Oradea, băgată în cuptor. 42 de grade în oraş!

Când am ieşit, luni, din redacţie, unde ne lăfăiam la cele 22-23 de grade, oferite de sistemul de climatizare, şi am intrat în cuptorul de afară am simţit o uşoară ameţeală – le-am dat dreptate medicilor, pe care, ca un român adevărat, îi ignor de obicei. Am aflat apoi motivul: afară erau dublul gradelor din birou.

temperatura extrema la Oradea 29 iulie 2013 (1)

Am crezut că senzorul de la maşină îmi indică valoarea asta doar pentru că a stat mai mult timp în parcarea din centru. Doar că un sfert de oră mai târziu, după ce m-am plimbat prin oraş, în bord aveam aceleași 42 de grade.

Arșița a fost confirmată și acasă, pe balconul dinspre soare, unde termometrul indică valori de Sahara. Balconul era ca o seră, abia puteai respira.

temperatura extrema la Oradea 29 iulie 2013 (3)

Presa și învățăturile ei

I-am admirat mereu pe jurnaliștii care au rezistat ani la rând – zeci, de obicei – la un post de televiziune sau la un ziar. Am considerat că sînt exemple de urmat pentru cei tineri, prin calitățile lor: continuitate, stabilitate, profesionalism, dragoste față de meserie, principialitate, caracter, verticalitate.

Încă din primii mei ani de presă am înțeles că a munci la același organ de presă e o utopie. Nu că n-aș fi vrut. Țin minte că atunci când am primit oferta de la Antena 1, acum 13 ani, am stat mult și m-am gândit dacă să plec sau nu de la Jurnalul de dimineaţă. Când am realizat că am fost bătaia financiară de joc a unor indivizi de la ziar, am realizat că decizia de a mă muta în televiziune e cea mai bună.

– Am oferit întotdeauna respect, dar am și cerut. Când am simțit că unii încearcă să mă ia de prost, mi-am căutat altceva. Am surâs cu tristețe când am citit tâmpeniile unor colegi de breaslă, care nu au înțeles nimic și au pus totul pe seama dorinței mele de a evolua financiar. Nimeni nu neagă că banii nu sînt importanți, dar eu sînt un tip pentru care contează și alte condiții – corectitudinea, profesionalismul și colegialitatea. Iar când bat palma cu cineva, am pretenția ca amândoi să ne respectăm cuvântul dat.

– Am învăţat în presă să cer implicare, profesionalism și am dat implicare și, sper eu, profesionalism. Că așa știu eu, așa am fost educat: să dau tot ce știu. Meseria mi-a arătat că nu primeşti întotdeauna acelaşi lucru: vin alții – dăștepții – care, deși nu au nicio oră de mers pe teren, ca să înțeleagă cu ce se mănâncă jurnalismul, îți dau lecții și șuturi în partea dorsală. Recunosc, sînt un orgolios, care știe însă să dea atenție celor care cunosc meserie, profesioniștilor care știu să rămână OAMENI, o altă mare calitate a unui jurnalist.

– Am învăţat în presă că echipa e foarte importantă. Am fost mereu un om de echipă și a contat cu cine am lucrat. Am considerat că oamenii uniți mută munții din loc. Mi-am dat seama, însă, că nu am știut să-mi conduc colegii şi nici nu i-am cunoscut pe toţi aşa cum erau. I-am apărat mereu, le-am și cerut multe, pe care le-au făcut – unii, fără să comenteze, având încredere în mine, alții doar împinși de la spate, câr, mâr. Însă, când a fost nevoie, doar o parte din cei pe care i-am susținut au reacţionat. Alții – pe care îi știu, dar nu-i judec – au ales să mă ignore, să mă bârfească sau să mă înjure. Chiar și colegi în care eu am crezut mai mult decât în alții mă salută în trecere ori ignoră orice sfat – ei sînt mai profi, da, am înțeles. 🙂 Acum vin la mine doar când alții nu-i ajută.

Nasoală situaţie, dar nu-i capăt de lume. Mi-am pus zâmbetul optimist și îmi fac meseria mai departe, cât timp se mai poate.

Pentru că în ziua de azi presa s-a schimbat. Acum e corporatistă, supusă unor reguli dure, tranşante. Nu mai e deloc cea plină de viață și de implicare din anii ’90 – începutul anilor 2000. Atunci când îmi făceam intrarea în jurnalism. Pentru că azi se împlinesc exact 15 ani de la momentul în care am intrat într-o redacţie de ştiri.

P.S. În cazul în care cineva înţelege din tot ce am scris că îmi plâng de milă, îl anunţ că se înşeală amarnic. Ştiu să merg pe propriile picioare, să nu plâng ca o mironosiţă şi să observ că tot ce se întâmplă are un sens. Ştiu că e inutil să te plângi, esenţial e să cauţi soluţii. Până la urmă, le găseşti!

Anotimpul grătarelor şi al slăninii prăjite

De câteva săptămâni, mai precis de când a venit vara şi nu plouă în week-end, contribui constant la ridicarea temperaturii pe un perimetru de vreo 10 metri pătraţi şi la accentuarea efectului de seră în aceeaşi zonă. Avem noroc că, deşi sînt activişti pentru protecţia mediului – adică preferă fructele din pomii proprii, pălinca din prunele băştinaşe, carnea de la porcul ori viţelul din bătătură şi berea clasică, fără alte gusturi, de la bar -, oamenii din sat nu au organizat până acum vreo demonstraţie sau o pichetare în faţa porţii noastre. 🙂 Semn că şi ei practică la scară largă sportul care duce la aceste tulburări climatice.

Şi când spun sport, mă refer la prăjitul slăninii, a cartofilor şi diverselor cărnuri pe grătar sau pe disc. Noi, eu şi Neia mea, preferăm discul. L-am luat acum câţiva ani şi îl tratăm în fiecare vară ca un sclav – adică îi dăm de lucru la greu şi-l răsplătim doar cu mângâieri mulţumite pe burta personală. 😉

Am desfăşurat încă o etapă de „prăjeli” şi săptămâna asta, că doar n-om rata frumuseţe de vreme. Mai ales că, după vipia din timpul zilei, seara ne-a adus răcoarea şi câteva haite de ţânţari. Pe ăştia din urmă i-am combătut cu fumul de la focul pe care l-am stârnit cu câteva lemne uscate în grătarul vechi, dar încă rezistent.

gratar cartofi carne slanina2

Etapele acestui adevărat sport pentru „masterchefi” 😀 sînt, bănuiesc, floare la ureche pentru orice bucătar de week-end. Curăţarea discului, pusul la topit al unturii – noi folosim doar untura de porc, mioritic style, rar ulei -, tăiatul cartofilor şi scoaterea de la frigider a cărnurilor condimentate, puse la rece cu câteva ore înainte de Neia mea, sînt trepte necesare spre un deliciu culinar. 😉

gratar cartofi carne slanina3gratar cartofi carne slanina5gratar cartofi carne slanina4

Vorbeam de deliciu? Puţin spus. E o nebunie pentru papilele gustative. Mai ales când adaugi o bucată bună de slănină, pe care o frigi la jar sau la foc, după dorinţă, şi picuri câţiva stropi calzi pe o bucată de pâine care s-a rumenit într-un cuptor de pământ. 😀 Iar lângă toate pui un bol cu salată de roşii, castraveţi, ceapă şi ardei, în timp ce pe cartofi arunci nişte usturoi tăiat mărunt.

gratar cartofi carne slanina8 gratar cartofi carne slanina7

Să nu uit: în meniul introduceţi şi o pastilă de digestie. S-ar putea ca stomacul să se revolte niţel. Îl calmaţi rapid şi vă continuaţi liniştit seara, lângă o bere rece. Sau apă de la frigider!

Aşa-i că salivaţi? 😉 E adevărat, o fi având miliarde de calorii o masă de asta, dar jur că merită!

 

 

Cod roşu de lebeniţă pentru canicula cod galben

Nu ştiu alţii cum sînt, vorba autorului „Poveştii poveştilor” 🙂 , dar eu prefer ca pe arşiţă de cod galben să aplic metoda răcoririi cod roşu. În traducere, merg în piaţă, iau o lebeniţă, o păstrez vreo 2-3 ore în congelator şi o mănânc apoi cu o poftă nebună.

lebenita buna

E fructul care taie din canicula de afară şi o aduce la un nivel suportabil.

E adevărat, nu e atât de simplu precum pare, pentru că alegerea unui pepene roşu BUN e o adevărată aventură. Am ajuns să înţeleg, mare realizare – pe cuvânt 😀 -, că lebeniţele (eu aşa le zic de mic copil, deşi intelectualii îmi spun că e corect lubeniţă, fapt pe care nu-l contest) aduse de trupele din Oltenia care invadează Bihorul în timpul verii nu par să fi văzut vreodată soarele sudului romînesc. Mai curând aş paria că pepenii au copilărit prin sudul Europei.

felii de lebenitalebenita

În schimb, am descoperit nişte delicatese cu miez roşu, roşu şi extrem de dulci, crescute pe malul Crişului Negru, la Tinca, de nişte localnici. Rar am mâncat nişte pepeni mai buni. Nu îi laud din spirit de patriotism local, dar bat orice am cumpărat până acum din altă parte.

Iar preţul e în continuă scădere. A fost 4 lei kilogramul – atunci nu am cumpărat 🙂 -, a ajuns 3 lei, 2 lei şi 50 de bani şi tot aşa până când sâmbăta asta am cumpărat cu 1 leu kilogramul.

Reci, dulci şi parfumate, nu cred să fie fruct mai bun în perioada asta caniculară. Dar dacă o fi, daţi-mi de ştire, că-s dipus să-l testez. Deşi nu cred că ar bate lebeniţa. 😉

În Băile Felix, printre nuferi, terase şi manele

Ni se întâmplă rar – cam o dată, de două ori pe an – să mergem la o plimbare prin Băile Felix. Momentul ales e când mama vine la tratament în staţiune, ca să o luăm să stăm la o poveste la vreo terasă. Alteori, îmi iau jumătatea şi pur şi simplu ne plimbăm prin Băi.

Vrem să mai ieşim din oraş, să scăpăm de aglomeraţie, să tragem în piept aer curat. Pe scurt, să ne bucurăm de natură. Aşa cum am vrut să facem şi la începutul săptămânii ăsteia.

Am mers până acolo pe un drum de ţară, E60, o glumă proastă pe care n-am gustat-o.

În staţiune am dat de prima problemă: locurile de parcare. Pe lângă faptul că sînt puţine, sînt ocupate de maşinile deţinătorilor micilor afaceri şi ai tarabelor din zonă. Plus că mai vine un autobuz care blochează din start două locuri ori un şofer tembel parchează în aşa fel încât nu ai cum să te strecori şi tu, nervosul care cauţi degeaba un petic de parcare. Şi pentru asta ţi se cer 2 lei pe oră, la fel ca în Oradea, cu care Băile nu au cum să se compare la capitolul ăsta. Şi atunci nu te miri că mulţi găsesc soluţia, cam riscantă, să parcheze jumătate pe trotuar, jumătate pe şosea, chiar în dreptul semnului de „Oprire interzisă„.

Băile Felix downtown :)

Zona comercială 🙂 , locul unde sînt concentrate în stilul grămadă terase, bodegi, tarabe şi magazine, este „parfumată” de mirosul de plăcinte şi langoş. Apropo, în Băile Felix se mănâncă unul dintre cele mai bune langoşuri pe care le-am degustat. E făcut la o bodegă la şosea, chiar în faţa unui magazin universal. Merită – 3 lei costă unul cu brânză, smântână şi – ioiiiii – usturoi. 😉

În schimb, trebuie să fii atent la meniurile teraso-baro-restaurantelor din zonă. Am făcut greşeala să ne aşezăm la ultimul spre hotelul Internaţional, pe o terasă turnată deasupra pârâului din zonă. O fi fost de bun simţ ospătarul, dar asta nu ne-a îndulcit costiţele complet ratate pe care mi le-a adus şi focacia făcută dintr-un blat de pizza, luat din magazin, pe care a primit-o Neia mea. Doar apa minerală ce a fost bună. Ne-am promis că data viitoare încercăm oferta de la „Rustic„, terasa vecină, care avea o ofertă interesantă pentru o cină decentă.

Nu ne-am putut abţine să nu observăm gunoaiele aruncate în spatele unor magazine, preţurile cam pipărate din magazine, cele ale fructelor, relativ egale cu valorile din pieţele Oradei, ori celebrele „împinge tava„, care oferă o masă cât de cât la un preţ de film la mall. Şi să nu uit de slipii chinezeşti, şlapii chinezeşti, tricourile chinezeşti, maşinuţele chinezeşti pe care le găseşti pe tarabele din piaţă. 🙂

Nu am fotografiat toate astea. Te saturi să ţi le aminteşti, nu mai ai nevoie să le imortalizezi şi să le păstrezi în colecţia de vacanţă.

În schimb, am fotografiat nuferii din lacul termal, frumoşi ca întotdeauna.

Băile Felix lac cu nuferi 2 Băile Felix lac cu nuferi 3 Băile Felix lac cu nuferi 1

Păcat, din punctul meu de vedere, că la terasa din apropiere behăia în boxe un manelist fără talent.

Pădurea a rămas la fel de frumoasă, iar aerul plin de oxigen te îndeamnă să-ţi laşi iar aparatul în maşină şi să te bucuri pur şi simplu de natură. La fel cum te îmbie şi apa termală, care ţinea în ştranduri zeci de oameni chiar şi pe la 7-8 seara. Unii veniţi tare de departe. Am dovada! 😉

Băile Felix motociclete

Pe scurt, Băile Felix nu se pot compara cu Aspenul, dar vorbim o staţiune populară, tipic românească, unde convieţuiesc hoteluri din alte vremuri cu pensiuni moderne şi unde serviciile mai au mult până să se ridice la modelul civilizat pe care l-am descoperit în Occident sau chiar la vecinii unguri.

Eu sînt patriot local şi îmi plac Băile, mai ales că pot ajunge acolo de câte ori vreau. Dar aş fi curios să văd ce zice vreun turist care a venit de la sute de kilometri şi a dat banul pentru o săptămână de concediu în cea mai mare staţiune termală din ţară.

P.S. Băile 1 Mai mi s-au părut mereu mult mai îngrijite, mai aerisite şi mai plăcute.

Frig de vară

Ştiu, ştiu. Iarna nu-i ca vara, dar, câteodată, vara e ca toamna. Ca în exemplul foto de mai jos.

Câteodată mi-e ciudă că nu am un aparat foto mai performant – dar va veni vremea! – ca să surprind minunăţiile pe care ţi le oferă o dimineaţă, înainte de crăpatul zorilor, pe lună plină. Absolut superb, vă asigur!

Nu mi-e ciudă, dar îmi pare rău, în schimb, că tehnologia nu a ajuns atât de departe încât o fotografie să transmită FIZIC privitorului temperatura de afară ori mirosul de fân lăsat pe câmp la uscat. Şi, mai ales, temperatura. Nu aia de peste 30 de grade. Nu, nu! Ci valorile mai… „răcoroase„. Pentru că atunci ar simţi privitorii ce am ssssimţţţţţit şi euuuuuu azi di-di-di-dimineaţţţţţă, când am ieşit în curtea de la ţară, puţin după ora 4. Am privit luna de pe cer, am verificat senzorul de temperatură al maşinii şi am crezut că a venit toamna. 🙂

frig de vara

Sincer, la astfel de temperaturi eu mă simt ca eschimosul la Cercul Polar. 😀 Pot să dorm liniştit noaptea, uneori învelit doar cu o pătură subţire. Iar seara, spre mirarea Neiei mele, sînt singurul care stă pe terasă fără tricou. Şi mai şi transpir câteodată! 😀 😀

Adevărul e că astfel de temperaturi, în dricul verii -vorba mamei -, nu am mai simţit demult. Nici n-ar trebui să mă plâng, pentru că am văzut prognoza meteo. Aşa am aflat că zilele următoare temperatura de mai sus o vom întâlni cel mult în adâncul Cetăţilor Ponorului sau la Gheţarul de la Scărişoara. 😉

O vară ca-n copilărie

Dacă, peste ani şi ani, ar trebui să pomenesc despre vara asta, aş începe cu „a fost odată ca-n copilărie„. 🙂

Nici nu mai ştiu când au început verile caniculare, când soarele era atât de puternic încât ardea pământul şi, o dată cu el, toate roadele lui. Mai ţine minte, că nu-s atât de bătrân, că erau ani când 30 de grade era o temperatură extrem de rar de atins. Şi dacă, totuşi, se întâmpla, se chema că arşiţa a atins nivelul maxim. 🙂

Erau anii copilăriei, când vara era vară – cu zile în care nu transpirai litri întregi şi nopţi în care puteai să dormi, cu ploi destul de dese încât să nu moară toate plantele din grădini -, iar iarna era iarnă – cu cazemate din zăpadă, cu tuneluri făcute prin stratul gros de nea de pe stradă, cu ţurţuri mari cât mâna la streaşină şi cu Moşul care venea numai cu sania, că avea munţi de zăpadă la dispoziţie. 🙂

Au urmat mulţi ani, după cei ai copilăriei, când vremea parcă s-a tâmpit. Acum, însă, avem o vară ca-n copilărie. Puţine au fost zilele în care soarele s-a enervat şi ne-a trimis peste 30 de grade. În schimb, am avut parte de multe perioade cu maximum 27-28 de grade, au fost ploi care au ţinut în viaţă toată verdeaţa , a fost un vânt care ne-a ferit de căldură. Aşa că nu e de mirare că s-au făcut toate cum nu s-au făcut demult. În grădina din sat castraveţii se lasă număraţi cu zecile, roşiile, deşi încă verzi, sunt mari cât pumnul şi anunţă o recoltă bogată (i-am mai udat eu cu Neia şi cu Buni), iar lucerna poate fi tăiată deja a treia oară. Ce să mai zic de vişine (mama a făcut un sirop…) şi cireşe, poate cele mai mari, zemoase şi mai bune din anii ’90 încoace.

Dar indiciul cel mai bun că avem o vară, vară, sunt prunii. Peste tot unde mă uit, sînt atât de încărcaţi, încât crengile se rup sub greutatea fructelor. Oamenii – deci şi eu 😀 – au fost nevoiţi să le sprijine cu pari, iar situaţia este aceeaşi şi în cazul merilor. Şi asta e peste tot, indiferent de locul din judeţ unde te duci.

prun incarcat cu prune pruni sprijiniti cu pari 2 pruni sprijiniti cu pari

S-au făcut toate ca niciodată. „De 60 de ani sînt aici şi nu am văzut prunii atât de plini„, zice o vecină din sat. Unii nu au rezistat unui vânt mai puternic şi au renunţat să mai stea în picioare.

prun rupt furtuna

S-au făcut şi bucatele, cum le spun oamenii din sat. Un vecin îmi arăta recolta de grâu, care e aşa cum şi-a dorit demult. Nu a băgat mulţi bani, dar a scos saci mulţi cu grâu. Iar pe câmp au fost adunaţi baloţi imenşi de paie, numai buni de fotografiat. 😉

camp cu baloti 1 camp cu baloti 2 camp cu baloti

Aşa cum nu m-am abţinut să trag maşina la marginea drumului şi să cobor prin iarbă ca să mă delectez cu imaginea lanurilor de floarea soarelui.

camp cu floarea soarelui camp cu floarea soarelui1

Nu-s un individ exagerat de idealist. Dar nu pot să nu spun tuturor ce vară frumoasă avem! De fapt, sînt convins că a observat toată lumea.

La fel cum sînt convins că vom avea şi o iarnă, iarnă. Nu de alta, dar ne-am luat lemne, care deja se uscă, tăiate, la soare, aşteptând să lase căldura din ele să ne înconjoare la iarnă, când vom sta la gura sobei, uitându-ne pe geam la zăpezile Crăciunului.

Ca-n copilărie – nu-i aşa, Neia mea? 🙂

 

Cum se marchează un drum lângă Oradea: linii cu burtă, perfect strâmbe

Aţi auzit, bănuiesc, de expresia – mă scuzaţi – „ca pişatul boului. 😀 Expresia nu face parte din vocabularul acestui blog, dar – iertare, iertare, de ţ-şpe ori iertare – trebuie să o folosesc. Asta pentru că trimiterea la parcursul sinuos şi insensibil în timpul eliberării de surplusul lichid 🙂 al consortului idiot la vacii e cea care defineşte cel mai bine felul în care muncitorii de la drumuri au trasat liniile de pe drumul dintre Oradea şi Sântandrei. Priviţi, vă rog această minune a geniului oamenilor cu vopseaua.

linie perfect dreapta Oradea Santandrei

Prima dată am auzit de liniile drepte…curbate şi perfect… nealiniate de pe drumul Sântandreiului de la colegul Gogu. Râdea de unul singur de „artiştii” care au făcut lucrarea abstractă şi era gata să pună pariu că oamenii au luat minimum un deţ de forţă 😉 la vreun stabiliment înainte să purceadă la crearea actului artistic. Am avut ocazia să verific povestea. Rezultatul a fost că am început să râd, să mai adaug un deţ la minumum unul invocat de Gogu şi să fiu convins că băieţii au trasat liniile chiar şi în depăşiri. 😀

drum perfect liniat Oradea Santandrei2 drum perfect liniat Oradea Santandrei1 drum perfect liniat Oradea Santandrei

Redevenind serios, mă întreb: „pe ăştia chiar nu-i ia nimeni la ochi? Nu plăteşte nimeni pentru munca asta de rahat?Poate unora le place să ne ia de proşti, dar eu mă satur să fiu un simplu obiect de care pe boii care ar trebui să facă lucruri în ţara asta îi doare exact în partea cu care, mai nou, obişnuiesc să gândească.

(P) Natura, medicul universal care ne vindecă pe fiecare

Stau la masa din bucătărie, unde îmi scriu din când în când postările de pe blog, şi privesc spre halba plină cu… suc de soc. 🙂 Până şi eu zâmbesc când scriu asta. Pe bune: în halba pe care am luat-o cu mult timp în urmă ca să beau în tihnă nişte – exact! – bere am turnat acum nişte sirop de soc primit de la mama, pe care l-am combinat cu apă minerală cumpărată de la magazin. A rezultat un produs natural, bun şi sănătos – ştiu, sună a reclamă, dar e purul adevăr.

M-am săturat de tot felul de tâmpenii – sucuri carbogazoase ori, cică, din pulpă de fruct care sînt sigur că nu a văzut creangă de copac în viaţa lui, carne care, cică, e 100% naturală, dar rezistă în aer liber zile la rând, ori margarină 🙁 – cărora li se face o reclamă atât de agresivă.

Aşa cum nu cred nici în miracolele promise de medicamentele clasice. Am exemplul personal: evit cât pot să dau pe gât medicamente tradiţionale pentru orice durere, iar pe cea de dinţi, singura pe care o URĂSC din suflet, o tratez cu o vizită urgentă la medic. 🙂

În schimb, cred din ce în ce mai mult în puterea tratamentelor naturiste. Am înlocuit aproape în totalitate zahărul cu mierea naturală, sucurile acidulate au devenit istorie, iar mâncarea e pe cât putem eu şi Neia mea găsi de naturală – indiferent că o gătim în casă, că o primim la resturant sau o luăm din grădină (în sat avem căpşuni, zmeură, castraveţi – o minune – şi roşii, pe care le ud ori de câte ori dau pe acolo).

Şi asta pentru că sînt convins că orice boală poate fi prevenită ori se poate trata cu produse naturiste. Divinitatea ne-a înzestrat în aşa fel încât să ne vindecăm şi să ne menţinem în formă cu ajutorul unor plante şi produse pe care le putem găsi la liber, în natură. Şi dacă noi, oamenii moderni, nu mai ştim unde să le găsim şi cum să le transformăm în produse vindecătoare, nu-i niciun bai. S-au organizat alţii pentru noi. Pe ei îi găsim uşor, pe internet, chiar din faţa unei halbe de suc natural de soc. 😉 La Sanavita am descoperit produse naturiste pentru o mulţime de afecţiuni. De la banale dureri de cap până la manifestări ale diabetului, toate au un remediu naturist pus pe „rafturile” acestui magazin virtual. Eu, care sunt un tip comod din fire, am reuşit să mă descurc uşor pe site, pentru că e împărţit pe „raioane”, în funcţie de afecţiuni, dar şi de destinatar: femei, copii sau bărbaţi.

În mod sigur, mulţumită de ofertă este şi partea feminină a vizitatorilor. Un indiciu: standurile pline ochi ale raionului cu produse pentru cure de slăbit. Sau cele pentru detoxifiere. Sau cele cosmetice.

Cât mă priveşte, nu sunt mulţumit doar să fac altora recomandări, ci îmi dau sfaturi şi mie. Am o meserie în care e obligatoriu să fii cât mai rezistent psihic şi fizic. Aşa că am pus ochii pe „First Defense”. Sună a program antivirus şi chiar asta e. Doar că, în loc de un computer cu fire, harduri şi cipuri, mă păzeşte pe mine – un computer mult mai înaintat pe scara evoluţiei 😉 – de toate infecţiile şi îmi sporeşte imunitatea. O face natural, pentru că are în compoziţie numai ingrediente de la Mama Natură, şi o face bine.

P.S. Pe parcursul scrierii acestui post a fost consumată o halbă de suc de soc. Nicio celulă din corpul subsemnatului nu a avut de suferit şi niciun neuron nu a pleznit din cauza nervilor provocaţi de vreo durere de stomac. 🙂

 

EXCLUSIV! Asta nu-ţi dă de gândit? Milionarul de la loto e JUDECĂTOR!

Băsescu, ai făcut-o şi pe asta! Ce-ţi mai place să iei roba şi să pui mâna pe bani! Mită mascată în biletul de la loto? Câştig cu dedicaţie pentru magistraţii de casă!

Cam aşa ar titra presa colorată un subiect dezvoltat dintr-o burtieră lăsată timp de câteva minute pe ecran de cei de la RTV.

RTV burtieră judecător milionar loto

După ce a apărut de câteva ori, cei de la grafică au corectat greşeala şi totul a revenit la normal. Judecătorul era, de fapt, jucător. Milioanele de euro au rămas 11.

P.S.Exclusivul” din titlu e pus în maniera în maniera RTV. Numai ei preiau imagini de la o altă televiziune şi titrează EXCLUSIV! 😀