Tehnologia şi aerul curat

Când vine vorba de muncă, mi-ar plăcea să îmbin utilul cu plăcutul. Să lucrez într-un mediu relaxant şi să fac treaba nemţeşte, cum scrie la carte. Visez frumos, nu? 😉

Nu-s fanul birourilor închise şi a luminii artificiale, dar nici nu lupt pentru salvarea planetei lăsând în întuneric clădiri din oraşe timp de x minute. În schimb, sunt atent să sting întotdeauna lumina în încăperile în care nu e nimeni ori folosesc becuri cu consum redus de energie – asta e economie.

Cel mai mult îmi place să lucrez la ţară, indiferent că o fac în grădină sau pe laptop. Aer curat, linişte, fără eternul zgomot făcut de trafic şi de vecinii din bloc. Mi-am dovedit încă o dată cât de bine e în astfel de mediu duminică, atunci când mi-am adus computerul pe terasa din sat, am pus cafeaua lângă şi am utilizat tehnologia în atmosfera patriarhală a mediului rural. 😀

laptop sat cafea1

Una nu o exclude pe cealaltă. În traducere, prefer şi tehnologia – atâta vreme cât nu mă domină şi nu e distrugătoare -, şi natura – din motive evidente, ce nu mai trebuie explicate. E simplu: ambele ne  fac viaţa mai uşoară, mai comodă. Că nu avem niciunul idealul de a ne chinui.

Fotografia din portofel

O port mereu cu mine, de atât de mult timp încât nu mă pot despărți de ea. Bine, ca orice om, am și eu lucruri de care nu mă despart. Unele le-am primit de la Neia mea, altele de la mama. Sînt parte din mine.

Fotografia de acum mai bine de 30 de ani îmi amintește de copilărie, de faptul că nu m-a născut mama direct reporter, realizator, producător ori editor. Da, eram încruntat și încăpățânat și atunci 😉 , dar am fost un copil care a trăit normal, într-o familie care s-a chinuit să-i asigure tot ce avea nevoie. Iar dacă râde cineva când o vede, vă înțeleg: și eu zâmbesc când mă uit la ea.

mama, Adi, Cristi la Nimăești

Scurte explicații. Mai întâi, scuze pentru pantaloni. La… șliț mă refer. Bănuiesc că era stricat fermoarul. Sau că uitasem să-l ridic după.. mă rog. 🙂 Ce vreți, aveam doar 4 ani! Aveam breton, eram încruntat – cred că nu eram pregătit să apar pe film -, dar mama zice că eram cuminte și ascultător. Sau cel puțin așa îi place memoriei sale de mamă să rețină. Un calcul simplu ne arată că fratelo nu avea decât 2 ani – voia în brațe și era bucălat și blonduț, față de mediteraneanul devenit între timp 😉 -, iar mama abia împlinise 30 de ani. Era cu mult mai tânără decât sînt eu acum.

Dacă bine țin minte din ce îmi povestea mama, fotografia asta o surprinsese într-o perioadă cu ghinion, în care greutățile vieții se combinau cu problemele de sănătate. Nu mai știu cine ne-a fotografiat, dar țin minte colbul din curtea bunicilor de la Nimăești și pe mătușa bătrână nimerită întâmplător prin cadru. Și căputul de lemn, via din curte, casa veche, de voioagă, din dreapta pozei – mda, nu se vede, știu!

De remarcat și bretonul „după blid” al subsemnatului și costumul deux-pieces al lui fratelo, combinat cu ghetuțe dă lac de la magazin. Iar mama cred că era deranjată de papucii de plastic și a preferat varianta mult mai naturală a păstrării legăturii cu pământul natal prin intermediul picioarelor goale.

Toți am fost odată copii, fără griji, eterni bucuroși și plini de energie. Fotografia e o fărâmă din copilăria mea, iar singurul lucru pentru care îmi pare rău este că tata nu apare în poză.

P.S. Mai o fotografie asemănătoare, pe care o port mereu cu mine. De data asta, actrița principală este Neia mea, într-o postură… simpatică, sus, pe scaun, surprinsă pe la vreo 2-3 anișori. 🙂 Jumătatea mea a trecut-o la categoria „doar pentru ochii mei„, așa că nu pot s-o dezvălui pe blog. Nu-i bai, e la mine non-stop, asta e important. 😉

Viața de după tv și mini-grădina de legume de la țară

Un tip pe care îl admir – e printre puținii în fața cărora mi-aș scoate pălăria, căciula sau șapca, în funcție de situație – și vorbesc aici de Dacian Palladi, mă observă într-o zi într-un magazin, împreună cu jumătatea mea, și mă întreabă, mirat:

– Da’ tu mai ai și viață privată? 😀

Obișnuiți să ne întâlnim doar pe la televiziune, lui Dacian, ca și multor altora, i se întipărise în minte că eu și munca de la tv coexistăm non-stop, fără să putem fi despărțiți. Omul se mai înșeală, nu, Dacian? 😉

Iacătă, am viață privată, pe care o folosesc din plin doar pentru familie. Reparăm ceva, zugrăvim, facem cumpărături, mergem la un restaurant ori avem grijă de casa de la țară. Apropo de casa din sat, mi-am pus în cap ca anul ăsta să-i adaug o minigrădină de legume. Îi zic minigrădină că nu are mai mult de 15 metri pătrați. Îi zic de legume, deși nu știu clar ce o să iasă. 🙂

Am vrut să mă ocup de punerea ei la punct, așa că am luat gard, pari și sfoară și am făcut mai întâi orice ar face un proprietar de minigrădină de legume: își delimitează locul. Asta ca să știe orice țugulan din sat, dar și găinile vecinilor, că acolo e proprietatea subsemnatului, dispus să o apăr cu sapa în mână.

Apoi am trecut la săpat. Nu-s începător, dar recunosc că, deși mi-a plăcut, a fost greu. Am început săptămâna trecută…

gradina sapata partial1gradina sapata partial3gradina sapata partial2

…doar că vântul puternic m-a obligat să renunț până săptămâna asta, când mi-am făcut de cap 😉 și am reușit să termin de săpat întreaga grădină. Nu mă laud, mă bucur doar că am dus la capăt prima etapă din ce mi-am propus.

gradina sapata1gradina sapata2

Iar ca ziua de lucru la țară să fie cum „trabă„, am mai bifat două acțiuni de importanță capitală. Primo: am făcut un foc imens în grădină ca să ard toate uscăturile adunate primăvara asta de la copaci, din grădină și din părculețul de lângă curte (n-am avut timp să-l fotografiez decât când a ajuns o mână de cenușă 🙂 ):

foc in gradina

După care am trecut la capitolul „clisă prăjită” și am făcut, ce altceva decât – perfect! – o clisă prăjită! 😀 După toate regulile artei: cu foc încins ca să fie mult jar, cu slănină ca untul, cu roșii, castraveți și ridichi, cu două țepușe (nu mă întrebați de ce, una cred că am adus-o pe post de rezervă) și cu o bere rece ca seara care s-a lăsat mult prea repede pentru gustul meu.

foc de slanina7foc de slanina6

Iar după ce buni și Neia mea s-au refugiat în casă din calea frigului de afară, am mai rămas preț de vreun sfert de oră lângă foc, benoclându-mă la stele și fluierând din când în când după Petra, care lătra după animale numai de ea auzite.

foc de slanina3

E fain în sat, recunosc: m-am relaxat la minte, vorba unui amic, și am și făcut ceva treabă prin gospodărie. Ca la țară, adică. Pe cuvânt că mi-a plăcut! Urmează restul etapelor necesare amenajării grădinii. Rezultatul se va vedea abia la vară; dar ce gustoase o să fie niște legume naturale 100%, cu un grătar bine făcut! Ori cu mici. Ori cu cartofi prăjiți. Ori… cu ce vrea Neia mea și stomacul meu. 😀

Tom, Jerry şi o orchestră

Acu’ mă adresez celor trecuţi de vârsta la care pot primi credite pentru tineri de la stat, categorie în care se încadrează şi subsemnatul. Celor care numele Tom şi Jerry nu le sînt sinonime cu ultimele contacte de pe Facebook.

Pentru cei care aşteptau sâmbăta ori duminica să mai vadă un episod de 6-7 minute din „Gala Desenului animat„. 🙂 Pastila de weekend pentru o generaţie mai obişnuită cu strada decât cu televizorul. N-am dat în nostalgie gravă, dar mi-am amintit de copilărie ascultând o… orchestră. Una care a ştiut să se facă plăcută până şi celor care dau pe la filarmonică precum numele unei emisiuni de la TVR – o dată-n viaţă.

Adică a transformat o parte dintr-un concert într-un episod cu Tom şi Jerry. 😉 Uite dovada.

[tube] http://www.youtube.com/watch?v=kYrUWfLlYI0 [/tube]

Aşa-i că v-a plăcut? 😀 Şi mie!

P.S. Ştiu că şi puştii de astăzi mai aruncă un ochi la desenele de altădată. Dar ei au alţi eroi, mai tehnologizaţi. Vlad ştie! 😉 De aceea targetul postării e +35.

 

8 martie prin livadă

Ce poate să facă un orășean într-o zi de primăvară, de 8 martie? Corect, își ia jumătatea și iese în natură, la sursa primordială. Adică în sat, ca să profite de cele 17 grade de afară și de soarele călduț! 🙂

Și în timp ce jumătatea lui rămâne în casă, forțată de tuse și durerile de gât, orășeanul decide să se încarce cu energie în livadă. Că tot are condiții – cum spuneam, soare, vânt, miros de pământ arat – și obligația asumată în urmă cu o săptămână 😉 să curețe pomii și să taie crengile inutile.

Adevărul e că a fost obositor, dar reconfortant. Știu, pare paradoxal, dar mi-a plăcut la culme 8 martie în livadă. Mi-am luat mănușile, foarfeca, firezul și scara și am trecut la acțiune.

in livada1

Drept să spun, habar n-am avut cum trebuia să fac. Dar știam CE e de făcut, așa că m-am pus la treabă cum m-am priceput mai bine. Am tuns toți copacii din grădină. Și au fost peste 20, așa că am avut treabă. 🙂 Nu i-am ratat nici pe cei din stradă, că și ei trebuiau „coafați„.  Recunosc că mi-a plăcut la maximum și, nu știu dacă a fost sau nu vorba de norocul începătorului, dar chiar a ieșit o treabă bună.

in livada2in livada8

N-am scăpat de supraveghere, pentru că Petra a fost non-stop cu ochii pe mine. Am închis-o câteva ore, ca să mă lase să-mi fac treaba. Altfel, mă nenorocea cu energia ei și nu mai făceam nimic. Oricum, în restul timpului e un animal liber. 😀

in livada4in livada5

Și, ca să nu se plictisească, Petra a avut o companie… la distanță. Mâța unei vecine a ales să stea în siguranța oferită de acoperiș, de unde putea monitoriza tot.

in livada7

Ciudat, dar seara nu m-am simțit rupt de oboseală. Am fost mulțumit că mi-am făcut treaba și am avut o zi faină în livadă. Acum aștept recolta din vară ori de la toamnă. Care n-ar fi rău să fie ca anul trecut.

Stadion de Liga Campionilor lângă Oradea

Precizez din capul locului: stadionul e la 60 de kilometri depărtare de Oradea, dar nu înspre Beiuș, Aleșd sau Salonta, ci spre… Budapesta. Mai precis în Debrețin, unde de anul trecut se ridică o arenă impresionantă.

Ne desparte o graniță și o diferență de mentalitate ca de la cer la pământ. În timp ce la Oradea tribuna a doua a stadionului „Iuliu Bodola” așteaptă de ani de zile să fie dărâmată și reconstruită, aproape de noi, dar în altă țară, autoritățile construiesc un stadion de categoria a patra, de top în clasificarea UEFA.

stadion Debretinstadion Debretin2

Ca să înțelegem ce înseamnă asta, e suficient să căutăm pe internet:

– minimum 8.000 de locuri pentru spectatori, toate pe scaune

– vestiarul arbitrilor, minimum 20 de metri pătrați

– 500 de locuri VIP, dintre care 100 pentru oaspeți

– minimum 200 de metri pătrați pentru 75 de jurnaliști

– 50 de mese cel puțin pentru 100 de reprezentanți ai mass-media, 25 de locuri pentru comentatori TV

– cel puțin două studiouri TV, unul obligatoriu spre teren, o sală de conferințe pentru 75 de jurnaliști

– asta e chiar ok: 1000 de metrim pătrați pentru mașinile presei

Ca să ofere aceste condiții, autoritățile din Debrețin au obținut de stat o finanțare de 40 de milioane de euro, iar de reușita proiectului se ocupă o asociație non-profit, din care fac parte companii de stat și primăria din Debrețin. Este considerată o investiție de stat de o importanță deosebită.

stadion Debretin1

Noua arenă se va numi Nagyerdei Stadion, va fi al doilea stadion ca mărime din Ungaria, cu 20 de mii de locuri, și va fi casa celor de la Debreceni VSC, una dintre cele mai bune echipe din țara vecină. Se construiește în locul vechiului stadion, Olah Gabor Ut, inaugurat în 1934.

Acesta a fost demolat la începutul lui 2013, iar de atunci lucrările merg la foc automat, ca totul să fie gata în acest an.

Interesant este că arena este construită lângă o pădure, iar arhitectul a găsit soluții deosebite ca să nu fie nevoie de tăierea unor arbori: un sistem de drumuri de acces care trec printre și pe deasupra copacilor.

[tube] http://www.youtube.com/watch?v=uNmJ0bZkoEs [/tube]

[tube] http://www.youtube.com/watch?v=OVrsC9qTvr0 [/tube]

Noul stadion din Debrețin poate găzdui meciuri din Liga Campionilor, Liga Europa sau din Campionatul European de Fotbal.

fotografiile și imaginile video sunt de pe siteul oficial al stadionului

În schimb, la Oradea, stadionul „Iuliu Bodola” are multe până să ne mândrim cu el.

stadion oradea

sursă foto: oradea.24fun.ro

Această postare a fost ideea colegului meu Adi Ciucuriță. Mulțumiri, Ciucule!