Handbal doar cu juniorii la CSM Oradea

UPDATE: Conferinţa anunţată pentru marţi s-a amânat pe joi.

Se va anunţa oficial mâine, marţi, la o conferinţă de presă organizată la ora 10, dar eu am aflat-o mai repede de la colegul de la sport Adi Ciucuriţă, care a aflat-o şi mai repede decât mine. De obicei, nu prea scriu despre astfel de chestiuni, dar acum e destul de fierbinte şi interesantă. Aşa că…

Conducerea Clubului Sportiv Municipal s-a săturat de ameninţări în urma parcursului dezastruos al echipei de handbal a Oradei şi a trecut la fapte. Aşadar, potrivit unor surse oficiale s-a decis stabilirea unui plafon maxim de salarii, muuuuult sub cele actuale, pentru lot. În acest fel, mulţi dintre actualii componenţi, poate chiar toţi, îşi vor căuta alte angajamente. Aşa se face că echipa va rămâne fără jucătorii cu care a atacat turul şi va juca în retur doar cu juniorii.

Acum, sincer să fiu, nu văd care e pierderea! Mai curând facem economii în bugetul oraşului, pentru că jucătorii de până acum ai CSM-ului nu au făcut mare brânză. Ba chiar nu au făcut deloc, pierzând aproape toate meciurile, deşi au fost plătiţi să le câştige, nu-i aşa 😉 . Dacă le vor pierde juniorii, nu-i niciun bai. Au timp la anul să pună experienţă pe ei la anul, în divizia secundă. Plus că nu-s plătiţi ca vedetele, ci ca nişte simpli… juniori.

Regele şi regina de noiembrie

Cum norii ne vor însoţi fără oprire în următoarele luni de iarnă, mi-am propus să capturez cu aparatul foto imaginea unui răsărit tomnatic de soare în oraş şi omologul acestuia – o superbă apariţie a unei luni de noiembrie peste un sat învăluit de linişte şi de lumina reginei nopţii. Nu prea vom mai avea parte de aşa ceva până când baba Dochia îşi va arunca toate cojoacele…

Le aşez pe blog – pozele, nu cojoacele 😉 -, în aşteptarea primului covor de zăpadă aşezat pe la noi. Nu e evident că şi pe acela îl voi aşeza tot aici? 😀

Clementinele de pe noptieră

– Doamnă, sînteţi primul pacient care intră în noua secţie de ortopedie! Cred că trebuie să daţi o şampanie!

– O s-o dau, cum să nu…

Doctorul se uita zâmbitor la mama şi o anunţa victorios că era cea care, de fapt, inaugura secţia complet refăcută de la etajul II al „Judeţeanului” orădean. Proaspăt operată, mama nu era în stare să se ridice în capul oaselor să admire rezerva în care fusese mutată. Auzea, însă, perfect – căci operaţia nu-i afectase simţul ăsta 🙂 – agitaţia de pe coridor. Care contrasta balcanic cu atmosfera semi-occidentală din salon.

Paranteză. Cârcotaş cum sînt, am putut găsi mici defecte ale felului în care a fost renovată secţia. Recunosc, însă, că arată incomparabil mai bine decât înainte. Se vede că au fost bani de investit, alocaţi, apropo, de un ministru bihorean care nu a uitat – faţă de alţii – de unde a plecat. Paranteză închisă.

Încep să cred că aşa sîntem noi, românii: dacă facem un lucru, trebuie să afle toată lumea. Urlăm, vociferăm, ne dăm importanţă, deşi cărăm doar o hârtie dintr-un birou în altul, iar la nevoie, punem la bătaie dex-ul personal, ăla învăţat pe stradă, cu expresii interzise minorilor. Aşa se întâmplă şi în spitale. Când bolnavii sînt mutaţi de pe o secţie pe alta, când infirmierele şterg geamurile pline de praf – recunosc, nu e treaba lor -, când îşi anunţă ofurile personale în gura mare de la un capăt în altul al secţiilor. Nu se ţine cont de cele mai multe ori de bolnavi. Se uită că NU E VINA LOR că salariile sînt reduse, că nu sînt medicamente, că se fac reduceri. Şi bolnavii trăiesc exact în aceeaşi ţară, au exact aceleaşi probleme acasă, câteodată chiar mai grave. Ei vin în spitale împinşi de boală, nu de cheful de relaxare, şi vor să se vindece, nu să înnebunească şi să se transforme în enciclopedii tabloide ale nervilor şi problemelor angajaţilor spitalului.

Umila mea părere, formată în cele două săptămămâni cât mama s-a aflat pe patul de spital, este că DEGEABA SE ALOCĂ BANI PENTRU SISTEMUL SANITAR, DACĂ NU SE SCHIMBĂ ŞI MENTALITATEA.

Îmi doresc, ca în orice alt domeniu, ca medicii, asistentele şi infirmierele să fie bine plătiţi, pentru că salariile pe care le au acum chiar sînt o bătaie de joc. Dar îmi doresc şi să-i aud vorbind civilizat. Nu cu „tu„, „fetelor„, „” sau altele la fel. Să nu se enerveze când li se cere ceva, să nu refuze ajutorul pe care TREBUIE să îl dea, să nu se comporte cu oamenii din saloane ca şi cu nişte oaspeţi nedoriţi.

Mulţi ameninţau că pleacă la Spitalul Pelican. Am surâs ironic atunci când am auzit asta. Am avut prilejul – se întâmplă – să trec în acest an şi pe la spitalul privat din Oradea. Şi ştiu că un urlet pe coridor de genul celor auzite la „judeţean” ar fi echivalentul unui autoşut în fund 🙂 – dacă poate fi denumit aşa – şi al unei concedieri pe loc.

Să nu creadă cineva că generalizez. Şi în sistemul public de sănătate, deci şi la Spitalul Judeţean din Oradea, sînt oameni adevăraţi, profesionişti, cu mult bun simţ. Nu-i enumăr, mi-ar lua prea mult. Se ştiu ei foarte bine. Pe unii îi cunosc de ani şi ani. Pe alţii, cum e doamna care m-a ajutat cu mama, îi cunosc de puţin timp, dar au şi vor avea mereu respectul meu pentru tot ce au făcut. La fel, medicul Cornel Popa – scump la vorbă, dar excelent profesionist.

Când a plecat din spital, doua infirmiere au venit să-şi ia la revedere de la mama. Nu au venit special, erau de serviciu. „Aţi fost o pacientă bună. Nu ne-aţi făcut probleme”, i-a zis una. Ce probleme să facă mama, care nu s-a plâns niciodată, a strâns mereu din dinţi şi a mers înainte? Cealaltă nu a vorbit mult, doar a zâmbit şi i-a urat mamei sănătate.

– Are patru copii acasă şi un salariu de 8 milioane, mi-a zis mama. I-am lăsat nişte clementine pe noptieră… pentru copii. Cum s-o descurca oare?

E îngrijorarea unui bolnav pentru cei care rămân şi muncesc mai departe în spitale.

Angelina Jolie în turbogiraţia din Oradea

TVS e mai tare decât tabloidele şi a dat lovitura! Nu că ne-am putea compara cu ziarele colorate 😉 , dar acum am comis-o: am prins-o pe Angelina Jolie la Oradea!

Colega Edina Szomoru a văzut-o pe celebra actriţă americană! Deşi imaginile au fost difuzate şi de alte mijloace de informare în masă din Oradea 🙂 , doar Eda a fost cea care a observat-o şi ne-a arătat-o pe Angelina Jolie. Şi nu oriunde, ci tocmai în megasensul giratoriu care se face în centrul civic al Oradei. Şi nu singură, ci cu fiul ei Maddox, pe care îl purta în braţe, printre oameni, tramvaie şi stropi de apă. Avem şi dovezile, furnizate, culmea, chiar de Biroul de Presă al Primăriei Oradea.

Eu ştiam că Brangelina, cuplul de aur al Hollywoodului, e la filmări la Budapesta, adică „ici-iacă” 😀 – aşa cum ar zice un amic. Deci, e posibil oricând să tragă o fugă în Oradea, să facă shopping la Lotus sau la Real. 😀 😀

Dar nu prea cred, pentru că fotografiile de mai sus fac parte din cea de-a doua variantă de amenajare peisagistică a giraţiei din Centrul Civic. Aceasta a fost realizată, potrivit comunicatului Primăriei, de Proiect Bihor şi cuprinde „amenajarea spaţiului verde şi a fântânii arteziene în sensul giratoriu Cele trei Crişuri din Centrul Civic”. Nu-s cârcotaş şi nu judec felul în care arată intersecţia, remarc doar imaginaţia proiectanţilor. Poate, cine ştie, vreodată Angelina se va plimba prin sensul giratoriu din Oradea. 😉

Fetele din redacţie aveau ceva de băgat de vină: oare Brad Pitt nu-şi putea găsi şi el un loc în proiectul orădean? Chiar să nu vină el lângă Angelina?! Of, of… 😀 😀

Supravieţuirea căprioarei

– Ucigaşule!

Am aruncat piciorul pe frână cu viteza pe care ţi-o dă golul din stomac în faţa unei situaţii inevitabile. A urmat, aproape instantaneu, bufnitura şi, chestiune de fracţiuni de secundă, dispariţia din cadru a siluetei care apăruse în faţa maşinii  de nicăieri. Aiurea, asta e licenţă poetică. 🙂 De fapt, apăruse din şanţul de la marginea drumului şi ţâşnise în viteză a la Vettel în drum.

Aş vrea să zic că i-am văzut ochii mari şi umezi, disperaţi în faţa morţii, care cereau parcă îndurare de la maniacul aflat cu arma supremă – volanul în mână. Chestiile cu „Ucigaşule!” şi ochii umezi sunt numai bune de „Moartea căprioarei” a lui Labiş, iar realitatea lui Laboş e mult mai prozaică.  Adică, era noapte şi, chiar dacă nu aveam viteză pe drumul denivelat şi plin de curbe, n-am văzut decât o siluetă de animal, cred că era maro – dar la fel de bine putea să fie verde sau albastră. Ce naiba să mai vezi când îţi sare brusc în faţă şi, după ce o ating cu botul maşinii, dispare în şanţul din cealaltă parte a drumului!

– Ce a fost asta? întreabă Neia mea, neaşteptat de calmă pentru buşitura prin care am trecut.

– O căprioară…

Trag dreapta, n-apuc să mai scot din viteză şi maşina troncăne ca un avion intrat într-un gol de aer. Cobor şi când constat dispariţia „victimei„, analizez ce s-a întâmplat.

– Nu e mare lucru, doar masca din faţă a maşinii e spartă, îi spun Neiei.

Îmi trece teama că aş fi putut să ucid un biet animal şi, gândindu-mă la mersul pe la asigurator si tinichigiu, orele pierdute pe acolo, slobod strigătul de luptă băştinaş care începe cu a şasea literă a alfabetului. 🙂 Am recuperat câteva bucăţi din mască şi am constatat că animalul dispăruse demult pe câmpul din stânga drumului.

În urmă cu mulţi ani am mai buşit un fazan, dar atunci l-am recuperat urgent de pe şosea, l-am pus în portbagaj, căci sucombase definitiv 🙂 , şi a sfârşit în oala mamei unui coleg. Blestemul fazanului m-a ajuns acum, că n-am avut parte de căprioara sinucigaşă, care a avut şansa să dispară, în loc să îmi plătească masca distrusă cu o pulpă bine rumenită. 😀


NASA dezvăluie ceva „excepţional”! Ce??????

UPDATE: Cristi mi-a atras atenţia că mult promovata – mai mult pe Hotnews – conferinţă a NASA se referă, de fapt, la o descoperire mult mai puţin senzaţională decât credeam noi, common people. Sigur că pentru astronomi e superimportant să descoperi o gaură neagră junioară – de doar 30 de ani 😉 – la o aruncătură de băţ de Pământ, adică la vreo 50 de milioane de ani lumină. Câţiva paşi cosmici, acolo! Dar eu continui să cred că timpul e aproape, iar până în 2012 nu mai e mult. După aia o să fie mai greu de explicat de ce nu a venit sfârşitul lumii, aşa cum ne grăieşte Hollywood-ul. 😀 Detalii despre descoperirea NASA – serios, acum, poate chiar e importantă – aflaţi aici.

Ce-o vrea să spună NASA cu asta –NASA: conferinta de presa despre descoperirea unui „obiect exceptional” in spatiul cosmic? Cei de acolo sunt oameni de ştiinţă care nu se entuziasmează la orice. Decât, bănuiesc, atunci când chiar au descoperit un „obiect excepţional”! Abia aştept până la 19:30, să văd ce au de spus. S-ar putea să aflăm răspunsul la unele dintre întrebările care nu dau pace omenirii de ani şi ani.

În ultima vreme ni se tot dă de înţeles, până şi de astronomul Vaticanului, că ni se pregăteşte ceva, că nu sîntem singuri în Univers – chestie pe care o bănuiam cu toţii, doar că – în afara ufologilor – nimeni nu o credea 100% din lipsă de dovezi. Poate ni se va spulbera aura de Toma Necredincosul şi ni se va da să pipăim şi să urlăm „Este!” 🙂

Să se schimbe azi ceva? Tare curios mai sînt!

 

Înfrunziră munţii…

…sau înmunţiră frunzele. 🙂 Oricum aş zice, tot la munţii de frunze de pe străzile Oradei mă refer. Le-au adunat măturătorii la mijloc ori la margine de drum, depinde de zonă. Au lucrat degeaba – muncă de Sisif -, că n-au ţinut cont de vântul cald, dar puternic care a bătut azi. Aşa că – nasol de tot – ceea ce strângeau ei la un loc, vântul arunca din nou printre maşini şi oameni.

(fotografiile au fost făcute pe Strada Progresului, azi, pe la 13, după ce o ploaie obositoare a lipit frunzele de pământ, mai tăindu-le din înălţimi)

Nu-i bai, ar zice ei, că doar timpu’ trece leafa merge... noi cu drag muncim! Mda…

Puţin despre Păunescu. Şi atât.

Nu vreau să scriu despre Păunescu. Mi-amintesc doar că am fost cu tata, demult, prin anii ’80, la un concert al cenaclului Flacăra, pe stadionul din Beiuş. Atunci n-am văzut mare lucru, decât atunci când tata mă ridica deasupra gardului. Erau mulţi, tare mulţi oameni şi era greu pentru un puşti de câţiva ani să înţeleagă ce se întâmplă.

Am găsit o opinie despre Adrian Păunescu excelent scrisă de Vlad Mixich. O găsiţi aici şi exprimă multe din ceea ce mulţi ar fi vrut să spună despre poet.

Dumnezeu să-l odihnească!