O saptamana ca oricare alta

Incepe o noua saptamana. Nimic nou sub soare. Saptamanile incep si se termina de mii de ani. Nu spun ceva iesit din comun cu asta.

Dar eu mi-o doresc normala. Ca oricare alta. Nu vreau sa difere fata de una normala. Pentru ca nu mai stiu prea bine cum arata una normala. O vreau plana, lina…fara valuri. O vreau asa pentru ca stiu ca nu prea are cum sa fie. Dar vreau sa se termine cu bine.

Pentru ca astazi, la inceput de saptamana, cineva drag mie incepe o confruntare extrema, din care poate iesi un singur invingator. Unul pe care doar Cel de Sus poate sa-l stabileasca. In toata lupta asta conteaza si propria vointa si sustinerea celor din jur, pe care o are. Neconditionat. Nu am stiut niciodata sa ma rog, dar am incercat sa cer – in felul meu – ajutorul Celui care ne vegheaza nestiut. Acum am cerut si cer… Si o sa fie bine…

Si tot azi, altcineva drag mie isi mai trece pe rabojul vietii inca un an. Asta ar fi un inceput de saptamana normala… Sa poti zice „La multi ani!” si sa simti ca lumea e a ta… 🙂

1:39, 0-3, 10.000.000

Cam astea sint numerele jucate azi la „extragerea speciala” a comisiei care trebuia sa judece dosarul „Bricheta”.

Dupa 12 ore de audieri, la ora 1:39, „judecatorii” Comisiei de Disciplina au intrat in breaking-news pe Realitatea TV si au anuntat: Steaua castiga cu 3-0 un meci care conteaza mult in lupta pentru intrarea in lupta pentru Liga Campionilor. Adica pentru vreo 10 milioane de euro, cuantificarea in bani a accederii in lumea bogatilor fotbalului. Poate si mai mult…

Restul pedepselor sint niste mici glumite: 6.500 de lei+3.000 lei amenda pentru un club cu buget de milioane de euro…

Si totusi, de ce a avut nevoie comisa de o jumatate de zi de dezbateri pentru a decide ceea ce toti stiam: ca Steaua va castiga meciul la masa verde?

8 puncte de vedere asupra unui atentat

Apropo de summit, am vazut ieri un film excelent, despre modul in care poate fi pus la cale si executat un atentat la adresa presidentului amerigan.

vantage_point_movie_poster.jpg

„Vantage Point” e un film despre cele 23 de minute dinainte si de dupa atentatul pus la cale de teroristi la Salamanca impotriva sefului celui mai cel stat din lume. Privit din perspectiva jurnalistilor, a agentilor secreti, a teroristilor, a turistului american, a localnicului care incearca sa-si salveze fratele, a tradatorului, a politistului indragostit de o terorista si a extremistilor, filmul e bine facut. Cu actori valabili…

Chiar daca regizorul nu se poate abtine si baga un happy-end, unde agentul-minune salveaza, intr-o maniera a la Chuck Norris, viata prezidentului. Si cam intinde coarda, introducand un sef de agentura secreta mare tradator.

Merita vazut!

Scandal public trecut la secret

Summitul asta de la Bucuresti genereaza situatii ciudate, pe care, ca jurnalist nu le pot trece cu vederea. Nu au un impact extraordinar si nici macar nu ar ocupa primele pozitii intr-un jurnal (exista exceptii, bineinteles). Si, totusi, ele se petrec, dar unele institutii le trec la secret pentru a nu da rau in ochii sefilor de la Bucuresti, extrem de sensibili la orice scandal izbucnit pe timpul cat Bush si Putin dorm prin Romania.

Sa ma explic. Conflictul de la Valanii de Beius dintre greco-catolici si ortodocsi e vechi si, cu voia limbii romane, stupid si idiot. Si unii si altii vor biserica din sat, dar primii au recuperat-o in instanta. Pana acum, de cate ori a fost scandal acolo, mergea puzderie de jurnalisti care abia asteptau sa vada bataie, scandal, ceva pentru o stire de national sau de prima pagina. Azi-dimineata, a fost un nou incident, despre care am aflat din diverse surse ca s-a lasat cu fortarea usii bisericii, cu trupe de jandarmi trimise in sat.

Chiar daca nu am vrut sa fac un material pe lung, despre un conflict absurd dintr-un satuc de langa Beius si ca atare nu am trimis o echipa acolo, m-am interesat daca jandarmii nu au filmat intamplarile, pentru a da o stire pe scurt. Baietii in albastru aveau imagini, dar am aflat ca li s-a ordonat sa nu dea imaginile presei. Ca doar sint secrete. Poate de stat. Nu-i acuz pe cei de aici, oameni cu care chiar te poti intelege. Dar se pot opune ei militariei aiurea a unor comandanti de la centru? Doar nu era vorba despre o operatiune a SRI de capturare a unor periculosi agitatori veniti de peste granita pentru a organiza o celula a unei organizatii iredentiste…

In schimb, cand este vorba despre prinderea unui hot marunt sau scoaterea unei masini din zapada, sintem repede anuntati. Alea nu sint secrete, iar noi, cei din presa, le muscam repede.

Sint sigur ca sefii mari nu vor sa se afle ca in ajun de summit se produc scandaluri in tara. Din punctul lor de vedere, incidentele de la Valani nu s-au produs, chiar daca s-au intamplat aievea. De parca marea adunare internationala de la Bucuresti ar opri in loc viata romanilor. Dar, daca ne gandim ca bucurestenii care locuiesc langa culoarul ala oficial nu au voie sa iasa pe balcon sa fumeze, iar vanatorii nu au voie sa traga cu arma pana pe 5 aprilie, e clar cat de mare e prostia autoritatilor.

Doar o vorba nu mai spune…

A murit George Pruteanu.

pruteanu.jpg

Vestea trecerii intr-o lume mai buna a dusmanului kitschului s-a strecurat in aceasta seara printre obisnuitele si fadele stiri despre summit, Basescu sau scandaluri dintre partide. Cuvintele si-au pierdut unul dintre putinii sustinatori. Intr-o lume in care exista militanti pentru apararea drepturilor animalelor, homosexualilor, mediului sau a ceaunelor de bogracs, George Pruteanu a gasit potrivit sa-si apere propria limba.

Unii l-au blamat si au ras de el, considerandu-l o „vechitura”, un scut depasit care se protapeste aiurea in calea „modernizarii limbii”. Emisiunea lui „Doar o vorba s-ati mai spun” a produs multe bancuri, dar a readus in discutie maltratarea limbii de catre presa si mai ales de televiziuni.

Altii l-au sprijinit si au inteles lupta sa impotriva „gunoaielor” din industria de divertisment, din programele de televiziune, cu referire si la manele.

Eu prefer sa mi-l aduc aminte ca om de cultura, un om exploziv, care-si sustinea cu ardoare ideile. Nu mi-a placut, insa, niciodata ca om politic, mai ales ca intr-o vreme a fost membru al partidului „zambaretilor”.

In seara asta, doua colege din televiziunea de la Bucuresti isi aminteau de profesorul Pruteanu. In urma cu o luna, una a avut examen cu el, iar celeilalte ii parea rau ca nu a fost la ultimul sau curs.

Oare cine din televiziune isi va mai aminti peste o luna, un an, de maestrul Pruteanu? Programele indoielnice vor continua sa curga, lipsa de bun simt va acoperi aproape orice emisiune, virgulele se vor pune in orice spatiu alb, „Partea de Carte” a lui Cristi Tabara va ramane si mai singuratica, manelistii vor continua sa isi zorzane bratarile pe ecran, iar „flagrantul delict” va ramane in continuare „flagrant”.

Si totusi, George Pruteanu ramane in memoria cuvintelor….Greu de scos de acolo….

Romania de la ora 5

Un idiot si-a batut nevasta. Cum simt de raspundere. Mecanic, ca la tocator. Si, cretinul, mai e si bihorean. Nu ca asta l-ar face mai destept. Nu, tot bou e. Iar nevasta-sa nu zicea nimic. Nu depunea reclamatie la politie, ca e „chestie de familie”. La fel au considerat zecile de femei ucise in bataie de masculii lor retardati, care se oboseau cat de cat doar cand le-o trageau gospodareste. La fel considera multe dintre femeile din tara asta, maltratate si umilite, dar care nu scot o vorbulita „ca sa nu rada lumea de ele”. Diferenta la cazul asta e ca un alt idiot l-a filmat cu telefonul mobil si l-a trimis la Pro TV, care, evident, au facut o STIRE.

E normal sa se faca o stire despre asa ceva, nu e normal sa stai impasibil cu telefonul la nivelul ochiului drept si sa faci un mpeg4 cu „prietenii lui Chuck Norris”. A mai fost un idiot care a facut la fel. Atunci mi-au murit doi colegi si fiica lor, pentru ca unii imortalizau tragedia pe telefonul mobil in loc sa sara sa-i ajute.

Doamnelor, nu va recomand sa faceti ce a facut o bihoreanca acum vreo 8 ani, cand, satula de bataile pe care i le aplica „omul iubit”, i-a trantit un cutit in cord. Mai bine luati atitudine, plecati de langa animal si lasati-l in plata Domnului. Sau a justitiei. Sau pe mana lui lui Morosanu sau Smarandescu. Sa vedem daca mai are curajul sa ridice mana…

Alta stire in acelasi stil: o eleva de 12 ani a fost arsa cu tigara si tunsa de niste colege. Numai ca e mai greu sa se ia masuri impotriva nesatisfacutelor alora care si-a batut joc de o fata. Ca, zic profesorii, agresoarele au note mari si nu au absentat niciodata de la scoala. „Hai sa le iertam acum, s-au distrat si ele un pic…” Eu zic sa le lasati in pace, dar sa le si dati un pachet de tigari si niscaiva foarfece, poate mai fac niste tunsori FUTURISTE. Poate isi deschid si un salon de coafura si body-painting.

Ce-mi mai place mie in aceste zile la tara asta este summitul NATO. Mai precis pregatirile pentru el. Acum descopar ca pot avea si eu o capitala curata, eleganta, fara cersetori, cu politisti supli si aratosi – ce, n-ati stiut? 🙂 asa s-a cerut de catre minister; aia grasi nu au ce cauta sa-i vada strainezii si sa zica aia ca traim bine. La o privire mai atenta se vede ca se ascunde gunoiul sub covor sau, ca sa fiu mai aproape de realitate, se ascund bubele sub un strat gros si gretos de spoiala.

Ce mi-a placut e ca pana si maturatorii au fost pusi la tol festiv 🙂 Au primit reflectorizante in ton cu moda si maturi verzi. Si, evident, o tzadula in piept…acreditare cica ii zice…TARE! Iar bugetul cersetorilor va fi serios diminuat ca au fost luati pe sus si dusi de acolo. Sa nu-i vada nimeni, sa creada toata lumea ca prin Romania curge numai lapte si miere.

Nu, pe aici curg doar balele politicienilor dupa functii si ochii barbatilor dupa femei. Si timpul. Mai greu ca in alte parti. Pana cand ajungem la ora 5, cand incep stirile care ne plac. Si de care sint pline tembeliziunile. Stiu ce zic 😉

Noroc ca tara asta are si alte lucruri care merita vazute…

stirile de pe www-ul TTV, accesibile si de pe alte siteuri

www.tvtransilvania.ro sau, cum imi place mie sa-i zic, editia electronica a TTV, devine, pe zi ce trece, un site de stiri din ce in ce mai cunoscut. Spre bucuria mea, a celui care se ocupa zilnic de updatarea lui, dar, probabil, si a colegilor mei, care isi vad munca accesibila si internautilor.E si singurul de acest gen din presa locala, daca facem exceptie de filmuletele postate pe diverse site-uri ale unor ziare. Dar iata ca oferta noastra se diversifica 😉
Recunosc acum ca in acest sens sintem ajutati si de colegii de la Bihoreanul, niste tipi super de treaba. Aici ma refer in primul rand la cei din redactie, pe care ii cunosc bine, niste jurnalisti in fata carora imi scot palaria. Mai putin ii cunosc insa si pe cei de la IT-ul „bihorenilor”, cu ajutorul carora si vizitatorii site-ului cunoscutului saptamanal bihorean pot vedea cateva dintre stirile TTV. Le multumesc cu sinceritate pentru ajutorul dat.

Am doar o rugaminte, pe care, daca vor, o pot lua sau nu in considerare: sa treaca undeva, intr-un colt, sursa materialului. E si meritul reporterilor, cameramanilor si monteurilor de la TTV ca astfel de stiri pot fi accesate de pe diverse site-uri. Multumiri anticipate 🙂

1-bun.jpg2-copy.jpg

Amalgamul inceputului de saptamana

Musc dintr-o napolitana „Joe” cu placerea cu care un grizzly musca dintr-un somon prins intr-un rau de munte din America. Pffaiiiiiiiiiii! Ce naiba? O fi intrat la apa! Ma uit la bucata aia mica din mana mea si nu stiu ce sa cred. De cand au afisat sigla de la „Nestle” pe pachetele cica mari, cred ca au injumatatit dimensiunile napolitanelor. „Cate-un pic, pic, pic…” 🙂 Mda, eram obisnuit cu bucati de neam prost, acu’ m-au cam pus la subalimentatie…

In schimb, azi nu am mers la masa, la „Transilvania”. Nu ca nu mi-ar fi fost foame, dar nu aveam cu cine sa merg. Colegii cu care aveam obiceiul sa parcurg distanta din punctul A (redactia) pana in punctul B (restaurant) au dat bir cu fugitii si au plecat spre alte zari. Or, daca nu mananc organizat, in grup, parca nu am chef sa merg la masa…de unul singur… 🙂 In schimb, am mancat o minunatie de sunca, adusa de colega Eva Horosnyi, ca tot au sarbatorit supusii Papei Invierea pe stil catolic.

Apropo de Paste. Unchiul meu, un tip de 67 de ani, crescut in credinta ortodoxa si care da saptamanal pe la biserica – nu ca mine, o data pe cincinal – isi punea o intrebare justificata: si pana la urma, cand a murit Christos? Cand zic catolicii sau cand zic ortodocsii? „Inteleg ca toti sintem de acord ca S-a nascut in 25 decembrie, dar de ce nu ne punem de acord cand a murit? Ca doar n-a murit de doua ori, Doamne iarta-ma!” Rationamentul simpaticului meu unchi are o logica, dar nu are raspuns pe masura. „Oameni-s de vina, ca-s prosti si nu se inteleg”, a concluzionat unchiu’.

Proasta e si vremea, daca stau bine sa ma gandesc. Se joaca cu noi, ca un copil cu jucaria preferata. Nu e corect. Ba trimite vijelii sambata, ba le opreste duminica si le reporneste si mai puternice lunea. Macar daca ar fi constanta si ar trimite niste crivaturi sa bata prin niste institutii, 😉 stiu eu care, sa mai spulbere din jegul moral cuibarit acolo. Bine, a facut-o si azi, ca a fost a doua zi a Pastelui catolic si cam a batut vantul prin unele birouri. Elnoku’ de la Consiliul Judetean sarbatorea si el azi….

Asa cum au sarbatorit si cativa colegi de ai mei, credinciosi pana in maduva oaselor doar de sarbatori. Ca in rest 😉 Glumesc, evident, inteleg si eu ca au familii, nu ca subsemnatul, (i)responsabil doar pentru propria-i persoana. Insa nu prea au avut parte de vreme frumoasa.

Asa cum au avut – ca-mi vine acum in minte si nu pot sa nu spun – cei din managementului de la “Adevarul” si cativa jurnalisti din conducerea redactiilor trustului de presa al lui Dinu Patriciu, care au primit drept CADOU citeva zile pe o insula din Caraibe. Asta pentru ca superbogatasul roman s-a declarat multumit de faptul ca, in decurs de mai putin de doi ani, angajatii i-au structurat trustul. Asta da, patron!

Acu’ s-au izbit de mine niste imagini cu plaje, soare si apa albastra, care nu cadreaza defel cu zumzetul televizorului la care m-am uitat mai inainte la un meci din ’82 dintre Romania si Ungaria, pe Nepstadion. Welcome in the real world! Care e exact asa cum am scris eu acum. Un amalgam de idei, de situatii, cu si fara legaturi intre ele, normale si trecute de limita patologicului. Ca doar traim in…hmmm, asta-i vorba lui Badea… Mda, cred ca asa incepe o saptamana 🙂

P.S. In timpul scrierii acestui post, au fost consumate vreo 10 napolitane, am spalat vreo 5 kilograme de haine, am butonat pe vreo 20 de canale, l-am bagat undeva pe Diaconescu pentru ca a inceput un nou serial „Crima din Berceni 2” (asta e vreun sequel), am respins un apel (scuze, Robi), am mancat o geniala supa de salata facuta de mama si zau daca nu mi s-a facut un somn pe cinste…

Casa de acasa

Cateodata, Oradea ma dezamageste. N-as zice chiar ca ma dezgusta…as minti si as fi nerecunoscator fata de orasul care m-a primit in urma cu 14 ani. Dar sint situatii in care mi-as dori sa o las in urma si sa plec… Sa las oameni, amintiri, locuri, pungile pe care vantul le scoate din container si le arunca prin curtea blocului…

Asta o simt cateodata… Alte ori simt doar nevoia de a evada. Asa cum am facut sambata, cand m-am hotarat brusc sa plec spre casa, la parinti, la Beius. La sfarsit de saptamana nu prea am ce face prin oras si acum aveam nevoie de linistea de acasa… Si pentru ca decid singur ceea ce fac – liber si independent 🙂 – m-am urcat in masina proprie si personala si am luat drumului Binsului.

Cam intunecat sambata asta, mai ales ca pe parcursul a 60 de kilometri am trecut prin trei anotimpuri. Batea vantul si ploua ca intr-o toamna tarzie, apoi iesea brusc soarele, ca intr-un inceput de primavara, dupa care zgripturoaica asta de iarna trimitea niste fulgi rataciti peste dealurile pe care serpuia drumul. Si peste toate, gropile din sosea care se cascau brusc in fata rotilor, smulgandu-le icnete de durere.

De cate ori ajung acasa, ma cuprinde un sentiment atat patrunzator de calm, liniste… Imi spun mereu ca atunci cand sint acasa, parca am ajuns intr-o statiune. Acum linistea si calmul de acasa s-au dus putin…Dar totul va trece si o sa fie bine… Noaptea trecuta, am dormit in patul meu de acasa…Intr-o camera mare, cu o mobila veche, care mi-e atat de draga…Si am dormit bine, cum nu am facut-o demult.

Inainte de asta am ajutat-o pe mama sa rearanjeze o alta camera. Am simtit ca fac parte din nou de casa pe care, de fapt, nu am parasit-o niciodata. Ma mai duc si stau cu saptamanile si lunile intr-o garsoniera din Oradea, pe care nu am invatat inca sa o numesc „acasa”, dar pana la urma tot la casa alor mei, din Beius, ma intorc.

Asta pana cand va aparea un motiv pentru care Oradea sa ma recastige din nou. Nu ca m-ar fi pierdut pe de-a-ntregul.

N-aveti un foc?

Privesc cu mirare la bricheta din cosul de langa aragaz. Bai, da-o dracu’? Una de asta, ma? Neeeee…. Ma uit apoi la camionul cu care un vecin din fan-clubului lui Gutza blocheaza o juma’ de parcare. E mare cat o zi de asteptat DDA-uri si ma gandesc sa-i fac bucuria. Adica sa-i trimit bricheta proprie si personala direct in parbriz. Asa, sa-i platesc nervii pe care ii provoaca mai multor locatari proprietari de masini care dau ture prin zona sa gaseasca unde sa parcheze.

Am vazut meciul ala de-i zice derby. Da, intr-adevar, au galopat…dar s-a trezit sa le strice jocul unu’ fumator – clar ca le tragea din piparoase, ca doar a dat cu bricheta in teren, nu? Da, al naibii talent a avut ca l-a pleznit pe bietul om in negru direct in moalele capului. A fost o lovitura de 10 puncte. Daca as considera balconul meu drept tribuna din Giulesti si naspa aia de camion drept un arbitru, fac pariu ca nu as fi in stare sa-i nimeresc nici cabina, d-apoi vreun geam sau far…

De unde rezulta ca idiotul ala de suporter avea experienta. Probabil ca face intreceri pe scara sau pe cartier la aruncatu’ brichetei. Un fel de Daciade…

E ciudat cum micile lucruri pot decide marile razboaie. In cazul asta – unul din fotbal. Evident, purtat intre doua echipe bucurestene, enervate ca au ajuns sa se bata pentru alt loc decat cel din varful clasamentului.

Steaua nu merita sa castige la masa verde, Rapidul nu merita astfel de huligani in tribune, arbirul a fost corect, dar nu inteligent. Mai pe scurt, asta e fotbalul romanesc…

Da-o naibii de treaba. Decat sa distruga munca echipei dragi, idiotul care a dat cu bricheta putea sa se apuce de fumat. Facea un lucru mai inteligent pentru Rapiduletul inimii lui…

P.S. Unii promoveaza teoria conspiratiei, potrivit careia un agent al galeriei steliste a intrat sub acoperire printre ultrasii rapidisti si a dat intentionat cu ceva in teren ca sa castige Steaua. Fals. Va zic eu ce era: un rocker inrait, care a stranutat saracu’ de doua ori si i-au zburat, fara sa vrea, inelele din nas…culmea, direct in capul arbitrului. Nu-i bai, de bucurie, ii cumpara Asociatia Oierilor doua bucati de strassuri nou-noute. 🙂