Căţelu’, cel mai simpatic… căţel

Nu e vorba de una dintre poreclele pe care le aveam în liceu (cu precizarea că forma de atunci era Căţălu‘ 😀 ), ci de noul membru al curţii din sat.

Are trei luni, toate vaccinurile făcute şi câţiva purici din care am ucis o mare parte cu ocazia unei îmbăieri la care l-am supus după-amiază. Vărul doamnei mele zice că e teckel – Google confirmă 😉 , e exact opusul „ciobăneascăi” noastre Petra şi e cel mai cuminte câine dintre toţi cei pe care i-am avut. Stă unde-l pui, mănâncă tot ce-i dai, nu iese singur pe stradă, nu urcă pe terasă nechemat şi îşi urmează chemarea naturii pe o tăviţă cu nisip, special amenajată pentru el.

Deocamdată nu are un nume, că-l deţinem doar de două zile, dar e simpatic foc.

catel1catel teckel

Doarme tare mult. Cum găseşte un loc cu soare, se întinde liniştit şi trage un pui de somn. Ar roade tot ce găseşte, dar, cum vă spuneam, e tare cuminte. Aşa că roade papucii doar cu permisiunea stăpânului. 😀

catel3catel teckel1

Petra, căţeluşa noastră, l-a simţit de cum a fost adus şi s-a enervat atât de tare, încât am găsit-o căţărată pe gard, lătrând la el. Chestie de teritoriu, bănuiesc.

Între timp, Căţelu‘, că v-am zis că nu are alt nume – ocazional, îl mai strig eu Maxi, că tot e un mini-animal 😀 , a devenit centrul de interes al tuturor celor care ne intră în curte. Şi, ca un adevărat VIP, şi-a jucat deja propriul rol într-un filmuleţ.

[tube] https://www.youtube.com/watch?v=F_80EQ9d-2o [/tube]

P.S. N-am uitat de concediu. O nouă postare vineeeeeeeeee cât de curând!

Concediu prin Europa: Drumul spre Nisa

Ideea a venit simplu…

– Hai să facem concediul de anul ăsta la Nisa!

…din partea doamnei mele. Că numai ea se decide pe moment, în funcție de ce își dorește. 😀  Explozivă, exuberantă, a mea. Subsemnatul e mai… conservator. M-am și manifestat ca atare.

– Dar nu am pregătit nimic. Nu știu drumurile. Nu cunosc cum se plătește pe acolo. Unde ne cazăm?

Neia mea m-a convins simplu.

– Ok! Dacă nu vrei, mergem în sat și ne apucăm de lucru! 😉

Gândirea mi s-a schimbat radical și am uitat instant de drumul spre necunoscut. Mi-am luat drept motto celebra zicere „Ce-o fi, o fi!” şi, după ce am pus bagajele în maşină – a doua zi după discuţia de mai sus, am pornit spre litoralul vedetelor. Trăiam sentimente oarecum confuze: evident că eram superbucuros şi mai mult decât curios să văd Nisa şi Monte Carlo, dar eram şi cu un oareşce gol în stomac: cum o fi drumul?

Dar ăsta, golul în stomac, a dispărut rapid, imediat ce am trecut în Ungaria. Noi am ales ruta pe autostrada M3 din Debreţin, până în Budapesta, iar după o tură prin oraş – din cauza GPS-ului şi spre disperarea jumătăţii mele 🙂 – am ieşit pe autostrada M1 spre Viena. Am preferat autostrăzile foarte bune ale vecinilor maghiari: dacă tot plăteam aproape 3.000 de forinţi pentru vigneta valabilă 10 zile , apăi să galopăm, nu să stăm în spatele camioanelor!

În ciuda timpului scurt dintre decizie şi plecare, am reuşit să chestionez internetul în legătură cu traseul. Cunoscând mai bine Austria, am ales să mergem spre Nisa via capitala fostului imperiu habsburgic, chiar dacă drumul era mai lung cu vreo 140 de kilometri – în total peste 1600 de kilometri. De Slovenia, pe unde drumul era mai scurt, nu prea ştiam multe, aşa că – din cauza golului ăla tâmpit din stomac – am propus ruta mai lungă. Dar nu mi-a părut rău.

Până la vama cu Austria am avut parte de vreme bună. Ceva nori se adunau însă pe cer, iar în momentul în care am oprit pentru o reenergizare cu un ciolan la Paprika Csarda – aproape de Nickelsdorf – eram siguri că ploaia ne va însoţi prin Austria.

CAM01133

Şi aşa a fost. Am condus până târziu în noapte, pe o ploaie care cred că a confundat vara cu toamna. Noroc că eram pe autostradă – pentru cei care vor să ştie, vinieta în Austria e de 8,5 euro pe 10 zile; chiar şi aşa am avut parte de o mini-inundaţie, de eram obligaţi să mergem cu vreo 60 de milometri la oră, în şir indian. S-a întâmplat dincolo de Viena, spre Graz, într-o zonă unde, colac peste pupăză, se făceau şi lucrări.

(Aici nu mai postez fotografia făcută pe acolo, pentru că nu are niciun fel de calitate artistică şi nici utilă nu-i)

Am alimentat şi chiar îi spuneam Neiei mele că sînt în stare în aceea noapte să conduc până la Nisa. Adică încă vreo 800 şi ceva de kilometri. Evident, bravam, dar asta mi-am dat seama doar după ce am oprit la un motel de pe marginea autostrăzii, dincolo de Graz, lângă Volkermarkt.

Cum am pus capul pe perna confortabilului pat din camera de la Rosenberger, cum am adormit. 🙂

Ziua a doua ne-a întâmpinat cu o burniţă ca-n mijlocul toamnei, cu turişti în pantaloni scurţi – eu eram unul dintre ei 😀 -, dar cu pelerine de ploaie. Am pornit la drum cu părerea de rău că nu am văzut Worthersee  , staţiunea pe care Neia mea voia să o vizităm (nu-i timpul pierdut!), dar curios să văd nordul Italiei. Din goana maşinii, e drept, dar nu am fost dezamăgit. Am văzut Alpii! 🙂

Alpi ItaliaAlpi Italia 1Alpi Italia2Alpi Italia3

Italienii au o ţară frumoasă – ce naiba mai caută atunci în România, nu? 🙂 Sînt convins că am descoperit a milioana parte din ce are Peninsula de arătat în materie de peisaje. În plus, autostrăzile pe care am circulat noi au fost cele mai bune din toate ţările prin care am circulat, dar şi cele mai scumpe.

Ca o idee, aventura rutieră prin nordul Italiei ne-a costat vreo 70 de euro încolo şi alţi 67 de euro la întoarcere (am mai ratat şi eu câte o ieşire de pe autostradă). La ei se plăteşte la suta de kilometri parcursă, ceva de genul. Când intri pe autostradă îţi iei un tichet, pe care ţi-l cuantifică un aparat la ieşire. Noroc că, dacă eşti atent, drumul te duce aţă unde ai de mers şi nu tot trebuie să iei pe tichete. Pe care, apropo, e bine ca şoferul să nu le piardă.

Am descoperit pe marginea autostrăzii spre Udine restaurantele Autogrill. Curate în zona respectivă – explic într-un post ulterior de ce fac precizarea asta -, cu internet, oferit pe alocuri chiar de compania italiană de autostrăzi, cu marfă bună, dar cam scumpă şi cu o cremă de îngheţată care a impresionat-o până şi pe Neia mea. 😀

Caffe Gelato Autogrill

Şi că tot veni vorba mai înainte de ratări de ieşiri de pe autostradă, eu am reuşit o minunată ieşire fără să mă oblige nimeni să o fac. Pur şi simplu, ajunsesem într-o zonă cu lucrări, nu am fost atent la lucrări şi… uite bariera unde trebuia să plătim. Evident, nervi şi agitaţie – eu, „de ce nu eşti şi tu atent? Unde ţi-e capul?” – jumătatea mea. Am văzut sensul giratoriu care mă retrimitea pe autostradă şi m-am calmat. Acelaşi lucru l-a făcut şi Neia, dar numai după ce:

– Uite un outlet! Parcă e Parndorf! 🙂 Fă dreapta, ACUM!

Şi uite aşa am ajuns la Noventa di Piave Designer Outlet, un „parndorf” italian, la vreo 40 şi ceva de kilometri depărtare de Veneţia. Un outlet de firmă, de fapt, că am văzut magazine unul şi unul, cu hăineturi de-ale lor. Moderne şi atrăgătoare, recunosc. De aceea, jumătatea de oră promisă de Neia mea s-a transformat în vreo 3 ore. Timp în care am mers prin magazine – mai ales doamna mea -, ne-au interesat preţuri, materiale, mărci – din nou, mai ales pe doamna mea – şi am vizitat magazinele Ferrari, Fossil, am mâncat o îngheţată (buuuună) şi am făcut fotografii – evident, mai ales eu. 😀

Noventa di Piave1Noventa di Piave2

Partea de câmpie a nordului italian nu m-a impresionat deosebit, dar sînt convins că o tură pe drumurile lor naţionale, prin localităţi, ar da o altă imagine.

Nici nu am văzut când am intrat pe Autostrada del Fiori, frumoasa şosea care leagă Genova de Ventimiglia, până la graniţa cu Franţa. Atent la trafic şi la tunelurile care se înmulţeau pe măsură ce ne apropiam de destinaţie, era să pierd imaginea viaductelor, de la înălţimea cărora îţi prăvăleai privirea spre căsuţele parcă de jucărie aflate la zeci de metri sub noi.

Nu am fotografiat zona, pentru că mi se părea periculos să nu fiu atent chiar şi o secundă la drum. În schimb, am furat cu coada ochiului imagini cu munţii, marea şi podurile căţărate pe versanţi. 🙂

Şi uite aşa am ajuns târziu, seara, la graniţa cu Franţa. Mi se părea că am călătorit mai repede decât cu o zi înainte, senzaţie confirmată de doamna mea. Am plătit cei 2 euro şi 30 de cenţi ca să intrăm pe autoroute A8, care ne-a dus cap compas spre Nisa. Am ajuns la miez de noapte, iar ce m-a mirat a fost străduţele înguste pe care ne-a dus „Marcel„, gps-ul nostru. Dar a făcut-o după toate regulile artei, adică ne-a scos direct în faţa hotelului pe care îl rezervasem doar cu o seară înainte, din Austria.

– Aţi ajuns la destinaţie!

Aventura pe Coasta de Azur tocmai începea! 😉

umbrelute Coasta de Azur

 

Blogul are cei 7 ani de acasă

Pe care era la un pas să nu-i sărbătorească online. A reuşit resuscitarea datorită amicului GAS, specialistul în întreţinere virtuală şi în resuscitare internetică. 🙂

Aşa că ieri i-am suflat în lumânările de pe tortul virtual – de fapt, a fost un cât se poate de real meniu chinezesc pe care l-am servit alături de jumătatea mea la un restaurant din Oradea. Bine, recunosc că nici eu, nici Neia mea, nu realizam că sărbătorim 7 ani de când am inaugurat blogul 😉 , dar important că, ulterior, am legat ieşirea în oraş de aniversarea saitului personal.

Chiar dacă în ultima vreme nu am scris prea mult – mă revanşez, sînt sigur -, am contorizat că din 2007 până acum am scris 895 de postări la care am primit aproape 1500 de comentarii. Nu e mult, dar nu e nici puţin. Adevărul e că, început mai mult din joacă şi din plictiseală, blogul subsemnatului a mers înainte, an după an, asemenea unui tanc rusesc – scuzaţi comparaţia! 😀 O singură chestie nu o cunosc: câţi vizitatori au fost, pentru că nu am reuşit să-i contorizez şi să-i adun cu cei din perioada în care activam pe wordpress. Dar, nu-i bai, n-am scris niciodată ca să adun cât mai mulţi fani, deşi nu-i rău să fii citit de multă lume.

Acum, că e cu .ro, este promovat prin facebook şi google+ şi, în curând, bine securizat, deci mai greu să dispară cu zilele din peisajul blogosferei, o să-l completez mai des. Îmi place ideea de a avea o insulă a mea în oceanul internetului, unde să mă manifest aşa cum cred de cuviinţă. M-am exprimat plastic, nu? 🙂

Ziceam că o să continui să scriu şi voi începe cu concediul superb în care am fost vara asta cu Neia mea, tocmai pe litoralul vedetelor, la Nisa. Despre asta vor fi următoarele postări, după care vom vedea ce subiecte vor veni. Că viaţa e lungă şi interesantă. Şi a mea, şi a blogului.

La mulţi ani mie! Ă, blogului! 😀

P.S. Un scurt teaser despre ce urmează:

Nisa iulie 2014 1Nisa iulie 2014 2Monte Carlo iulie 2014