Balconul meu

Aseara am iesit pe balcon. Nu ca ar fi ceva neobisnuit. Ies in fiecare seara, cand ajung acasa. Vreau sa vad ce mai fac oamenii, praful, norii. Ma mai uit la luna, dar nu prea mult, ca altfel dau definitiv in boala aia a umblatorilor pe streasina 🙂

E mai cald decat ar trebui sa fie in februarie si e chiar ok sa stau pe balcon. Bate si un vant atat de… La naiba, stiu ca e smecher si te invaluie, dupa care treci la siropuri de tuse timp de doua saptamani. E inselator… Culmea, alti vecini nu stau pe balcon. Sau, poate ca ies, dar nu la ora la care ies eu. Sau doar isi intind hainele la uscat si se baga repede inapoi in vizuina lor. E nasol ca n-am nici o vecina draguta, dar asta ar fi o alta discutie 🙂

Aseara, niste tomberoane care isi fac veacul prin curtea blocului au tinut sa-mi traga un sut imaginii idilice pe care mi-o facusem despre ce vad de la balconul meu. Si-a trimis jegurile – niste pungi de plastic si de chipsuri – sa danseze prin curte. Cu ele pe acolo, curtea arata ca un loc parasit din vreo tara primitiva. Noroc cu un Audi si un Opel mai rasarite (nu-s ale mele) care fac nota discordanta si avertizeaza ca ne aflam intr-o tara mai evoluata.

Apropo de asta. Baaaaaaaaaaa, sint si armeni destepti. Asa cum sint si romani muncitori, unguri care nu vor Transilvania si americani care viseaza libertate pentru Irak si Afganistan. Dar Vosganian… Aberatii de genul „au crescut veniturile cu 20%, pensiile cu 40$, o sa avem 2.000 de euro venit brut mediu prin 2020!” au fost debitate din plin de ministrul Economiei la o ora de maxima audienta. Ce naiba vrea sa zica? Minciuni ordinare, fara sustinere in realitate. Dar suficient de bune pentru a le arunca drept praf in ochii electoratului care sa mearga sa-i voteze. Il sparg!!!

Pana una alta, subsemnatul munceste 10-12 ore pe zi, pentru cateva nenorocite de sute de euro, dar sint aspru si ma pot umfla in pene, pentru ca, nu-i asa?, in cartea mea de munca sta scris albastru pe alb ca sint producator de stiri. Si licentiat in drept 🙁

Un ministru cu barbutza vorbeste din statistici si mai are tupeu sa spuna ca studiile care arata ca preturile din Romania sunt mult mai mari decat cele din UE nu arata ca ar fi vorba de o degradare a puterii de cumparare a romanului. Sa mori tu?

Sa-i zic cati bani pot economisi eu pe luna? Sa-i zic din cati bani traieste o familie medie?

M-am enervat din nou si cred ca o sa ies din nou pe balcon. Ma calmez si ma uit macar la cum alearga gunoaiele prin curte. Stiu ca la dimineata le culege vecinul de vizavi, singurul cu simt civic din tot blocul.

Am nimic

M-am tampit. Asa cred acum. Sau…poate doar asta imi spune mie o idee. Aia potrivit careia sint momente in viata in care obisnuim sa stam doar si sa visam. Vorbe de lemn… Auzi, momente!… Evident, numai sa nu fie mai mult decat atat. Altfel, e nasol.

E, acum e un moment din ala…Il simt. Se zbate prin jurul meu, ma cuprinde. „Te tampeste!”, ar zice frate-meu, ca doar tipu’ e extrem de ancorat in realitate. Practic si normal. Prin comparatie, m-am tampit. Si ascult muzica. Faina. Cam cu sirop, dar merge. Starneste niste sentimente ascunse…ingropate de mine, ca le-am cantat si prohodul… Dar ele nu se lasa.

Cum se fac copiii in povesti

Săr’ mana! Pe mine mă cheamă Gicu, da’ când fac câte o prostie, doamna mă strigă „Mă, tâmpitule!” Da’ nu fac multe, că toţi zic că sînt un elev cuminte. Aşa o fi. La şcoală îmi place limba română şi colega mea de bancă, Antonia. Frumoasă…ăăă, amândouă sînt frumoase.

Pentru că îmi place să citesc, scriu rezumate şi răspund oră de oră, diriga…ăăăă, doamna dirigintă m-a înscris la olimpiada de română. Am fost. Mi-a plăcut că măcar am scăpat de matematică şi de ofticosu’ ăla de Gorcea, colegul din banca din faţă, care vrea să copieze de la mine, pentru că mi-a dat o revistă cu…asta e o altă poveste.

Revin. Am făcut toate subiectele, am scris vreo 8 foi, dar unul m-a intrigat (ca să folosesc un cuvânt învăţat anul trecut la Zoo). Enunţul era aşa: „Citeşte următorul fragment de text şi continuă povestirea: „A fost odată ca niciodată un împărat mare şi o împărăteasă, amândoi tineri şi frumoşi. Şi, voind să aibă copii, au făcut de mai multe ori tot ce trebuia să facă pentru aceasta.“

Ce să scriu eu la un aşa subiect? Să zic că au sunat barza-şefă şi i-au dat 250 de euro (atât zicea tata că l-a costat naşterea lu’ frate-meu, anul trecut) ca să le aducă un bebe? Să fim serioşi, cine mai crede în berze? Altă opţiune era să scriu că s-au dus în baia din curtea palatului si au făcut mişcări de fitness, aşa cum ziceau Ionuţ şi Marincuta dintr-a zecea B, când i-a prins directorul în WC-ul de lângă sala de sport? Nu mergea, că pe vremea poveştilor încă nu se inventase strechingul şi fitnessul. E adevărat, mi-am imaginat că mă uit prin gaura cheii la ce fac împăratul cu împărăteasa, dar al naibii pahar dacă puteam să văd ceva de el! 🙂

Puteam să mai scriu de canalul TV la care se uită tata noaptea târziu, dar ăla îţi dă o stare de agitaţie, că toată noaptea aud zgomote de la ai mei din dormitor.

Aşa că până la urmă, am scris că împăratul a chemat un vraci care i-a dăruit o pastilă albastră şi imediat s-a născut un prinţişor. Doar nu era să le scriu că împăratul a făcut sex cu împărăteasa în toate poziţiile şi, pentru că nu avea prezervativ, a lăsat-o gravidă… Asta o s-o cred, oficial, prin clasa a VIII-a. Atunci să vezi tu, Antonia 🙂

P.S. Personajele nu există în realitate. Însă, subiectul asta XXX de la olimpiada de limba română – da şi a fost dat săptămâna trecută, elevilor de clasa a cincea. Detalii, in numărul de azi al Evenimentului Zilei.

„Bombo” se intoarce – episodul z

Bancul zilei:

Adrian Nastase se intoarce in forta in viata politica. Asta e doar introul. Poanta e ca vrea sa candideze la Presedintie. 🙂 Dar, dupa cum tocmai el specifica, o va face daca nimeni din PSD nu va vrea sa se ia la tranta cu Basescu. Cu alte cuvinte: „Ma, asa-i ca nu vrea nimeni, in afara de MINE, sa candideze pentru Cotroceni? Care ai vrut sa zici ca da?” Asa ca a luat la rand televiziunile sa-si proclame noile obiective. Dintr-odata, m-am trezit aruncat in timp, in vremea cand Nastase taia si spanzura in tara asta.

Chiar nu si-a invatat lectia? Chiar nu intelege ca i-a trecut vremea? Ca, la fel ca lui Iliescu, i-a sosit timpul sa stea linistit, in mica lui bancuta, si, eventual, sa predea la o facultate sau sa pledeze intr-un proces? Cu cat au mai multe bube pe chelie, politicienii cred ca si le pot spala cu suvoiul implicarilor in politica si cu aparitiile la tv.

De obicei nu ma intereseaza politica. Ba chiar ma scarbeste. Si acum incerc aceleasi sentimente, dar parca prea sintem luati de prosti de aia care vor sa ne faca in toate pozitiile.

P.S. Si acum o chestie care ma distreaza la maxim si merita mentionata: politaii iau lectii de dans. Un fost balerin le preda agentilor de circulatie din nu’s ce judet lectii de miscare, ca purtatorii de epoleti sa se miste mai cu gratie in intersectii. Asta stire 🙂 Imi si imaginez un politist intr-o intersectie, facand flic-flacuri pe varfurile bocancilor pe muzica din „Spargatorul de nuci”, care ii rasuna din mp3 playerul de la gat 🙂

Gigi „Mourinho”, zis „Beckenbauer”

Suparat ca plaiesii lui Ionut Popa i-au lichidat oastea adunata din toata lumea, mai ales sud-americana, razboinicul luminii a promis ca se va intoarce. Din nou. Pe banca tehnica, bineinteles, acolo unde sta, de fapt, cu spiritul. Ca fizicul si-l pastreaza la oficiala. O sa impuna din nou cine joaca si cine nu, in functie de cine ii place si cati bani a dat pe el. Bine ai revenit, Maria ta! Jucatorii si, mai ales, suporterii te salutant!
Lacatus nu trebuie sa se supere si ar face bine sa indure. Ca stia bine la ce se inhama, inca de cand a semnat contractul. Oricum, in ritmul asta, nu-l prinde Pastele in Ghencea. Patronul va fi cuprins de evlavie, ii va propune sa plece nai…pardon,… o data, pentru Dumnezeu, ca sa-l poata reinstala pe Olaroiu.

Nu pot sa nu ma bucur ca iesenii le-au facut figura stelistilor. Nu am nimic cu ros-albastrii; imi pare rau doar ca ei, la fel ca si rapidistii si juvetii, au sefii pe care nu-i merita. Parerea mea. Dupa prima etapa din retur, imi pare rau pentru aradeni si pentru U Craiova, echipa mea de suflet, dar ma bucur pentru cele doua echipe ale Clujului.

Si sa nu ne mai tanguim atat ca s-a accidentat Mutu. O sa-si revina, nici o grija. Nu moare Romania fara el, asa cum Cuba merge mai departe fara Fidel. Ce naiba, e plina lumea de oameni de neinlocuit.

Superman era sofer roman

Daca vrei sa fii sofer in tara asta, trebuie sa ai calitatile eroului ros-albastru, domiciliat prin New-York. Nu vorbesc de Gigi, ca sefu’ din Ghencea are vila doar in Pipera, ci de mult mai celebrul – deocamdata 🙂 – Superman. Cred asta pentru ca e de-a dreptul imposibil sa circuli pe sosele, mai ales in afara oraselor, daca nu ai vederea patrunzatoare si agera. Mi-am dat seama de acest lucru, inca o data, sambata seara, cand m-am indreptat spre Beius. Cu greu identificam cam pe unde se afla soseaua, pentru ca nu era prea mare diferenta intre gropile de pe carosabil si alea de pe marginea drumului. De marcaje…pe unde or fi fost, ca nici cu scannerul nu le gaseam. Iar cand venea vreun disperat din fata si-mi baga ditamai flacara olimpica in felinare – ca doar na, mai bine vezi ceva in fata cu faza lunga si-l orbesti pe cel de pe contrasens, decat sa nu vezi nimic, nu? – atunci chiar ca nu mai vedeam nimic.

In multe sate, iluminatul public e mai degraba subiect de banc. De genul: taranul care vede pentru prima data in viata lui o girafa zice: „asa ceva nu se exista!” La fel si cu becurile de pe stalpii de iluminat: nu se exista. Satele de pe drumul spre Beius, si nu numai, sint scaldate doar in lumina astrului noptii – ce romantic am fost, dar ce nasol e sa fii la volan intr-o astfel de situatie.

Localnicii cred ca se imbraca de la aceeasi „casa de moda”. Toti in negru sau culori inchise, de parca ar fi luptatori din trupele speciale, imbracati astfel incat sa nu-i identifice inamicul de la volan. Iar lanterna pe care ar trebui s-o foloseasca pentru a-si semnaliza prezenta e un obiect mult prea greu pentru a fi purtat. Ca urmare e lasat acasa. Ori, cateodata, e inlocuit de mai noua bricheta smechera cu buton si luminita albastra la capat, de par niste ozn-uri pitice.

Ne mai miram ca se intampla atatea accidente… Atata vreme cat nu intelegem ca pe asemenea drumuri faci sport extrem daca te incumeti sa circuli seara – pieton sau sofer – vom continua sa filmam tragedii rutiere.

P.S. In mod normal, ajung din Oradea in Beius in 40-45 minute, cand nu ma grabesc, si sint portiuni unde poti merge lejer cu 100-120 km/h – chiar mai mult daca nu te deranjeaza un politai care iti face cu mana pe marginea drumului. Sambata seara, am mers cu cel mult 80 km/h.

Bursa sentimentelor, ca bani nu se dau in plus

Mi se pare aproape o gluma. De prost gust. In viziunea unora poate ca are o logica, cat de cat. Ministerul Muncii si-a stors de creieri consilierii, specialistii, ministrul pana cand toti au gasit solutia pentru a-i face pe romani sa revina acasa. Nu salarii mai mari, nici vorba. Nu banii sint ideea, potrivit celor cu gulere albe, cravate si dunga. Nuuuuuu….Romanii sint chemati sa revina acasa, ca sa fie… acasa. Se apeleaza la sentiment, la feeling.

Azi, la Roma, se organizeaza o bursa a locurilor de munca pentru romanii din Italia. Trecem peste faptul ca o bursa a locurilor de munca are slabe rezultate, in general, si o spun din experienta tuturor evenimentelor de gen organizate in Bihor. Insa a incerca sa readuci in tara oameni care au cautat o viata mai buna in alta parte si sa nu le oferi decat o treime sau o jumatate din salariul pe care ei il castiga in strainatate, inseamna sa dai chix din start. Multi dintre romanii care muncesc in Italia aveau salarii de mizerie in propria tara. Cei mai multi sint oameni din zone sarace, cu venituri de 4-7 milioane de lei. Mult prea putin sa poti sa-ti intretii o familie. Plus ca munceau 10-12 ore pe zi, nebagati in seama de patroni, care in Romania „nu stiu” ce sint alea plati pentru ore suplimentare.

Acum, romanii din Italia au un venit mediu de 800 de euro pe luna, adica vreo 28-29 de milioane de lei. Mult mai mult decat un medic din Romania, care strabate ani si ani de scoli, facultati, rezidentiate, specializari. Cei mai multi conationali aflati in peninsula iau peste 1200 de euro si, chiar daca platesc mult pe cazare si masa, tot le raman bani ca sa trimita in tara. Atunci de ce sa revina acasa, unde, din cate spunea reprezentantul unei firme de constructii din Bihor, nu vor primi mai mult decat un muncitor de aici. Adica vreo 300-400 de euro, cu indulgenta. Sa vina doar pentru ca sint in tara natala? Hai, serios!

Romanii nu se vor intoarce in astfel de conditii. Nu asa trebuie convinsi. In primul rand, trebuie sa li se ofere celor din tara salarii decente. Conditii corecte, plata orelor suplimentare. Poate ca se vor intoarce cei mai in varsta, care vor sa fie langa familii si care se gandesc mai mult la pensii. Ceilalti, prefera sa castige banul si sa revina peste cativa ani. Sau, niciodata. Cand te obisnuiesti cu binele, e greu sa renunti la el.

Cati dintre noi nu ar pleca dincolo pentru salarii de cateva ori mai mari? Cati nu sintem dezamagiti de ce se intampla prin tara asta? Recunosc, eu nu m-as inhama inca la o astfel de aventura. Inca sper ca pot face treaba si aici.

Un punct interesant de vedere asupra istoriei recente a Kosovoului (ca tot e la moda)

Ca tot e la moda acum, toata presa trateaza subiectul Kosovo. Din tot felul de puncte de vedere. Unul extrem de interesant il are ziarul Gardianul, care a publicat azi un articol extrem de interesant referitor la trecutul mafiot al premierilor kosovari. Merita citit.

Si nu va fi razboi, ca sa-mi exprim si eu umila parere referitoare la temerea lui Mircea Badea. 1 milion de oameni iesiti in strada nu pot declansa un razboi. Si asta pentru ca la Kremlin domneste Putin, care gandeste si ii protejeaza pe sarbi. Nu-i va lasa sa se arunce intr-un razboi cu un Kosovo sprijinit de americani – ca nu are nevoie de o noua Coree sau un nou Vietnam; dar nici nu-i va lasa descoperiti. Nu e Ieltin, care era preocupat mai mult de lichide, decat de dezmembrarea Iugoslaviei.

Domnu’ de romana

Simt o simpatie deosebita pentru sarbi. Nu e indusa de televiziuni, de ziare sau de diverse persoane din jurul meu. O simt de mult, din vremea liceului. Din vremea cand limba romana ne era predata de un sarb. De fapt, de un sarb mai roman decat toti romanii pe care i-am cunoscut. Profesorul meu de limba si literatura romana se numea Milan Martinov si era de undeva, din partile Banatului. Am zis ca se numea, pentru ca a murit, cand eram in clasa a XII-a. Un om deosebit, cu un zambet enigmatic fluturat in coltul buzelor, il asemuiam mereu cu un bunic pe care mi l-as fi dorit dintotdeauna. Calm, echilibrat, avea prestanta si distinctia dascalului de scoala veche, rar, daca nu imposibil sa mai fie gasit in invatamantul de azi.

Domnu’ profesor de romana – sarb la origini – ne-a invatat pe noi, copiii de gimnaziu si mai apoi de liceu, ce inseamna literatura poporului astuia. Ne-a invatat sa vorbim corect, sa simtim spiritul romanelor si sa trecem dincolo de rima poeziilor. Nu spun vorbe mari. Avea un talent deosebit de a lucra cu elevii. Profesorul meu de romana nu preda, el traia si transmitea mai departe ce simtea.

Nu a facut niciodata propaganda pro-sarba. Vorbea romaneste fara gres, marii scriitori ai literaturii romane – si nu numai – nu aveau taine de ascuns fata de el. Doar numele ii trada originea. Privindu-l, am inteles unul dintre motivele pentru care romanii sint foarte apropiati de sarbi: vecinii de la sud-vest ne-au inteles mereu si nu ne-au pus niciodata la zid. Am extins simpatia fata de un om asupra unui popor.

Nu neg, fiecare tara are valorile ei, precum si uscaturi prin codrii patriei. Insa de sarbi ma simt apropiat…. si asta si din cauza domnului profesor de romana, sarb din Banat.

Mica mea teorie a conspiratiei sau cadoul magic

Despre politica se pot scrie biblioteci intregi. Nu-mi propun asta, ca nu am eu croiala de analist 🙂 Eu sint mai degraba un tip enervat de multe chestiuni generale din lumea celor care conduc lumea si de o imensitate de alte lucruri mai marunte. De fapt, pe astea din urma incerc sa le tratez cu ironie si cu o usurinta pe care as evita-o in alte situatii.

Par egzamplu – vorba studintelui de la Paris – Daniela Popa, presedinta partidului voiculescian, a fost intampinata azi, la conferinta de presa de la sediul PC Bihor, nu cu paine si sare, ci cu o mica „amintire din Oradea”. Cel putin asa s-a exprimat cea care i-a inmanat cadoul, nimeni alta decat viceprimarita orasului, Rozalia Biro. Dupa ce a asteptat-o cuminte, in capul mesei, langa vicele conservatorilor bihoreni – cu care a discutat despre copii, familie etc -, sefa adjuncta a Oradei i-a inmanat sefei conservatorilor din intreaga Romanie niste carti si un suvenir. Invelite in hartie verde si rosie si cu o funda … exact, de culoare alba, cadourile au fost inmanate in semn de felicitare pentru pozitia in care, ca femeie, a ajuns doamna Popa. Frumos gestul, venind de la un alt lider politic, tot femeie. Women’s power! 🙂

Pe de alta parte, carcotasul din mine a observat combinatia de culori in care erau invelite cadourile si nu s-a putut abtine sa faca o legatura mai…altfel: darurile veneau din partea unei reprezentante a UDMR pentru o reprezentanta a unui partid recunoscut pentru modul transant, decis in care condamna orice tentativa de incalcare a suveranitatii si integritatii statale. Cam subtil, dar… de ce nu?

Pe langa aceasta, am remarcat si voi remarca intotdeauna atitudinea de sefi a celor de la centru, care nu inteleg ca si in teritoriu sint oameni puternici, care nu pot fi manevrati ca niste papusi. De aceea, i-am apreciat, indiferent de partid, pe oamenii veniti din teritoriu – sau din provincie, ma rog – care stiu sa-si spuna opinia. (exemple: grupul de la Cluj din PSD, Vasile Blaga in PD)

In schimb, nu-i apreciez pe cei care arunca in batalii electorale tot felul de candidati stil „semnul mirarii”, de care 99% din populatie nu a auzit. Asta nu inseamna ca nu sint candidati buni, cu sanse, dar ma indoiesc. L-am vazut pe candidatul taranistilor pentru Primaria Oradea. Ma scuzati, nu-l cunosc, nu am auzit de el niciodata, nu-l judec, dar nu are fatza de primar. Sorry! Astept sa ma contrazica. Dar cand i-am auzit discursul in fata jurnalistilor, in care invoca biserica universala a lui Iisus, m-a pierdut definitiv. Sint si eu crestin, prin botez, dar nu amestec religia – ma rog, principiile religioase – cu politica. Desi se practica si nu e corect.