Despre Dumnezeu, fără cratimă

Din capul locului ţin să fac o precizare: aceasta nu este o postare cu caracter religios. E despre credinţă şi despre felul de a scrie în limba română – exact, despre ortografie.

E despre credinţă pentru că mă refer la Dumnezeu şi mă adresez mai ales celor cred în El. Dar şi celorlalţi, în măsura în care a vorbi sau a scrie despre Cel de Sus reprezintă pentru ei un subiect care să le atragă atenţia.

E despre ortografie pentru că am o rugăminte referitoare la cum se scrie numele Creatorului:

– Pentru numele lui Dumnezeu, nu mai scrieţi D-zeu! Vă rog, vă implor…

Ce e atât de greu să îi scrii Divinităţii tot numele?

În cazul credincioşilor, mi se pare un fel de blasfemie să nu redactezi corect şi complet D-u-m-n-e-z-e-u. Cu atât mai mult cu cât îl invocăm mereu şi îi cerem binefaceri cu tonele. Iar noi suntem incapabili de multe ori şi să-i scriem numele aşa cum trebuie.

Hai, pe bune, că e simplu! Divinitatea nu e originară din Brazilia, să aibă 15 prenume şi 4 nume de familie. Nu e nici din China, India sau Rusia să fie obligatoriu ca numele să-i fie scris cu tot soiul de litere imposibil de reprodus fără şablon. Are un nume simplu, pe care mulţi tindem să îl simplificăm până la iniţială.

Într-o bună zi îl vom scrie doar D.

În plus, să scoţi grupuri de consoane şi vocale de dragul vitezei de scriere nu te ajută prea mult – în acest fel câştigi maximum 1 secundă şi nişte zecimi.

E adevărat, am ajuns să prescurtăm şi denumirea părinţilor. Dar dacă, vorba cântecului, „mă-ta (sau tac-tu) are cratimă”, în cazul lui Dumnezeu semnul ăsta grafic nu cred că are ce căuta.

Poate părea minoră şi oarecum ciudată chestia despre care scriu. Mai ales în epoca messengerului, când stâlcirea cuvintelor e lege. Dar sînt convins că e un semn de respect, recunoştinţă şi credinţă ca numele lui Dumnezeu să fie scris corect şi complet. Plus că în limba română se citeşte cum se scrie. Nu cred că e vreunul care să salute cu „D-zeu te-mbucure!”

Eventual bagă un tradiţional „Dumnezo ţ-ajute!” 🙂 Care se acceptă.

Precizare de bun simţ

E singura prescurtare cu cratimă care nu mi se pare deloc ok. Nu-s extremist: le accept pe celelalte de genul „b-dul” sau „P-ţa” (ultima cam duce spre vulgaritate, dacă nu vă supăraţi pe neuronul meu 😉 ). Astfel de decupări ortografice sunt utilizate mai ales în ziare sau pe burtierele de la TV, pe motiv de lipsă de spaţiu.

Dar, pe principiul enunţat câteva rânduri mai sus, nu văd ce ar opri autorii din online – de exemplu – să scrie bulevardul sau piaţa.

Aşa cum mi se pare normal să nu îl apelezi pe un domn cu „Ce faci, C-tin?”, când doamna mama lui i-a pus în buletin un clasic „Constantin„. Mai bine îi zici simplu „Ticu„. 🙂

E tot o prescurtare, e drept, dar n-are cratima aia care îl transformă în cuvânt defect.

Comments

comments

Lasă un răspuns