Plimbare prin trecut

Luni seara m-a apucat dorul de plimbare. Si nu oricum, ci cu tramvaiul. Masina mi-era acasa si nu am vrut sa iau taxiul. Nu ca nu ma lasa buzunarul, dar un licar din trecut ma bantuia si ma imboldea spre statia de langa „Vulturul Negru”. Am ratat satisfacerea acestei mici dorinte. Din cauze tehnice: chioscul OTL se inchisese, iar automatul din centru nu functiona. Nu m-am resemnat.

Am lasat balta tramvaiul si ratiunea, care imi amintea ca e tare frig afara, si am apucat-o pe jos, spre casa. Am mers cale de vreo 3 kilometri pe jos, pe malul Crisului. Am tras aer rece in piept, amestecat din cand in cand cu fumul aruncat de cate-o masina scapata de taxa de mediu. Am incrucisat privirile cu trecatorii pe care ii intalneam si nu m-am putut abtine sa nu remarc ca am uitat cat de interesanta e Oradea atunci cand nu o vezi prin parbrizul masinii.

Mi-am dat seama ca mi-era tare dor de perioada in care nu aveam masina si bateam Oradea pe jos. Sa nu se inteleaga ca e mai bine fara autoturismul propriu si personal. Aiurea, e cam naspa, dar nu asta e ideea. Era o perioada din viata mea cand eram in stare sa ma trezesc cu noaptea in cap si asteptam cu nerabdare sa bat strazile. Nu oricare. Aveam traseul meu. Si nu mergeam singur. Iubeam ca un nebun si nu conta ca nu aveam masina si trebuia sa ocolesc ca apoi sa ajungem la serviciu. De multe ori evitam sa luam tramvaiul sau taxiul si preferam sa ne tinem de mana pana ajungeam la destinatie. Lumea era a noastra si sa mor daca mai conta altceva…

Nu au trecut multi ani de atunci, dar… degeaba incerc sa nu ma las dus de gandurile acelor dimineti…

Am tras mai sus gulerul hanoracului, dar nu am grabit pasul. Am vorbit apoi la telefon cu frate-meu si m-am oprit pe la farmacie, sa-mi iau niste paracetamol. Nici nu am observat cand am ajuns acasa. Am adormit mai repede ca niciodata… Ce repede se schimba toate!

P.S. In schimb, am visat. Si diminetile acelea au prins din nou viata 🙂

Doua gloante trase in gura

Primul, de un jandarm din Bacau. Ce trebuie sa fi fost in mintea acelui om care s-a inchis in toaleta Curtii de Apel din Bacau si si-a tras un glont in gura? Inteleg, avea mari datorii, dar nevasta ii era insarcinata si copilul lui nu-si va cunoaste vreodata tatal biologic. Nu-l judec, il va judeca o instanta mult superioara mie, dincolo de intelegerea umana. Dar mintea mea de om se incapataneaza sa-l acuze ca si-a lasat singura familia. In fata unor greutati, un om adevarat plange – da, da, plange -, sufera, se da cu capul de pamant, dar merge mai departe. Macar de dragul unui copil inca nenascut. Dupa ce in urma cu 3 ani salva oameni din mijlocul apelor revarsate, jandarmul bacauan ne-a mai demonstrat inca o data ca eroii nu sint zei, ci oameni. Simpli, supusi patimilor. Zei sint doar in mintea celorlalti.

Al doilea, de niste nimicuri din Constanta. As intelege daca animalele care i-au tras un glont in gura unui taximetrist, dupa care i-au dat foc, ar avea aceeasi soarta cu cea a victimei lor. Daca maine s-ar introduce pedeapsa cu moartea pentru asemenea specimene, jur ca as aproba-o din primul minut. Asta in ciuda pacificistilor si umanistilor care urla prin presa ca trebuie sa ne civilizam si sa nu acceptam pedeapsa suprema. Nu am chef sa-i vad pe criminalii astia facandu-si o gasca in puscarie, unde sa traiasca pe picior mare, pe banii publici.

Daca un om ar fi in situatia de a-si vedea tatal, fiul, mama, sora, ucise cu sange rece de niste bestii, ce ar gandi atunci? Sa intoarca si celalalt obraz, potrivit dictonului biblic? Sa ierte? Sau sa musteasca ganduri de razbunare? Daca gandesc asa, nu sint animal….Sint un om simplu, normal, cu ganduri si sentimente. Iubesc, urasc, dar nu accept crima si minciuna. Cine le accepta nu are decat sa suporte consecintele. Iar „deontologii” nu au decat sa discute filosofic pe tema asta….

Azi n-am lucrat pe bani

„Azi lucram pe bani!” Dimineata un coleg si-a amintit de chestia asta si era tare fericit. Saracu’ de el! N-a stiut sa taca din gura si s-a fript. Cel putin a visat frumos 🙂

Acu’ invata sa stea pe propriul dorsal si sa ramana filosof. Pana maine, cand va slobozi din nou aceeasi constatare si va astepta sa vada daca i se implineste dorinta. Si uite asa, asteptand, trec saptamani, luni, ani…

Ba, da’ chiar nu avem altceva mai bun de facut?!!!

Imagine promovata. Dar cum?

Sambata seara, ambulantele de la o clinica privata din Oradea au luat fata SMURD-ului. Solicitata sa mearga la aeroport pentru a-i prelua pe medicii de la Bucuresti si aparatura acestora pentru operatia de recoltare de organe, autospeciala SMURD – evaluata la sute de mii de euro si cumparata din banii omului de rand – a fost tinuta la distanta. Oamenii din securitatea aeroportului oradean i-au interzis sa intre pe pista. In schimb, au intrat ambulantele private. Cand au venit spre oras, au bagat sirenele de i-au speriat pe oradenii care nu stiau ce potop s-a abatut asupra lor. Printre ele se aflau si doua masini mici, fara insemne de ambulanta, dar cu girofaruri albastre. Paranteza. As fi curios ce zice legea despre asta.

Pentru o chestiune legata de un spital public, trebuia folosit un serviciu public, nu? Insa, echipajul SMURD s-a vazut dat la o parte prin manevre oneroase. A venit totusi pana la spital, dar a asigurat doar ariergarda coloanei condusa de micile masini cu girofaruri albastre.
Intrebari:

1. De ce a fost chemat SMURD-ul daca tot nu a fost folosit? Doar sa fie pusi la colt niste oameni care-si fac datoria? Mai bine li se spunea „Domnilor, nu avem nevoie de voi. Intoarceti-va la baza!” Poate intre timp se petrecea ceva grav si SMURD-ul putea sa mearga la alta interventie.

2. Cine a chemat ambulantele private? Si cine le plateste deplasarea? Sau au facut-o doar pentru imaginea clinicii de care apartin? Sa ne intelegem: o clinica privata e o afacere, facuta de profesionisti, cu specialisti respectabili si sint de acord ca trebuie promovata. E normal. Dar conteaza si cum o faci. Pentru asta exista spatii publicitare, articole platite, cu semnul P pe ele. Sau o faci in asa fel incat sa nu lovesti in altii si sa nu creezi situatii jenante. Corect?

3. De ce securitatea aeroportului nu a permis accesul SMURD pe pista si a lasat masinile private? Pe ce baza?

De ce m-as baga in butoiul cu rahat????

Zicea pesedistul Claudiu Pop ca a constatat ca tinerii nu sint atrasi de politica. Evident. De ce s-ar arunca un tip normal in butoiul cu rahat???? Intelepciunea populara spune ca daca te bagi in troaca, te mananca porcii. Sau suferi tot soiul de dezamagiri, vorba lui Mihai Bar, singurul care a zis-o pe aia buna. Evident, poti sa obtii si mari realizari. Le vad in declaratiile de avere ale multor politicieni. Dar pentru asta, recitesc chestia cu troaca 🙂

Americanu’, un roman mai putin smecher

Oricat de rotunzi s-ar da, americanii raman de multe ori niste copii. E drept, unii mari, care fac regulile in gasca baietilor de cartier care se joaca de-a stapanirea lumii asteia. Nu fac radiografia – oricum, extrem de complicata – a unui popor. Numai ca in politica, agitatii, asudatii si smecherii de la noi le-ar putea da clasa. Ai nostri mi se par mai ai dracu’ decat aia de pe Potomac.

Noaptea trecuta, dupa ce a tinut ultimul lui discurs despre starea natiunii, George W. Bush a bagat o sesiune de autografe in stil de mare vedeta. Cu un marker in mana, marca baiatu’ la semnaturi mai ceva ca Selby la ultimul master al Londrei la snooker sau Federer la Australian Open. Cu zambetul tamp, de tocilar de gimnaziu, „the president” isi punea amprenta personala pe orice foaie de hartie care i se intindea si strangea falangele celor care l-au sorbit din priviri in Congres. (Eu i-as fi intins un contract prin care imi ceda mie niste milioane de dolari. O semna si om eram 🙂 ) Isi facea imagine tipu’, doar nu degeaba Hollywood-ul e in America si Casa Alba a fost sediul unui actor. De fapt, de multe ori mi s-a parut ca Bush junior traieste intr-un film pe care, chiar daca il regizeaza, nu-l prea intelege.

Acum, se va retrage la pensie, dar numai din politica. Afacerile il asteapta si stampila de ex-presedinte din dosar il va ajuta sa nu piarda vremea pe la oficiul fortelor de munca.

Exista insa si asemanari izbitoare intre politicienii damboviteni si cei americani. Limba de lemn pe care o vorbesc. La cateva minute – cronometrate atent, pe o plasma imensa, de CNN – dupa sesiunea de autografe a lui Bush, adversarii lui, democratii, au scos-o la inaintare pe o tanti, care isi zicea „guvernatorul statului Kansas”. Tzapana, cu ochii fixati spre viitorul de aur al Americii, fara sa se miste nici macar aerul de langa ea, blonda, trecuta de varsta marilor asteptari, dar cu un semineu in spate (tehnica inducerii sentimentului familial prin imagini), domnuca a dat-o cu „Fellows americans”, cu „indiferent daca sinteti republicani, republicani sau independenti” si cu „trebuie sa fim impreuna” sau „presedintele trebuie sa faca totul pentru redresarea economiei”. Toate astea imi aduc aminte de „dragi concetateni”, de „indiferent de nationalitate, sex, regie, batrani, femei, copii”, de „in aceste clipe grele, trebuie sa strangem randurile”.

Bla bla-uri de rahat, bulshit-uri care zic multe, dar nu transmit nimic. Discursurile americanilor sint la fel de goale de continut ca si ale romanilor. Nu au miez, tortureaza unele cuvinte pana cand alea cer azil politic in tara mutilor, mustesc de prostie, ignoranta si de durut in cot fata de omul de rand. Care, culmea, ii mai si crede, se duce in turma sa-i voteze si se uita pana noaptea tarziu sa le auda derapajele verbale pe la talk-show-uri.

Cum sa castigi cand majoritatea e impotriva ta

Un partid de 2% a demonstrat inca o data ce inseamna politica mioritica. Scandal, nerespectarea statutului propriului partid, lupte interne si nevoie interventiei „tatucului”.

La congresul PC s-a intamplat ceea ce seful mare, rebotezat presedinte fondator, nu credea ca se va petrece. Au aparut dizidentii. In propriul sau partid a fost contestata decizia voiculesciana. Caci am fi deplasati daca am crede ca Daniela Popa a ajuns presedinte fara girul lui „domn’ profesor”. Chiar retras din prima linie, Dan Voiculescu ramane SEFUL. Tremurand de nervi, i-a trimis afara pe contestatarii care cereau respectarea statutului si organizarea unui al doilea tur de scrutin. A facut ordine in sala. S-a enervat cand i-a auzit pe unii huiduind si aruncand statutul partidului. Apoi, a aratat pe cine vrea ca urmas, trimitand-o la microfon pe Daniela Popa si strigandu-i numele cand altii o huiduiau. La final, i-a strans parinteste la piept pe prima femeie presedinte de partid din Romania si pe Codrut Seres.

A stabilit singur modul in care e desemnat cel care va purta – atat doar – denumirea de presedinte PC. N-am auzit decat acum asa ceva: al treilea candidat, in ordinea voturilor, a fost pus sa-si dea rezultatul unuia dintre primii doi. Nu cred ca s-ar fi asteptat cineva ca, daca seful mare a desemnat pe cineva, Sabin Cutas sa-i faca o surpriza si sa dea voturile altcuiva. Asa s-a ajuns ca liderul unui partid sa fie ales cu 570 de voturi „pentru” si 642 „impotriva”. Cum vine asta? Si cum vine ca un partid relativ minor in preferintele electoratului sa aiba 30 de vicepresedinti?

Am privit cum au relatat televiziunile ce s-a intamplat la PC. In timp ce Realitatea a inceput cu analiza scandalului, invitand analisti politici in studio, Antena s-a limitat sa prezinte situatia, cosmetizand-o si trecand in pas de balerina peste conflictul dintre cele doua tabere conservatoare. A mai adaugat inca o stire cu discursul lui Dan Voiculescu, o stire care, dupa cate mi-am dat seama, a depasit 2 minute si a avut vreo 5 sau 6 sincroane cu tatal proprietarei trustului Intact.

Idioti de noapte

La adapostul intunericului multi isi fac de cap. Veneam sambata noaptea de la redactie. Pe la 3, cand intorc spre piata Independentei, langa fostul TVS, nu stiam cum sa pun frana mai repede. In fata mea, exact in mijlocul strazii, pe liniile de tramvai, un idiot isi parcase masina. Fix in mijlocul strazii. Toti care treceau prin zona erau obligati sa il ocoleasca ca boul blocase juma’ din strada… Pot pune pariu ca e un fitzicau – vorba colonelului Tudor – care venise la un club de fitze din zona. Beat sau drogat, ce naiba mai conteaza. Il durea in varful dotarii pe care probabil ca o foloseste mai mult decat creierul.

In zona nu era picior de purtator de grade pe umar. Politaii erau mai preocupati sa opreasca adolescente pe care sa le tina in frig si sa glumeasca explicit cu ele. Cu doua ore inainte de chestia asta, cand veneam de la aeroport, de la o filmare, un tinerel cu uniforma m-a tras pe dreapta. Probabil de ce aveam Matiz, ca aluia cu BMW din fata i-a facut semn amical sa treaca. Cat mi-a verificat permisul am avut ocazia sa vad cu ce se ocupa colegul astuia. Vrajea o blondina si radea cu ea… sau de ea, ca nu poti sa-ti dai seama cand vezi o discutie dintre un politai si o blonda. „Vai, da’ cum?”, se intreba bambina, printre ranjete si tremuraturi.

Apoteotic, drumul spre casa era sa mi se sfarseasca brusc intr-un tomberon. Asezat strategic in mijlocul strazii Aluminei, putin mai sus de biserica Sf. Andrei. Vreun betiv sau o gasca de adolescenti cretini l-au pus in mijlocul drumului, ca sa se distreze. Am tras masina pe dreapta, am coborat si l-am tras la marginea soselei. Un taximetrist care credea ca m-a apucat pasiunea plimbarii tomboroanelor in miez de noapte s-a oprit si m-a privit socat. I-am arat ca obiectul era in mijlocul soselei si ca nu fac altceva decat sa degajez zona. A dat aprobator din cap si a plecat mai departe. Abia apoi am vazut ca pe strada adiacenta, un alt tomberon avusese aceeasi soarta si isi revarsase continutul in mijlocul drumului.

Idiotii astia sint ca vampirii, actioneaza doar noaptea. Ziua is cuminti si nu scot botu’. Adica sint cam lasi. Pacat ca politistii din patrulele de strada sint mai preocupati sa glumeasca cu blondine si sa opreasca Matizuri, decat sa faca curatenie cu fitzosii din cluburi si cu amatorii de plimbat tomberoane.

Noaptea in care a murit un copil

Un copil a murit in noaptea asta. Avea 15 ani. Dar moartea lui si-a avut rostul ei. Neasteptat de nimeni. De parca moartea ar avea vreun rost. Uite ca acum a avut. Parintii lui si-au dat acordul ca ficatul, rinichii si unele tesuturi sa ii fie prelevate. Sa-i ajute pe altii sa traiasca.

Cat de greu trebuie sa le fi fost sa ia o astfel de decizie… Si-au vazut fiul mort, pentru ca de vineri, cand s-a petrecut accidentul, pana sambata, putin dupa ora 20, cand la spitalul judetean din Oradea a inceput operatia de prelevare, doar aparatele il mai tineau in viata. Dar au gandit uman. Organele lui pot salva de la moarte alti oameni. Au dat viata altora. Ce gest… Cati dintre noi ar face asa ceva? Cum pot fi rasplatiti asemenea oameni, carora li s-a luat ce aveau mai scump?

Era din Valea lui Mihai si avea toata viata in fata. Vineri, in drum spre scoala, l-a lovit o masina. Pustiul era pe bicicleta si imediat a intrat in coma. Acum, traieste doar in amintirea parintilor. Si o parte din el exista in altii, ajutandu-i sa respire, sa vada, sa traiasca. Moartea capata cateodata un sens. Desi nimeni nu-l intuieste din timp…