După 10 ani. Primii 10 ani

29 iulie 1998. Nu uit niciodată data asta. Cam caldă ziua pentru gustul meu. Dar nu doar ea era de vină pentru năduşelile care mă treceau. Cu câteva zile în urmă primisem acasă un telefon. – Domnul Adrian Laboş? (până şi l-ul de la „domnul” se auzea clar si distinct) – Da. – Bună ziua….

Continue reading →

Despre jurnaliştii care ne fac să nu rezistăm fără televiziune

Dragi colegi de oriunde aţi fi, Cei care încă mai credeţi că televiziunea – şi presa, în general – înseamnă conferinţe de presă, subiecte subţiri căutate cu înfrigurare pentru a le arunca în faţa „căpcăunului” de producător, solitaire şi bârfe, ţigări fumate în ciuda celorlalţi în mijlocul redacţiei, o bere sorbită pe fugă ca să…

Continue reading →

E clar! Platini e de vină

Că tot veni vorba de televiziune, m-am uitat şi eu la lansarea GSP TV. Nu m-a impresionat în mod deosebit. Mult scandal – despre „valiză”, bineînţeles – şi puţin sport. Tabloidizare la maximum, grafică excelentă, decoruri interesante – se vede mâna americanilor. 😉 Bâlbuţe tehnice în preajma orei 20, când s-a dat drumul emisiei, un…

Continue reading →

Au trecut doi ani…

Colegii mei Călin şi Aurora Hoduţ şi fiica lor Mara nu au murit…Ei trebuie să trăiască… Azi s-au împlinit 2 ani de când s-au întors din concediul de la mare. Aurora e la aceeaşi revistă, iar Călin cred că e la ceva filmare pentru „Prodomo”… Ne-a ajutat astăzi la ştiri, am găsit nişte imagini filmate…

Continue reading →

Ceva ce interesează o lume…

Să fim sinceri: nu ne interesează prea mult foametea din Africa, taifunurile din Asia, uraganele din America ori luptele pentru plantaţiile de cocaină din America de Sud. Şi asta pentru că nu sunt aici, lângă noi, şi NU NE AFECTEAZĂ. Aruncăm un „Păcat de ei!” atunci când citim prin ziare că mii şi mii de…

Continue reading →

Ucişi de sistem

Cum e aia să trimiţi acasă bolnavii de cancer pentru că nu mai sînt medicamente? Înseamnă să-i trimiţi direct în groapă!!! S-a întâmplat la spitalul din Ploieşti, unde s-au terminat banii de citostatice şi bolnavii au fost trimişi acasă. Să moară acolo, nu în spital… Am sentimentul extrem de puternic că trăim într-o ţară plină…

Continue reading →