O „bombă” cu explozie permanentă

De mică, Petra era plină de energie. 🙂

CAM00070

Acum a crescut, are deja 8 luni şi cred că, dacă i-aş cupla un dinam, mi-aş încărca lejer laptopul. 😉

Petra3Petra4

[tube] https://www.youtube.com/watch?v=YEsz-SMrgW8 [/tube]

Cu toate nebuniile ei, mi-e tare dragă.

Încă e un copil, care s-ar juca non-stop. Când creşte, nu-i doresc unui străin s-o supere. 🙂

Fotomodeală de magazin

Insensibilă, cu o privire fixată pe un punct nedefinit în spaţiu, pictată, la propriu, pe figură şi cu o poziţie nefirească a palmelor, picioarelor şi umerilor. Adică, exact ce îi trebuie unei manechinuite. 😀 Aşa arată un model de magazin, de genul umeraş pentru haine.

E, de fapt, o adunătură de plastic, la propriu – şi aici seamănă, oarecum, cu un model adevărat. 😉 Doar că, spre diferenţă de magazinele cu ştaif, de prin străinătăţurile de la vest de România, pe la noi dai de plastice care doar au o tentă umană. Am descoperit într-un supermarket orădean următoarea arătare:

fotomodel de magazin1fotomodel de magazin

E drept, îşi schimbă garderoba zilnic, dar o face în funcţie de inspiraţia şefului de raion. 🙂 Nu ştiu cum e în cazul altor clienţi, dar pe mine o asemenea „modeală” nu mă îmbie să cumpăr haine. În schimb, m-am distras pe seama ei. 😀

Şi chiar am emis o ipoteză: dacă o fi o nouă specie de alienşi? Uitaţi-vă la sprâncene, ochi, nas 😀 😀 şi buze. Dacă astea au ceva uman în ele, înseamnă că Picasso a redat fidel fiecare trăsătură anatomică a omului.

Fotografie de Windows

Legenda spune că arhicunoscuta fotografie de wallpaper a Windows XP-ului – știți, aia cu nori, deal și iarbă crudă – a fost făcută întâmplător, de un tip din State care mergea să-și vadă iubita, undeva lângă San Francisco.

Adevărul e că o posibilă fotografie pentru desktopul unui viitor sistem de operare de la Microsoft a fost realizată dincolo de Tinca, near Belfir, 😀 între Olcea și Ucuriș, in south Bihor county. 😉 Asta ca să înțeleagă și americanii lui mister Bill Gates ce se ascunde în spatele acestei viitoare poze vedetă (deși în compania lui româna e a doua limbă vorbită).

nori langa Olcea2

E un câmp pe dreapta drumului județean, cum mergi spre Oradea. Mi-a atras atenția albastrul cerului, norii superbi și verdele crud al ierbii. Am coborât și țac, pac, în câteva minute totul a fost istorie și biți în memoria telefonului. Adevărul e că peisajul arăta mult mai mișto decât a putut să-l surprindă LG Optimus G-ul meu, deși era setat pe modul peisaj.

Am mai făcut câteva fotografii. Nu m-am putut abține: norii și iarba erau prea faini, prea ca la țară în ajun de Paște, așa că i-am imortalizat. Între timp, mielul deja jupuit se odihnea în portbagaj, iar Neia mea mă aștepta acasă. 😀

nori langa Olcea1nori langa Olcea3nori langa Olcea4nori langa Olcea5

Deși cu privirea spre norii din fotografii, sînt cu picioarele pe pământ și știu că sînt doar niște poze. Asta nu mă oprește să sper că, poate, cineva din Silicon Valley vede pe net realizarea mea și mă face cunoscut și în afară de editor web la tv. 😀

Oferta e făcută. Nu-s deloc modest, nu? 🙂

38

Azi a mai trecut un an. Acum sînt 38. E o constatare, nu fac din asta o dramă, că doar nu-s o mironosiță afectată de trecerea timpului. 🙂

Eu zic că-s încă tânăr și mai pot face o grămadă de lucruri în lumea asta – majoritatea bune (dacă cele de până acum nu au fost 100% ok, măcar de acum înainte). 😉 Celor care îmi spun că trece timpul, că îmbătrânesc, că mă duc spre vârsta a treia, le transmit că o fac frumos, câștigând experiență și maturizându-mă, cred. Am întors-o fain din condei, nu? 😀

38

Adevărul e că mă simt bine la vârsta asta și intenționez să ajung cu bine, fără reparații capitale, la una formată din trei cifre, ceea ce le doresc tuturor celor care vor să-mi citească blogul și peste vreo 62 de ani – cel puțin! 🙂

Până atunci am dorințe de om normal. Așadar, intenționez:

– să trăiesc fericit cu Neia mea

– să am parte în deceniile ce urmează  de oameni dragi mie – nu-s mulți, chiar sînt puțini (mama, fratelo cu familionul și încă vreo câțiva), dar îs oameni faini, cum să zâci pă la noi 😀

– să am suficienți bani încât să trăim bine și să-i obțin făcând ceea ce-mi place – ocoș îs, nu? 😀 Nici nu vreau mult…

– să fiu unchiul preferat al lui Vlad 🙂

– să conduc Merțanul care îmi place și pe care să-l schimb o dată la 3 ani cu altul nou – ok, fie, cu altul MAI nou

– să joc tenis muuuult mai bine decât acum – eventual să ajung campion pe cartier 😉

– să mă doară în c…ot de părerea celor care nu reprezintă nimic pentru mine, să le spun dușmanilor verde în față că-s niște nulități, să ajut oamenii care merită

– să fiu capabil să mă ridic singur din pat, fără să invoc sfinți și arhangheli la adresa șalelor

– și să dialoghez în vreo 4-5 limbi străine, printre care și germana, spre bucuria jumătății mele

Iar dacă vi s-a părut că vedeți prea multe 🙂 😉 sau 😀 în postarea asta, să știți că nu vi s-a părut: chiar sînt mai multe decât de obicei. Că doar n-oi plânge. Am, totuși, doar 38 de ani și o viață frumoasă în față! 

Numărătoarea continuă!

🙂

Din ciclul Adibas sau Puna, astăzi lama de ras

Micul popor chinez funcționează ca un copiator, unul de mare viteză 🙂 : ia toate produsele din lumea asta și le interpretează pe bandă rulantă, în manieră proprie. Deloc personală, pentru că păstrează look-ul și o denumire cât mai apropiată de cea originală. În schimb, plasticul și substanțele chimice amestecate cât mai șui reprezintă marca inconfundabilă a urmașilor lui Mao.

Câți dintre noi n-am avut un „treling” chinezesc ori niște „pumeți” made în China? 😉 Și, chiar dacă în lume e inflație de lame Gillette, băieții cu ochii oblici și mereu zâmbitori au avut tupeul să intre pe piață cu o marcă semi-identică. Am văzut-o pe un raft dintr-un magazin sătesc – evident, chinezesc și el. 😀

Geleme

N-am avut motive să le cumpăr, dar cred că, dacă nu ești atent, cumperi lamele astea, fiind sigur că ai luat originalul. Că tare seamănă. Despre rezultatul bărbieritului cu ele, iar nu am idee cum e, dar prefer conservatoarele Gilette 2, cu care sînt prieten de ani buni. În plus, nu vreau să-mi transform fața în puzzle și s-o recompun după fiecare bărbierit. 😉

Pe de altă parte, tre’ să recunoaștem că multe lucruri fabricate în China pentru mărci mari – dau exemplu numai „aifoanele” – sînt brici.

Năstase, Ţiriac, Agassi, Becker, Laboş…

Altădată șutam în mingea de fotbal cu setea unui rătăcit prin deșert. Acum prefer să analizez tactic, din fața televizorului, un meci sau să urlu de bucurie/de nervi când joacă o echipă preferată.

Altădată decolam spre coșul de baschet cu forța pe care mi-o dădea ura față de forța gravitațională. Acum sar doar de pe locul din tribună pe care îl ocup foarte rar la meciurile CSM-ului din Oradea.

Clar, sînt semne de bătrânețe și, câteodată, de lene! 🙂 Sînt cinstit și recunosc asta, chiar dacă nu-mi place. Și chiar mă înfioară felul static în care îmi petrec jumătate din fiecare zi, blocat într-un scaun de birou, cu ochii benoclați în ecranul laptopului . Nasol!

Drept urmare, am decis să iau măsuri. Radicale! M-am apucat de tenis. Sport mai alb ca dinții unui african crescut în podișurile înalte ale Etiopiei, 🙂 mai storcător de energie decât mi-aș fi imaginat – deși nu pare – și relativ simplu de învățat. Cel puțin așa am crezut până când am dat prima dată în mingea galbenă. 😉 Am primit cadou o rachetă de ziua mea, de la Neia mea, am pus echipamentul în rucsac și am trecut la fapte.

racheta de tenis și rucasul de sport

Adevărul că în timpul primelor meciuri ale mele căutam înfrigurat în memorie meciurile văzute în adolescență cu Becker, Agassi, Sampras ori cele alb-negre cu Năstase ori Țiriac. 😉 Căutam să repet un rever, o lovitură, un as, ceva… Dar reușitele au tins spre zero absolut și semănau mai degrabă cu loviturile de topor ale unui țapinar campion comunal. 😀

Paradoxal, asta m-a ambiționat și am persistat în greșeli. Până când a apărut prima reușită și până am câștigat trei game-uri pe set, în echipă cu celălalt Adi al redacției, Ciucuriță, în fața muuuuuuult mai experimentaților frați Mihalcea. E primul pas. 😉 Urmează și alții. Știu, sînt prea… de vârsta a doua în tenis, spre pensionare chiar, dar asta nu mă împiedică să sper. Că speranța-i gratuită, premiile consistente, iar galeria personalităților zgurei orădene trebuie completată.

Că așa-i în tenis.

P.S. Dincolo de glumă, chiar îmi place tenisul. Mai dau jos din calorii, scade burta, mă mișc, relaționez cu oamenii și chiar mă simt bine. Cât despre fotbal ori baschet, n-am renunțat de tot la ele. Răspund prezent la o solicitare de galop pe teren, cu condiția să nu mă puneți în fața lui Hagi sau a lui Jordan. Lor le cer un autograf. 🙂

Baschet şi păcăleala de 1 aprilie: „Crişana” l-a mutat pe Dillon înapoi, în Australia

Ca jurnalişti ne preluăm informaţiile din diverse surse, dintre care nu sunt excluse saiturile oficiale ale unor instituţii, cluburi, asociaţii etc. E o epocă modernă, a comunicării online. Evident, ziariştii coloraţi trăiesc din orice flatulaţie postată pe facebook de vedetele cu tuning în diverse părţi ale corpului. 🙂 Problema lor.

Adevărul e că uneori informaţia de pe online-ul oficial se aruncă direct pe tv ori în ziar cu titlul de adevăr care nu mai necesită verificări. Rişti astfel să publici – fără să vrei – o chestiune care nu are nicio legătură cu realitatea. E adevărat, sunt extrem de rare cazurile când ştirea are un impact major asupra păcii mondiale, asupra vieţii balenelor ori a manechinelor care vor să salveze lumea a treia ori recifele de corali.

Totuşi, asupra unui public interesat de subiect se produce un anumit efect.

Crişana” a publicat miercuri, 2 aprilie, pe prima pagină, informaţia că Daniel Dillon, unul dintre componenţii cinciului de bază al echipei de baschet a CSM Oradea, pleacă de la formaţia lui Cristi Achim şi se întoarce în Australia.

crisana

Nimic tragic pentru cititorul de rând, cam nasol pentru suporterii CSM-ului. Dillon e un jucător bun, cu greutate în echipă. Informaţia merita prima pagină. Atâta doar că era o farsă de 1 aprilie, publicată iniţial de administratorii paginii de internet a CSM Oradea. Bine întoarsă din condei ca să sune credibil. Bietul Dillon nu ştia nimic şi s-a trezit cu un munte de mesaje pe Facebook prin care i se cerea fierbinte să nu plece. 🙂

farsa CSM Oradea1farsa CSM Oradea

Chiar dacă în seara de 1 aprilie, pe pagina clubului apărea informaţia că articolul era o glumă, ziarul din care am făcut o adevărată colecţie în anii ’90 a publicat a doua zi ştirea. Şi încă pe prima pagină. Dacă apărea în ediţia din 1 aprilie puteau invoca faptul că şi ei au făcut o glumă. Dar a apărut în a doua zi a lunii… 😀

Îi cunosc pe băieţii de la sportul „Crişanei„, sînt foarte ok. Dacă au fost păcăliţi, înseamnă că informaţia a fost „aranjată” cum trebuie de cei de la site-ul CSM. 🙂 Bravo lor!

Asta îmi aminteşte despre două materiale pe care le-am făcut la tv de 1 aprilie. Unul dintre ele, cel de la Transilvania TV, de acum 6 ani, a provocat agitaţie printre câţiva colegi din presă. Unul chiar m-a sunat, supărat că nu l-am anunţat şi pe el despre o asemenea „bombă” 🙂 şi m-a rugat să-i dau nişte informaţii. Ăsta e materialul:

[tube] https://www.youtube.com/watch?v=IXUIbYseWZY [/tube]

Al doilea, de la TVS, din 2009, a stârnit comentarii – unele comice, altele idioate – pe internet.

[tube] https://www.youtube.com/watch?v=9ONRu7Q4KN8 [/tube]

P.S.1 Oricine poate fi păcălit de o informaţie publicată pe 1 aprilie. Tocmai de aceea, privesc circumspect orice ştire mai… altfel apărută în această zi. Ca să nu mă ard. 😉

P.S.2 Postarea are la bază observaţia colegului meu de birou Adi Ciucuriţă, specialistul nostru în CSM 🙂 , cel care a observat ştirea în ziar.