O lacrimă de copil

Pentru mine e cea mai expresivă fotografie pe care am văzut-o de când a început toată nebunia asta cu refugiaţii. E imaginea unei fetiţe, care se ascunde după tatăl ei şi pe obrajii căreia se prelinge o lacrimă. A fost surprinsă de colegul meu Sanyi Nyulas, lângă Roszke, în Ungaria.

copil plangand in Ungaria, langa Roszke

Copiii şi politica nu ar trebui să aibă nimic în comun. Noi, oamenii mari, de multe ori prea preocupaţi de probleme lumeşti, de lupta pentru ziua de mâine, de dominaţia mondială ori de războaie economice, uităm de sufletul lor inocent. Îi târâm prin noroaie, le sfâşiem copilăria şi îi închidem în spatele unor garduri de sârmă ghimpată.

Copiii refugiaţilor trăiesc alături de părinţi drama rătăcirii în lume. Credeţi că nu-i doare că au plecat de acasă, că şi-au pierdut prietenii, tovarăşii de joacă şi că ajung în ţări străine, unde sînt primiţi cu răceală? Ca să înţelegeţi ce simt, puneţi-vă câteva clipe în locul lor…

Din criza refugiaţilor asta e partea care îţi rupe sufletul. Ca să şteargă lacrimile unui copil, un om normal ar renunţa la orice şi, sînt sigur, ar face orice.

Să nu se înţeleagă că mi-am schimbat părerea referitor la imigranţi. Sînt convins în continuare că asistăm la o venire organizată a sirienilor şi a altor neamuri în Europa. Sînt de acord cu măsuri ferme de oprire a şuvoiului de refugiaţi, dar cred că toţi marii şefi de guverne, de stat, de instituţii internaţionale pot acţiona ÎMPREUNĂ corect şi mai uman decât o fac acum. Imigranţii nu au nevoie de bastoane peste spate, de dormit sub cerul liber şi nici de aplauze la sosirea în gări ori de vorbe prietenoase, rostite cine ştie cu ce interes ascuns, de un premier, cancelar sau preşedinte. Ei au nevoie să fie trataţi CORECT şi UMAN şi trebuie să se comporte CORECT şi LEGAL. Cred că atât refugiaţii, cât şi autorităţile din fiecare ţară trebuie să respecte legile după care ne ghidăm noi, europenii.

Dacă refugiaţii nu înţeleg asta, cu regret spun, dar nu au ce căuta aici. Nu putem să convieţuim împreună dacă nu se adaptează felului european de a trăi. Dacă mai-marii continentului nu înţeleg asta şi nu-şi protejează locuitorii respectând legea, atunci nu-şi merită funcţiile.

Aştept ca Sanyi să se întoarcă la redacţie şi să-mi spună povestea fotografiei. 🙂

Mai multe fotografii de la Roszke, pe pagina de Facebook a lui Sanyi Nyulas.

Comments

comments

Lasă un răspuns