Ziua celor 13

header-site-ttv-copy

Facem asta de 4 ani şi mai bine. Şi mai bine în sensul că încercăm să evoluăm de fiecare dată. 🙂 Cu oameni mai puţini ca altădată, cu gecile sau hanoracele pe noi, fără apă ori pahare, dar – ăsta e anunţ în premieră, în exclusivitate 😉 – cu motorină în centrală (de azi, de la ora 10:45), deci cu căldură în clădire.

Fiecare scrutin, fiecare zi de alegeri – şi au fost câteva în aceşti ani – au însemnat tot atâtea zile petrecute de dimineaţa până noaptea târziu în televiziune. Când eşti singur nu te afectează prea mult, ba chiar te bucură pentru că nu stai singur acasă. Mai greu e pentru cei cu familie sau iubite/iubiţi. Acolo eu aş opta clar pentru viaţa personală, fără a neglija, însă, profesia.

Revin. Duminică mai avem o zi lungă de petrecut în tv. De la ora 10 începe la TTV „Ziua celor 13”. 6 jurnale de ştiri, talk-show „Ştampila pe ei”, toate făcute de colegii mei, atâţia câţi mai sîntem. Tot ce se întâmplă, reacţii, cum se votează – şi aici mă refer la participarea la scrutin -, incidente, dar şi primele declaraţii după, statistici, rezultate parţiale – despre toate puteţi afla duminică, de la ora 10 până după ora 22. Program non-stop, adicătelea.

Şi vom rămâne din nou cu satisfacţia că am mai făcut ceva probono. Un maraton pentru mândria noastră de jurnalişti. Apoi, revenim la obişnuitul program. Ăla în care ştim când plecăm, dar nu când ajungem acasă. Decât dacă avem pentru cine.

Detalii despre programul de duminică, în zilele următoare, pe saitul TTV.

UPDATE: Uf, a venit şi promoul la ce va fi duminică:

Ce încălzire globală? Glaciaţiune, frate!

Hai să v-o zic pe aia dreaptă: cercetătorii ăştia care cred ei deştepţi şi spun că avem de-a face cu încălzirea globală E NIŞTE PROŞTI! 😀 Minte, dom’le!

Ce încălzire globală, când nici nu s-a terminat toamna şi, dimpreună cu ai mei colegi, ne jucăm de-a statuile pe la locu’ de muncă. Ţurţurii lipsesc…deocamdată. E frig de crapă pietrele-n capul caprei (ăsta a fost mai mult exerciţiu de dicţie, da’ e bun să-ţi descleştezi fălcile 😉 ). Mi-s reci picioarele, mi-e frig la mâini, asta chiar dacă alţii ar explica-o printr-o proastă circulaţie în corpul subsemnatului. Oi fi având câteva sensuri giratorii care mai încetinesc circulaţia, cine ştie!

De felul meu nu-s un friguros. Par egzamplu, în facultate umblam mereu deschis la fâş ori la hanorac, că doar, na… puşca şi cureaua lată, ce student eram o dată 😀 Dar acum, zău dacă nu-s dispus să-mi iau un calorifer mergător, să-l port peste tot cu mine. Nu de alta, dar simt că mă/ne paşte o glaciaţiune şi, cum numai moacă şi blană de mamut nu am (Hello, Manny! 😉 ) cred că va trebui să învăţ nişte scheme de yoga. Alea cu repetarea de sute de ori a mantrei „Mi-e cald! Mi-e cald! Mă sufoc!”. Poate aşa mă voi încălzi cât de cât.

Şi, ca bonus, chestia asta o voi introduce-o dimineaţă, înainte de şedinţă, ca gimnastică de înviorare. Repetată pe mai multe voci, riscăm să ne placă şi să ne încălzim… 😉

UPDATE: Esteeeeeeeeee!!!!!!!!!! S-a încălzit!!!!!!!! 😀 Afară! 🙁

Apelul din vremea de criză

Îmi place ţara asta, chiar dacă nu-s un naţionalist declarat. Îmi plac oamenii de pe aici, dar nu toţi. De fapt, îmi plac atât de puţini încât mă întreb dacă nu cumva nu-mi place niciunul. Glumesc, evident. 😉 Serios acum, ţara asta are şi bune şi rele. Aşa cum e ea, aici trăim, până la noi directive. 🙂 Unii chiar vor să o ajute. Fie chiar şi prin apeluri de genul celui pe care l-am primit azi pe mess. Un fel de apel la raţiune naţională.

„Cumparati Made in Romania tot ce se poate, de la orez pana la chestii de uz casnic. Producatorii nostri au dificultati sa exporte acum. Cu cat mai multi vor cumpara produse romanesti, cu atat mai mult vor avea de lucru romanii din putinele fabrici care le-au mai ramas si care mai produc ceva in Romania si vom trece mai usor peste criza. Cumparand un produs romanesc se platesc impozite, salarii, chirii, dobanzi. Nu poti sa le cumperi pe toate din afara, dar atunci cand poti alege … Ajutand Romania, ne ajutam pe noi insine !!! Da-mi Doamne mintea romanului cea de pe urma!”

Fiecare înţelege ce vrea şi face ce vrea. Sînt produse foarte bune româneşti, pe care le cumpăr în dauna celor străine. Dar niciodată, chiar niciodată, nu aş schimba Opelul meu bătrân, dar”furios” 😀 , cu o Dacia faceliftingată. Îmi pare rău!

„A câştigat miliardul la loto” – poză cu mine

Din ciclul de articole „Transfug arab prins la Borş”, avându-l în fotografie pe purtătorul de cuvânt de la Direcţia de Poliţie de Frontieră, „Şi-a ucis prietenul de pahar”, cu o imagine a şefei biroului de presă de la Poliţie sau, de ce nu, „Miliardar la loto” – poză cu Adi Laboş (asta ar fi treabă, deşi nu s-a întâmplat – încă 😉 ) am mai descoperit astăzi încă o „creaţie” de gen a presei locale. Ia vedeţi ce bebe a fost descoperit la frontieră. 😀

bebelus1

Bun, că iar sînt cârcotaş şi nu mă pot abţine să nu întreb: unde au văzut autorii legătura dintre articol şi poza purtătorului de cuvânt de la Poliţia de Frontieră? O fi comisarul-şef Dan Lazăr mai tinerel, aşa 😉 , dar nici moacă de bebeluş nu are. Parol! 😀 Înţeleg că articolul cerea o fotografie, dar alăturarea e prea… ciudată.

Articolul a apărut azi, pe bihon.ro.

Rochia Ellei

Nu ştiu câţi se uită la „Districtul”, un serial poliţist, cald, uman, simpatic, difuzat pe AXN. Mă relaxează când îl urmăresc, pentru că, dincolo de cazurile tipice de crimă sau trafic de droguri, analizează şi relaţiile dintre oameni.

Şeful poliţiei din Washington – Jack Mannion – e un tip altfel. Nu poliţaiul ăla idiot, cu un băţ în fund, ci un om care încearcă să-şi înţeleagă subordonaţii, să-i ajute. Îmbrăcat mereu la costum, cu veste fistichii şi pantofi în genul celor din anii ’30, în două culori, Mannion e şeful pe care şi l-ar dori oricine.

Într-unul din episoade, recent, încerca să o ajute pe secretara lui, Ella, o negresă trecută de a doua tinereţe, să-şi găsească o rochie de mireasă. I l-a adus la birou pe croitorul lui, un bătrânel zâmbitor, autorul vestelor înflorate ale şefului 🙂 , care vorbea, evident, cu accent de franţuz, şi care i-a prezentat pe rând câteva rochii. Prima a fost o creaţie care cu greu i-ar fi ajuns unei dame tinere până la jumătatea coapselor. 😉

Ella a refuzat şi, cu cât insista mai mult bietul croitor, cu atât se încăpăţâna ea să refuze tot. Chiar şi când o atrăgătoare tânără model – admirată de întreaga parte masculină a secţiei de poliţie – a fost adusă să-i arate cum i-ar sta în rochie, Ella a refuzat. Când Mannion a ieşit din birou şi a găsit rochia de mireasă aşezată în faţa uşii, a întrebat-o pe încăpăţânata lui secretară ce se întâmplă.

– Nu vreau nici o rochie… Nu mai încerca să-l ţii aici pe croitor.

– De ce? Nu înţeleg. Nu-ţi plac?

– Ba da, dar ca să îmbrac rochia de mireasă trebuie să am pentru cine.

– Ce s-a întâmplat? întreabă „chief”.

– Nu cred că mă mai mărit… Nu ştiu… Nu înţeleg ce e cu mine… Îmi pun întrebări: am acceptat cererea lui în căsătorie pentru că-l iubesc sau pentru că mă tem că nu mă va cere nimeni? Şi dacă accept şi-mi voi da seama apoi că nu e cel potrivit?

În faţa atâtor interogaţii, Mannion s-a aşezat pe marginea biroului, a luat-o după umeri şi i-a spus:

– Ella, prea multe întrebări… Îţi aminteşti anul trecut, după ce ai făcut chimioterapie şi nu aveai nici un fir de păr pe cap. În birou a intrat deodată Diana Ross, machiată, aranjată, cu părul impecabil… M-am uitat la ea, m-am uitat la tine, cum o priveai mirată. Erai o femeie chinuită de boală, care încerca din greu să aibă grijă de un copil… Câtă diferenţă între tine, cea de atunci, pierdută, fără nici un chef de viaţă, palidă, şi cea de acum, după ce l-ai cunoscut pe el. Eşti mai strălucitoare decât Diana Ross. Vreau să te întreb ceva: îl iubeşti?

– Da.

– Îi simţi lipsa când pleacă de acasă?

– Da, a zâmbit Ella.

– Te bucuri când îl vezi?

– Da.

– Vă mai faceţi de cap pe bancheta bătrânului Buick?

– 🙂 Da, a recunoscut, încurcată, secretara.

– Atunci nu-ţi mai pune atâtea întrebări. Ia-l şi trăiţi fericiţi… Dacă simţi toate astea lasă alte întrebări de o parte… Iubirea v-a ales, voi daţi-i o şansă… Ia-ţi o rochie de mireasă şi fiţi fericiţi.

Eh, urmarea e că Ella a luat în considerare sfatul şefului său şi şi-a luat rochia… A lăsat întrebările şi a ales să-şi trăiască fericirea alături de omul drag, care avea atât de multe să-i ofere.

– Pacientul următor, a strigat Mannion şi uşa s-a închis în urma lui.

Secretul

Ce e interesant e faptul că secretul nici măcar nu e vreun secret. Îl ştie toată lumea, de când lumea. Gândurile pozitive atrag fapte pozitive, atrag lucruri, oameni pozitivi. La fel cum „chestiile” negative atrag… corect, „chestii” negative. 😉

Aşadar, toată lumea ştie, dar nimeni nu a sintetizat atât de bine cum au făcut-o cei care au creat „The Secret”. Un documentar care, chiar dacă pare unul educativ, parcă prea înclinat spre partea pozitivă, în acest caz – ca orice documentar, de altfel – merită văzut. Mecanisme de a folosi forţele pozitive în favoarea noastră, idei, mantre şi planuri de influenţare în bine a vieţii.

L-am văzut de 3 (trei!!!) ori noaptea trecută. Încercaţi să-l urmăriţi şi fac pariu că vă veţi pune măcar câteva întrebări. Vă va da măcar un impuls… Spre ce, rămâne de văzut! 🙂

Ştiu că a fost lansat acum vreo 2 ani, dar eu abia acum l-am descoperit. Mai bine mai târziu, decât…

TTV se întoarce pe net

Ştirile TTV revin în lumea internetului. De această dată în haine noi, cu nume schimbat în buletin 😉 şi cu un duo nou de „tătici”: amicul GAS şi individul care scrie pe aici. Bine, eu pe post de bonă, pentru că saitul are nevoie de „lăptic” 😀 , adică de materiale proaspete.

După ce timp de aproape un an au fost accesate de mii de cititori – nu ştiu exact, îmi pot spune doar GAS sau Alex – ştirile TTV se întorc în varianta dubluclick pentru tot ţugulanul internaut dornic să nu-şi mai piardă timpul aşteptând ore fixe pentru a putea vedea jurnalul TTV.

Aşadar, de azi (de miercurea trecută pentru câţiva dintre colegii mei) intră în funcţiune www.ttv-bihor.ro

Ştiri cu mai multe materiale video ataşate, posibilitate de comentarii, de forum şi, ceea ce voiam demult, o secţiune de upload video, unde utilizatorii înregistraţi pot să ne trimită imagini filmate sau fotografii despre un eveniment pe care l-au surprins şi care poate deveni o ştire.

Aşa că, vorba ardeleanului, „Forza… fie cu noi!” 😀