta un prieten pe Skype, ca să mai intre o tură pe Minecraft.

El putea să intre gratuit în Arena „Antonio Alexe„, dar cum să vină fără părinţi? Las’ că alţii vând bilete la suprapreţ.

Trimite semnale de fum cu o hota încorporabilă de la Badabum.ro

Dintre toate ustensilele existente într-o bucătarie, dintre chiuvetă, aragaz, cuptor sau frigider, lucrul care contribuie cel mai mult la confortul nostru, mai ales în timpul sezonului estival, este hota încorporabilă. Persoanele care nu au bucătăria prevăzută cu o hotă cunosc cum este să îți prepari mâncarea preferată la peste 40 de grade, cu aburi fierbinți care îți cuprind fața, învăluit de mirosuri puternice sau cu ochii plânși de la fum.

Pe piata românească se găsesc foarte multe tipuri de hote încorporabile. Direct proporțional cu numărul lor, există șanse de a alege o hotă încorporabilă care să nu răspundă nevoilor noastre reale.

Astfel, în ceea ce privește modul de funcționare al hotelor încorporabile, trebuie menționat că există două tipuri de hote care au principiile de funcționare diferite. Primul tip funcționează astfel încât evacuează aerul din încăpere în totalitate, dar este mai greu de montat, în timp ce al doilea tip doar filtrează aerul cu ajutorul unor filtre de carbon care elimină gazele sau mirosurile, după care aerul filtrat ajunge din nou în încăpere.

Hotele care evacuează aerul sunt mai eficiente decât cele care îl reintroduc în încăpere pentru că:

  • Au o capacitate mai mare de evacuare a fumului sau a mirosului
  • Se evacuează aerul cald, lucru care sporește confortul bucătarului, mai ales în timpul verii
  • Până la un moment poate face față fără a fi necesară pornirea ventilatorului electric

Hotele care filtrează aerul și care îl reintroduc în încăpere au următoarele avantaje:

  • Se monteaza mai rapid decât cele care evacuează în totalitate aerul
  • Întrucât nu trebuie montate lângă perete, oferă o libertate mai mare în ceea ce privește poziționarea mobilei de bucătărie
  • Este singura posibilitate de a evacua mirosurile sau aerul din bucătărie, în cazurile în care nu se pot găuri pereții

Persoanele interesate de cumpărarea unei hote nu mai sunt nevoite să se deplaseze la magazinele din punctele fixe. În prezent, datorită internetului, există un număr mare de magazine online care comercializează și livrează hote încorporabile.

Care sunt principalii producători de hote încorporabile?

badabumÎntr-un tur de internet observăm că magazinele online plasează pe piață hote încorporabile fabricate de mai mulți producători. Printre cei mai importanți producători de hote se numără și următorii:

  • Aeg, Arctic, Beko, Bosch, Candy
  • Electrolux, Franke, Gorenje
  • Hansa, Samsung, Siemens,
  • Teka, Whirpool, Zanussi

Dat fiind faptul că acestea au un design care diferă de la model la model, clienții își pot găsi un tip de hotă încorporabilă care să se armonizeze cu restul mobilei sau al electrocasnicelor bucătăriei. Acestea pot fi negre, din inox, argintii, crem sau pot avea culoarea fildeșului.

Badabum.ro este unul din magazinele online în care se pot găsi zeci de modele de hote încorporabile. Datorită numărului mare de hote, magazinul are drept miză adresarea către o plajă largă de bugete.

De asemenea, dacă vă orientați către hotele comercializate de acest magazin, trebuie menționat faptul că veți beneficia de reduceri care ajung până la 25%.

ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL

Poiana lui fratelo

panorama poiana lui fratelo (58)

Recunosc, nu am o meserie deloc liniștită. Ba chiar pot spune că a fi jurnalist înseamnă să fii obișnuit cu agitația, prieten cu stressul și amic cu nervii declanșați din te miri ce. Noroc că mai vorbesc seara cu doamna mea – sînt bune chiar și cele câteva minute pe seară în care ne auzim o perioadă – ori mai prind câte o cafea cu Niki Mihalcea, cobinșeanul meu și colegul de la sport devenit în timp un tare bun amic. Așa reușesc să îmi dau seama că mai există oaze de liniște în mijlocul unui ocean de agitație. 🙂

Și mai există relaxarea de la sfârșit de săptămână, la care țin enorm, chiar dacă trebuie să bat chiar și 100 de kilomeri ori mai bine ca să am parte de ea. O destinație e satul Neiei mele, unde am parte de liniște, multă liniște. Acolo mă reîntorc oarecum la rădăcinile mele – tot pui de țăran rămân și nu uit asta – și chiar dacă pun mâna pe coasă, ciocan sau secure, nu o fac ca să-mi apar glia 🙂 , ci ca să mă relaxez. Îmi place să mai fac una, alta, să stau liniștit apoi pe terasă și să mă hidratez cu o bere, privind spre pomii înfloriți din curte. Asta în timp ce pe stradă nu trec decât cel mult un tractor ori câte o căruță. Sau, da, gipsy-„pretenu’” meu din capătul satului care mă salută de la juma’ de kilometru distanţă. 😀

Tot din zona relaxării de sfârşit de săptămână face parte şi un weekend în poiana lui fratelo. Deşi e cam departe şi trebuie să traversez istoricul DN76 – sigur va intra în cartea de istorie a neamului ca una dintre cele mai mari bătăi de joc la adresa unei comunităţi. 🙁

Poiana lui fratelo e un loc aflat la ceva distanţă de Beiuşul natal, undeva sus, pe Valea Nimăieştiului, dincolo de Pociovelişte, satul pe care mulţi dintre ai mei colegi credeau că e doar subiect de banc, că nici nu există. Vă confirm eu: există şi e tare fain acolo. Ca să ajungi la „Pocio„, 🙂 cum îi zice proprietarul, tre’ să laşi maşina pe malul văii, în afara satului, şi să o iei voiniceşte la picior. Prima dată treci un pod de fier, vechi, dar tare mişto, mai ales privit prin obiectivul foto.

podul spre poiana lui fratelo (91)valea spre poiana lui fratelo (90)

O iei pe un drum şerpuit – Vlad chiar se temea că în zonă ar fi şerpi, dar eu nu am auzit niciun sâsâit suspect 😉 – marcat de nişte viitori nuci aflaţi la vârsta grădiniţei şi de un gard despre care i-am explicat nepotului preferat că „puşcă mişto în cadru”.

drum spre poiana lui fratelo (92)poiana lui fratelo (15)drum spre poiana lui fratelo (1)poiana lui fratelo (5)

Abia după trecerea de un pâlc de copaci în faţă ţi se deschide poiana. N-are ceva spectaculos în ea, dar e atât de liniştită şi de… verde  😉 N-ai cum să nu te relaxezi instant cum ajungi acolo. Natura are darul ăsta întotdeauna. E fain să te plimbi prin iarbă, să simţi în aer mirosul de soc şi să auzi în depărtare apa cum curge în vale. Ştiu, e idilic și nu prea cadrează cu epoca modernă a tehnologiei, dar nu fac decât să descriu ce am văzut şi ce am auzit. 🙂

poiana lui fratelo (6)poiana lui fratelo (13)poiana lui fratelo (3)poiana lui fratelo (35)poiana lui fratelo (20)poiana lui fratelo (26)

Apropo de apă: dacă era mai cald afară era clar că mă răcoream cu o săritură profi executată cu şurub direct în „dulbină„. 😀 La faze de astea eu şi Vlad sîntem pe o minte. În schimb, n-am ezitat să muşc din fagurele recoltat live de fratelo transformat de ceva vreme în apicultor cu relativ succes. Mierea proaspătă are un gust sen-za-ţio-nal, vorba lui Florin Piersic. 🙂

poiana lui fratelo (10)poiana lui fratelo (31)fagure in poiana lui fratelo (74)stupi in poiana lui fratelo (30)

Adevărul e că în poiana lui fratelor panorama cea mai faină…

…se deschide abia după ce, cu muşchii încordaţi la maximum de urcarea pe o coastă tare abruptă, ajungi în vârful dealului ce mărgineşte poiana. Cât e de mic, Vlad n-a avut nicio problemă să ajungă până în vârf. În schimb, unchiu-său cam gâfâia când a terminat urcarea. 😀

Vlad si deal poiana lui fratelo (33)Vlad si poiana lui fratelo (44)panorama poiana lui fratelo (39)panorama poiana lui fratelo (58)

Şi când zic că de sus se vedea nemaipomenit de fain poiana, nu am spus tot. De pe deal puteai admira o parte a Ţării Beiuşului, locul de care mă leagă amintirile copilăriei. Nu cred că spun lucruri mari când recunosc că privind „ţara” mea, m-am simţit ca un acumulator care se încarcă cu energie.

poiana lui fratelo (42) poiana lui fratelo (43) poiana lui fratelo (53) poiana lui fratelo (54)Tara Beiusului poiana lui fratelo (46)

Zona l-a inspirat şi pe Vlad, care a cerut să fie subiectul unei şedinţe foto. Dorinţă îndeplinită pe loc. 🙂 Cu o remarcă: dintr-una dintre poze să fac parte şi eu. Condiţie acceptată.

Vlad poiana lui fratelo (47) Vlad poiana lui fratelo (50) Vlad poiana lui fratelo (57) Vlad poiana lui fratelo (61) Vlad poiana lui fratelo (64) Vlad poiana lui fratelo (68)

Nu sînt vreun hipster care militează pentru protejarea naturii din faţa unui laptop sau dintr-un sac de dormit pus într-un cort la un festival de fân. Mie chiar îmi plac verdele ierbii şi vântul şuierând printre copaci, nu redat de vreun clip de pe Youtube ori de vreo orgă de la un concert de muzică electronică. Nu că aş avea ceva cu asta! 😀

Şi ce bine prinde o ieşire în natură după o săptămână de stat în birou!