Trimite semnale de fum cu o hota încorporabilă de la Badabum.ro

Dintre toate ustensilele existente într-o bucătarie, dintre chiuvetă, aragaz, cuptor sau frigider, lucrul care contribuie cel mai mult la confortul nostru, mai ales în timpul sezonului estival, este hota încorporabilă. Persoanele care nu au bucătăria prevăzută cu o hotă cunosc cum este să îți prepari mâncarea preferată la peste 40 de grade, cu aburi fierbinți care îți cuprind fața, învăluit de mirosuri puternice sau cu ochii plânși de la fum.

Pe piata românească se găsesc foarte multe tipuri de hote încorporabile. Direct proporțional cu numărul lor, există șanse de a alege o hotă încorporabilă care să nu răspundă nevoilor noastre reale.

Astfel, în ceea ce privește modul de funcționare al hotelor încorporabile, trebuie menționat că există două tipuri de hote care au principiile de funcționare diferite. Primul tip funcționează astfel încât evacuează aerul din încăpere în totalitate, dar este mai greu de montat, în timp ce al doilea tip doar filtrează aerul cu ajutorul unor filtre de carbon care elimină gazele sau mirosurile, după care aerul filtrat ajunge din nou în încăpere.

Hotele care evacuează aerul sunt mai eficiente decât cele care îl reintroduc în încăpere pentru că:

  • Au o capacitate mai mare de evacuare a fumului sau a mirosului
  • Se evacuează aerul cald, lucru care sporește confortul bucătarului, mai ales în timpul verii
  • Până la un moment poate face față fără a fi necesară pornirea ventilatorului electric

Hotele care filtrează aerul și care îl reintroduc în încăpere au următoarele avantaje:

  • Se monteaza mai rapid decât cele care evacuează în totalitate aerul
  • Întrucât nu trebuie montate lângă perete, oferă o libertate mai mare în ceea ce privește poziționarea mobilei de bucătărie
  • Este singura posibilitate de a evacua mirosurile sau aerul din bucătărie, în cazurile în care nu se pot găuri pereții

Persoanele interesate de cumpărarea unei hote nu mai sunt nevoite să se deplaseze la magazinele din punctele fixe. În prezent, datorită internetului, există un număr mare de magazine online care comercializează și livrează hote încorporabile.

Care sunt principalii producători de hote încorporabile?

badabumÎntr-un tur de internet observăm că magazinele online plasează pe piață hote încorporabile fabricate de mai mulți producători. Printre cei mai importanți producători de hote se numără și următorii:

  • Aeg, Arctic, Beko, Bosch, Candy
  • Electrolux, Franke, Gorenje
  • Hansa, Samsung, Siemens,
  • Teka, Whirpool, Zanussi

Dat fiind faptul că acestea au un design care diferă de la model la model, clienții își pot găsi un tip de hotă încorporabilă care să se armonizeze cu restul mobilei sau al electrocasnicelor bucătăriei. Acestea pot fi negre, din inox, argintii, crem sau pot avea culoarea fildeșului.

Badabum.ro este unul din magazinele online în care se pot găsi zeci de modele de hote încorporabile. Datorită numărului mare de hote, magazinul are drept miză adresarea către o plajă largă de bugete.

De asemenea, dacă vă orientați către hotele comercializate de acest magazin, trebuie menționat faptul că veți beneficia de reduceri care ajung până la 25%.

ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL

Poiana lui fratelo

panorama poiana lui fratelo (58)

Recunosc, nu am o meserie deloc liniștită. Ba chiar pot spune că a fi jurnalist înseamnă să fii obișnuit cu agitația, prieten cu stressul și amic cu nervii declanșați din te miri ce. Noroc că mai vorbesc seara cu doamna mea – sînt bune chiar și cele câteva minute pe seară în care ne auzim o perioadă – ori mai prind câte o cafea cu Niki Mihalcea, cobinșeanul meu și colegul de la sport devenit în timp un tare bun amic. Așa reușesc să îmi dau seama că mai există oaze de liniște în mijlocul unui ocean de agitație. 🙂

Și mai există relaxarea de la sfârșit de săptămână, la care țin enorm, chiar dacă trebuie să bat chiar și 100 de kilomeri ori mai bine ca să am parte de ea. O destinație e satul Neiei mele, unde am parte de liniște, multă liniște. Acolo mă reîntorc oarecum la rădăcinile mele – tot pui de țăran rămân și nu uit asta – și chiar dacă pun mâna pe coasă, ciocan sau secure, nu o fac ca să-mi apar glia 🙂 , ci ca să mă relaxez. Îmi place să mai fac una, alta, să stau liniștit apoi pe terasă și să mă hidratez cu o bere, privind spre pomii înfloriți din curte. Asta în timp ce pe stradă nu trec decât cel mult un tractor ori câte o căruță. Sau, da, gipsy-„pretenu’” meu din capătul satului care mă salută de la juma’ de kilometru distanţă. 😀

Tot din zona relaxării de sfârşit de săptămână face parte şi un weekend în poiana lui fratelo. Deşi e cam departe şi trebuie să traversez istoricul DN76 – sigur va intra în cartea de istorie a neamului ca una dintre cele mai mari bătăi de joc la adresa unei comunităţi. 🙁

Poiana lui fratelo e un loc aflat la ceva distanţă de Beiuşul natal, undeva sus, pe Valea Nimăieştiului, dincolo de Pociovelişte, satul pe care mulţi dintre ai mei colegi credeau că e doar subiect de banc, că nici nu există. Vă confirm eu: există şi e tare fain acolo. Ca să ajungi la „Pocio„, 🙂 cum îi zice proprietarul, tre’ să laşi maşina pe malul văii, în afara satului, şi să o iei voiniceşte la picior. Prima dată treci un pod de fier, vechi, dar tare mişto, mai ales privit prin obiectivul foto.

podul spre poiana lui fratelo (91)valea spre poiana lui fratelo (90)

O iei pe un drum şerpuit – Vlad chiar se temea că în zonă ar fi şerpi, dar eu nu am auzit niciun sâsâit suspect 😉 – marcat de nişte viitori nuci aflaţi la vârsta grădiniţei şi de un gard despre care i-am explicat nepotului preferat că „puşcă mişto în cadru”.

drum spre poiana lui fratelo (92)poiana lui fratelo (15)drum spre poiana lui fratelo (1)poiana lui fratelo (5)

Abia după trecerea de un pâlc de copaci în faţă ţi se deschide poiana. N-are ceva spectaculos în ea, dar e atât de liniştită şi de… verde  😉 N-ai cum să nu te relaxezi instant cum ajungi acolo. Natura are darul ăsta întotdeauna. E fain să te plimbi prin iarbă, să simţi în aer mirosul de soc şi să auzi în depărtare apa cum curge în vale. Ştiu, e idilic și nu prea cadrează cu epoca modernă a tehnologiei, dar nu fac decât să descriu ce am văzut şi ce am auzit. 🙂

poiana lui fratelo (6)poiana lui fratelo (13)poiana lui fratelo (3)poiana lui fratelo (35)poiana lui fratelo (20)poiana lui fratelo (26)

Apropo de apă: dacă era mai cald afară era clar că mă răcoream cu o săritură profi executată cu şurub direct în „dulbină„. 😀 La faze de astea eu şi Vlad sîntem pe o minte. În schimb, n-am ezitat să muşc din fagurele recoltat live de fratelo transformat de ceva vreme în apicultor cu relativ succes. Mierea proaspătă are un gust sen-za-ţio-nal, vorba lui Florin Piersic. 🙂

poiana lui fratelo (10)poiana lui fratelo (31)fagure in poiana lui fratelo (74)stupi in poiana lui fratelo (30)

Adevărul e că în poiana lui fratelor panorama cea mai faină…

…se deschide abia după ce, cu muşchii încordaţi la maximum de urcarea pe o coastă tare abruptă, ajungi în vârful dealului ce mărgineşte poiana. Cât e de mic, Vlad n-a avut nicio problemă să ajungă până în vârf. În schimb, unchiu-său cam gâfâia când a terminat urcarea. 😀

Vlad si deal poiana lui fratelo (33)Vlad si poiana lui fratelo (44)panorama poiana lui fratelo (39)panorama poiana lui fratelo (58)

Şi când zic că de sus se vedea nemaipomenit de fain poiana, nu am spus tot. De pe deal puteai admira o parte a Ţării Beiuşului, locul de care mă leagă amintirile copilăriei. Nu cred că spun lucruri mari când recunosc că privind „ţara” mea, m-am simţit ca un acumulator care se încarcă cu energie.

poiana lui fratelo (42) poiana lui fratelo (43) poiana lui fratelo (53) poiana lui fratelo (54)Tara Beiusului poiana lui fratelo (46)

Zona l-a inspirat şi pe Vlad, care a cerut să fie subiectul unei şedinţe foto. Dorinţă îndeplinită pe loc. 🙂 Cu o remarcă: dintr-una dintre poze să fac parte şi eu. Condiţie acceptată.

Vlad poiana lui fratelo (47) Vlad poiana lui fratelo (50) Vlad poiana lui fratelo (57) Vlad poiana lui fratelo (61) Vlad poiana lui fratelo (64) Vlad poiana lui fratelo (68)

Nu sînt vreun hipster care militează pentru protejarea naturii din faţa unui laptop sau dintr-un sac de dormit pus într-un cort la un festival de fân. Mie chiar îmi plac verdele ierbii şi vântul şuierând printre copaci, nu redat de vreun clip de pe Youtube ori de vreo orgă de la un concert de muzică electronică. Nu că aş avea ceva cu asta! 😀

Şi ce bine prinde o ieşire în natură după o săptămână de stat în birou!

Povestea impresionantă a pantofilor de damă stiletto

Fără o pereche de pantofi stiletto, dressingul femeii moderne este gol. Acest model este parcă alegerea perfectă, indiferent de ţinuta purtată.

Numele de stiletto vine de la pumnalul folosit de gangsterii anilor ’50 şi se referă la acel toc cui înalt şi subţire; acesta poate ajunge şi la 25 de centimetri. Forma pantofilor stiletto de damă a fost asociata cu pumnalul stiletto, o armă letală folosită de aceşti gangsteri, datorită tocului ascuţit.

Pantofii stiletto sunt o armă în picioarele oricărei doamne sau domnişoare şi sunt preferaţi datorită sexualităţii şi feminităţii pe care aceştia o exercită.

Dupa cum spunea Marilyn Monroe: „Dă-i femeii perechea potrivită de pantofi şi va cuceri lumea.” Aceşti pantofi se pare că au ajuns să fie potriviţi pentru orice doamnă şi domnişoară, deci putem parafraza: „Dă-i femeii o pereche de pantofi stiletto şi va cuceri întreaga lume.”

Etapele evoluţiei pantofilor stiletto

Prima apariţie a lor a fost prin anii 1940, fiind purtaţi de excentrica solistă Mademoiselle Mistinguett. Pe atunci pantofii stiletto erau asociaţi femeii uşoare, însă cum s-a ajuns de la această imagine la eleganţa pe care o au astăzi este o istorie cu adevărat spectaculoasă:

ce pantofi de dama prefera doamnele in 2016

  • În anii ’50 revin datorită unui designer cunoscut Roger Vivier, care foloseşte diverse metode pentru a face din pantofii stiletto de damă o pereche de încălţăminte stabilă. Astfel se ajunge la un toc mult mai subţire, iar Vivier se face cunoscut datorită acestuia.
  • Până în anii ’60 poartă imaginea de pantofii „erotici” care îndeplinesc fetişuri, însă odată cu schimbarea formei, adică alungirea vârfului, aceştia încep să îşi facă intrarea în societate şi în garderoba divelor internaţionale.
  • Anul 1974 este anul care defineşte esenţa pantofilor stiletto, datorită designerului Manolo Blahnik care îi schimbă în totalitate. Pantofii stiletto capătă un aspect modern şi mult mai sexy, însă fără pic de vulgaritate.
  • În anii ’90 pantofii stiletto dispar din atenţia doamnelor care îşi îndreaptă preferinţele către tocurile late. Abia în 2000 revin în atenţia femeilor de pretutindeni şi îşi păstrează această poziţie până astăzi.

Pantofii stiletto au trecut printr-o serie de schimbări şi au ajuns să facă trecerea de la pantofi „erotici” la perechea de încălţăminte care defineşte cel mai bine eleganţa. Datorită designerilor şi divelor care au reuşit să şteargă trecutul urât, purtându-i în societate cu eleganţă şi stil.

Prezentul pantofilor stiletto de damă

Extrem de populari, astăzi pantofii stiletto sunt prima alegere atunci când ne dorim eleganţă. Îi găsim în diferite culori şi modele, cu tocul între 2,5 şi 25 de centrimetri, şi încă au putere de atracţie, însă o fac cu stil.

Şi, mai mult decât atât, preţul pantofilor stiletto de damă este foarte avantajos. Astăzi, pantofii de damă stiletto sunt extrem de ieftini şi uşor de găsit în magazine, în mediul online, la fiecare colţ de stradă.

Încălţămintea de damă care a stârnit atâtea reacţii este astăzi ieftină, elegantă şi plină de feminitate. Toate femeile realizează puterea pe care o au atunci când poartă pantofii de damă stiletto, atrăgând toate privirile. Fiind nişte pantofii atât de ieftini, este păcat să nu profitaţi de tocul şi forma stiletto care trebuie să se regasească în dressing-ul vostru feminin în foarte multe variante şi culori.

(ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL)

Promovare pe două roți: Turul Bihorului

Turul Bihorului (2)

– No, asta e cea mai bună promovare care poate fi făcută orașului. Acțiuni de felul ăsta: concursuri, concerte, evenimente. Să fie plin de culoare orașul. Nu-i așa că-i fain? 🙂

Gogu, tehnicul nostru de la tv, dă din cap aprobator. M-a ascultat cu atenție și evident că nu mă putea contrazice. E o atmosferă foarte faină, doamnelor și domnilor, în Piața Unirii din Oradea, vineri, 20 mai. E soare, e cald și o mulțime de bicicliști. Rectific, cicliști. 🙂

Sunt vreo 150 și participă toți la Turul Bihorului, competiția renăscută după vreo trei decenii. Au umplut de culoare centrul Oradei și parcă a retrezit la viață oraşul.

Evident, nu m-am putut abține și am filmat cu bătrânul meu LG plecarea în cursă.

E genul de eveniment care scoate din amorțeală o comunitate. Cu siguranță că vor urma și altele. Cel puțin așa îmi doresc eu și cred că sînteți de acord cu mine. 🙂 Ne trebuie astfel de „doze” de energie, de mişcare, de sport, de spectacole, de tot soiul de evenimente altfel.

Totuşi, sîntem oraşul cel mai aproape de Occident! 🙂

Spitale, sport şi alte evenimente

Am impresia că o dată ce ajungi în jurul vârstei de 40 de ani – înainte cu puţin, în timpul şi după – ai tendința să dai și mai tare drumul la motoare. Muncești și mai mult – asta e bine; rău ar fi să nu ai de lucru, iar timpul liber devine treptat un vers de Eminescu: „era pe când nu s-a zărit/ azi îl vedem şi nu e”. 😀

O spun din proprie experienţă. Nu mă scot, ci doar observ. E o chestie cu două tăişuri, pe care e bine să o ştii gestiona. Aşa că, printre câteva chestiuni legate de muncă, am încercat să strecor şi câteva ore de relaxare. Printre ele, unele dedicate blogului, vechiul meu prieten din online.

De aceea, cu cafeaua în dreapta laptopului, cu Europa FM în surdină şi cu o bluză mai groasă pe mine (e frig în casă, atât de frig că nu poţi dormi fără compania radiatorului), m-am pus în bucătărie – să nu-mi trezesc doamna care doarme liniştită – şi am decis să mai bag în seamă pagina personală de net. E cam ca în agricultură: am lăsat-o „nelucrată” o perioadă cam lungă şi asta îi poate afecta productivitatea. 😉

Mi-am propus să scriu despre câteva lucruri, dar recunosc că a venit tăvălugul de evenimente. De câte ori mi-am propus să mă documentez despre ceva, se întâmpla altceva, iar despre ce voiam eu să relatez devenea rapid un subiect perimat.

…şi ale echipei lui de la Gazeta Sporturilor. M-am îngrozit de ce se poate întâmpla în ţara asta. Sînt convins că au fost oameni care au murit cu zile, infestaţi cu bacterii sau alte „animale” din astea primite din spitalele dezinfectate – ce glumă! – cu tot felul de substanţe diluate. În capul meu s-a format o teamă faţă de spitalele din România şi mă rog să nu ajung niciodată în astfel de locuri.

E adevărat, nu-s toate la fel, dar am avut posibilitatea să văd spitale din Occident şi să îmi dau seama de diferenţa uriaşă dintre noi şi ei. Nu atât la dotări mă refer, cât la atitudine. Să mă scuze doctorii din România, dar în ţara mea, în tot sistemul ăsta bolnav de sănătate am întâlnit doar o mână de medici care chiar au respectul meu. Nu or fi având ei nevoie de asta din partea mea, dar au fost singurii care îşi fac meseria onest, care s-au comportat profesionist, civilizat, uman. Se ştiu ei cine sunt – am grijă ca prin atitudinea mea când vorbim sau când ne întâlnim să le transmit respectul pe care l-il port.

Restul, mulţi, tare mulţi – nişte nesimţiţi, infatuaţi, orgolioşi; unii geniali ca medici, dar caracter zero; alţii, total neprofesionişti. Pentru mulţi, pacientul e doar o bucată de carne, un soi de personaj pe care îl cerţi, îl pui la punct, pe care te enervezi că îţi deranjează aura prin simpla lui prezenţă ori căruia îi pui un diagnostic care nu se ştie dacă e corect sau nu. Vorbim de pacientul transformat în bun tranzacţionabil, care decartează produse şi bani şi care pleacă mereu capul în faţa asistentei nervoase ori a doctorului care vorbeşte cu el doar la „per tu.

Am văzut cum un om poate muri în direct, fără să primească ajutorul de care are nevoie. Am auzit cum suporterii, oameni fără prea multe cunoştinţe medicale – ca şi mine de altfel, cereau să intre ambulanţa, în timp ce medicul aplecat asupra camerunezului încerca să-şi dea seama ce are, susţinând apoi că i-a făcut/ ba nu i-a făcut manevre de resuscitare. Ce naiba! Eşti specialist, îţi dai seama că nu a căzut după un banal fault, că are mari probleme. Verifici în 10 secunde şi chemi ambulanţa, nu mai aştepţi!

Poate că Ekeng avea probleme anterioare de sănătate – nu am probe, e bine de aşteptat rezultatele autopsiei, dar eu rămân la părerea că fotbalistul lui Dinamo a murit cu zile. Iar asta o susţin din cauza bâlbelor în acordarea primului ajutor. De aceea e nevoie să ştim cine răspunde; măcar să mai trăim cu speranţa că există dreptate!

Ca un post-scriptum la această întâmplare nefericită, am stat de vorbă cu un prieten, specialist în medicină de urgenţă. „Echipa de medici de la Dinamo a intervenit imediat. L-au pus în poziția de siguranță, dar respira. Nu era în stopul ăla cardiogen de care vorbim. Targa aia motorizată e o glumă proastă, folosită ca să nu strice gazonul… nu ca să salveze viața cuiva. A venit apoi @#%$# aia de ambulanță, iar ăia nu aveau decât niște valize în mână, truse de prim ajutor. Data viitoare să facă bine să se gândească (cei de la echipele de fotbal – n.n.) mai bine pe cine și ce angajează. (…) Apropo de discuția despre ambulanțele private: de ce nu au ei voie să meargă la intervenții de grad zero? Nu sunt apți.”

  • Au mai fost şi alte evenimente…

…printre care bucuria câştigării Cupei Campionilor Europeni la handbal feminin de fetele de la CSM Bucureşti. Evenimentul a fost acoperit jurnalistic de colegul şi bunul meu amic şi partener de cafea matinală Niki Mihalcea şi de şi mai vechiul meu coleg cameraman Robi Rezmuves. 🙂 Deja am auzit prima dimineaţă de poveşti de la Budapesta. 😉 Urmează şi altele, pentru că Niki şi Robi au venit cu tolba plină din capitala maghiară. Sper să-i conving să o reverse puţin şi aici, pe blog.

Mai e şi campania electorală care a început de puţine zile, dar despre care nu am prea multe de zis. Doar atât: am respect faţă de persoana cu fâş bleumarin, care trecea într-o dimineaţă printre terasele din  Vulturul Negru. Nu s-a oprit decât în pasaj. A stat, s-a uitat în jur, probabil o fi analizat ceva şi s-a întors. Ne-am salutat – eu îmi adunam ideile alături de Niki la tradiţionala deja cafea matinală şi nu sîntem genul să ne facem că nu ne vedem. Omul lucra de dimineaţă, dar nu venise cu presa după el şi nici nu s-a apucat să strângă electoral mâini de alegători.