Vara în satul de câmpie

luna si casa (2)

M-am lipit de al doamnei mele sat ca timbrul de plic. 🙂 Constat asta la fiecare sfârșit de săptămână. Îmi termin treburile jurnalistice și, o dată cumpărăturile făcute, o iau agale spre aşezarea din sudul Bihorului.

Nu-mi ia mult timp. Spre diferență de drumul spre Beiușul meu natal, cel spre locuința mea de vară e ca-n palmă. Nici pit-stop nu e nevoie să faci. 🙂

drum Miersig Tinca (2) drum Miersig Tinca (3)

Așa că vara asta am zis mereu „pas” invitaţiilor lui Robi de a-l vizita la Doda Pilii ori ale lui Niki de a vedea un meci împreună.  Până şi la telefoanele lui fratelo care mă chemă să descântăm un bograci ori un grătar am zis „ba„. Nu că nu mi-ar fi plăcut: oamenii ăştia mi-s dragi, iar locurile unde mă cheamă sînt faine spre superbe. Dar mă trage aţa spre casa copilăriei Neiei mele. E locul unde mă relaxez chiar şi atunci când zugrăvesc, tai lemne ori cosesc iarba. 🙂

Poate că e vorba de aer, de linişte, de energiile pozitive din zonă. 🙂

Am ajuns să cunosc oamenii din sat – nu pe toţi, că n-am memoria atât de bună pe cât aş vrea. Să mă salut cordial cam cu toţi care trec prin faţa casei ori să ştiu unde e Gropoiu’, Muşlău ori al meu 😉 pod al Laboşului.

Fotografii despre şi din sat

Mă bucur când văd că Buni patrulează până seara prin curte ori prin bucătărie – e semn că se simte mai bine. Mă distrează energia lui Max – mereu în ture între poarta de la stradă şi cea de la grădină. Mă simt relaxat seara când, după o zi de muncă, stau pe terasă ori în camera răcoroasă din mijloc – chiar e în mijlocul casei, de aia îi spun aşa. 🙂

Şi că tot am zis de seară, ăsta e momentul în care mă ia virusul fotografiei şi, chiar dacă nu-l am la dispoziţie decât pe „bătrânul” meu LG, mă apuc să umblu prin curte ori prin grădină, în căutarea unor unghiuri bune. Ultima dată am luat în cătare casa vecinilor şi luna ce staţiona deasupra. 😉

luna si casa (1) luna si casa (2) luna si casa (3)

Câteodată, recunosc, mă opresc pe drumul spre ori dinspre sat ca să mai surprind imagini faine pe care mi le oferă apusul.

apus de soare (2)

apus de soare (1) apus de soare (3) apus de soare (4) apus de soare (5)

Îmi place viaţa în satul liniştit de câmpie. Îmi place că aici uit de stres şi de probleme. Îmi place că pe lângă Beiuşul pe care îl voi iubi mereu şi Oradea care m-a adoptat pe când eram puştan, mai am un loc pe care îl port în suflet.

Vi se par vorbe mari? Poate, dar asta simt. 🙂

P.S. Ia ghiciţi unde am scris postarea asta? În sat, evident. 😀

Linia de tramvai din Piața Unirii, cea mai nouă șosea din Oradea

masina tramvai linii Piata Unirii

Și e și cea mai plăcută șofatului. Nu are denivelări, nici gropi, e ca-n palmă și te poartă pe lângă monumente Art Nouveau. E drept, n-ai timp să le vezi, că ești concentrat să urmezi linia de tramvai care șerpuiește prin noua Piață a Unirii.

Ești concentrat să mergi prin stația de lângă biserica reformată și să nu-ți sară în față vreun pieton – totuși, e zonă dedicată lor, deci oricând poate apărea unul de ăsta care nu realizează că tu, șofer, ai treabă pe acolo.

Și mai ești concentrat să nu apară vreun polițist la orizont, nu de alta, dar mașinile nu au voie pe unde circuli tu, pe pavajul profesionist pus de niște italieni.

Dar de unde polițist prin zonă? Nu-i niciun domn în uniformă să te tragă pe dreapta și să te întrebe de când până când e traseu auto prin inima centrului refăcut al orașului. Amenzi? 😀 😀 Ce glumă…

Și atunci, normal că nu ești singurul care a găsit un shortcut: decât să ocolești kilomeri buni, mai bine o tai în coloană pe liniile de tramvai asfaltate din Strada Independenței, după care continui – logic – prin Piața Unirii. 🙂 Oricum, nu te întreabă nimeni de sănătate.

Muncitorii sînt de vină. Ei ne blochează!

Poate tu mai ridici piciorul de pe accelerație, totuși mai circulă lumea și pe jos prin zonă. Dar alții nu găsesc rostul gestului ăsta și trec deciși până spre stația de tramvai, unde mai reduc ceva din viteză – nu prea mult, că-s grăbiți, ce… Repet, oricum nu le face nimeni nimic.

Situația asta s-a petrecut luni, 8 august, când muncitorii care lucrează la podul din centrul Oradei au adus niște utilaje și au blocat traseul celor care voiau să ajungă din Independenței spre primărie. Nu toți șoferii au știut de mutare, iar cei care forțau intrarea dinspre parc spre Piața Unirii – din câte am văzut, circulația în zonă nu e încă permisă – habar nu aveau de blocaj.

Se trezeau astfel în fața a două soluții:

  • ori mergeau înainte prin Piața Unirii, pe liniile de tramvai
  • ori se întorceau – dar noi nu dăm niciodată înapoi, ci mergem numai înainte, nu?

Dar ce mă mai mir? Fiecare face ce vrea, mai ales când vine vorba de circulație. Și ne doare la patină și ne băgăm… mașinile în ce au făcut alții.  În general, din câte observ, amenzile sînt pentru fraieri. Sau aveți altă opinie?