Oradea are fum(uri)

Pe ideea că „Ana are mere”, la sfârşitul săptămânii trecute Oradea a avut fum. Un fum gros, de fapt o pâclă deasă, care plutea deasupra oraşului şi care putea fi văzută de la kilometri depărtare. Eu am fotografiat-o din Nojorid, adică de la vreo 5-6 kilometri, dar am văzut-o încă dinainte de a intra în Leş dinspre Tinca – de la mai bine de 15 kilometri. Sursa: coşul CET, nici nu se putea altfel.

Din păcate, nu a fost singurul week-end în care orădenii au fost intoxicaţi de fumul CET-ului. Sunt curios ce vor zice cei de la Electrocentrale şi, mai ales, marii apărători ai mediului. Până acum ne-au prins de obraz şi ne-au explicat, superior, că „datele înregistrate nu confirmă o depăşire a valorilor acceptate”. Să mori tu! (Asta ca să înţeleagă că nu-i crede nici naiba.) Parcă văd că şi acum o să ne spună că nu a fost nimic grav. Că am avut o iluzie optică, că fumul nu era nicidecum periculos şi asta mai ales pentru plămâni – poate ar trebui să folosim nişte exerciţii de respiraţie şi să nu mai comentăm atât şi să lăsăm specialiştii să ne min… pardon, să ne probeze cu date clare că Oradea are aer respirabil, ce naiba, mă!

Noroc că a plouat azi-noapte şi praful – sau ce-o fi fost – nu s-a depus pe maşini, ca acum câteva săptămâni. Iar făceau bani buni băieţii de la spălătorii.

Şi, totuşi, cine răspunde?!

Miliţia sub… acoperire

Omul se scarpină în cap şi fluieră a mirare. Stă cu un capăt de husă în mână şi nu ştie ce să mai zică. Ba, a scăpat o vorbă din folclor, dar ştie că asta e cea mai mică problemă. Cea mare o are în faţă şi este vopsită în alb şi albastru, cu o inscripţie ce îi cam dădea fiori: MILIŢIA.

– Se întâmpla acum vreo 25 de ani, îmi zice bărbatul, trăgând cu sete din ţigară. Îl ştie pe cel cu husa şi cu maşina de miliţie şi nu-şi poate reţine nici acum un zâmbet. Faza a făcut ceva valuri în epocă, dar alta era situaţia atunci, aşa că ecourile s-au stins repede şi totul pare acum doar o legendă urbană.

Ce se întâmplase, de fapt? În acea iarnă, nişte hoţi furaseră nici mai mult, nici mai puţin decât o maşină a Miliţiei. S-au început căutările, dar Dacia 1300 vopsită în alb şi albastru parcă intrase în pământ. Ancheta bătea pasul pe loc şi nimeni nu înţelegea cum naiba dispăruse fără urmă. Rezolvarea a venit după o vreme, câteva luni, când afară se mai încălzise. Un orădean a coborât în faţa blocului, cu gândul să dea o cheie propriei maşini, pe care o ţinuse sub prelată aproape toată iarna, cum se obişnuia atunci.

Nu văzuse nimic deosebit. Doar când a tras husa a rămas interzis: maşina lui se transformase peste iarnă. N-avea girofar, dar în rest semăna perfect cu una de Miliţie. 🙂

Ancheta a arătat că hoţii care furaseră maşina de Miliţie o furaseră şi pe a orădeanului nostru. Doar că în locul Daciei omului o puseseră pe cea a organelor. Sub husă nu ştia nimeni ce era, aşa că băieţii se plimbau liniştiţi cu cealaltă maşina, care, evident, nu bătea la ochi.

Dacă au fost prinşi sau dacă miliţienii şi-au recuperat maşina, memoria colectivă nu menţionează. Cert e că, în timp, husele au dispărut aproape total, Miliţia a devenit Poliţie, iar hoţii continuă să existe. 😀

– Ca să vezi, încheie bărbatul, trăgând încă un fum din ţigară. Pe care nu se îndură să o arunce.

Super-luna plină

Pe această cale, vreau să le transmit ăluia cu o Dacie roşie care mi-a tăiat calea joi, pe la 7 seara, lângă Colors – fără să semnalizeze şi venind de pe contrasens ca să intre între blocuri -, şi celui cu o maşină de firmă (nu ştiu marca, dar am văzut nişte chestii scrise pe portieră – cred că scria că e un bou, dar nu-s 100% sigur) care a virat la stânga în intersecţia dintre Dacia şi Decebal, la o palmă de botul Eosului, un călduros şi vibrant ” ‘zda mă-tii!

Iertare pentru urătură le cer celor mă ştiu un tip decent. Chiar sînt şi nu am intenţia să mă schimb. Dar nişte cretini din trafic te pot face uşor să dai citate din giganţii undergroundului de cartier. Mai ales ăla care, de pe banda a doua, aia de mijloc, virează la stânga, direct prin faţa mea. Cum să-i explici unui cercopitec că eu aveam dreptul să mă deplasez înainte, nu la stânga – cum m-a obligat el s-o fac, după ce am băgat piciorul în frână şi pe el în doamna din care a venit pe lume? Şi mai avea şi tupeul să ţină gură cu mine. Ca un domn, nu am claxonat, 🙂 asta e o apucătură de idiot, dar i-am bătut obrazul.

Nu cred că a înţeles mare lucru din ce i-am spus, neuronul pe care îl avea nu putea să proceseze mai mult de un cuvânt la 5 secunde. Dar, din cauza unor astfel de specimene mor oameni pe şosele. Ăştia ar trebui bătuţi în piaţa publică, vorba cântăreţului, „cu parul, fără număr”.

Explicaţii pentru astfel de întâmplări nu există. Decât, poate, faptul că mâine noapte avem parte de o super-lună plină. Aia care cică nu va fi cât o pâine de magazin, ci cât una tip roata carului, scoasă aburind din cuptorul de la ţară al bunicii. Poate că doamna nopţii are efecte ciudate asupra unora şi îi face mai proşti decât credeau că sînt. Problema e că sînt tare mulţi din ăştia!

România, în trei acte

Actul 1

– Ăştia vor să murim cu toţii! Ne taie din pensii, ne pun să stăm la cozi şi nu ne mai dau medicamente! Pe Băsescu şi Boc îi doare undeva de noi! Murim şi nu le mai facem probleme, nu?

Femeia nu are mai mult de 50 de ani şi ţine în mână câteva acte. Stă de mai mult de o jumătate de oră în faţa cabinetului medical din policlinica de pe Strada Spitalului. „Asta nu-i nimic, doamnă, eu stau de două ore. Soţul s-a trezit la ora patru să nu cumva să o ratăm pe doctoriţă. Se dau numere de ordine şi poate nu prindeam” – îi spune o altă femeie, sprijinită într-o cârjă.

Cea cu actele în mână e supărată, dar spune totul cu calm, de parcă s-ar fi împăcat cu situaţia. Povesteşte cum un medic i-a cerut pur şi simplu bani ca să-i trateze soţul, că l-a plătit din pensia ei amărâtă de boală, că l-a tratat, dar cu nesimţire şi cu vorbe greu de spus chiar şi în liniştea casei proprii, darămite în public. Ceilalţi colegi de coadă o ascultă pe femeia îmbrăcată – ca mai toţi dintre ei – în culori închise, o aprobă şi îl înjură pe Boc. Sau pe Băsescu. „Ducă-se dracului!” Totuşi, e un invectiv decent.

Pe holul din faţa cabinetului e mai mult întuneric şi miroase a urină de la buda din capăt.

Actul 2

– Ce-om face amu? Ne mai ocoşim şi noi cu ce putem! Da’ să ştiţi că aci nu-i ca la Judeţean! Oioioi, îi mare diferenţa. Medicii discută cu tine, nu-ţi cer bani – dacă vrei să le dai, le dai, dacă nu, nu. Asistentele îs pita lu’ Dumnezo, nu strâgă, nu îs rele. Şi uită: salonul arată bine, ai veceu separat, îi curat!

Tanti are 70 şi ceva de ani şi, în timp ce vorbeşte, zâmbeşte şi îşi aranjează baticul. E de undeva, de lângă Beiuş, şi a venit la Spitalul Municipal din Oradea cu o problemă internă. Se „ocoşeşte” – adică se laudă cu ce are mai frumos în viaţa ei: cu băiatul, nora, nepoţii, cu omul ei de 80 şi ceva de ani care sapă încă în grădina de la ţară. Are o pensie de sub 300 de lei, dar mai are acasă câte-o legumă sau lapte de la vaci.

Are prietene prin toate saloanele, femei ca şi ea, venite cu probleme de sănătate la Oradea. Se plimbă de la una la alta şi vorbesc toată ziua. Recunoaşte că îi e greu, „doară trăiesc şi io în România”, dar e optimistă: „amu oi trăi cât o vrea Cel de Sus”. 🙂 Se bucură că e tratată la Spitalul Municipal, unde lucrurile s-au schimbat mult în bine: saloanele arată bine, iar asistentele şi medicii sînt altfel decât ne-am obişnuit. Apropo, unii chiar refuză banii oferiţi de pacienţi!


La fel pare a fi şi la maternitate, cel puţin pe etajul 3, unde am vizitat o fină de-a noastră, care a născut recent. Totul e curat, nou şi mamele stau în linişte şi saloane modernizate. „Nu e peste tot aşa”, ne avertizează o altă mămică, „la etajul 1 e nasol de tot, dar aici e bine.” Îşi pune borcanul cu compot pe noptieră şi se uită să vadă ce cadou a primit de la o firmă de produse pentru bebe. Tocmai intrase o asistentă şi le-a dat mămicilor câte un pachet – „de 8 martie, chiar dacă a fost acu’ câteva zile”.

Actul 3

– Doamne, o pâine!

Femeia de 83 de ani ia pâinea în mână şi o sărută. Am văzut imaginile şi zău că mi s-au umezit ochii. Are o pensie nesimţit de mică, domnilor care ne conduceţi, şi a-şi cumpăra o pâine înseamnă prea mult pentru ea. Trebuie mai întâi să-şi plătească întreţinerea, altfel rămâne fără apă şi curent. Nişte oameni sufletişti au decis să o ajute şi i-au adus două pâini pentru o săptămână. Mai sînt şi astfel de oameni.

Sînt trei secvenţe de viaţă din România. Poate ele descriu ceea ce fiecare din noi vede în ţara natală. Mi-e dragă, recunosc, e ţara mea. Dar mă întreb: Vom trăi să o vedem schimbată total? Măcar copiii noştri să aibă şansa asta.

De ce iubim femeia

Sînt un semi-insensibil, care ştie să râdă şi să plângă lângă tine. Mă doare când ești tristă și mă bucur ca un copil când ești veselă. Recunosc că sînt un orgolios, care îşi calcă pe mândrie doar ca să te aibă, zâmbind, lângă el. Sînt un anti-plimbăreț 😉 prin magazine, care a învăţat de la tine să aibă răbdare printre rafturi, doar de dragul tău. (Mai ales ca tu ştii întotdeauna că nu tot ce e scump e şi bun şi că nu tot ce e ieftin e şi prost. 🙂 ) Sînt un tip ce se crede deştept, care îşi pune mintea la contribuţie atunci când îi spui că are responsabilităţi faţă de familia pe care vrea să o facă cu tine. Mă enervez când mi se spune ce și cum să fac și-mi trece repede când văd că ai avut dreptate. Trebuie să te simt lângă mine, căci altfel bate crivățul în jur. Mă distrez când îmi spui că te-ai îngrășat și îmi lipsesc cuvintele tale când taci. N-am nevoie de o zi specială, cum e 8 martie, ca să-ți spun că mi-ești mai dragă decât orice pe lumea asta.

Iubesc copilul din tine, admir femeia puternică și aș înnebuni fără căldura și dragostea ta.

Pe scurt, sînt un membru al lumii bărbaţilor care s-ar prăbuşi pentru mine dacă nu ai fi tu.

Iar ceea ce am scris până acum poate spune orice bărbat din lumea asta, care are nevoie de jumătatea lui. Pentru că aşa se simte întreg, împlinit.

De aceea vă iubim, doamnelor, noi, bărbaţii ăştia! Şi de aceea te iubesc eu pe tine, Neiuţă!

P.S. Nu am vrut să-l imit pe Cărtărescu. El spunea motivele pentru care iubim femeile. Eu zic că orice bărbat iubește FEMEIA. Jumătatea lui.

E primăvară cu şnuruleţ, mânca-ţi-aş!

Nu că zăpada de afară m-ar duce cu gândul la miresme de pomi înfloriţi. Nu de aceea am pus titlul ăsta. Ci pentru că ale Hotnewsului cărări m-au dus spre pagina Adevărului, unde am găsit phozele 😉 lu’ fratele Guţă şi a lu’ Salam, cu şnuruleţe de dinamovişti – alb şi roşu – deasupra lu’ zâmbetul lor şuckar.

N-am vrut iniţial să pun poza aici, din motive de drepturi de autor, deşi, ca un băiat gigea ce sînt, citam oricum sursa. Dar folositorul „goagăl” şi-a arătat din nou talentul şi la o simplă căutare „florin salam martisor” – cu litere mici şi fără diacritice 🙂 – au reieşit câteva chestii interesante. Fotografia din Adevărul, care sugerează că mărţişoarele „lu’ cei doi” se vând acuşica prin pieţele lu’ Bucale, se lăfăie şi pe alte saituri – unu, doi şi, cel mai important, trei – unde şi felul în care e lipit preţul seamănă până la identificare cu ziarul „chiualiti„.  Acum, din două, trei: ori că fotograful de la Adevărul lucrează şi pentru alte saituri şi şi-a trimis pozele peste tot, ca să mai pice un ban, ori au greşit tehnoredactorii şi i-au trecut numele sub poză „dintr-o regretabilă eroare„.

Totuşi, fotografia pusă pe pagina cotidianului patrician e de anul trecut, zice data de pe saitul trei, aşa că nu prea pute a eveniment ştirea dată drept „adevărată„. Tare-s curios dacă anu’ ăsta se mai găsesc salami sau guţi cu şnuruleţ la acelaşi preţ, mai ales că între timp cantautorii au intrat prin topuri din Franţa sau se auziră la bebece. Merită, aşadar, o mărire de… preţ. 😉 La valoarea lor…