Stomacul retarzilor și cadavrul unui copil

UPDATE: Ciudații cu probleme la mansardă care lansează zvonurile astea sângeroase o comit în continuare. În oraș se vorbește acum de două fete, violate, tranșate și aruncate undeva pe Peța. Criminalii n-ar mai fi lăsat acum 200 de euro, ci 1500 de lei. Sînt și naționaliști, probabil.

– Am o informație! Nici nu știu cum s-o iau! A sunat acum o tipă în redacție, spunea că aproape de Oradea, lângă Livada a fost găsit cadavrul eviscerat al unui copil, o fetiță, cu un mesaj scris lângă ea – ”Ne pare rău, dar aveam nevoie de ea!” – și 200 de euro care, scria pe același bilet, să fie folosiți ca să fie îngropată!

De obicei, Bogdan Costea, colegul meu de la știri, nu folosește fraze atât de lungi în discuțiile din redacție. O face în schimb în materiale, forțând la maximum imaginația și nervii editorului. De data asta a fost atât de coerent, încât m-a făcut să devin extrem de atent.

De fapt, toată lumea a devenit extrem de atentă. După câteva secunde de tăcere, singura replica inteligentă pe care am putut să i-o dau a fost:

– Du-te tu!

În mințile tuturor a început să fie măcinată alăturarea rară de cuvinte turuită de Bogdan: cadavru, eviscerat, fetiță, bilet, bani, nevoie… Unele ele însele prea dure, altele tăioase și cutremurătoare prin alăturare cu primele. Greu de crezut toate astea pentru un om cu mintea întreagă.

Cum ziceam, au fost câteva secunde de tăcere, timp în care toată lumea a afișat grimase de uimire, neîncredere, dezgust. Au început apoi lansările de ipoteze, dar toate se terminau cu cuvintele ”dar asta nu-i normal, mă!” În ciuda neîncrederii, nu puteam să o lăsăm moartă – informația – și l-am rugat pe Bogdan să o verifice. Evident, o astfel de situație trebuia să fie cunoscută și de polițiști. Care cred că s-au crucit când i-a sunat Bogdan și le-a turuit la telefon povestea pe care mi-a spus-o și mie.

Totul era o tâmpenie, în stilul zvonurilor cu copilul – când fetiță, când băiat – răpit dintr-un mall, niciodată același, și găsit în toaletă, ras în cap și cu hainele schimbate. De data asta, retarzii și-au mai tăiat din stomac, dar și din creier, și au scos la înaintare o poveste cumplită, în care ”ingredinetul principal” era tot un copil. Nu i-au mai tăiat părul, ci direct cadavrul, din care i-au luat organele, chipurile pentru trafic. Ce minte nenorocită trebuie să ai să inventezi așa ceva?

Pe noi ne-a sunat o doamnă, care și-a lăsat și numărul de telefon și ne-a spus că, desigur, auzise povestea de la un vecin din sat. Mda, telefonul fără fir! Sînt sigur că doamna era victima credulă a zvonurilor și, poate, a mai adăugat și ea un strop de condiment informației și așa șocante. N-o acuz, mai ales că a pus mâna pe telefon și a verificat informația acolo unde îi era mai ușor: la presă. Fără să vrea, s-a făcut, totuși, mesagera nebuniei unor retarzi, care amestecă până și copii în delirul lor cretinoid și sângeros.

Știri de pe malul Crișului Repede

Zilele trecute, un telespectator îmi reproșa că nu transmitem live multe evenimente care se petrec în jurul nostru. Măcar pe cele din oraș, dacă nu și pe cele din județ.

– Deviza Digi24 e actualitatea în direct, nu?

Omul avea dreptate și i-am explicat că asta facem chiar de pe vremea când jucam strict în liga locală și ne numeam TVS. Doar că nu putem să ne ridicăm la nivelul unei televiziuni naționale, ca să transmitem măcar jumătate din evenimentele care merită văzute. Nu intru în detalii, e chestiune de oameni, tehnică și timp.

Dar am încercat și uneori am reușit să punem pe ecran, în direct, întâmplări importante. Pe altele le-am tratat cum se cuvine, cu ediții speciale de știri și ale emisiunilor. Nu amintesc aici decât acea duminică nebună a alegerilor locale, când am transmis din nu mai puțin de patru orașe și două locuri din Oradea – TOATE ÎN DIRECT, sau ultima săptămâna plină de culoare și soare a emisiunii de dimineață produsă chiar în centrul orașului, pe Corso. 🙂

Mai sunt transmisiunile în direct din întregul oraș la fiecare jurnal de seară. Reporterii și cameramanii Digi24 Oradea au deja la activ sute de transmisiuni de acest fel, fie pentru postul local, fie pentru București. Nu-i laud, constat.

Acum vreo trei ani, transmiteam în direct, din Piața Unirii, un jurnal TVS special, dedicat zilei de 22 decembrie. A fost primul și ultimul, deocamdată, la care am fost coprezentator. 🙂 Anul acesta, Știrile TVS au mai ieșit o dată în oraș, în iunie, când Yvette a prezentat jurnalul de lângă caravana Alege Digi24.

Ne-am rebrenduit, dar nu ne-am schimbat năravul. De ziua orașului, Știrile, de data aceasta ale Digi24 Oradea, au fost transmise din nou din mijlocul orădenilor. Am vrut să fie altfel de 12 octombrie –  a fost modul nostru de a sărbători ziua Oradei printre orădeni. Au fost transmise în direct ședința festivă a Consiliului Local și dezvelirea statuii Reginei Maria din fața teatrului, iar jurnalul de seară, prezentat de Oana Mudura, a fost ”dat” de pe malul Crișului Repede, din Piața Ferdinand.

 

A fost o zi a echipei, pentru că toți cei din Brâncoveanu 14 au contribuit la realizarea jurnalelor și edițiilor speciale de vineri. Cu mențiuni pentru Gogu – omul bun la toate, fără de care nimic tehnic nu se poate – și pentru Jozsi, care s-a oferit, de bună voie și nesilit de nimeni 😉 , să muncească o zi întreagă la cameră. Mulțumiri, dragilor!

Victimă colaterală, dar fără bani

UPDATE: Aseară, pe la ora 21,când am verificat, banii se întorseseră cuminți în cont. Pe toți îi scot!

Nu știu câți își mai amintesc de filmul ”The net” – ”Rețeaua”, de prin anii ’90, în care Sandra Bullock se trezea că toate datele ei personale au fost schimbate și devenea dintr-o calculatoristă casnică, ditamai terorista. Atunci computerele erau abia la stadiul de mers la grădiniță, iar de rețele de socializare și plăți online se putea vorbi doar în visele de adolescent ale lui Zuckerberg.

Bun, dacă atunci era posibil așa ceva, de ce nu s-ar putea și acum?! Ba, parafrazând vorba lui Petru Rareș 😉 – ajuns motto pe un ziar de partid, chiar mai mult decât ce a fost?

Se poate, doar că acum prin rețeaua online poți fi lovit acolo unde doare mai tare: la buzunar! M-am convins pe pielea proprie și pe cardul personal, din care și-au luat zborul câteva sute de lei. Și nici măcar nu am știut. M-am trezit cu blugii pe fund și cu bucata de plastic Visa goală, după ce am cumpărat câte ceva de-ale gurii de la un magazin Lidl din Oradea.

Pentru că nu vreau să dau idei hoților, îmi țin banii pe card și nu vântur bancnotele prin portofel. Rău am făcut! Vineri, 5 septembrie, ca un cuplu normal ce sîntem, am fost cu jumătatea mea să ne facem niște cumpărături la Lidl-ul din Episcopia. La casă, am scos cardul să plătesc, am băgat codul în aparatul de la casă și duși am fost. Nu am observat nimic suspect. Pe chitanță figura exact costul cumpărăturilor, cu puțin peste 100 de lei.

Problema a apărut marți, patru zile mai târziu, când am scos niște bani să plătesc niște facturi. Ceva nu se potrivea. Am făcut un calcul și mi-a dat cu minus. Adică nu consumasem atâția bani cât figura pe card că  o făcusem. Confirmarea că nu e ceva în regulă a venit fix la 15:42, marți, 9 octombrie.

Domnule Labos In urma unor erori de procesare Raiffeisen Bank a trimis de mai multe ori la plată anumite tranzactii din zilele trecute. Avem confirmarea că se vor regla automat pana cel tarziu vineri 12 oct. Va multumim pentru intelegere!

Domnilor, nu am nicio înțelegere. Pe lângă mesajul scris parcă de vreun feisbuchist ori mesangerist – fără diacritice și cu prescurtări inutile, am o problemă: eu nu mi-am primit nici acum banii înapoi. E vorba de o sumă dublă față de cheltuiala făcută în magazin, unde POS-ul Raiffeisen de la casă mi-a furat banii. Da, mi i-a furat, pentru că e joi, ora 9 dimineața, și nu mi-am recuperat banii nici acum. Eu stau cu contul gol de o săptămână și ei îmi mulțumesc că aș fi înțelegător pentru că unii au greșit. Da, dar au făcut-o pe banii mei de victimă colaterală!

Ce îi împiedică pe cei din sistem să mai facă astfel de erori – rare, dar demonstrate ca posibile – și să-mi ia toți banii și să mă treacă pe vreo listă drept dator cu nu știu ce credit? De aceea păstrez mai toate chitanțele pe care le achit în majoritatea cazurilor cu bani cash. Nu am încredere 100% în sistemul online, deși mi se tot dau asigurări, că e la fel de sigur ca mersul cu avionul. Numai că și ăla când se prăbușește ucide sute de oameni. 🙁

Așa că de acum înainte mă duc eu liniștit în fiecare zi de salariu și retrag uite-așa toți banii de pe plastic. Fac ce vreau cu ei, nu mă înregistrează nimeni unde-i cheltuiesc și nu-mi dispar peste noapte. Asta până nu mă transformă cineva, din două-trei taste, în vreun individ cu nume imposibil de pronunțat, fără bani în cont și cu vreun cazier cât China.

Eu, scara și trafaletul

Recunosc: nevoia mă învață și Neia mea mă împinge de la spate. 😉 Detaliez: lipsa unui meseriaș în sat, dar și prețurile de neam prost cerute de cei de la oraș m-au făcut să învăț o mulțime de chestii bune la casa omului. Știu să zugrăvesc, să montez diverse aparate și sunt un adevărat master of al instalațiilor din baie pe care le desfac și le înlocuiesc mai repede decât sunt schimbați antrenorii în fotbalul românesc. În plus, Neia mea, mult mai experimentată și mai cunoscătoare decât mine în multe chestii domestice, are grijă să-mi spună ce, când și cum. Nu de alta, dar sînt bărbat, nu sînt genetic structurat să fac treburile prin casă fără un starter. 😀

În week-end, am cumulat toate skillurile de mai sus și am pornit la muncă, decis să-i dau un look proaspăt casei socrilor din sat. Exagerez puțin, pentru că m-am luptat doar cu un zid, pe care, cu câteva zile înainte, l-am cârpit cum am știut mai bine. Dar am făcut-o cu toate armele necesare, iar la sfârșit am primit laude din partea Neiuței. Mi-a fost suficient încât să mă gândesc să zugrăvesc întreaga casă. Acum am experiență.