Radare fixe prin Bihor

Sincer să fiu, radarele sînt acum ultima mea problemă. Dar, dacă totuşi vrea cineva să ştie şi să nu rişte să dea cu subsemnatul pe la Poliţia Rutieră, nu strică să ţineţi cont de faptul că în judeţ au mai fost instalate câteva radare fixe, de genul celor din Sânmartin. Şmecheria este că, deşi instalate de luni, existenţa radarelor a fost făcută publică abia azi, la o conferinţă de presă a Poliţiei Bihor. 🙁

Iată comunicatul IPJ Bihor:

„Începând de luni, 27 octombrie, ora 00.00, pe raza a patru localităţi bihorene tranzitate de D.N. 1 au fost puse în funcţiune patru cinemometre fixe (radare),
– în localitatea Borş, pe D.N. 1, la km 640+591 m;
– în localitatea Sântion, pe D.N. 1, la km 638+51 m;
– în localitatea Tinăud, pe D.N. 1, la km 587+905 m, şi
– în localitatea Aleşd, pe D.N.1, la km 590+16m.

Cele patru radare fixe vor funcţiona non-stop 24 de ore din 24 şi vor fotografia abaterile privind nerespectarea regimului de viteză comise pe respectivele porţiuni de drum.
Toate comunicările de la respectivele radare vor fi centralizate la dispeceratul Centrului de Monitorizare a Traficului Sânmartin, iar contravenienţii vor fi sancţionaţi conform reglementărilor legale în vigoare.”

Mulţumesc, dragilor

Cristi mi-a trimis un clip de pe youtube. Asta după ce a citit ce am scris cu „Începutul”. Mulţumesc, senor…

Aşa cum le mulţumesc tuturor celor care m-au sunat sau mi-au scris. 🙂 De obicei nu răspund la comentarii decât printr-un alt comentariu, dar acum simt că trebuie să fie mai… altfel.

Viaţa ştie să fie minunată, cum numai ea poate fi. Credeţi-mă… pe cuvânt!

Începutul

Simt atingerea mâinii tale pe faţă şi o lacrimă se iţeşte într-un colţ al ochilor.

Mă dezmierzi, umbli încet peste obrazul meu, şi buzele mă ating într-un tandru dans al freamătului din ele… Din tine… Din mine…

Nu îndrăznesc să mai ţin ochii închişi. Vreau să te văd, să ştiu că exişti aievea şi că nu eşti doar o plăsmuire a dorinţei mele de a evada din spaţiul închis în care mă învârt ca un dement.

Şi îi deschid larg, privindu-te flămând… EŞTI LÂNGĂ MINE!!!!!!! Ochii tăi mari şi frumoşi mă învăluie, iar părul tău se revarsă peste umerii tăi, peste faţa mea.

EXIŞTI! Te ating, îmi pun palma peste faţa ta şi pricep că ai rămas – cadou al nopţii pătimaşe – alături de mine. Nu te-ai speriat…

Mă îmbrăţişezi şi simt că lumea capătă un sens. Simt că renaşte în mine viaţa şi, o dată cu ea, mijeşte iubirea. Arde încet, potolit, fără să ştie ce vâlvătaie va naşte din vâltoarea sentimentelor.

Te-am găsit şi nu mai vreau să te pierd. Fără tine nu exist.

Îmi eşti începutul, aşa cum tu mi-ai spus că-ţi sînt sfârşit…

Raza de soare din acea dimineaţă n-a murit…

Mailat, primarul Romei şi „agenturili” italiene

Teorii ale conspiraţiei se zămislesc pe tema fiecărei întâmplări mai controversate. Cu sau fără probe solide, îşi găsesc susţinători. Iar când respectiva teorie este susţinută de o persoană oarecum tangentă cu subiectul, totul devine extrem de interesant. Cum este şi cazul noii ipoteze propuse de un sociolog italian referitoare la cazul italiencei ucise de un român, mediatizatul caz Mailat.

Pe scurt, se susţine ideea că fostul primar al Romei şi serviciile secrete italiene s-au folosit de acest caz pentru a lovi în România, ignorând infracţiunile – mult mai crude şi mai multe – comise de alte minorităţi.

Merită citit pe Hotnews.

Vodafone pe sens interzis

Recunosc: de felul meu, sînt un cârcotaş. Nu caut ceartă, dar sînt mereu nemulţumit. Asta pe plan profesional, pentru că altfel, mai nou, sînt un om fericit. 🙂

Revenind la alte chestiuni, cele profi, sînt cazuri în care mă declar satisfăcut de ceea ce fac eu – mai rar – sau de ceea ce fac alţii – mai des. Nu e cazul reclamei la Vodafone, care e ca apa sfinţită: nu face minuni, dar nici rău nu produce. Filmată la Oradea, nu a reuşit să-mi gâdile un posibil orgoliu de locuitor al oraşului. Am aşteptat să o văd, că doar na, am văzut echipele de filmare, cu aparatură profi (jos pălăria 😉 ) prin oraşE cuminte, deşi vrea să arate altceva, şi e realizată în stilul ăsta nou care domină publicitatea românească: încercare de imitare a filmelor de acţiune americane, însă cu mişcări teatrale ale actorilor şi replici penibile şi mult prea literare pentru a fi crezute. Ori preluări de spoturi străine, dublate de nişte voci care se chinuie să fie cât de cât naturale, plonjând însă într-un dramatism prost.

Plus că eu nu mai cred în copilării de astea cu o maşină pe zi, din care n-o să văd nici măcar volanul uneia în propria-mi ogradă. 

Fără să fiu măgar, ştiind că fazele pe care le voi sesiza nu pot fi considerate greşeli, am observat nişte nereguli în spotul Vodafone de la Oradea. Evident, doar un orădean, chiar şi adoptiv, îşi poate da seama de existenţa lor.

La un moment dat, un Golf apare din dreapta podului din centru, dinspre Primărie. E ok, problema că vine pe contrasens. 😉

Aici e un caz tipic pentru cei de la Rutieră. 😉 Dacă aş întoarce eu aşa în mijlocul şoselei, n-aş scăpa fără nişte puncte de amendă. 

Cred că ăştia de au făcut reclama au avut ceva cu contrasensul. Chestie din copilărie, nu? 😉 Golful roşu merge pe lângă Astoria, în sus, spre Filarmonică, tot pe sens interzis. 

Pe contrasens, din nou, pe lângă Teatru, lângă fostul gang al vânzătorilor de ziare. 

Aici se cam vede calculatorul, care a pus Golfurile în zona Primăriei. Nu cu vreo autoutilitară, ci, probabil, cu premierul CS3 de la Adobe. 😀

Oraşul prafului

Tone de praf, fum, tare mult fum şi un aer atât de greu de respirat încât mă mir că nu mi-am cumpărat încă mască de gaze. 🙁 Evident, exagerez puţin, dar seara trecută zău dacă nu mi-am dorit să am la mine o astfel de mască. Plus o cameră video ca să le arăt şi altora ce au văzut orădenii pe bulevardul Dacia.

Nori groşi de fum, de credeam că e ceva incendiu, pluteau deasupra şoselei. Greu vizibili de aproape, se distingeau perfect dacă priveam dinspre muzeu spre Şoseaua Borşului. Le-am identificat imediat originea: coşurile de la CET.

– Fii atent ce tragem noi în plămâni în fiecare zi! 

– Da’ n-a luat foc ceva?

Colegul Emil bagă privirea la zoom maxim şi clatină nelămurit din cap. Stă în Oradea de puţin timp şi pare să nu mai fi văzut aşa ceva. De fapt, nici eu, care am veo 14 ani de „orădenism„, nu am mai văzut aşa ceva. Ştiu că acele coşuri mari de la CET poluează de ani şi ani, dar o atmosferă atât de întunecată ca aceea de seara trecută nu am văzut. 

Tone de praf se revarsă în fiecare zi peste oraş şi nimănui nu-i pasă de asta. Fac pariu că toată lumea a văzut dimineaţa cum arată maşinile, mai ales cele parcate în Rogerius, Ioşia sau Episcopia. Poţi face, fără nici o problemă, graffitti pe ele, pentru că stratul gros de „negreală” te ajută în acest sens.

Şi-apoi ne mai mirăm că tuşim fără motiv, că avem probleme cu respiraţia şi că am ajuns să aşteptăm ca pe o izbăvire o ieşire la munte sau la iarbă verde. Condiţia este ca iarba să fie într-adevăr verde 😉 şi să crească la zeci de kilometri depărtare de oraş.

Supraoamenii din fotbal

Piţurcă e un cetăţean al ţării ăsteia, la fel ca oricare altul. Becali, la fel. Mitică, de ce n-ar fi un onorabil locuitor al României? Şi atunci, de ce să nu fie trataţi la fel ca oricare alt cetăţean? Doar pentru că fac parte din altă lume, cea a fotbalului?

„Doar n-am omorât pe nimeni”, se lamentează selecţionerul cu apucături de pocherist trişor. Nu a omorât, e adevărat, dar dacă a fost chemat la DNA nici bine nu a făcut.

Pe de altă parte, autorităţile îşi pun acum cenuşă în cap şi-l pupă-n cur pe „magistralul” selecţioner. Deja unul dintre poliţiştii care l-au reţinut pe Piţurcă a fost sancţionat pentru nu ştiu ce abatere de la procedură. Penibil! Mai lipseşte ca DNA să-şi ceară scuze că a îndrăznit să-l deranjeze pe majestatea sa Piţi. 😉

Poate că ar trebui ca ăştia din fotbal să fie trataţi ca superoameni, să ne închinăm lor ca unor zei şi să le aducem ofrande. Mai mult, ar trebui scutiţi de a răspunde în faţa legii şi să li se permită minciuna, corupţia, prostia, laşitatea, ameninţările etc.

Oricât aş încerca să scriu despre reacţiile de după faza cu Piţurcă la DNA, nu aş reuşi să o fac la fel de bine ca Maria Andrieş, de la Gazeta Sporturilor. Un editorial excelent, care merită citit.

Când aţi făcut prostii, nu vă scărpinaţi… la şliţ

„Un agent de la Rutieră se scărpina în fund în timp ce ancheta un accident. Gheorghe Ion Panamea, agent la Serviciul Poliţiei Rutiere, a fost fotografiat de jurnaliştii (??) ziarului nostru în timp ce-şi potolea usturimile din zona dorsală cu ajutorul mişcărilor pe verticală ale mâinii stângi. Între timp, ţinea în cealaltă mână procesul verbal şi o staţie de emisie-recepţie prin care o anume „Baza” 😉 îi cerea amănunte despre accidentul pe care îl cerceta. Întâmplarea s-a petrecut cu ocazia unui eveniment rutier în care şi-au pierdut viaţa doi oameni.”

Aşa ar suna o ştie tabloidă despre un eveniment rutier tragic. Nu mai trebuie să spun care era, de fapt, ştirea. Din păcate, unii colegi de-ai mei din presa locală – că asta mă doare 🙁 – o mai comit. În loc să relateze ce s-a întâmplat, într-un stil normal, „citibil”, ei ori dau citate din limba de lemn a comunicatelor oficiale, ori fac aprecieri deplasate sau nelalocul lor. Cum a fost cea descoperită de Bogdan Bele pe bihon. „Din păcate, nu singura”, îmi zice Bogdan.

Am şi eu o întrebare, cam indecentă, dar în ton cu articolul: „da’ ce, trebuia să se scarpine la p@#a?” 😀

Ce mă miră este faptul că autorul ştirii, Cristi Horgoş, nu face chestii din astea. E un tip deştept, plăcut, cu mult bun simţ. Credeţi-mă, îl ştiu. Chestia cu scărpinatul nu ştiu cum i-o fi venit. 😀

Rahat în ambalaj strălucitor

M-am convins! Încă o dată. Asta dacă mai era cazul. Dacă ni se dă căcat în ambalaj strălucitor (scuze pentru limbaj, dar se impune) şi ni se spune că e la ofertă, la jumătate de preţ, îl cumpărăm pe loc. 😉 Nu o bucată, ci două-trei. N-avem ce face cu el, dar, na, l-am luat la ofertă.

Azi-dimineaţă, s-a deschis un magazin în Nufărul. Oamenii s-au înghesuit mai ceva ca moldovenii adunaţi să pupe racla cu moaşte. Au năvălit în magazin aşa cum văzuseră ei că se întâmplă şi în ţările vestice, atunci când un mall are reduceri. Totul pentru a lua laptopuri şi televizoare la jumătate de preţ. Că după ce le cumpărau nu mai aveau bani pentru haine ori mâncare, ce mai contează. Se joacă pe laptop sau se uită la teve şi le trece foamea. Principalul că au luat produse la promoţie. Ieftine, frate!

Aiurea! Nu văd că, faţă de confraţii occidentali, reprezentanţii magazinelor româneşti pun la promoţie câteva zeci de bucăţi dintr-un produs. În cazul de azi – 30 de laptopuri şi 50 de televizoare LCD. Asta nu-i promoţie. „E amăgeală”, vorba cuiva.

Plus că ai noştri comercianţi tot ies pe câştig. E drept, mai mic, dar doar nu-s proşti să nu scoată un ban chiar şi din reduceri.

Imaginile sînt filmate de colegul meu Cristi Popa.

Pe când voleiul pe „bici” se juca la TTV

Am umblat puţin prin lada cu amintiri, păstrate, în stil modern, pe dvd-uri, cd-uri ori pe hardul calculatoarelor. Printre cele câteva zeci de generice şi promo-uri şi sute de ştiri montate de subsemnatul, am găsit un generic care m-a făcut să zâmbesc. De plăcere, clar. 🙂

Televiziunea asta a avut momentele ei frumoase. Multe – la început. Apoi… Ăsta e unul dintre ele. Genericul turneului de beach-volley transmis de Transilvania TV în 2007.