2012 – anul în care nu vine apocalipsa

Asta simt eu. Numai idioții pot crede că la anul, fix la data anunțată, cică, de blogerii lui Montezuma, ăia de se uitau acum mii de ani pe cer și postau impresiile cu dalta pe blocuri de piatră, cu Arial sau Times New Mayas 😀 , poate veni sfârșitul lumii. Deși, vorba lui J.R., niciodată să nu spui niciodată.

Dar, cum eu cred că anul viitor va fi infinit mai bun decât cel ce stă să treacă și de un milion de ori mai nașpa decât 2013 😉 , nu pot decât să mă instalez la înalta tribună a blogului personal și să le urez celor ce se rătăcesc pe aici să aibă parte numai de FERICIRE EXTREMĂ, SĂNĂTATE MAXIMĂ, IUBIRE ARZĂTOARE și BANI DE ÎNTORS CU LOPATA! Bine, chestia cu banii ține și de noroc, dar sînt și ei necesari! 🙂

La mulți ani, dragi oameni buni! Fie ca toate dorințele frumoase să vi se împlinească mai repede decât ați crede! Să fiți iubiți!

A venit Moșu’!

– Adi, a venit Moșu’!

Când auzeam vocea mamei și pe cea a tatălui meu, săream din pat cu o viteză de care nu mă credeam în stare în timpul anului, mai ales când trebuia să mergem la cămin sau școală. 🙂 Împreună cu fratelo, fugeam spre camera rece și nemobilată – câțiva ani -, unde ținteam darurile așezate, mereu împachetate în ”hârtie de cadou”, 😉 sub brad. Le apucam repede și reveneam la fel de rapid la căldura camerei și le desfăceam cu o emoție cum numai copiii o pot avea în fața unor pachete în care nu știu ce se află. Cu câteva zile înainte, la serbare, recitasem bine ”Moș Gerilă, toți îmi spun/ că ești darnic și ești bun…” și, cum primisem și o scrisoare de la Moșu’, al cărui scris semăna formidabil cu al mamei 😀 , speram că voi primi ce am cerut.

Nu întotdeauna, dar de multe ori am regăsit sub brad ce am cerut. Și chiar dacă nu era așa, mă bucuram pentru orice. În acele vremuri, iarna era iarnă, cu zăpezi cât omul – la propriu, cu brazi deși și parcă mai verzi, iar timpul parcă nu se scurgea atât de nebun cum o face azi. Copiii se bucurau de orice jucărioară ascunsă sub brad și căscau ochii mari când descopereau o carte – cine își mai aduce aminte de ”Biblioteca pentru toți copiii” sau de volumele din ”Povești nemuritoare” – ori o banană coaptă în ziar pe dulap sau dulciuri găsite de părinți cine știe prin ce intervenții. Vorbeam la telefon cu rudele aflate departe – mare invenție telefonul ăla cu disc 😉 – și știam că ”Sportul” și ”Crișana” vor întârzia 2-3 zile. Doar era sărbătoare, era zăpada mare și trenurile care aduceau ziarele se mișcau mai greu. A, să nu uit: colindătorii știau toate versurile și pomeneau de Nașterea lui Isus ca de o mare taină. Săracii, veneau prin ditamai troienele de prin satele din jur și meritau o prăjitură și niște bani.

Acum avem telefon mobil la care nu durează decât o secundă ca să sunăm pe cine vrem, de oriunde vrem. Ziarele pot fi citite instant pe internet, babanele se coc pe rafturile magazinelor lângă tonele de portocale și dulciuri de toate felurile. Zăpadă este din belșug, dar nu la noi, ci prin nordul Europei, părinții se roagă să nu-și piardă slujbele, iar Moș Crăciun l-a învins demult pe Moș Gerilă și acum se luptă cu Moș Consum, vorba televiziunilor de știri. De Nașterea Domnului pomenesc pe repede înainte colindătorii care nu pleacă dacă nu le dai bani. Copiii se bucură și acum de cadouri. Mai precis, de unele cadouri, dar, să recunoaștem: au parte de o… paletă mai largă de produse, cum se zice în societatea noastră de consum. Iar sania Moşului e urmărită acum pe radar, de comandamentul armatei americane, pe când în copilărie ascultam cu atenţie să-i auzim clopoţeii sus, deasupra caselor. 😉

Dincolo de toate astea, am avut un Crăciun minunat! Și nu mă laud, doar constat. 🙂 Am fost alături de Neia mea, în liniștea și calmul satului, am dormit mult și bine, am stat la căldura sobei, am mâncat pe săturate și am băut vin buuuuuuun, cei dragi au fost bine și liniștiți. A fost așa cum mi-am dorit: cu jumătatea mea lângă mine și cu cei dragi în regulă. E cadoul perfect pe care Moșul mi l-a făcut în acest an!

– Adi, a venit iar Moșu’!

– Știu, l-am văzut. Mi l-a arătat Neia mea! 🙂

Moșul cu sania trasă de cai-putere

Zici Moș Crăciun, zici cadouri, brad, sanie, reni și… zăpadă. Cum în luna decembrie a lui 2011 avem parte de o toamnă târzie, cei de la Ford i-au pus iute la punct Moșului o sanie performantă. E adevărat, e decapotabilă, ceea ce nu prea se potrivește cu sezonul, dar tre’ să încapă undeva miliardele de cadouri. 😉

 (foto: worldcarfans.com)

Cred că e ceva barter, că văd că și-au pus sigla și stegulețele pe sania bătrânului vestitor al Crăciunului. Am citit pe net că vehiculul ar avea un motor pe benzină de 1 litru, EcoBoost, care ar emite mai puțin dioxid de carbon decât cei nouă reni ai Moșului. Iar ce e mai mișto acum vine:

După calculele companiei auto americane, Moș Crăciun face 200.237.360 km/an ca să împartă cadouri, deci trebuie să cheltuiască peste 146 milioane euro/an pe morcovi ca să hrănească renii. Cu motorul EcoBoost de 1 litru costurile cu combustibilul ar scădea la 14,4 milioane euro. 

Tare, nu? 😀 😀 😀

Inima unei televiziuni

Așa arată ”arterele” și ”venele” care pleacă și vin din inima TVS-ului, în timpul operației de înfrumusețare la care e supus postul în aceste zile.

Prin acele cabluri, aparent aruncate aiurea, curg informații, sunet și imagine. După ani și ani de funcționare, ele au fost schimbate cu altele mai noi și mai performante. TVS-ul, așa cum îl știau telespectatorii, se schimbă la… imagine, după ce inima tehnică a postului a fost întinerită. Aparatura a fost și ea modernizată, iar asta se va vedea și pe ecran. Știrile vor profita de modificarea tehnică, normal, dar vor rămâne așa cum sper că i-am obișnuit pe orădeni: enervant de corecte și bune. 🙂

Se poate spune că m-a părăsit modestia. Poate. Dar știriștii TVS-ului muncesc pe brânci să facă un produs bun pentru oamenii care se uită la noi. Măcar pentru efortul lor pot spune că sînt mândru de ceea ce am făcut cu toții până acum.

Ne revedem în curând!

Lebăda neagră… de pe Criș

Eu știam că pe Crișul Repede vin, anual, în iarnă, câteva lebede. Tot din cultura mea generală aflu că toate sînt albe. Anul ăsta situația e diferită. A apărut una… neagră 🙂 și și-a găsit loc de manifestare la gala sportivilor de la Clubul Sportiv Universitar Oradea.

[tube] http://www.youtube.com/watch?v=CqzCn-iEZic&feature=youtu.be [/tube]

Momentul – Black Swan de Oradea – a fost distractiv și a ajuns și la știri. 😉 Evident, la Știrile TVS. Prilej pentru colegul Jozsi să-mi aducă aminte că un astfel de show a avut, cu ceva timp în urmă, și Jim Carrey. Da, Jozsi, dar nu la Oradea. 😀 Iar asta nu scade cu nimic meritele ”lebedei” noastre.

Vrăjeală

Urlă toată presa despre vrăjitoarele escroace, care ar fi înșelat bietele victime cu sute de mii de euro. În goana asta stupidă de a arăta ce rău au făcut jagardelele cu fuste largi și exprimare îngustă, lumea a uitat esențialul: nu e prost cine cere, e fraier cine dă!

Nu le plâng de milă așa-ziselor vipuri țepuite de reginele magiei rogvaiv. Au plătit sute de mii de euro pentru ședințele de alungare a judecății și întunecare a minții. Au avut, deci, de unde. Pe de altă parte, sunt sărace lipite cu duhul, că numai un dobitoc putea să le toarne în buzunare sute de mii de euro unor mincinoase. Și ele, vipurile, nici măcar nu cred în Dumnezeu, așa cum țin să ne amețească pe la diverse șouri de joasă speță, pentru că pun înaintea puterii divinității niște muieri cu aere de zeu și flatulații imbecile de atarotuluistăpânitoare și atoatedesfăcătoare.

S-o spunem pe aia dreaptă și să nu tot plângem de milă oricărui imbecil: vrăjitoarele s-au îmbogățit pe spinarea fraierilor și fiecare își merită soarta! Pe ultimii i-a pedepsit Cel de Sus, iar la primele au dat o mână de ajutor și oamenii.

P.S. Țara asta rămâne, din păcate, țara lui ”las’ că merge și așa!” Când e vorba de muncă, obișnuim să ne ascundem lipsurile și comoditatea după chestii strălucitoare și zâmbete fade. La muncă ne simțim bine ori sîntem frustrați, altfel pare că nu se poate. Nu știm să muncim ca nemții, dar ne pricepem mai bine ca oricare alte popoare să învelim căcatul în staniol. Uităm că, vorba reclamei de la Țiriac Auto, când ”merge și așa”, nu merge!

Cordonul ministrului Sănătății și mâna lui Grebenișan

Că a existat ceva la concursul pentru șefia Spitalului Județean din Oradea nu mai poate nega nimeni. A confirmat-o chiar ministrul Sănătății, Ladislau Ritli, care a refuzat în văzul tuturor să strânga mâna întinsă de managerul Gavril Grebenișan, la inaugurarea de sâmbătă a ambulatoriului de la Maternitatea Oradea. Colegul meu Radu Moș a fost martor la întreaga fază, scurtă de altfel, și a fost singurul care a prins-o. Bihoreanul de la Sănătate trece razant pe lângă omul de sacrificiu al liberalilor și se face că-și aranjează cordonul de la palton. În schimb, fostul șef al ”Județeanului”, Florin Bodog, îi răspunde salutului lui Grebenișan. Jenant moment, care confirma, însă, că a fost ceva-ul de care vorbeam la început.

[tube] http://www.youtube.com/watch?v=SF9V7MWcWPc [/tube]

Totuși, parcă un om politic nu are voie, diplomatic și mediatic vorbind, să facă astfel de gesturi. Sînt prea nepotrivite, electoratul nu le înghite. În plus, nu fac decât să confirme ceea ce politicienii locali nu vor în ruptul capului să confirme: traficul cu funcții, în schimbul banilor de la centru.