Patru poveşti din Viena: pufuleţi, homleşi, vechea moară şi poliţistul de şcoală

1. Pufuleţii de Viena

Îi ţineţi minte, nu? Acum mă adresez generaţiei mele, cea care a prins pufuleţii simpli, galbeni, ambalaţi în pungi pe care scria, simplu, doar numele produsului, fără jucării înăuntru şi fără tot felul de gusturi. Doar galbeni, săraţi şi tare apreciaţi de copiii acelor vremuri. Până şi stratul de fărâmituri rămas pe fundul pungii era rapid consumat. După care, evident, ambalajul din plastic era umflat şi spart. Chestie de distracţie. 😉

I-am regăsit în ultimii ani prin diverse magazine, dar cei pe care îi mai cumpăram din timp în timp – mai mult de dragul copilăriei – erau cei de la Penny. Nu fac reclamă, aceia îmi plac şi mi se par cei mai apropiaţi de gustul de altădată.

Dar când i-am văzut ocupând câteva rafturi în magazinele din Austria… No, aia da mirare pe mine. 🙂

Pufuleţi în Viena1 Pufuleţi în Viena2

I-am văzut prima dată la un Penny din cartierul cinci, după care i-am regăsit, cu zecile, în magazinul Spar din mall-ul SCS (Shopping City Süd). E drept, sînt de patru ori mai scumpi decât în România – costă 99 de cenţi punga, dar, raportat la puterea de cumpărare din ţara kaiserilor, e cam aceeaşi valoare.

Am zâmbit când am văzut scris „Pufuleţi” pe etichete, dar recunosc că mi-a şi plăcut ideea de a duce încă un produs de-al nostru în străinătate. Sînt şi chestiile astea galbene un mod de a face profit, nu?

Asta pe lângă faptul că e plin prin Viena de Loganuri. Şi de vorbitori de limbă română. 🙂

2. Homleşii din Karlsplatz

După o zi prin Viena, apuc să citesc pe net că în cartierul în care stăm noi – cartierul cinci – trebuie pus tichet de parcare până seara, la ora 22. Altfel te aşteaptă pe parbriz o foaie prin care eşti anunţat că tocmai ai primit o amendă de 36 de euro. 🙁

Şi cum doar mie mi se poate întâmpla, mă uit în bord şi observ că mai am doar un tichet verde – cel în valoare de 3 euro care asigură parcarea pentru o oră şi jumătate. Nasol nu era că faptul că mai aveam o bucată, ci că până la ora 22 mai erau trei ore şi tutungeriile, cele de unde cumpăr tichete de obicei, erau închise de pe la 6 seara. Mi-am luat săpuneala de rigoare de la doamna mea şi am plecat să rezolv cumva situaţia, să nu risc o amendă.

Noroc – mă rog, noroc… – că l-am întâlnit pe tipul în uniformă care e „tatăl parcărilor” din zonă şi care verifică, punctual, până în ultimul minut toate maşinile. Aflu că mai e o tutungerie deschisă, dar e doar lângă Opera din Viena, în pasajul spre metrou din Karlsplatz. Mda, nu-i departe, cam un sfert de oră de mers pe jos – dar e nasol să nu ai posibilitatea să plăteşti la vreun automat stradal (aici Oradea e mai ok cu parcometrele ei). E adevărat, poţi online, dar mi s-a părut mai uşor să mă îndrept spre Operă… Mai ales că am luat tramvaiul silenţios până la destinaţie. 🙂

Mă îndrept spre intrarea în pasaj şi îmi atrag atenţia nişte urlete şi indivizi care gesticulau întruna. Un nenea – hover cu alcoolul, clar – şedea trântit în stânga scărilor care urcau din pasaj şi urla, scuze, discuta pe un ton ridicat 🙂 cu alte persoane de aceeaşi clasă care ocupau partea din dreapta, în zona coborârii în pasaj. Oamenii treceau nepăsători pe lângă ei, chiar dacă băieţii cu barbă şi ochi tulburi se agitau şi dădeau semne că urmează un inevitabil contact fizic.

Cobor în pasaj şi văd la câţiva metri distanţă un echipaj de Poliţie care stă lejer, fără să pară că ştie de miniscandalul de deasupra. Dar nimeni nu e interesat să-i sesizeze pe oamenii în uniformă.

karlsplatz Wien

sursă foto: tinasrabbithole.wordpress.com

Când revin şi urc la suprafaţă pe scările rulante, în capăt mă aşteaptă o altă imagine: un tip îi trage o palmă altuia şi urlă ceva indescriptibil chiar şi în germană. E clar, krieg-ul e la o altă palmă distanţă. 🙂 Doar că alţi doi, din acelaşi grup, se transformă în „căşti albastre” şi sting repede conflictul. În tot timpul ăsta, nici urmă de poliţişti, deşi zona e întotdeauna împânzită de oameni ai legii.

Iar ca seara să nu se termine în linişte, când ajung în staţia de tramvai din apropiere sînt martor al unei faze pe care Stallone ar putea-o include în următorul film. Doi indivizi, rupţi de beţi şi cu plasele în mâini, se leagă de o femeie pe trotuarul de lângă staţie. Blonda nu dă semne că o interesează grohăielile celor doi care, însă, nu se lasă.

Când să se apropie de ea, dintr-un grup din apropiere pleacă un tip cam de mărimea mea (adică atletic, musculos, bine făcut – de tipul respectiv vorbesc 😀 ) şi propteşte un pumn cât o cupă în spatele unui scandalagiu. Ăla, săracu’, cade lat, moment în care amicul de hărţuială încearcă să se revolte. A fost suficient să i se arate „cupa” ca să renunţe la tentativă. L-a ridicat pe ăl de capitulase din primul pumn şi au plecat bombănind. Sînt convins că i-au promis răzbunare justiţiarului, doar că pentru asta era nevoie să cheme tot căminul de nefalimişti în care probabil că locuiau. Şi nici atunci nu garantez că ar fi făcut ceva.

3. Moara cu birouri şi ateliere

Drumurile prin Viena ne-au purtat până în cartierul 10, la o fostă moară – Ankerbrotfabrik, acum devenită un complex foarte fain de birouri, ateliere pentru artişti şi spaţii pentru organizaţii de voluntari. Clădirea veche nu doar că a fost păstrată şi renovată, ci i-au fost adăugate spaţii moderne, foarte… şic, ca să mă păstrez în atmosfera locului.

fosta moara in Viena (1) fosta moara in Viena (2) fosta moara in Viena (3) fosta moara in Viena (4)

4. Poliţistul de şcoală

Şi tot lângă fosta moară din Viena am mai văzut ceva ce denotă grija autorităţilor austriece pentru om. Un bătrânel în uniformă stătea chiar lângă o trecere de pietoni din zonă. Iniţial am crezut că e vreun tip de la parcări şi chiar mi-am pus repede un tichet pe bord. Mai apoi am aflat că în cartierul respectiv nu e nevoie de tichet de parcare. 🙂

Mi-am dat seama repede care era menirea acelui nenea în uniformă. Când apărea vreun puşti sau un grup de kinderi cu ghiozdanele în spate – e o şcoală în apropiere – oprea toate maşinile şi îi conducea pe cei mici pe trecerea de pietoni până pe celălalt trotuar. N-am văzut un şofer să nu oprească sau să se enerveze şi să claxoneze.

După ce şi-a îndeplinit datoria şi toţi copiii au traversat în siguranţă, bătrânul în uniformă şi-a luat fluierul şi a plecat lejer.

Nu-i oraşul perfect, dar mie-mi place enorm Viena. Voi spune asta mereu. Aşa cum nu voi ascunde că mi-e tare dragă Oradea şi că iubesc Beiuşul meu natal. 🙂

 

Nu-i multă zăpadă, dar e voie bună la Serbările Zăpezii de la Vârtop

Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (13)

Când e vorba să organizezi ceva, în mod sigur ai nevoie de multe, printre care şi noroc. Asta li s-a întâmplat şi celor care s-au ocupat de Serbările Zăpezii de la Vârtop. Oamenii s-au implicat, au promovat acţiunea, au adus muzicieni, producători tradiţionali, rideri, sponsori… Dar n-au avut noroc cu vremea. 🙁

Deşi februarie era altădată cea mai rece din iarnă, acum a fost una de început de primăvară. Nu-mi amintesc să fii avut aproape 20 de grade la Oradea la jumătate de februarie. În schimb, acum câţiva ani erau tot 20 de grade, dar cu minus. Aşa că zăpada a fost tare puţină chiar şi pe munte, deşi ieri începuse să ningă uşor la Vârtop.

Bine, nu înseamnă că nu te poţi distra la munte dacă nu ninge. Ba e chiar mişto dacă participi la concursurile de la baza pârtiei Piatra Grăitoare, dacă îi aplauzi pe rideri şi dacă tragi o bere ori un vin cu prietenii, după ce ai muşcat dintr-un kurtos kalacs. 🙂 Chiar dacă nu a nins cât şi-au dorit organizatorii, chiar dacă a fost mai cald decât e normal, curioşii şi „chefangiii” tot s-au dus la Serbările Zăpezii de la Vârtop şi s-au distrat.

Apropo de vreme, chiar acum, când scriu postarea asta, Busu anunţă că e informare de vânt şi ninsori la munte, până luni. Veşti bune pentru Serbările Zăpezii! 😀

Vorbeam cu amicul Gabi Bonaciu, unul dintre cei care s-au implicat în organizarea Serbărilor din acest an, şi era optimist: „Vremea e superbă pentru poze şi plimbări cu telescaunul. Oamenii se înscriu la concursuri, producătorii tradiţionali sunt asaltaţi de turişti. Premiile sunt atrăgătoare, riderii au început antrenamentele şi se pregătesc pentru competiţie.”  Na, e PR omul, 😉 dar în declaraţia asta n-a exagerat deloc. Cam la fel au descris atmosfera şi alţii.

Discuţia cu Gabi era azi, pe la amiază. Între timp au fost concursurile şi s-au produs pe scenă Smiley, Cabron şi Feli. Deocamdată, eu am câteva fotografii dinainte de concerte – via acelaşi Gabi. Le postez aici şi revin cu altele când „sursa” mea de pe munte 🙂 mi le va trimite. Adică mâine.

P.S. Mie mi-au plăcut fotografiile cu cei mici ascunşi în camerele de cauciucuri. 😀

Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (1) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (3) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (3) meşteri tradiţionali Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (5) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (6) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (7) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (8) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (9) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (10) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (11) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (12) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (13) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (14) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (15) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (16) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (17) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (19) Serbările Zăpezii Vârtop 2016 (20)

Sursă foto: Gabi Bonaciu/ Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor

Madagascar. Călător pe insula pământului roşu – Cafenele şi restaurante

Dacă din precedentele postări aţi tras concluzia „Mamă, ce ciudat e prin Madagascar!„, să ştiţi că vă cam înşelaţi. V-am spus că nu am apucat să merg decât prin Antananarivo şi nu am apucat să descriu şi locurile şi lucrurile cu adevărat interesante pe care le-am văzut.

Aşa cum, de exemplu, sunt localurile din capitala malagaşă. Am fost prin câteva care te trimit cu gândul la Europa mea şi am gustat mâncăruri care pot sta oricând lângă cele propuse de restaurantele cu ştaif de pe bătrânul continent. 🙂 Recunosc că mi s-a părut ciudat să găsesc astfel de locuri la o stradă sau două distanţă de maldărele de gunoi sau după ce am trecut cu maşina prin mai multe gropi şi peste denivelări. Dar am constatat cu bucurie că preparatele erau pe placul papilelor mele gustative şi la nivelul calităţii pe care ne-o doream, iar nota de plată ne-a scos din buzunare mult mai puţini bani decât am fi plătit acasă, în Europa natală.

Cafe de la Gare Madagascar Antananarivo Fructe de mare la un restaurant din Antananarivo Madagascar Lângă parcul cu Lemurieni Antananarivo MadagascarAnanas flambat la Carnivore Antananarivo Madagascar

Primul local în care ne-am simţit bine a fost Cafe de la Gare

Un restaurant chic, administrat, evident 😉 , de un francez, aflat în buricul târgului, la doi paşi de primăria din Antananarivo. E într-o zonă păzită, o oază de linişte în mijlocul aglomeraţiei nebune din Tana. De fapt, localul se află în incinta unei foste gări – Gare de Soarano, transformată într-un soi de mall de noul proprietar. Din ce am înţeles, toate gările mari din Madagascar au fost preluate de un om de afaceri şi transformate în acest fel – asta pentru că în insula din Oceanul Indian pe calea ferată se face doar transport de mărfuri. Oamenii se mişcă în rest cu maşina sau, mai puţini, cu avionul.

Cafe de la Gare Antananarivo Madagascar1 Cafe de la Gare Antananarivo Madagascar2 Cafe de la Gare Antananarivo Madagascar3 Cafe de la Gare Antananarivo Madagascar4

Cafe de la Gare e locul unde se bea o cafea decentă şi se mănâncă bine – nu sunt preparate pretenţioase, dar sunt foarte bune (recomand carnea de vită zebu 🙂 ) – se stă într-o ambianţă plăcută, e curat, internetul se mişcă decent, iar terasa e foarte reuşită.

Cafe de la Gare Antananarivo Madagascar5 Cafe de la Gare Antananarivo Madagascar6 Cafe de la Gare Antananarivo Madagascar7 Cafe de la Gare Antananarivo Madagascar8 Cafe de la Gare Antananarivo Madagascar9 Cafe de la Gare Antananarivo Madagascar10

În timp ce mănânci ori îţi bei berea sau cafeaua poţi să urmăreşti manevrele locomotivelor. Mai nasol e când te duci la toaleta amenajată într-un fost vagon tras pe o linie moartă, aproape de restaurant. Am avut o nasoală senzaţie că mă întorc în timp pe vremea când, student fiind, mă duceam cu trenul de la Beiuş la Oradea ori la mare şi eram nevoit să intru în buda insalubră din capătul vagonului. 🙁

Cafe de la Gare Antananarivo Madagascar11 Cafe de la Gare Antananarivo Madagascar12 Cafe de la Gare Antananarivo Madagascar13

Restaurant pentru carnivori

Pentru amatorii de carne 😉 , multă carne, am o recomandare: Le Carnivore. Cum putea să fie denumit altfel un local în care carnea se găseşte în fiecare preparat? A fost locul unde am simţit gusturi nemaipomenite ale cărnurilor preparate pe grătar, înfipte în ţepuşe şi prezentate astfel în faţa clienţilor care salivau doar când le vedeau.

Le Carnivore ananas Antananarivo MadagascarAnanas flambat Le Carnivore Antananarivo MadagascarAnanas flambat Le Carnivore Antananarivo Madagascar1

Dar a fost şi locul unde am experimentat chestii noi, ca să le zic aşa:

  • am mâncat carne de şarpe şi era să mă înec: de unde să ştiu eu că are atâtea oase? La noi, în Bihor, nu suportăm şerpii şi avem tendinţa naturală să-i suprimăm, nu să-i consumăm. 😀
  • am gustat carne de crocodil şi, sincer, nu m-a impresionat deloc. Nu semăna nici cu porcul (să trăiască ceafa şi cotletul!), nici cu puiul (pulpele rullz! 🙂 ) şi nici cu vaca (poate cu Milka). Am trecut rapid la alte preparate.
  • mi-a plăcut carnea de vită zebu şi… atât.
  • în schimb, am mâncat bucată după bucată, până n-am mai putut, ananas pe grătar. SEN-ZA-ŢI-E! No, aia da „carne„! 😀

Sigur, nu au lipsit porcul şi puiul – excepţional gătite pentru gustul meu şi al comesenilor. Stropite cu nişte bere, sînt un deliciu culinar. Iar pentru că patronul, „vecin” de-al nostru european, din Sardinia 😉 , a aflat că sîntem români, ne-a trimis la masă un platou cu condimente peste care trona, patriotic, steagul roş-galben-albastru. Ştiţi ce sentiment fain am simţit în acel moment? 🙂

Merci beaucoup, monsieur!

steag tricolor Le Carnivore Antananarivo Madagascar1 steag tricolor Le Carnivore Antananarivo Madagascar

Şi-au mai fost…

mâncare coreeană, într-un restaurant foarte interesant. Nu strălucitor ca design, plăcut ca atmosferă, mic şi liniştit. Ospătarul ne-a adus o butelie la masă, un fel de platou din fier şi ne-a invitat să ne gătit singuri mâncarea aleasă. După care am şi plătit. 😀 Dar am fost buni bucătari, pentru că preparatele au ieşit tare bune.

mâncare gătită la un restaurant coreean Antananarivo Madagascar1 mâncare gătită la un restaurant coreean Antananarivo Madagascar2 mâncare gătită la un restaurant coreean Antananarivo Madagascar3 mâncare gătită la un restaurant coreean Antananarivo Madagascar4

...fructe de mare, într-unul dintre cele mai vechi restaurante din Antananarivo. Foarte elegant, plin de clienţi, mulţi europeni, administrat de o familie de francezi, ne-a plăcut tare mult. E adevărat, s-a luat curentul de vreo 2-3 ori – ploua foarte tare afară, iar astfel de întreruperi sînt ceva normal în sezonul ploios – dar era pregătit un generat, iar noi aveam telefoanele la noi. 😉

Mâncare proaspătă şi superbună, la preţuri mai mult decât decente. Aceleaşi preparate într-un restaurant european ar fi însemnat o cheltuială dublă sau triplă. Cel puţin.

fructe de mare restaurant Antananarivo Madagascar1Restaurant Antananarivo Madagascar1 ananas flambat restaurant Antananarivo Madagascar2 Restaurant Antananarivo Madagascar2 Restaurant Antananarivo Madagascar exteriorananas flambat restaurant Antananarivo Madagascar1

mâncare tradiţională, cu mult orez, carne de zebu şi ceva verdeţuri nedefinite. Bună, dar nu m-a dat pe spate. În schimb, restaurantul din afara Capitalei, unde am mâncat, mi-a plăcut pentru că era în mijlocul naturii. 🙂

restaurant lângă Antananarivo Madagascar2 restaurant lângă Antananarivo Madagascar1 Mâncare la restaurant lângă Antananarivo Madagascar2 Mâncare la restaurant lângă Antananarivo Madagascar1 restaurant lângă Antananarivo Madagascar4 restaurant lângă Antananarivo Madagascar3

În concluzie, în Antananarivo turistul găseşte locuri bune unde să-şi stingă foamea, unde să poată sta în linişte şi să petreacă seri frumoase. Nu e scump, iar mâncarea e bună. Parol d’honeur! 😀

 

Se lasă cu distracţie la Serbările Zăpezii de la Vârtop 2016

Amicul Gabi Bonaciu, anul ăsta PR Serbările Zăpezii de la Vârtop-Piatra Grăitoare 🙂 , a făcut oficiile de gazdă şi a trimis desfăşurătorul complet al evenimentului de la sfârşitul săptămânii. Mi se confirmă încă o dată că e cea mai plină şi mai promovată ediţie a Serbărilor.

Pe partea de organizare sunt de toate – concerte, concursuri, party la baza pârtiei, gratuităţi din partea sponsorilor, focuri de artificii, coborâri cu torţe. Din câte am văzut pe program, sunt mai multe decât în oricare alt an. Vă puteţi convinge parcurgând programul postat mai jos.

Afis Serbările Zăpezii Vârtop Piatra Grăitoare 2016 1 Program Serbările Zăpezii Vârtop Piatra Grăitoare 2016 2

Pe partea de promovare se vede că în echipă a intrat un om de presă. Nu e chestie de orgoliu de branşă şi nici nu-i înalţ osanale, ne ştim de prea mult timp ca să ne închinăm ode unul celuilalt. Dar anul ăsta am văzut clipuri de promovare, am primit imagini cu care să ilustrăm prezenţa în emisiuni a unor invitaţi din partea organizatorilor, am văzut protocoale de colaborare cu presa. 🙂 Cam cum trebuie să arate PR-ul unor Serbări.

În plus, la Serbările Zăpezii sunt aduşi artişti cu priză la public

Adică vin Cabron, Feli şi Smiley, care vor cânta sâmbătă seara. Apropo, când a auzit de Smiley, până şi Vlad, nepotul meu, şi-a întrebat părinţi dacă „nu mergem la Serbări?” 😉

Aşadar, e rost de distracţie la Vârtop! Chiar dacă zăpada e un dor de-al nostru, de-al orăşenilor, chiar dacă sunt temperaturi de primăvară, muntele tot munte rămâne. 🙂

Cârcotaşi pot fi, iar în unele cazuri comentariile lor sunt pertinente. E adevărat, se putea mai bine, dar nu se poate să nu observe şi chibiţii implicarea şi eforturile celor implicaţi în organizarea şi promovarea acţiunii.

Organizatorii evenimentului Serbările Zăpezii Vârtop 2016 sunt Consiliul Judeţean Bihor prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor, Primăria Nucet, Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, Asociaţia Pro Turism Vârtop – Apuseni.

Primăvara din februarie, cu ghiocei cu tot

Zicea Vlad Petreanu… sau George Zafiu – mă rog, unul dintre cei doi oameni faini de la „Deşteptarea” Europa FM 🙂 – că i se pare greu de crezut că au apărut ghioceii. Ori că ar putea fi ghiocei crescuţi în seră – glumă, evident. În plină lună februarie, când altădată gerul îşi făcea de cap cu temperaturi de sub -20 de grade, pare ciudat să ai de-a face cu micile creaturi verzi-albe.

Adevărul e că încă nu le-am văzut (creaturile, ştiu să fac acordul 😀 ) în pieţe, pe la băbuţele care te îmbie să cumperi buchetul „pentru doamna dumitale” – în cazul meu 😉 – sau „pentru tanti învăţătoare„, în cazul unui puştan cu ghiozdan în spate care într-unul dintre anii trecuţi tocmai cobora din tramvai şi trecea, spre şcoală, pe lângă piaţa Decebal.

În schimb, i-am văzut (ghioceii, că tot ziceam de acord) în grădina casei din sat a jumătăţii mele. S-au iţit pe acolo unde pământul era reavăn şi a trebuit să am grijă de ei ca nu cumva Max, în curiozitatea lui extremă, să-i calce sau să-i… guşte.

Aşa că i-am fotografiat şi îi postez drept dovadă aici, pe blog. Apropo, sînt mai faini în realitate decât în poze. 😉

ghiocei în februarie în Girişu Negru

ghiocei în februarie în Girişu Negru

ghiocei în februarie în Girişu Negru

ghiocei în februarie în Girişu Negru

Serbările Zăpezii – distracţia pentru care e nevoie de frig şi zăpadă. Mult din fiecare

Serbările Zăpezii 2016 Vârtop 1

Prin ianuarie mă plângeam, mie, dimineaţa, că e frig în apartament. Închideam geamurile şi uşa de la balcon plus uşa de la cameră şi mă înveleam bine sub plapomă. Dar nici aşa mi se părea că nu scap de frigul din cameră şi abia aşteptam să ajung în satul jumătăţii mele, unde trosneau lemnele în soba de teracotă. Pfai, ce senzaţie! 🙂

Să ne lămurim: nu a fost un frig căruia să nu-i pot face faţă. Asta mai ales că-s copil de la poalele muntelui, deci nu mă impresionează când termometrul arată 17-19 grade în casă, iar caloriferul e rece. Dar, parcă m-am domnit 🙂 de când mă apropiu tot mai tare de schimbarea prefixului. Şi – da, evident – de când am petrecut Crăciunul la 30 de grade, în cealaltă emisferă. 🙂 (Apropo, Neia mea îmi spunea zilele trecute că în insula din Indian era o căldură sufocantă.)

Aşa că la -10 grade afară, pe ninsoare şi frig în casă am simţit iarna ceva mai… iarnă decât altădată.

A venit însă perioada recentă, de la început de februarie, când am avut de fapt o combinată foarte ciudată între primăvară şi toamnă. Termometrul din balcon îmi indica seara, pe la 9, temperaturi de 12 grade, iar cel din maşină mă întâmpina dimineaţa cu nişte surprinzătoare 8-9 grade arătate în bord. Şi tocmai atunci s-au trezit băieţii de la CET să mă servească din greu cu nişte calorifere fierbinţi. În atare situaţii nu e de mirare că am avut seri când am lăsat până târziu geamul de la balcon deschis. Şi asta fără să tremur. Din contră.

Eu, sincer, în locul ploii şi a temperaturilor ridicate de afară, aş prefera multe grade sub zero şi ninsori abundente. Că aşa am învăţat eu când eram puştan că trebuie să fie iarna. Cu condiţia să fie cald spre cald bine în casă.

Mai cunosc pe cineva care ar prefera ca iarna să fie iarnă…

…afară să fie vreo -10 grade şi să ningă vreo câteva zile – minim 10 – la rând. 🙂 E vorba de organizatorii evenimentului Serbările Zăpezii de la Vârtop, printre care şi amicul şi fostul meu coleg Gabi Bonaciu. Mai au câteva zile, şi oamenii lucrează din greu – Gabi, cel puţin, cu trupa lui de la promovare ştiu că o fac. Oamenii vor să fac totul profi, ca la manual, şi pregătesc tot felul de chestii deştepte – video, foto, chestii de astea.

Serbările Zăpezii 2016 Vârtop 2

Serbările Zăpezii 2016 Vârtop 3

Am primit şi eu nişte bannere pe care le postez pe site. Nu de alta, dar – ştiu, nu ştiaţi 😉 – sunt partener media al Serbărilor Zăpezii din acest an. Nu eu, ci blogul, dar îl reprezint în relaţiile cu terţii, deci… Gabi a venit cu ideea, iar mie mi-a plăcut. Pe scurt, mă găsiţi pe afişul oficial al evenimentului organizat de Consiliul Judeţean Bihor prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor, Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor, Primăria Oraşului Nucet şi Asociaţia Pro Turism Vârtop Apuseni.

Asta pentru că îmi place să susţin eforturile unor oameni implicaţi, care chiar vor să facă treabă la Serbările Zăpezii. Şi pentru că îmi place când se face ceva pentru promovarea munţilor noştri, a judeţului meu. 🙂

 

Serbările Zăpezii 2016 Vârtop 4

Serbările Zăpezii 2016 Vârtop 6