Madagascar. Călător pe insula pământului roşu – Oamenii

Dacă mă întreabă cineva cum i-am văzut eu şi cum mi-au rămas în memorie oamenii din Madagascar, le răspund cu o fotografie.

Eli cu copiii Madagascar Antananarivo

El e Eli. Sincer, nu ştiu câţi ani are, dar ştiu că are trei copii. 🙂 Băieţelul cel mare are, din câte am înţeles, 8 ani, mijlociul, care purta mereu pietre în buzunar – vreo 5 ani, iar micuţa care îi stă în braţe şi era pasionată să se joace în papucii lui taică-său are 2 anişori.

De ce spun că Eli şi familia lui – nevasta îi rămăsese acasă 🙂 – mi-au rămas în minte? Pentru că în Madagascar cele mai multe dintre cupluri au mai mulţi copii şi nu trăiesc din bani mulţi. Cam un euro, un euro şi jumătate pe zi e suma care indică nivelul de trai pentru majoritatea populaţiei, săracă faţă de standardele noastre, ale europenilor. Eli o ducea puţin mai bine, iar copilul cel mare mergea la şcoală. (Apropo de asta, am văzut licee private în clădiri mici şi insalubre de m-am mirat cum de au primit autorizaţia.)

INFO: Pe lângă chinezi, indieni, africani, localnicii din madagascar se împart în mai multe etnii. 18 zice Wikipedia. Eli mi-a spus că el s-a născut lângă Antananarivo şi că dialectul lui diferă, de exemplu, de cel vorbit în nord. Când i-am întrebat pe localnici cum se zice la „ţânţar„, am auzit vreo 3 variante: buka, moka, muka. 🙂 S-au distrat când pronunţam. În schimb, l-am învăţat pe un tip să zică „ţânţar” în română. Ce m-am distrat! 😀

Mereu zâmbitori, malgaşii sunt un exemplu de calm

Faţă de ei, noi, ardelenii, sîntem piloţi de Formula 1 – nu exagerez cu nimic. (Plus că noi avem pus în compoziţie şi fainoşagu’. 😀 ) Mulţi dintre cei cu care am intrat în contact în Antananarivo erau de un calm ce pe mine mă enerva de-a dreptul şi de o lentoare… Nu de puţine ori am văzut oameni stând lejer pe borduri ziua în amiaza mare ori sprijinind tocul vreunei uşi de la intrarea într-un magazin ori într-un bar.

magazi Antananarivo Madagascarbarbat pe bordura Antananarivo Madagascaroameni pe strada langa benzinarie Antananarivo MadagascarStrada din Antananarivo Madagascar

În schimb, în ciuda calmului lor, oamenii din capitala Madagascarului sunt non-stop în mişcare. De dimineaţa până seara străzile sunt pline de persoane care merg de colo-colo. Negociază, cumpără, mănâncă, unii chiar aleargă 😉 , vorbesc la telefon – mai toţi au, deşi e cam scumpuţ. La un moment dat aveam impresia că-şi trăiesc toată viaţa pe stradă.

– Ei mai merg pe acasă în timpul zile sau numai seara, ca să doarmă?, se întreba, justificat, Neia mea.

oameni pe strada Antananarivo Madagascar 2 oameni pe strada Antananarivo Madagascar 2 oameni pe strada Antananarivo Madagascar 3 oameni pe strada Antananarivo Madagascar 4  oameni pe strada Antananarivo Madagascar 6taraba cu banane Antananarivo Madagascar

Obişnuiţi să fie mai tot timpul pe străzi, trebuie să mănânce şi să se hidrateze tot acolo

Aşa că bodegile şi tarabele (nu ştiu cum să le spun mai frumos) sînt peste tot. Mâncarea se face direct pe trotuar, în vase mari în care se prepară orezul, cartofii ori ceva carne. Se mănâncă porţii puse în mici farfurii de tablă, iar plata nu este mai mare de câteva sute de ariari (ceva de genul 50-60 de bani).

Fructele sunt la tot pasul: banane, litchi, portocale şi alte cele pe care chiar nu le cunosc – oferite pe fiecare tarabă. Pacheţele de primăvară (noi aşa le-am spus, deşi sunt nişte mici plăcinţele cu verdeţuri ori carne înăuntru) sunt aşezate în nişte vitrine de o curăţenie îndoielnică.

mancare pe strada Antananarivo Madagascar bodega Antananarivo Madagascar fructe pe strada Antananarivo Madagascar masa cu mancare si bautura pe strada Antananarivo mic magazin Antananarivo Madagascarbodega Antananarivo Madagascar 3taraba cu fructe si legume Antananarivo Madagascarpantofi de vanzare Antananarivo Madagascar

Şi tot la capitolul mâncare, am remarcat o chestie care nu i-ar pica bine stomacului unui european, dar cu care localnicii erau obişnuiţi: carnea şi produsele din carne – ceva cârnaţi – erau expuse agăţate deasupra tejghelelor, în bătaia soarelui şi sub atacul direct al muştelor. Plictisiţi, vânzătorii le mai ameninţau cu câte o paletă, dar nu erau convinşi de ceea ce făceau. Aşa că se dădeau repede bătuţi, iar carnea ajungea pistă de aterizare pentru tot felul de insecte.

taraba cu carne Antananarivo Madagascarbodega Antananarivo Madagascar 2

Peste tot, prin pieţe, sunt oferite beri sau sucuri puse la gheaţă. Oamenii se opresc la gherete sau la mesele amenajate direct pe trotuar, plătesc şi se hidratează – e de înţeles, în perioada asta sunt 28-30 de grade în fiecare zi, iar umezeala este foarte mare.

În Madagascar cele mai vândute sunt produsele Coca-Cola, transportate cu camioane, cărucioare, căruţe trase de oameni. 🙂

carucior Cola Antananarivo Madagascar

Si tot în stradă în Madagascar se repară orice

De fapt, unele străzi au devenit ateliere în aer liber. 🙂 Se remediază orice: maşini, scutere, biciclete şi se sudează ori lipeşte fierul în orice model.

atelier Antananarivo Madagascar reparatii biciclete Antananarivo Madagascar

Nu lipsesc cei care vând animale la margine de drum. Am văzut aşa ceva pe şoseaua de la aeroport spre Antananarivo. Şi tot acolo, dar nu numai, am observat locuri în care se făcea cărămidă, care era luată cu cărucioarele şi transportată la destinatar. Ori materiale de construcţii – piatră spartă mai ales – cărate în acelaşi mod sau cu spatele. 🙁

animale vandute la margine de drum Antananarivo Madagascarcaramizi duse cu caruciorul Antananarivo Madagascar

caramida langa drum Antananarivo Madagascar balastru Antananarivo Madagascar  carucioare Antananarivo Madagascar 1 balastru pe mal Antananarivo Madagascar

Strada este, în unele zone, un uscător natural pentru hainele localnicilor. Mi s-a părut ciudat când am văzut haine aruncate peste tufişuri ori direct pe iarbă. Uneori, am şi fotografiat chestia asta, îşi pun hainele la uscat pe stadion ori pe malul vreunui canal. 🙂 Am aflat apoi că mulţi nu folosesc uscătoarele din comerţ şi nici măcar nu au o sfoară de rufe.

rufe la uscat Antananarivo Madagascar 3 rufe la uscat Antananarivo Madagascar 1hainep pe iarba Antananarivo Madagascarhaine pe stadion Antananarivo Madagascarrufe la uscat Antananarivo Madagascar 2

Şi, că tot veni vorba de haine, am văzut o chestie interesantă: pentru că multe case din Madagascar nu au apă curentă sau se întrerupe des, multe femei îşi spală hainele la nişte spălătorii publice, construite în mai multe zone. Pe langa asta, şi apa este adunată în bidoane tot de la astfel de cişmele publice.

apa la cismea Antananarivo Madagascar spalatorie Antananarivo Madagascarbidoane cu apa Antananarivo Madagascarcopi cu bidon Antananarivo Madagascar

Copiii au fost cei m-au impresionat cel mai mult

Lăsând la o parte faptul că încă de la aeroport te întâmpină nişte micuţi care îţi cer „monnaie„, copiii sunt frumoşi, naturali, mereu zâmbitori. Ca oriunde în lumea asta. 🙂 Cei mai simpatici erau cei care mergeau duminica la biserică, îmbrăcaţi în „hainele bune„, strălucitoare.

Copil in Antananarivo Madagascar 1 Copil in Antananarivo Madagascar 2 Copil in Antananarivo Madagascar 3 Copil in Antananarivo Madagascar 4 Copil in Antananarivo Madagascar 5 Copil in Antananarivo Madagascar 6

Şi, ca să continui lanţul logic al relatării 😉 , de la copii trec la Crăciun. Logic, nu? Asta pentru că noi am ajuns înMadagascar în perioada sărbătorilor de iarnă. Şi, chiar dacă soarele ardea cu forţa celor 30 de grade peste zero, localnicii sărbătoreau Naşterea Domnului îmbrăcaţi în Moş Crăciuni 🙂 , cumpărând cadouri, cântând cântece de iarnă 😀 ori împodobind brazi – artificiali, evident.

Mos Craciun Ivato Madagascar brazi pe strada Madagascar Mos Craciun mall Antananarivo Madagascar oameni la mall Antananarivo Madagascar

După străzi şi magazine, nu pot să nu mă refer la casele malagaşilor. E adevărat, mulţi locuiesc în condiţii sărăcăcioase, în case mici, înghesuite. Alţii, mai puţini, în case mai mari, mai spaţioase, cu curent şi apă la reţea. Şi chiar puţini sunt cei care chiar au o locuinţă care să se poată numi vilă. 🙂 În schimb, am văzut mogâldeţe de construcţii pe care scrie „hotely„. Am trăit cu speranţa că nu se traduce cum cred eu.

case langa apa Antananarivo Madagascarcasa langa Antananarivo Madagascarcase Antananarivo Madagascar 1case Antananarivo Madagascar 2case Antananarivo Madagascar 3case Antananarivo Madagascar 4case Antananarivo Madagascar 5case Antananarivo Madagascar 6case Antananarivo Madagascar 7case Antananarivo Madagascar 8

Am întâlnit şi oameni foarte faini în Antananarivo. Localnici care trăiesc decent, frumos, care au o situaţie bună şi foarte bună, care muncesc în condiţii occidentale şi care au studiat în străinătate, unii chiar la Sorbona. M-au surprins când am aflat că mai ştiu una-alta despre România, când mi-au zis despre Ceauşescu ori despre Casa Poporului. Oameni şcoliţi şi deschişi la minte, au recunoscut că poporului lor le lipsesc disciplina şi ordinea. Le-am respectat sinceritatea şi onestitatea.

Şi ca să termin în aceeaşi notă logică a relatării, cu fotografia de mai jos voi face trecerea către următoarea postare, cea despre locurile unde se mănâncă bine şi unde poţi petrece ore agreabile. 🙂

Business Antananarivo Madagascar

 

Iarna Crişului îngheţat

Frig, scârţâitul zăpezii sub picioare, fum care iese pe coşurile caselor, copii care aleargă cu săniile pe uliţă ori pe deal, lemne ce troznesc în sobă. No, cam asta e viziunea mea despre iarnă. 🙂 Ştiu, sînt conservator, tradiţionalist, oldies but goldies. Şi cam idilic, dar aşa îmi place.

Cei din generaţia mea, născuţi înainte de magicii ani ’80, ştiu despre ce vorbesc şi sînt convins că în mintea lor, după ce au citit descrierea de mai sus, au apărut deja imaginile copilăriei. Cele în care stăteam în stradă ori pe uliţe până noaptea târziu, cu nasul roşu, cu haina descheiată şi semiîngheţaţi, dar urlând de bucurie şi trăgând după noi săniile. Cele în care patinam – cică 😉 – pe valea din sat, îngheţată bocnă, şi jucam un fel de hochei cu bote luate de prin şuri ori grădini.

Nu vreau să încep cu citate deja celebre, de genul „pe vremea mea era nu ştiu cum„. 🙂 Fiecare generaţie şi-a trăit diferit copilăria şi fiecăruia i s-a părut ciudat cum au trăit părinţii şi cum o fac cei care le-au urmat. Dar fiecare copilărie e frumoasă, chiar şi a copiilor din ziua de azi, mai mult setaţi pe tehnologie.

O iarnă ca în copilărie, în care zăpada să ajungă efectiv până deasupra genunchilor, nu am mai avut de mult timp. Dar sâmbătă, mergând spre satul jumătăţii mele, nu m-am putut abţine şi am tras maşina pe dreapta ca să pot fotografia Crişul Negru îngheţat. Nu ţin minte să-l fi văzut aşa în ultimii ani. Gerul din timpul ultimelor nopţi au avut efect asupra râului, care era bocnă în anumite porţiuni. Din „banchiză” se mai rupeau din când în când sloiuri care pluteau leneşe în aval. 😀

iarna cu cris inghetat Tinca 230116 (2) iarna cu cris inghetat Tinca 230116 (7) iarna cu cris inghetat Tinca 230116 (9)

A şi nins – nu mult, dar suficient încât să acopere totul cu zăpadă. Şi să-l pună în încurcătură şi pe un căruţaş care şi-a abandonat vehiculul la margine de drum. Nu ştiu ce i s-a întâmplat, dar bănuiesc că a fost lovit din spate de vreo maşină ori a pierdut controlul frâielor (vorba sincronului de la Rutieră 😀 ) şi s-a răsturnat în şanţ. 😀

caruta lovita la marginea drumului (1) caruta lovita la marginea drumului (2)

Interesant a fost că în momentul în care m-am apropiat să fotografiez căruţa, de sub ea a ieşit un câine jegărit, care a început să latre ameninţător. Probabil, stăpânul l-a lăsat pază la grămada de lemne, fier şi cauciuc. 🙂

Madagascar. Călător pe insula pământului roşu – Natura

camp cu apa in Madagascarpamant rosu in Madagascar

Deşi i-a pus pe o insulă în Oceanul Indian, aproape, dar totuşi departe de Africa, deşi i-a înghesuit cu milioanele în Antananarivo şi i-a lăsat pe mulţi să locuiască în case mici şi mizere, deşi nu îi oferă majorităţii posibilitatea de a trăi cu mai mult de un euro pe zi – dar în magazine produsele sînt mai scumpe decât în România, deşi nu le-a dat nici zebre, nici lei şi nici pinguini 🙂 (asta numai Hollywood-ul a făcut-o), Dumnezeu le-a făcut cadou malgaşilor o ţară superbă.

Imagini cu rau din parcul cu lemurieni, in MadagascarOameni cultiva orez langa parcul cu lemurieni in Madagascarpoteca prin parcul cu lemurieni in Madagascardrum pe langa case si caramida in Madagascarcase pe dealuri in Madagascarnatura in Madagascardrum prin Madagascarbiciclist si caruta pe drum in Madagascar

Faptul că e situată pe o insulă m-a făcut iniţial să cred că Madagascar e o ţară mică. Nici vorbă. E de două ori şi ceva mai mare decât România şi are vreo 23 de milioane de locuitori. Cam tot atâţia câţi eram noi înainte de ’89, cel puţin în statisticile oficiale. Nu au o reţea bună de şosele, aşa că un drum de vreo mie de kilometri, din Antananarivo până în nordul insulei, la Antsiranana, durează mai bine de o jumătate de zi. (Pentru români nu ar fi o mare chestie – sîntem obişnuiţi cu drumurile lungi spre mare, care durează cam tot atât.) N-am apucat să umblu decât în zona capitalei, dar mi s-a spus că Madagascar are nişte plaje nemaipomenit de frumoase şi munţi care depăşesc 2800 de metri în înălţime.

Am întâlnit acolo peisaje de o frumuseţe rară. Am văzut dealuri care păreau că se prăbuşesc în lacurile de la poalele lor. Am fotografiat cerul de nenumărate ori: albastrul lui e parcă mai albastru decât oriunde altundeva şi – ştiu, am şi eu metaforele la mine 😉 – alcătuia tablouri perfecte cu verdele lanurilor de orez ori cu pomii înfloriţi din grădinile oamenilor.

nori peste camp in Madagascar Nori peste sat in Madagascar lac cu nori in Madagascar Ivato nori munti si lac in Madagascar Nori peste Madagascar Nori in Madagascar si apa Nori peste oras si camp Madagascar un lac in Madagascar Nori peste case in Madagascar silueta in fata norilor Madagascar

La asta se adăugau norii uriaşi, care aduceau ploile zilnice dinspre ocean. Noi am ajuns în Madagascar în timpul sezonului ploios, care începe prin noiembrie şi ţine până în aprilie. E tare cald şi multă umezeală, ceea ce pentru mine, copilul vecin cu muntele, a fost cam greu de îndurat. Nu imposibil. 😉 Din aprilie vine celălalt sezon, cel mai răcoros şi uscat. Un fel de „iarnă” locală.

copac in Madagascar Arborele calator in Madagascar Parc in Antananarivonatura in Ferma cu crocodili in MadagascarGradina in MadagascarGradina si terasa in Madagascarcopac in Madagascar in gradinacopac in Madagascar in gradina

Orezul şi apa roşie de Madagascar

Am ajuns în locuri în care sălbăticia naturii era dublată de modificările aduse de oameni, care au pus zăgaz apelor ca să poată cultiva orezul fără de care sunt convins că nu există nici mic dejun, nici dejun, nici cină şi nici măcar gustările dintre. 🙂

20151219_154239camp de orez langa Antananarivorau pe langa sat Madagascarcampuri cu orez in Madagascarapa pe campuri sezon ploios Madagascarorez si case Antananarivoporumb orez Antananarivocamp verde in Madagascarrau in Madagascar2plantatie de orez in Madagascar

Cum spuneam, e sezon ploios departe, în Madagascar, aşa că nu trebuie să mire pe nimeni că apa apare în mai bine de jumătate din fotografiile făcute acolo. Inundaţiile sunt ceva normal în perioada asta. Am aflat că regiuni întinse de lângă capitala malgaşilor sînt sau vor fi acoperite, forţându-i pe mulţi să-şi lase casele sub apă şi să se mute în zone mai înalte, în corturi. Eu am prins doar începutul revărsărilor.

case apa pe camp orez Madagascar

Apropo de orez: am avut posibilitatea să ajung cu maşina pe nişte drumuri secundare, nu cu mult mai proaste decât şoseaua principală, dar, totuşi, drumuri de ţară care ne-au purtat printre hai să le zic holdele de grâu cultivate de o parte şi de alta. Imaginile sunt nemaipomenite şi chiar mi-a părut rău că nu am avut un aparat foto performant ca să pot surprinde culorile cât mai aproape de ceea ce am văzut. (Problema asta cu aparatul foto o voi rezolva, cu siguranţă, cât de curând. E păcat să ajung la capăt de lume şi să nu am opticul cât mai avansat şi megapixelii cu zecile. 🙂 )

Am dat şi peste un râu colorat în roşu. Nu se dusese vreo mare bătălie în amonte şi nici nu trecuse ora de masă a crocodilor. Pur şi simplu, e culoarea preferată a naturii în insula pământului roşu. 🙂

rau rosu Madagascar1 rau rosu Madagascar2 rau rosu Madagascar3 rau rosu Madagascar4 rau rosu Madagascar5

E o ţară de care nu ştiu cât de mult ştiu băştinaşii să aibă grijă. Dar cu o astfel de problemă, nu-i aşa?, ne-am confruntam şi încă o mai facem şi noi.

În următoarele postări mă întorc în oraş şi o să povestesc despre oameni, restaurantele foarte bune unde se mănâncă excelent, dar şi despre un jurnalist pe care l-am cunoscut în Madagascar. Că nu mă puteam răbda să nu trec pragul unei redacţii. 🙂

Serbările Zăpezii, pentru cei care iubesc muntele

UPDATE: Organizatorii vor să afle care sînt aşteptările celor care vor să participe la Serbările Zăpezii, ca să poată îmbunătăți modul de organizare a evenimentului. Aşa că au pus la punct un chestionar. Îl găsiţi aici sau aici.

Dacă m-ar pune cineva să aleg între munte şi mare, aş fi într-o oarecare încurcătură. Îmi place marea: e cald, e plăcut, îmi place să înot, iar jumătatea mea iubeşte căldura. Suficiente motive, nu? 🙂

Pe de altă parte, eu m-am născut la poalele munţilor. I-am avut în faţa ochilor încă de mic; ştiam că stă să vină iarna când le vedeam crestele acoperite cu zăpadă şi vântul îşi răcea suflarea, deşi în Depresiunea Beiuşului încă mai stăpânea toamna. Când am crescut, i-am şi bătut la pas şi am învăţat să le apreciez şi mai mult frumuseţea, măreţia, liniştea pe care le inspiră călătorului. Mi-s dragi munţii şi mă simt ca acasă de câte ori îi văd sau am prilejul să-i traversez. Cu atât mai mult iubesc Apusenii mei!

De aceea mă bucur ori de câte ori cineva să gândeşte să promoveze frumuseţea munţilor pe care Dumnezeu ni i-a aşezat aici, aproape. Aşa cum se întâmplă cu Serbările Zăpezii, pe care Consiliul Judeţean Bihor le organizează anul ăsta, la Vârtop, între 19 şi 21 februarie. E prilejul ca turiştii să afle de minunăţiile acestor locuri, să vină să se distreze aici, să se dea cu sania şi să schieze ori pur şi simplu să se relaxeze la una dintre pensiunile din zonă. Au pârtii, au telescaun, au condiţii bune de cazare. 🙂

Sper numai ca şi vremea să ţină cu serbările. Să fie zăpadă, să fie frig, să fie o iarnă ca-n poveşti. Aşa cum sînt dintotdeauna iernile în Apuseni.  Şi poate că o conving şi eu pe doamna mea să dăm o fugă până la Vârtop, la Serbările Zăpezii. Nu schiem niciunul, dar cred că ar merge perfect o tură cu sania şi un vin cald. 😉

P.S. Într-un chestionar în care eram întrebat ce propun eu pentru Serbările Zăpezii am scris că mi-ar plăcea să văd o promovare mai bună faţă de alţi ani. Sînt convins că în 2016 va fi aşa, pentru că în susţinerea evenimentului este implicat fostul meu coleg Gabi Bonaciu, acum la Agenția de Management al Destinației Bihor. Foarte bun jurnalist, ştie cât de importantă e promovarea. 🙂

Madagascar. Călător pe insula pământului roşu – Antananarivo

Antananarivo e un nume greu de pronunţat. Asta cred că e impresia generală, iar căpitanul turc al avionului care ne-a lăsat pe aeroportul Ivato a fost cel mai bun exemplu în acest sens. A reuşit să îi facă pe călători să râdă după ce nu a reuşit în ruptul capului să pronunţe numele capitalei malgaşe. A tot încercat – „Antana…na..vo! Anta…rivo! Antata…!” 🙂 – după care s-a lăsat păgubaş şi ne-a urat „bun venit în Madagascar!” 😀

N-oi fi eu expert în denumiri exotice, dar mie chiar nu mi s-a părut greu de pronunţat: AN-TA-NA-NA-RI-VO! Simplu, nu? Mai ales că citisem despre oraş înainte de sosire. În schimb, m-au lovit în plin primele impresii din capitala Madagascarului. După primii paşi pe pământ malgaş am simţit nevoia să fotografiez tot ce văd. Pentru că totul mi s-a părut interesant, diferit, altfel decât am văzut până atunci.

De cum am ieşit din aeroportul din Ivato am avut parte de căldură, aglomeraţie, ambuteiaje şi multă mizerie.

aglomeraţie centru Antananarivostradă din Antananarivovanzatori ambulanti pe strada Antananarivoaglomeratie centru Antananarivo1inghesuiala si mizerie Antananarivomizerie Antananarivo1

Căldura

În ziua în care am ajuns noi acolo plouase de dimineaţă – în noiembrie începe sezonul ploios, care ţine până în aprilie. Aşa că, din cauza umezelii şi a soarelui arzător care ardea fără milă, cele 30 de grade indicate de termometrul maşinii le simţeam de parcă erau 40. O năduşeală îl cuprinde pe călător încă de la coborârea din avion, iar transpiraţia curge fără oprire, cel puţin în primele ore, până te obişnuieşti.

pe strada in Antananarivooameni pe strada Antananarivo Madagascarfemeie pe strada Antananarivo Madagascarcaldura masini Antananarivo Madagascar

Tentaţia de a bea ceva rece şi mult – de preferinţă o bere – e foarte mare, dar o spun din proprie experienţă că asta nu taie decât pentru moment senzaţia de căldură sufocantă. Duşul e obligatoriu zi de zi, dar nu numai pentru a scăpa de căldură, ci şi de praful roşu prezent peste tot – pământul în Madagascar e roşu, de unde şi numele de „Marea Insulă Roşie”. 🙂 Localnicii erau, evident, obişnuiţi cu condiţiile meteo şi zâmbeau când le spuneam cât mi-e de cald.

bere Madagascar bere Madagascar1 Precizare: berea, care e chiar ok, are 650 ml – e pe măsura căldurii 😉 – şi se numeşte „berea celor trei cai”. Interesant e că în insulă am văzut cai doar la un circ ambulant din Antananarivo. 😀

Revenind la vreme, am remarcat că, în schimb, noaptea şi dimineaţa e chiar plăcut. Dacă nu ar fi cohortele de ţânţari, noaptea ai putea să dormi bine afară – unii localnici chiar o fac, pentru că temperaturile scad până la 18-20 de grade. Iar oraşul arată foarte mişto de sus, de pe un deal. N-am avut aparatul atât de performant încât să iau cadre reuşite cu Antananarivo noaptea, dar promit că data viitoare mă voi revanşa.

Panoramic Antananarivo noaptea

Antananarivo by nightAntananarivo by night1

Dimineaţa sunt 22-23, perfecte pentru o cafea sub umbrela de pe terasă. Confirm asta. 😉

Aglomeraţie şi ambuteiaje

Recunosc că pe mine m-au marcat experienţele din traficul capitalei malgaşe. Cu excepţia maşinilor cu girofar şi însemne oficiale, ai căror şoferi se bagă cu tupeu chiar şi pe contrasens – altfel nu au cum să avanseze, restul vehiculelor se mişcă în ritm de melc. Am aflat de exemplu că cei 20 şi ceva de kilometri între aeroportul din Ivato (o suburbie a Antananarivoului) şi locul unde am stat pe timpul vacanţei sunt parcurşi la orele de vârf în vreo 3 ore. Incredibil de mult pentru un european.

trafic ambuteiaj Antananarivo Madagascarambuteiaj centru Antananarivo Madagascar1trafic aglomeratie Antananarivo Madagascar2magini trafic ambuteiaj Antananarivo Madagascar3

Mi s-au oferit apoi ori am descoperit din proprie experienţă explicaţiile acestei situaţii. În primul rând, regulile de circulaţie, dacă există, nu prea sunt băgate în seamă de şoferi. Prioritatea e un atribut al celor cu maşini puternice şi cu tupeu. E adevărat că mai sunt şi dintre cei sunt cei care te lasă să treci, dar sunt rari. În sensurile giratorii intră cine e mai „bazat” şi iese cine poate, la grămadă. Regula priorităţii de stânga nu se respectă în aceste zone şi am avut impresia că, în afară de a-i fluiera pe şoferi şi de a da ritmic din mână, poliţiştii nu se prea stresau să ordoneze circulaţia. Toropiţi de căldură, şi-or fi zis că nu are rost să se pună cu mii de şoferi grăbiţi. Evident că printre maşini îşi făceau apariţia şi cerşetorii.

sens giratoriu Antananarivo Madagascartrafic aglomerat Antananarivo Madagascar4sens giratoriu Antananarivo Madagascar5ambuteiaj privit din masina Antananarivo Madagascar

Interesant a fost că prin tot oraşul nu am văzut decât un semafor – în zona centrală – care, mirare pentru mine, nu funcţiona. 🙂

O altă cauză a aglomeraţiei şi ambuteiajelor e starea drumurilor. Ca să aveţi un termen de comparaţie – şi aici mă adresez celor care au prins anii ’90 fără suzetă în gură – şoselele de acolo sunt mult mai distruse faţă de cum erau în România imediat după Revoluţie. E adevărat că şi acum avem în Bihor câteva drumuri „varză” – cum a fost până de curând şoseaua de la Oradea spre Beiuş-Deva. Însă în Antananarivo rare sunt drumurile de pe care lipseau gropile ori denivelările. Până şi în zona centrală (sau, mai bine zis, mai ales în zona centrală) era imposibil să nu invoci toţi sfinţii după ce roţile loveau fundul adânc al craterelor din asfalt. Aşa că nu m-a mirat când am realizat că majoritatea maşinilor din capitala Madagascarului sunt 4×4. Cu celelalte te descurci greu.

strada drum Antananarivo MadagascarDacia noua drum Antananarivo Madagascarsemn interzis gropi Antananarivo Madagascardrum prin tunel Antananarivo Madagascargropi in asfaşt Antananarivo Madagascardrum cu apa si denivelari Antananarivo Madagascar

Totuşi, aş minţi dacă aş spune că toate şoselele de acolo sunt aşa. În plus, în ultimele două zile de vacanţă, între Crăciun şi Revelion, s-au pus să astupe câteva din gropile mari pe care şi eu le învăţasem deja; dar parcă erau neam cu drumarii noştri: adică au pus pământ în cratere. 🙁

drum bun Antananarivo Madagascar

Traficul mai este dat peste cap şi de pietonii care circulă pe marginea drumurilor, periculos de aproape de maşini, dar şi de un fel de cărucioare, trase ori împinse de oameni, în care sunt transportate de la lăzi cu Coca-Cola până la frigidere, mobile, cărămizi sau ceilalţi membri ai familiei. Vă daţi seama că bieţii căruţaşi nu au cum să se mişte în ritmul vehiculelor motorizate şi atunci încetinesc convoaiele de maşini.

carute Antananarivo1carute Antananarivo2carute Antananarivo3carute Antananarivo4carute Antananarivo5carute Antananarivo6

M-am convins acolo de un lucru: locuitorii din Antananarivo nu se tem de maşini. Da’ deloc. Numai aşa îmi explic faptul că, mai ales în zonele aglomerate, se plimbă printre şi pe lângă ele cu un soi de curaj pe care zău dacă îl înţeleg. Preferă să fie mai atenţi la nimicurile de pe tarabele care acaparează trotuarele ori să nu scape coşul de pe cap, decât să aibă grijă să nu fie loviţi de vreo maşină. Deşi se mai întâmplă se fie acroşaţi de bara vreunui tot-teren, în general numărul victimelor e negrijabil comparativ cu stilul lor de a circula.

oameni si masini Antananarivo Madagascaroameni si masini Antananarivo Madagascar1oameni pe strada Antananarivo Madagascar2oameni si masini Antananarivo Madagascar3oameni si masini Antananarivo Madagascar5oameni si masini Antananarivo Madagascar6oameni si masini Antananarivo Madagascar8oameni si masini Antananarivo Madagascar4

În fine, un alt motiv pentru care apar ambuteiajele îl reprezintă multele maşini antice care se târăsc pe străzile oraşului. Am văzut acolo maşini care au aniversat jumătate de secol, majoritatea Citroenuri, Peugeot-uri sau Renault-uri ori chiar Dacii 1300 de pe vremea tinereţii părinţilor mei. 🙂

Dacia veche Antananarivo Madagascarmasini vechi Antananarivo Madagascarmasina veche Antananarivo Madagascar1Dacia combi Antananarivo Madagascar

Dintre ele, cele mai multe sunt taxiuri care ori se strică ori rămân fără benzină. Iar asta se întâmplă de obicei în mijlocul drumului şi în plină cursă. Dacă de cele cu probleme tehnice nu am avut parte, în schimb mi s-a întâmplat ca „bunicuţa” să rămână fără energie la ceva distanţă de destinaţie. N-am avut ce face decât să aştept ca şoferul, foarte liniştit de altfel, să-şi ia flaconul de sub scaun şi să meargă până la benzinărie. Am avut suficient timp să analizez tabla din care era confecţionată maşina, nelipsita blană de pe bord – da, da, la 30 de grade mai toţi taximetrişti aveau blană pe bord 🙂 – şi tapiţeria curăţată ultima dată cel mai probabil când a fost urcată în containerul care a adus autoturismul din Franţa, acum mulţi ani.

taximetru vechi Antananarivo Madagascarsigla taxi Antananarivo Madagascartaxi Antananarivo Madagascar1DSCF7689blana pe bord taxi Antananarivo Madagascar

Însă cele mai mari probleme în trafic sunt generate de taxi-busuri, nişte microbuze destinate transportului în comun prin oraş. Se mişcă greoi, opresc cam peste tot, fără să aibă neapărat o staţie. Un bilet costă doar 400 de ariari, adică în jur de 50 de bani, pe care călătorii îi dau unui tip care stă agăţat de uşa din spate, pe unde, de fapt, se urcă oamenii. 🙂 Iar urcarea se face de multe ori din mers. Viteza lor redusă, felul greoi în care se mişcă şi multele opriri transformă microbuzele astea în inamicii numărul 1 ai celorlalţi şoferi, mai ales în zona centrală.

Microbuze Antananarivo Madagascar1Microbuze Antananarivo Madagascar2Microbuze Antananarivo Madagascar3
Într-o astfel de situaţie mi s-a părut chiar normal să văd pe drumuri mii de scuterişti. Scuterele şi motocicleta cred că pot fi soluţii salvatoare pentru traficul sufocat din Antananarivo. Şi cum nu-ţi trebuie ultimul model ca să te strecori printre maşini, majoritatea vehiculelor pe două roţi aveau o vârstă respectabilă, dar o stare deplorabilă. Iar magazinele de profil prosperă fără probleme.

scutere Antananarivo Madagascarscuetr prin Antananarivo Madagascar

Şi totuşi, în ciuda aglomeraţiei, ambuteiajelor şi stilului propriu de condus al localnicilor, în Antananarivo nu am văzut decât două accidente. Şi acelea fără urmări prea grave. În schimb, poluarea atinge un nivel foarte ridicat. Uneori am simţit că aerul e atât de îmbâcsit, încât mi-era greu să respir.

Dar situaţia asta a ambuteiajelor nu a existat dintotdeauna, m-a asigurat un domn din Madagascar. Şcolit la universităţi înalte din Franţa, omul a recunoscut cu sinceritate care sunt defectele, dar şi calităţile poporului său. Printre altele mi-a confirmat că pe timpul fostului preşedinte – nu ştiu dacă se referea la cel care a condus ţara vreo 20 şi ceva de ani ca un dictator sau la cel care a ajuns şef de stat după ce a făcut avere pornind de la vânzarea de iaurt – în fine, pe vremea fostului preşedinte, când am înţeles că situaţia din ţară era mult mai strictă, iar regulile erau respectate, atunci aşadar poliţiştii nu erau ignoraţi ca acum, iar aglomeraţia din trafic lipsea.

„Pentru noi democraţia nu e bună, dacă nu ştim ce să facem cu ea.” Mi-a plăcut sinceritatea lui şi i-am răspuns la fel de sincer: „Nici pentru noi nu a fost bună la început şi ne-au trebuit zeci de ani să ne obişnuim cu ea.”

Mizeria

Acum, depinde cum o privești și cu cine/ce o compari. Din punctul meu de vedere, Antananarivo geme de mizerie. Gunoaiele sunt peste tot, mai puțin în fața clădirilor importante – instituții, bănci – a vilelor sau marilor magazine și mall-uri, dar nu departe de ele. Și la noi, în țară, am mai văzut zone cucerite de mizerii și deșeuri – voluntarii de la Let’s do it ne trimit an de an imagini cu locuri cucerite de jeg. Dar „munții” de gunoi care tronau pe străzile din capitala Madagascarului m-au făcut să casc ochii mari a mirare.

gunoi Antananarivo Madagascar3gunoi Antananarivo Madagascar4gunoi Antananarivo Madagascar1gunoi Antananarivo Madagascar5

Cu siguranţă, mizeria e marea problemă a oraşului. Am văzut cum localnicii se duc şi pur şi simplu îşi descarcă găleţile, sacii, căruţele de gunoaie la margine de drum. Şi nu departe de „Everestul” de jeg copiii se joacă liniştiţi, oamenii mănâncă ori aşteaptă microbuzele. E adevărat, cei de la salubritate mai vin şi curăţă unele locuri, dar cred că le-ar lua ani buni numai să ridice tot gunoiul aruncat prin Antananarivo.

gunoi Antananarivo Madagascar2

Noroc cu ploaia care mai spală străzile şi mai duce din infinitul de obiecte aruncate ori abandonate direct pe stradă.

Ce v-am povestit până acum sunt lucrurile cu care am avut de-a face în fiecare zi în care am mers prin oraş. Să nu se creadă că atmosfera o întotdeauna sumbră şi agitată în capitala malgaşă. Sunt şi lucruri faine de tot, am prins imagini superbe, am întâlnit oameni educaţi, ok, şi am ajuns în locuri de o frumuseţe rar întâlnită. Despre ele o să scriu în postările următoare. Evident, cu foto şi video.:)

palatul prezidenţial Madagascar Antananarivo bar Cafe de la Gare Antananarivo Madagascar Lacul Ivato Madagascar restaurant creveti Madagascar Antananarivo lac orez inundatie Madagascar Antananarivo  cladire birouri Antananarivo Madagascar cafe de la gare Antananarivo Madagascar vegetatie Antananarivo Madagascar

Transportul de marfă nu-i treabă de amatori. Prefer profesioniştii

Nu ştiu alţii cum sînt – ar fi bine să aibe aceleaşi principii pe care le am şi eu 😉 – dar mie-mi place să lucrez cu profesionişti. Oameni de ăia „ceas”, cum le zice un prieten, care cunosc ABC-ul, dar şi XYZ-ul unui domeniu până în cele mai intime detalii. Îi simt din prima şi vreau să lucrez numai cu ei pentru că ştiu că rezultatul muncii lor e cel mai bun. Iar eu sunt foarte pretenţios – cei care mă cunosc ştiu asta.

Să dau şi un exemplu. Câţi nu aţi avut de transportat câte ceva – o mobilă, aparate electrocasnice, materiale de construcţii şi alte mărfuri? Sînt convins că aţi dat pe telefoane, v-aţi întrebat prietenii, amicii, cunoştinţele dacă nu ştiu pe cineva care are vreo dubiţă, un camion, ca să vă ajute. Poate că aţi găsit pe câte unul, dar ori venea cu o rablă de vă întrebaţi cum de are voie să circule pe drumurile publice ori vă cerea un preţ de cu greu v-aţi stăpânit să-i transmiteţi urări străbune. Alteori sunt convins că nici nu aţi găsit şi aţi fost nevoiţi să vă descurcaţi cu propria maşină. 🙁

Asta nu e o soluţie. V-o spune unul care ţine la maşina lui, dar care a transportat cu autoturismul propriu de toate: de la saci cu moloz și saci de ciment ori grâu până la frigidere. Nu recomand asta deloc, să ştiţi! Dacă ţineţi la maşina voastră, dacă nu vreţi să transpiraţi cărând de unul singur marfa de la depozit acasă sau în altă parte, dar vreţi un lucru făcut bine, atunci renunţaţi să faceţi cum vă taie capul.

Decizia asta am luat-o şi eu şi mi-am spus: „Tati (aşa mă alint eu 😀 ), asta e treabă pentru oameni care se pricep. Gata cu rablele şi gata cu ruptul spatelui şi al maşinii!” Am pus mâna pe tastatura laptopului, mi-am înfipt privirea în ecran şi i-am indicat amicului Google să caute profesionişti într’ale transportului de marfă. Am eliminat din start fiţoşii, pe ăia cu preţuri demne de Belgravistan şi pe cei care îmi dădeau tot atâtea informaţii cât îmi dă Bibicu, vecinul din satul socrilor, când îl întreb despre teoria relativităţii. Aşa am ajuns să găsesc ceea ce căutam.

ABCtrans.ro a fost site-ul care mi-a atras atenţia de cum l-am deschis. V-am spus că pe profesionişti îi simt din prima. 🙂 Bine structurată, cu informaţii utile şi sfaturi, pagina oferă toate detaliile de care are nevoie orice potenţial client. Aşa am aflat că aş putea trimite cam orice la Viena, de exemplu, pentru că băieţii fac şi transport internaţional. Sau mi-aş putea cumpăra fără probleme mobila chiar din Bucureşti fără să am problema transportului: mi-o aduce ABCtrans până la Oradea. Nu oricum, ci cu maşini noi – e un semn că îşi respectă clienţii şi pe ei înşişi. În plus, îmi place că au preţurile negociabile, contează enorm.

Apreciez şi faptul că oferă consiliere gratuită. Nici măcar nu trebuie să ştii ce vrei – asta e chiar pe bune. Firma îţi poate trimite, gratuit, un specialist care vede ce ai de transportat şi îţi spune de ce fel de vehicul ai nevoie.

Ofertele sunt efectiv pentru toate situaţiile cu care te-ai putea confrunta. Dacă eşti la un magazin şi ai găsit materialele pentru renovarea casei, poţi să-i suni şi vin direct acolo. Dacă ai de adus de la aeroport bagajele întregii tale familii, profesioniştii de la ABCtrans vin frumos şi te aşteaptă. Ba chiar vor afişa un mesaj de întâmpinare, ca să nu te streseze cu căutatul.

Transportă mobilier, electrocasnice, moloz, de toate, în toată ţara. Vin cu echipă cu tot şi te scapă de nervi, stres şi oboseală. Apropo de asta: ca unul care a trecut prin chinurile transportului molozului vă spun că e nemaipomenit când laşi toată treaba în seama unor oameni care nu doar că adună molozul în saci şi îl ia de acolo, ci şi curăţă în urma lor şi lasă totul lună şi bec.

Sunt o mulţime de servicii pe care le oferă şi chiar merită să intraţi pe site-ul lor. Atât vă mai zic: nu sunt doar profesionişti, au şi un suflet uriaş. Drept dovadă, oferă servicii ieftine de transport în favoarea persoanelor cu dizabilităţi, a celor fără posibilităţi, a căminelor de bătrâni, elevilor şi studenţilor.

Pe bune, mie-mi plac astfel de oameni.

ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL

Madagascar. Călător pe insula pământului roşu – Zborul (1)

– A fost totul superfain, până în momentul în care pilotul a făcut o întoarcere bruscă de am transpirat instant. Când am coborât abia stăteam pe picioare şi mai mulţi dintre noi eram albi ca dispersitu’.

E povestea pe care o spuneam de fiecare dată oricui mă întreba dacă până la 39 de ani am zburat vreodată. 😉 Da, circulasem de câteva ori deasupra pământului, dar o făcusem doar cu elicopterul Ministerului de Interne, cu care fusesem invitat să dau o tură ca jurnalist (nu ca martor ori inculpat) de către poliţiştii de frontieră – Mircea, mersi mult!

Şi cum lucrurile în viaţă evoluează, a venit momentul să cresc înălţimea de zbor de la câteva zeci ori sute de metri la peste 11 kilometri. Poetic spus, „deasupra norilor„. Iar Cel de Sus mi-a făcut un cadou cu ocazia asta şi m-a pus în prima cursă oficială  Turkish Airlines spre Antananarivo.

Turkish Airlines first flight Madagascar

Eu cu Neia mea am fost pasageri în Airbusul care ne-a dus din Istanbul tocmai în însoritul şi mereu verdele Madagascar. 🙂 Nu ştiu dacă e o chestie cu care să te mândreşti – eu o fac, dar sigur e una pe care nu ai cum să o uiţi.

Turkish Airlines first flight Madagascar1

Şi pentru că a fost primul meu zbor şi prima cursă a companiei turce spre insula de lângă Africa, nu se puteau să lipsească problemele. De care am avut parte atât la plecare, cât şi la revenire. Ca să nu uit nicicum călătoria asta! 😉

Prima întâmplare a avut loc la Budapesta, la check-in-ul pentru cursa spre Istanbul. De fapt, a fost singurul check-in al cursei spre Antananarivo, pentru că punctul de plecare al călătoriei a fost capitala maghiară. Ne aşteptăm cuminţi rândul şi când ajungem la ghişeu întindem rezervarea şi paşapoartele. Aşteptăm prelucrarea datelor şi oferirea biletelor, proces care am văzut la ceilalţi că nu a durat mai mult de 2-3 minute. La noi, însă, minutele respective trecuseră demult, iar femeia de la ghişeu începea să se agite. Am întrebat despre ce e vorba şi ne-a răspuns că nu poate şi pace să convingă computerul să ne emită tichetele. Explicaţia ei:

-Trebuie să aveţi viză pentru Madagascar.

– Păi, viza se obţine de acolo. Ne-am interesat peste tot, chiar şi la Ambasada României din Africa de Sud (în Madagascar nu avem reprezentanţă) şi ne-au spus că, dacă nu stăm mai mult de 30 de zile, viza ni se dă la sosire în Antananarivo.

– Îmi pare rău, mie aşa îmi apare. Viza trebuia obţinută deja, din România. Nu se poate altcumva.

Tensiunea îmi crescuse periculos. Cum era să fii dat banii pe bilete şi să nu putem să plecăm din cauza unei neînţelegeri legate de viză? Şi dacă nu am fi verificat înainte. Dar o făcusem! Femeia s-a dus la colegele ei, au tot discutat şi într-un final ne-a dat paşapoartele şi ne-a îndrumat spre biroul Turkish Airlines. Un fel de „să se spele ăia pe cap cu voi”.

Mi-am lăsat jumătatea lângă bagaje şi am urcat în fugă scările spre etajul unde era biroul turcilor. Chiar nu aveam chef să pierd avionul pentru că ei nu aveau habar de regulile acordării vizei de Madagascar. Am intrat val-vârtej şi m-am dus spre unul dintre birouri. Am început să turui în engleză, să descriu situaţia şi am încheiat apoteotic susţinând că nu e normal să păţim asta cu câteva minute înainte de îmbarcare. Tipa de dincolo de birou nu a apucat să spună un cuvânt – debitul meu verbal era prea mare. 🙂 În schimb, colegul ei, care stătuse liniştit până atunci, a intervenit:

– Sir, totul s-a rezolvat. Am şi anunţat la ghişeu că vi se pot emite biletele. Aveaţi nevoie de viză din România dacă biletul dumneavoastră era doar dus. Aveţi însă rezervare dus-întors, deci viza vi se poate emite acolo. Have a good flight!

M-am oprit la fel de brusc precum am început, le-am mulţumit şi am alergat spre doamna mea, ca să luăm biletele. Restul a fost floare la ureche. Mă rog, cu unele excepţii. Recunosc că am avut unele emoţii, că am simţit un uşor gol în stomac la decolare, că zborul mi s-a părut lin, fără probleme şi… tare scurt şi că mi s-a făcut inima cât un purice când am văzut Istanbulul de sus, noaptea.

Istanbul din avion

Dar a fost ok pentru primul meu zbor. 😉 Am crezut că problemele s-au terminat… nici vorbă.

Nefiind nevoiţi să mai trecem o dată prin controlul de securitate (la Budapesta un tip m-a pus să mă descalţ, deşi era evident că în pantofi nu aveam cum ascunde decât cel mult o armă urât mirositoare 🙂 ) am aflat la ce poartă e programat zborul nostru şi ne-am aşezat liniştiţi în sala de aşteptare. Asta până când Neia a văzut pe un ecran că respectiva sală le era dedicată celor care merg tocmai spre… Tokio. 😀 Pfuuu, am înţepenit. Mai erau vreo 10 minute până se deschidea îmbarcarea pentru cursa de Madagascar şi noi nu înţelegeam nimic.

Am căutat repede un tabel cu „mersul avioanelor” şi când l-am găsit am realizat că între timp se schimbaseră porţile, iar pe noi ne trimiseseră taman în celălalt capăt al aeroportului. Am alergat pur şi simplu vreo 10 minute bune, pe scări rulante şi străpungând marea de oameni de toate naţiile care se mişca haotic de la o poartă la alta. Iar când am ajuns, am constatat că suntem printre primii – ceilalţi nu fuseseră, probabil, la fel de buni prieteni cu Usain Bolt ca noi. 😉

Nu mai zic că îmbarcarea a fost amânată cu vreun sfert de oră – ca toată lumea să ajungă la noua poartă. În schimb, pe toată durata călătoriei – vreo 9 ore şi ceva până în Mauritius, unde am avut escală, şi încă o oră jumate până în Madagascar, în total vreo 8.000 și ceva de kilometri – am avut parte de condiţii excelente în avion: mâncarea a fost excelentă, am băut câte o bere fiecare, iar turcii ne-au tratat regeşte, cu mâncăruri şi băutură tot din două în două ore. Plus am văzut două filme şi am aţipit cu Neia mea în braţe. 🙂

20151215_135525Turkish Airlines first flight Madagascar 2

Am văzut cu coada ochiului superbele plaje din Mauritius – din cauza emoţiilor începătorului am stat cu privirea mai mult fixată pe un punct din faţă, de altfel inexistent. 🙂 Iar dacă ar fi ceva ce să le reproşez turcilor este că la aterizare în Antananarivo ne-au ţinut în avion pe timpul scurtei ceremonii de bun venit (foto) şi apoi ne-au scos prin partea din spate a avionului. Adevărul e că o mică amintire puteau să dăruiască fiecărui călător din zborul inaugural spre insula africană.

Madagascar Turkis Airlines first flight

La coborâre am simţit din plin şocul căldurii şi umidităţii din Madagascar – erau vreo 30 şi ceva de grade pe 15 decembrie, multiplicate de „umezeala mare„, cum se zice pe la noi.

Am trecut repede de controlul de frontieră, am scăpat de o chestie pusă la tâmpla fiecărui călător de către nişte tanti în halate (cică verificau să nu suferi de febră galbenă), după care am primit vizele. Ne-am luat bagajele – niciunul nu se pierduse pe drum – şi, ignorând solicitările unor cărăuşi de prin zonă, le-am tras după noi şi am pornit în aventura prin Madagascar.

Despre ea, dar şi despre întâmplările de pe drumul de întoarcere – credeaţi că am scăpat doar cu cele de la dus? – o să vă povestesc mai multe în postările următoare. 🙂

P.S. Am râs, nu m-am putut abţine. Aşa am anunţat ce va urma de parcă aş fi fost crainic la Teleenciclopedia. 😀

 

Rochiile de ocazie – un articol despre femei, adresat bărbaţilor. Sau invers

Îi strălucesc ochii într-un fel pe care la început nu l-am înţeles prea bine. Nu eram obişnuit să înţeleg cum poate o femeie să stea zeci de minute sau chiar ore comparând nişte rochii, uitându-se atent la culoare, croială, decoraţiuni, material etc. Eu, ca bărbat, sînt obişnuit să trec cu vederea amănunte, să merg printr-un magazin ca la un concurs de cros ori să fiu interesat de chestii electronice, nicidecum de haine ori pantofi.

Dar din iubire ce nu face omul. Îndrăgostit de doamna mea, am început să o înţeleg. Mai pufăi eu şi mai trepidez, dar am devenit un bun consilier pentru Neia mea în ceea ce priveşte produsele de vestimentaţie. Consilier e mult spus, pentru că jumătatea mea ştie muuuuult mai multe despre haine, combinaţii, culori, despre modă în general. Dar când mergem prin magazine îmi exprim părerea când sunt întrebat despre o rochie, spun dacă îmi place ori nu o culoare şi, chiar dacă nu o arat, mă bucur atunci când văd că părerile noastre coincid. 🙂

Bărbaţii care îşi iubesc jumătăţile ştiu despre ce vorbesc. În fiecare dintre noi zace un răbdător companion al doamnelor noastre, unul care – vrea, nu vrea – devine cunoscător într’ale modei feminine.

E adevărat, în sinea noastră ne dorim ca ale noastre soţii, prietene, iubite să ne permită să evadăm câte puţin spre raftul cu electronice, spre magazinul de articole sportive ori pur şi simplu să ne trântim în faţa televizorului ca să ne uităm la meci. 🙂 Dar nu vrem să le supărăm şi atunci căutăm idei ca să fim împreună şi să împăcăm şi pasiunea lor şi hobby-urile noastre.

Şi atunci eu zic să le propunem ideea shoppingului online. Le oferim posibilitatea să stea lejer, cuibărite într-un fotoliu călduros – să nu uităm că e cea mai bună treabă pe vremea asta, când afară sunt temperaturi negative, zăpadă şi polei – şi să navigheze printre sute, mii de produse. Să compare rochii de ocazie, să le poată cumpăra la preţuri decente – asta e şi spre binele nostru 😉 – şi să afle sfaturi şi opinii de la alte cumpărătoare. Ori să facă aceleaşi lucruri la cafenea, de pe telefonul mobil. Ştiu că le va plăcea aşa ceva. Nu de alta, dar oferta online e uriaşă faţă de cea a magazinelor şi e practic imposibil să nu găsească produsul care să le placă şi pe care să-l vrea.

Succesul e garantat, iar noi, răbdătorii companioni, putem sta în fotoliul de lângă cel al jumătăţii noastre, cu un ochi la meci şi cu celălalt la produsele ce defilează online. Nu de alta, dar de părerea noastră tot e nevoie.

ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL

Madagascar. Călător pe insula pământului roşu

Dacă m-ar fi întrebat cineva înainte de decembrie 2015 ce ştiu despre Madagascar, i-aş fi răspuns:

Şi mai ştiam că, în ciuda a ceea ce am văzut la cinema, în Madagascar nu există pinguini. 😉 Asta ca să nu mă întrebe nimeni dacă am întâlnit astfel de animale pe insula de lângă Africa.

În schimb, după decembrie 2015 ştiu mai multe despre Madagascar decât aş fi crezut că o să aflu vreodată. Şi asta pentru că viaţa şi doi oameni minunaţi, dragi sufletului meu, mi-au dăruit o vacanţă de sărbători departe de Europa natală, tocmai pe insula pământului roşu, care era o dată în inima supercontinentului Gondwana. (Asta am aflat-o în timpul documentării dinaintea plecării – am citit-o undeva, pe internet şi mi-a rămas în memorie.)

Am petrecut 16 zile în ţara lemurienilor, pe cea de-a patra insulă ca mărime din lume. Apropo de lemurieni, am ajuns şi într-un parc natural, în care i-am putut admira de aproape. Iată nişte dovezi.

Lemurian MadagascarLemurian 1 MadagascarLemurian 2 MadagascarKing Julien Madagascar

Am văzut cu propriii mei ochi – peste care am pus uneori şi ochelarii, ca să observ mai clar – ce înseamnă altă cultură, alte locuri, altă civilizaţie. Am fost încântat, surprins, îngrozit ori marcat, dar niciodată un lucru, o situaţie nu m-au lăsat indiferent. Au fost imagini cu care nu m-am întâlnit niciodată în altă parte – deşi, recunosc, nu am fost niciodată călătorul care mi-aş fi dorit să fiu. A fost o experienţă intensă din momentul îmbarcării până în cel al revenirii acasă. Au fost întâmplări care m-au forţat să-mi folosesc la maximum cunoştinţele de limbi străine ori întreg tupeul, dar care m-au convins că un om poate izbândi indiferent de situaţiile prin care trece. 🙂

Le voi dezvălui pe unele dintre ele pe blog, într-un serial de călătorie întins pe mai multe episoade. Voi încerca să descriu cât mai bine unele experienţe prin care am trecut, voi încerca să fiu util prin mici sfaturi celor care vor să ajungă în marea insulă din Oceanul Indian. Şi mă voi ţine de promisiunea făcută unui simpatic şi profesionist jurnalist din Madagascar, pe care l-am cunoscut în Antananarivo, de a-i trimite impresiile mele. Mi-a spus că le va publica într-unul din ziarele pe care le conduce în capitală şi vreau să-i arat că mă ţin de cuvânt.

Voi începe chiar de mâine. Până atunci postez câteva din cele peste 1000 de fotografii realizate în vacanţa mea specială. Misaotra, Madagascar!

Madagascar1Madagascar la Croc FarmFetita in MadagascarNatura MadagascarTaxi Tanavanzatori AntananarivoTana de susAntananarivo2case AntananarivoTana furtunaHaine uscat TananarivoCentru Antananarivo