StarGift.ro este pregătit pentru cadourile de Paște cu zeci de tablouri personalizate

Perioada sărbătorilor de Paște se apropie cu pași repezi, iar StarGift a introdus în colecția sa noi variante de tablouri personalizate pe lângă cele câteva zeci deja existente în stoc. Fiindcă echipa StarGift dorește ca pe site-ul de cadouri să se găsească un cadou pentru oricine, tablourile personalizate sunt o variantă ideală pentru oferit membrilor familiei sau prietenilor vechi.

Având în vedere că Paștele, la fel ca sărbătoarea de Crăciun, se sărbătorește în general în familie, un tablou personalizat cu poze de familie este un cadou ideal pentru vizita la părinți din duminica Paștelui. Website-ul stargift.ro pune la dispoziția clienților săi o metodă facilă de personalizare a tablourilor, care poate fi realizată direct pe platforma oferită de magazinul online de cadouri în doar câteva minute.

Ce tablouri personalizate online pot fi achiziționate de la StarGift.ro?

Clienții StarGift au la dispoziție o varietate mare de tablouri personalizate cadou pe care le pot crea special pentru cei dragi prin elemente personale, precum poze, mesaje și numele persoanelor dragi.

Iată care sunt categoriile de tablouri personalizate online pe care clienții aflați în căutarea cadoului de Paște le pot găsi la StarGift:

  • Tablouri personalizate cu poze – ideale pentru colajele din fotografii cu întreaga familie pentru a fi oferite părinților, bunicilor sau fraților de Paște
  • Tablouri personalizate online cu Star of Fame – prin care clienții StarGift le pot mulțumi unei persoane speciale din viața lor dedicându-le câteva cuvinte și celebrul simbol al stelelor precum cele de pe Hollywood Walk of Fame
  • Tablouri personalizate cu poză și text – în care sunt îmbinate una sau mai multe poze ale persoanelor care vor primi acest cadou, împreună cu un text dedicat special lor
  • Tablouri cu poze în formă de simboluri – începând de la tablourile cu poze în formă de cifre, pentru aniversări speciale ale unor evenimente, până la cele tip colaj în formă de inimă
  • Tablouri personalizate online cu design special – acestea pot fi alese pentru a transmite o anumită idee, în funcție de persoana destinatară a acestui cadou de Paște. În principal, design-urile constau în combinații grafice și vizuale, care pot fi personalizate în funcție de preferințele clientului StarGift

Pentru fiecare dintre categoriile de tablouri personalizate online la StarGift de mai sus există mai multe tipuri de tablouri, pentru ca cel care caută un design anume să îl poată găsi pe cel care este cel mai potrivit pentru persoana pe care o are în minte.

StarGift.ro are o colecție impresionantă de tablouri personalizate ieftine și promite să mai adauge pe viitor noi și noi modele, care să devină un cadou plin de emoție, ce poate fi achiziționat cu un buget moderat, pentru cei dragi.

(Această postare este un advertorial)

Foc şi fum peste Ţara Binşului. Şi nu numai acolo

Arde la propriu. Nu toată, e drept, ci hectare întregi de câmpuri şi dealuri.

Dacă ajungi în apropiere de Beiuş, oriunde te uiţi vezi fuioare de fum. De parcă ne-ar ataca turcii şi ne-am decis să aplicăm străbuna tactică a pârjolirii câmpurilor în faţa inamicului.

Ieri, duminica, ardeau dealurile de lângă Bulz şi Dumbrăviţa de Codru.Fumul se înălţa chiar şi dintr-o zonă ce părea împădurită. Focul cuprinsese şi nişte zone dinspre Finiş, undeva lângă Crişul Negru, iar rotocoalele de fum se vedeau de la kilometri depărtare.

Această prezentare necesită JavaScript.

De fapt, localnicii au dat foc vegetaţiei uscate

Nu o fac doar în zona mea de baştină – acolo am fost ieri şi am văzut imaginile descrise mai sus. Folosirea focului pentru curăţarea rapidă a locurilor care apoi, bănuiesc, vor fi arate şi semănate, e o metodă folosită peste tot în ţară. Nu ştiu în alte ţări cum e, dar am mai văzut câmpuri arzând prin România noastră.

Ştiu că e legal. Până la un punct. Adică tre’ să ai avize şi să iei măsuri să nu se întindă focul peste tot. Dar nu cred că toţi cei care aruncă chibritul pe miriştea uscată respectă aceste reguli. Tind să cred că puţini, din moment ce în această perioadă cele mai multe intervenţii ale pompierilor sunt pentru stingerea focurilor de pe câmpuri.

Aseară am şi văzut, aproape de Hidişel, două maşini de pompieri care goneau la o astfel de intervenţie.

Plus că nişte flăcări de pe Dealul Bitiilor se vedeau încă de la ieşirea din Pocola – iar asta se întâmpla pe la 8 seara, oră la care mă îndoiesc că mai vezi ce şi cum pe câmpuri şi nu prea poţi ţine sub control focul.

Acum nu zic că toţi cei care dau foc câmpurilor o fac fără să ţină cont de reglementările normale şi legale. Dar mulţi merg pe principiul „las’ că mie nu mi se întâmplă şi ştiu io ce trebuie făcut”. De obicei, sînt cei care dispar imediat ce focul a scăpat de sub control.