Preoții nu au surse în fotbal

Am știut scorul meciului dintre Bayern și Chelsea cu câteva ore înainte de începerea partidei. Atâta doar că nu era cel corect! 😀

– Doamnă, la cât începe meciul?

Îmbrăcat în salopetă și cu o bască pe cap, omul a intrat decis în agenție. După felul în care dialoga cu femeia de dincolo de gratiile casieriei, se vedea că nu se află nicidecum la prima trecere prin zonă. S-a dus țintă la masa unde zăcea deschis un ziar plin de cifre și tabele și s-a apucat febril să-l studieze.

– Uite-l! Bayern cu Chelsea. Bate sigur Bayern!

Omul o fi vreun fan al bavarezilor, mi-a trecut atunci prin minte și automat mi-a zâmbit Gogu. 🙂 Tehnicul nostru de la TVS e un fan pursânge al nemților și cu siguranță i-ar fi dat dreptate tipului în salopetă.

– 3-1 bate Bayernu’! Mi-a zis un popă că atât o să fie scorul. Amu’ să văd dacă are dreptate! Pun de 500…

Omul întinde o bancnotă de 50 de lei și femeia de dincolo de gratiile casieriei zâmbește înțelegător. Nu e primul client care a visat, i s-a șoptit de o voce necunoscută sau i s-a dezvăluit de un preot ori alt connaisseur care sînt rezultatele meciurilor. Cu gândul la cota de 12 – adică la un câștig de 12 ori mai mare decât investiția -, bărbatul în salopetă și-a încercat norocul și a dat cu banul.

Și dat a fost. Banul. 🙂 Seara, am fost cu ochii la meci și, din când în când, cu gândul la omul care a pariat pe victoria lui Bayern. Recunosc, mi-a părut rău că au pierdut: el și nemții. Mi-a părut rău și pentru Gogu, tehnicul nostru de la TVS, care sînt sigur că e și azi dezamăgit.

Și mi-a părut rău pentru preot că a avut surse proaste. Nu i-a spus nimeni că Dumnezeu nu apreciază jocurile de noroc?!

 

Noi, dacii?

Sînt teorii pe care le-am auzit demult, dar pe care nimeni nu a avut curajul să le spună până acum. Nu le neg, nici nu le confirm. Vorba reporterului: le voi verifica atent, din mai multe surse. Apoi, fiecare e liber să creadă ce vrea! Eu vă invit să vedeți un documentar care va intriga, va ridica semne de întrebare și, cine știe, ne va schimba multora felul de a ne privi.

[tube] http://www.youtube.com/watch?v=duj_84hnc58 [/tube]

Iar dacă sîntem daci, ne schimbă asta cu ceva pe noi, ca popor? Eu zic că, indiferent de răspunsuri, trebuie să ne cunoaștem rădăcinile ca să putem merge înainte. Cu capul sus, creatori, credincioși, corecți, verticali și puternici. Așa cum sînt convins că ne erau strămoșii!

 

Cea mai frumoasă meserie din lume

E cea mai frumoasă meserie din lume. Nu o zic doar eu. O spun și niște oameni cu mintea deschisă, care știu în plus să transmită emoții în așa fel încât să stoarcă și niște bani. Bun! Uitați acum de ultima parte a frazei de mai sus și priviți doar imaginile și ascultați muzica. O să descoperiți cea mai frumoasă meserie din lume: cea de mamă…
Iar apoi puteți să mai spuneți doar atât: săru’ mâna, mamă!

[tube] http://www.youtube.com/watch?v=NScs_qX2Okk&nomobile=1 [/tube]

Reclama a fost făcută de Procter and Gamble pentru Olimpiada de la Londra.

Bunica bate toba, bunica dă cu cuțitul

[tube] http://www.youtube.com/watch?v=ZWe04UlIAbI&list=UU_gKY4xB1DaN10LPQ7TahsA&index=1&feature=plcp [/tube]

O fi titlul mai glumeț, dar după ce vizionați imaginile de pe camera de supraveghere nu mai arde nimănui de glumă. O femeie a venit cu cuțitul în poșetă la o casă de schimb valutar și s-a repezit asupra vânzătoarei. Nici asta din urmă nu-i mai brează, ieșind afară din birou fără să-l închidă. Un fel de invitație – ”Poftiți, de mă furați!

Imaginile sînt cel puțin dure, ca să nu zic șocante – că tot nu le place unora termenul. O tanti absolut normală – la prima vedere și în altfel de circumstanțe – scoate cuțitul din geanta în care nu ne așteptam să aibă mai mult de un portofel gol, niște chei adunate cu un cerc de fier, un parfum ieftin și niște batiste de hârtie șifonate. Face un skandenberg cu mâinile în aer cu tânăra de la casă și o pune pe fugă, după care caută lejereanu prin sertare. Asta după ce abandonează cuțitul îndoit pe masă.

Cea mai tare fază, recunosc, e cea în care îi trăznește o palmă peste față casieriței. Parțial, fata merita lovitura, ca pedeapsă că a fost atât de credulă să deschidă ușa și să creadă că o tanti banală nu se poate transforma brusc într-un dur atacator, practicant de MMA varianta oldies. Bine că nu i-a dat o lovitură de picior căzută, urmată de un upercut și priză la pământ cu sufocare. 😀

Nu m-am abținut și tot am dat-o pe glumă. E normal, pentru că într-o țară în care babele au ajuns tâlhari la drumul mare, nu-mi rămâne decât să râd, ca să nu dau în bâlbâială.

Diferența între lacrimi și ură

Câtă diferența între lacrimile copiilor de la Athletic Bilbao și ura fără noimă din privirea ”justițiarului” Bornescu! Câtă diferenţă între îmbrățișarea sinceră și emoționantă de la final între regii din Madrid ai Europa League și învinșii de moment doar din Țara Bascilor și meleul de la Cluj, care a făcut-o pe fosta mea colegă Alexandra Turda să aibă acel tremur în glas pe care îl auzeam când se enerva că nu-i ieșea o știre!

Câtă diferență între emoțiile extraordinare pe care le-am simțit aseară, chiar dacă era meciul altora, și indiferența cu care privesc, din când în când, un meci din Liga 1! Pentru asta îi admir pe colegii mei de la sport: că au prilejul – rar, dar îl au – să fie părtași la astfel de evenimente. Să le relateze, să le cunoastă intim, în cele mai mici resorturi. Apropo de asta – spre bucuria lui Adi Ciucuriţă, colegul meu venit de la sport, niciodată plecat definitiv din domeniu, ca producător executiv, sportul a fost în aceste zile rege şi la televizor. 🙂 Da, Adi, sportul e rege mereu şi aici vorbim de sportul mare, cel frumos, sclipitor, cu zâmbete, bucurie, cântece şi chiar lacrimi.

Câtă deosebire între suporterii spanioli, nebuni de simpatici, şi mulţi dintre cei români, nebuni de legat! Madrilenii şi bascii au demonstrat că poţi să bei bere fără să-ţi bei minţile, că poţi să cânţi şi să-i huidui pe adversari fără să-i urăşti. Că poţi să-ţi iubeşti echipa fără să-ţi declari dragostea cu pumnii şi picioarele. Am văzut figuri pitoreşti, familii întregi, de la bunici la nepoți, cântând și sărind pe reporterii deveniți pentru două zile stative de steaguri și fulare, și am scăpat de imaginea cefei groase, a behăielilor și a violenței gratuite promovate de falșii rebeli ai gradenelor autohtone.

Câtă asemănare între superbul stadion de aseară (e singurul pe care îl avem, e drept, dar e al nostru), și stadioanele mari din Europa. Și câtă asemănare între felul în care lăudăroșii de la Protv 😉 au transmis meciul și felul în care o fac englezii, nemții, francezii, italienii.

O să-mi fie tare dor de finala asta!

SuperLuna

Adevărul e că mi-a plăcut dintotdeauna luna plină. Dorm cel mai bine și acum când afară strălucește toată, toată pe un cer fără nori. În plus, expresia mea preferată, încă din copilărie, referitoare la luna mamei Terra e că ”e mare și rotundă ca o pâine proaspăt scoasă din cuptorul bunicii”. 😉 Pfuuu, și acum îi simt mirosul… aburul… gustul. Pâinii, bineînțeles.

O admiram și în seara asta, când a apărut dintre norii care tocmai își terminaseră rezerva de fulgere, trăznete și ploaie. Mare, strălucitoare, transforma noaptea într-un soi de seară târzie. M-a lămurit repede amicul ”Gugăl” de ce e așa de faină: cică mâine noapte, adică sâmbătă spre duminică, se transformă în SuperLună. Un soi de supererou al bolții cerești. Am acționat repede, ca un jurnalist ce mă cred, am pus mâna pe aparatul foto și am tras-o în chip. 😀 Mai pe românește, am fotografiat-o, nu care cumva mâine să fie nori și să nu apară. Nu e prea fotogenică la mine în poze, dar alții, experții, au prins-o super.

Bucata de rocă pe care o admir atât se află la perigeu – punctul de pe orbită cel mai apropiat de Pământ. E cea mai mare lună de peste an și, zic ăia ”dăștepți”, va fi la 356.955 de kilometri de Pământ şi cu aproximativ 16% mai strălucitoare decât de obicei.

 

Fotografia unei zile libere

Un tabloid ar fi titrat mare de tot: MISTERUL UNEI BANALE FOTOGRAFII! Pe twitter, știrileprotv ar fi afișat enigmatic ”Această fotografie făcută în centrul Oradei ascunde un lucru la care nici nu te-ai fi gândit. Află explicația… bit.gv/bla bla blaa” 😉

Adevărul e că rar se întâmplă să vezi așa ceva: parcarea din fața Primăriei a fost goală de 1 mai. Nici nu putea fi altfel, doar așa a arătat încă de sâmbătă, din 28 aprilie, întregul oraș. Orădenii au plecat care încotro, numai să nu stea între betoane și blocuri. Printre singurii care au rămas la muncă am fost noi, cei de la Știrile TVS. Nu ne plâng de milă, constat doar: sînt prea mulți ani de când familiile noastre au învățat că sărbătorile încep după ora 6 seara, când ne terminăm treaba oficială. Că apoi se mai poate întâmpla ceva… ține de ghinion. 🙂

P.S. Yvette, prezentatoarea noastră, a sărbătorit și ea prin muncă – a făcut directuri de pe un câmp, într-o atmosferă care puțea a cadavru în descompunere, iar bețivii dintr-un sat au făcut-o să-și amintească niște vorbe… de bine. 😉