Dor de răcoare în vreme de vară

iarba dupa ploaie in sat vară (1)

Mă uit în fiecare dimineață la termometrul de pe balcon și la aplicația meteo de pe telefon şi îmi spun cu jumătate de gură: „Mda, e vară!”

Nu funcţionez la capacitate normală când afară e foarte cald. Peste 30 de grade dau rateuri, 🙂 dar sub valoarea asta mă simt ideal din punct de vedere meteo. (Cam cum se simte doamna mea dragă în iarna sudică – un fel de primăvară spre vară europeană. 😉 )Aşa că bănuiesc că mă înţelege toată lumea când zic că subsemnatu’, ficior crescut la poalele muntelui, apreciez din tot sufletul răcoarea.

Doar pronunţarea cuvântului ăsta mă face să mă simt deja mai bine – azi se anunţă deja 31 de grade la Oradea, iar mâine – 33.

Şi tot de răcoare pe timp de vară îmi amintesc…

…când mă uit la fotografiile făcute după ploaie în satul Neiuţei mele, în grădina cu cireşi şi multă iarbă. Pfuuu, fain loc, faine sentimente, faine imagini! 🙂 Şi un gust bun, cum numai cireşele din grădina din sat le au şi cum le aveau cele din bătrânul cireş al copilăriei mele.

cirese sat (2) vară cirese sat (3) vară cirese sat (4) cirese sat (6) vară cirese sat (10) vară cirese sat (11) vară iarba dupa ploaie in sat vară (1) iarba dupa ploaie in sat vară (2)

Nu-i aşa că simţiţi răcoarea? 🙂

Despre tot felul de lași, idioți și șoferi

masina lovita lasi

Încă din prima zi în care am scos-o în oraș s-a și legat unul de ea. A fost o lovitură portieră în portieră de i-a lăsat o urmă de câţiva centimetri. Evident, omul nu le avea deloc cu caracterul şi făcea parte din categoria celor laşi: a dispărut fără să lase o vorbă, un număr de telefon, ceva… 🙁

Au mai urmat o dungă în spate, lângă portieră, câteva zgârâieturi făcute cu poşete de madame care probabil nu au ştiut să păşească 10 centimetri – distanţă de un toc – mai la dreapta sau mai la stânga, o lovitură uşoară în spoiler şi o oglindă rabatată pe motiv probabil că unul avea fizicul prea mare ca să se poată strecura printre maşini. Şi toate în Oradea. O singură dată am primit un telefon, scuze şi o asigurare. De la ceilalţi, nişte laşi, nimic. Că aşa e la noi: dă-l în mă-sa, să-şi repare singur maşina, de ce să-mi asum eu greşeala?

Am ajuns să caut locuri izolate, departe de celelalte maşini, ca să-mi protejez propriul automobil. Prefer să îl duc eu la spălătorie şi tot eu să îl preiau; mă uit atent când îl las într-o parcare şi când plec de acolo. Nu mă leg de maşina nimănui, deschid cu atenţie portiera – nu ca unii bizoni, deci am pretenţia ca şi a mea să fie lăsată în pace.

Ţin la maşina mea, îmi place să am grijă de ea. Dar mă scoate din sărite să văd că unii îşi bat joc de bunurile altora şi dau dovadă de laşitate. 🙁

Iar dacă asta vi se pare o figură de stil…

…ar fi trebuit să mă vedeţi vineri, când mi-am găsit maşina zgârâiată în parcare la Penny, pe Vladimirescu. Mi-am descărcat toţi nervii şi am recitat tot repertoriul de înjurături de care sunt capabil la adresa cretinului care făcuse pocinogul. Pe la 6 fără 20 seara intrasem în magazin şi nu am stat mai mult de 10-12 de minute, cât să iau câteva produse şi să aştept la rând.

Boului, deocamdată necunoscut, i-au trebuit câteva secunde să îmi lase o amintire pe caroserie, în partea din stânga faţă. După care, laş ca orice cretin, a dispărut. Zic că e deocamdată necunoscut pentru că el habar n-are că a făcut tâmpenia chiar în dreptul unei camere de supraveghere. De pe care voi avea imaginile şi îl voi găsi.

Nu mă interesează că are 80 de ani şi 30 de kilograme ori că e campion pe cartier la bătaie. Îi spun direct ce tre’ să facă: să plătească şi să privească direct în obiectiv. Că am de gând să-i imortalizez moaca şi o prezint lumii. Poate aşa învaţă să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce face.

Apropo de responsabilitate

Am distribuit pe Facebook întâmplarea prin care am trecut şi, pe lângă susţinerea unor prieteni şi amici, primesc şi un sfat „înţelept„: dacă te agiţi ca o sticlă de pepsi pentru atâta lucru, mai bine vinde maşina şi mergi pe jos sau cu bicicleta.” Încă o dovadă că unora nu le pasă, că a intrat deja în normalitate ca să lovim maşinile altora şi să plecăm, că, de fapt, nu ne pasă.

E, de data asta, vreau să-l fac pe bizon să-i pese. Să-l găsesc şi să facă reparaţia pe banii lui. Sau pe asigurarea lui, mi-e egal.

Şi da, mă agit ca o sticlă de Pepsi pentru că m-am săturat să tac şi să înghit orice porcărie. Ori să plătesc din banii mei greşelile unor laşi.

Apropo, „sfătuitorule„, pe tine nu te-ar enerva să plăteşti tu reparaţia maşinii tale, lovită de unu’ care îşi bagă piciorul în munca ta şi dispare? Să te văd atunci ce înţelept ai mai fi!

Satul doamnei mele şi ploaia de vară

ploaia Girisu Negru 12 iunie 2016

Cred că într-o viaţă anterioară – dacă o fi existând aşa ceva, n-am dovezi – am fost vreun locuitor al marelui Albion. Nu că m-aş fi visând vreun fost mare explorator, un lord stăpân peste întinse teritorii ori un importator de ceai din îndepărtatele Indii. 🙂 Asta dacă în realitate n-oi fi fost un „peasant„, lucrător pe domeniul unui cavaler 🙁 – refuz să cred asta.

De ce bănui oareşce legături cu inglişmenii? Pentru că gândesc mai bine, acţionez mai repede şi, în general, mă simt mai bine când afară plouă ori pe timp de iarnă. 🙂 Nu neg că mi-e ok şi când e cald, dar nu-mi place de nicio culoare canicula. Orice zi în care sunt peste 30 de grade devine pentru mine o continuă căutare a unui loc răcoros, cu multă umbră şi consum de multe, tare multe lichide.

Asta spre diferenţă de doamna mea, care e amatoare de căldură şi preferă vara. De aceea ne şi completăm unul pe altul. 🙂

Că ziceam de ploi, am avut parte din plin astăzi, în sat – reşedinţa preferată din timpul verii. Au început din timpul nopţii, când am dormit cu lanterna lângă mine, pentru că electricitatea a dat semn de câteva ori că cedează în faţa semi-furtunii de afară. Azi, din nou, s-au rupt baierele cerului, iar şanţurile şi uliţele au fost acoperite de apă în doar câteva minute.

N-a durat mult, ca orice ploaie de vară, dar a fost intens. Evident că nu m-am abţinut să filmez, că aşa mă pasionează pe mine să înregistrez manifestările naturii. 😀

Am rămas afară, sub umbrelă şi apoi sub terasă, doar eu şi Maxi. Nu s-a încumetat el să traverseze curtea, dar m-a urmărit de pe scări şi cred că în mintea lui de câine se minuna că stăpânul stă, la fel ca şi el, şi se uită la ploaia în rafale. 😀

Am înţeles că ploaia va ţine până joi. Acum, să nu exagerăm: sînt bune precipitaţiile, dar în doze mici. E, totuşi, vară. Să vină şi soarele! 🙂

Speculă cu bilete la finala Ligii Naţionale de baschet

bilete finala Liga Naţională de baschet specula

UPDATE: Mai întâi o corectură: biletele oferite în anunţul de pe net nu erau 6 la 150 de lei, ci 6 la preţ de 150 de lei unul.

Aşa, şi acum anunţul de la Jandarmi: „M.C., de 36 ani, din Nojorid, a dorit să profite de pasiunea altora, a achiziţionat mai multe bilete, de 10 lei fiecare, pe care a le-a oferit spre vânzare cu suma de 150 lei/bilet. Pe fir au intrat jandarmii bihoreni, care au început negocierile cu susnumitul, ajungând la superoferta de 500 lei pentru 5 bilete de intrare.
Jandarmii l-au sancţionat contravenţional cu suma de 1000 lei şi au confiscat cele cinci bilete, care vor fi returnate organizatorului după terminarea meciului, conform prevederilor Legii 4 /2008.”
Şi-a căutat-o, şi-a primit-o. Felicitări jandarmilor!


– Un fotbal, ceva?

– Mmmmm….Nu…

– Înot?

– …

– Judo? Karate?

– Nu!

– Baschet?

Ochii lui Vlad se măresc şi se uită zâmbitor la mine. Ştie că unchiu-său şi taică-său au jucat ceva baschet în tinereţea lor revoluţionară, motiv pentru care devine interesat când aude de sportul cu mingea la coş. A mai văzut pe Facebook nişte postări de-ale mele de pe la meciurile CSM-ului, din Liga Naţională, aşa că interesul e şi mai mare.

– L-aş duce la un meci, să vadă şi el, sigur o să-i placă, spune maică-sa, hotărâtă să-l mai ia din faţa computerului unde e campion la Minecraft.

E un puşti energic când e cu prietenii pe stradă ori în casă, dar parcă generaţiei de azi îi lipsesc nişte competiţii gen „Cupa Străzilor”, la care noi, bătrânii, alergam în cadru organizat după o cupă cumpărată de la magazinul Muzica. 🙂 E o altă discuţie…

****

– A fost aiurea ce s-a întâmplat. Au anunţat că vând biletele începând de la ora 10, dar au deschis pe la vreo 9 şi le-au dat într-o oră pe toate.

Colegul Adi Ciucuriţă e dezamăgit. Filmase la distribuirea biletelor pentru meciul decisiv al finalei Ligii Naţionale de baschet şi aflase cum oamenii s-au pus la coadă încă de pe la ora 8. Că unii au luat zeci de tichete. Alţii s-au revoltat şi a fost nevoie să vină Poliţia Locală. 1300 de bilete s-au dat într-o oră. E de înţeles, interesul e uriaş: CSM luptă pentru primul titlu din istorie şi are toate şansele să-l obţină.

Şeful Clubului Sportiv Municipal încearcă nişte explicaţii. Îi pare rău pentru situaţie, invocă incendiul din Colectiv şi reglementările ISU care nu dau voie decât unui număr limitat de spectatori să intre în sală. E convins că dacă era o sală de 5000 de locuri – mult promisa sală de care se tot vorbeşte de ani buni în Oradea – era toată ocupată; deci e nevoie de o astfel de construcţie. Promite să amplaseze ecranul în faţa arenei – dar altfel e în tumultul din tribune, ar zice orice fan.

****

Ni se mai transmite ceva: biletele s-au terminat. Un fel de asta e… Nici vorbă, nu s-au terminat. Mai sunt de vânzare. Cei care au apucat să cumpere mai multe le-au şi scos la vânzare pe site-urile de anunţuri online. Sunt de două ori şi jumătate mai scumpe. 25 de lei în „talciocul virtual”, de la 10 lei preţul oficial. E şi o ofertă: 6 tichete la 150 de lei. Poate vrei să mergi cu familia ori cu gaşca.

– A fost o mizerie la vânzare. Au luat ăştia tot. Poate dai de o filieră de „biletaşi”, îmi transmite un amic, supărat nu atât pe şmecherii care au cumpărat zeci de bilete, cât pe organizatori.

La meciurile de fotbal din Bucureşti, spectatorii au voie să ia un număr limitat de bilete – cel mult două, îmi spune un coleg. „Este evitată specula„, este motivul.

****

M-a sunat frate-meu: „Venim şi noi la meci. Ne iei nişte bilete?” I-am spus de situaţie. Le-aş fi luat. „Asta e”, îşi rezumă el dezamăgirea. Vlad se va uita la finală la TV. Asta dacă nu îl va contacta un prieten pe Skype, ca să mai intre o tură pe Minecraft.

El putea să intre gratuit în Arena „Antonio Alexe„, dar cum să vină fără părinţi? Las’ că alţii vând bilete la suprapreţ.