Nu eşti niciodată punctuală? Iată câteva TRUCURI FOLOSITOARE pentru a câştiga timp!

A fi mereu în întârziere poate să reprezinte un mare dezavantaj, pentru că te pune într-o lumină proastă faţă de cei din jurul tău şi îţi dă planurile peste cap. Numeroase studii pun acest lucru pe seama faptului că persoanele care întârzie, de obicei, încearcă să îndeplinească mai multe task-uri într-un timp foarte scurt. De asemenea, se pare că acestea au dificultăţi în administrarea timpului personal. Dacă te afli şi tu în această categorie, poţi să descoperi, în continuare, câteva tipsuri care te vor ajuta să câştigi timp şi să încerci să nu mai întârzii.

Iată ce poţi face pentru a fi o persoană punctuală:

  • Întârziată, dar frumoasă!

    Aspectul exterior este foarte important pentru o femeie, majoritatea preferând să sară peste micul dejun sau să întârzie la locul de muncă pentru a se aranja. Nu-i aşa că şi tu eşti una dintre ele? Ei bine, ca să nu ieşi din casă cu ochii încercănaţi şi fără pic de culoare în obraji, poţi să foloseşti o gamă de produse cosmetice care se aplică uşor, pentru a nu fi nevoită să petreci mult timp în faţa oglinzii. De exemplu, poţi să găseşti un fond de ten compact sau mat pe www.BOTTEGAverde.ro, pentru dimineţile când te trezeşti mult prea târziu ca să realizezi un machiaj complex. Îţi va acoperi toate imperfecţiunile, iar ingredientele sale naturale îţi vor îngriji delicat pielea.

  • Ai grijă de maşină!

Dacă nu obişnuieşti să foloseşti mijloacele de transport în comun şi preferi să mergi la job cu maşina personală, trebuie să te asiguri că aceasta funcţionează în condiţii optime. În acest fel, când te grăbeşti, nu vei avea neplăceri şi vei ajunge la timp la destinaţie. Ca să faci tot ce este necesar pentru a-ţi îngriji maşina, găseşti pe Neobat.ro acumulatori auto şi vei fi pregătită în situaţii de urgenţă. Cu toate acestea, ai grijă să conduci cu prudenţă, chiar dacă te grăbeşti, pentru a evita accidentele de orice tip care se pot produce din cauza vitezei prea mari.

  • Pregăteşte-te din timp!

Dacă îţi este greu să te trezesti devreme dimineaţa, ai putea să faci un efort şi să te pregăteşti de seara, pentru a câştiga puţin timp. De exemplu, poţi să îţi aranjezi ţinuta cu care te vei îmbrăca, să îţi faci ceva de mâncare sau să îţi pui în geantă toate lucrurile de care vei avea nevoie a doua zi. Dimineţile tale vor fi mult mai organizate şi nu vei mai pierde timp efectuând toate aceste acţiuni, pentru că te-ai ocupat deja de ele.

Fii mai organizată şi încearcă să îţi planifici responsabilităţile, astfel încât să le duci la bun sfârşit în timp util. Acest lucru poate să fie extrem de folositor, dacă ai un stil de viaţă foarte solicitant şi aglomerat!

(ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL)

Sacrificii? Nu! Bătaie de joc printre gropi, case dărâmate şi tranşee

Sunt conservator în privinţa multor lucruri, dar când vine vorba de condiţiile de trai sunt un susţinător devotat al progresului. Şi al civilizaţiei, evident. Apreciez faptul că în Oradea au fost modernizate zonele centrale, au fost amenajate parcări de domiciliu, au fost sistematizate zone întregi şi au fost reabilitate superbele clădiri istorice din zona centrală.

Localnicii au acces mai rapid la serviciile administraţiei locale, ai căror funcţionari nu mai au atitudinea de vătaf din trecut. Apar noi investiţii în oraş, zona creşte economic – sunt multe lucruri care îmi plac.

Dar dincolo de aceste realizări – incontestabile, de altfel – nu pot să mă fac că nu văd bătaia de joc la care sunt supuşi zilnic şoferii din oraş şi trecătorii care au drum prin zonele unde se fac tot soiul de lucrări. Şi aici mă refer la cei care fac aceste lucrări.

Să vorbim la concret.

Pe strada Tudor Vladimirescu se lucrează de câteva săptămâni la introducerea unor conducte pentru sistemul de termoficare al oraşului. Nu discut calitatea şi necesitatea lucrărilor – nu sunt specialist, nu mă pricep. Dar mă enervează la culme şanţurile săpate de-a latul drumului şi acoperite în batjocură cu balastru.

Au apărut denivelările, iar diferenţa faţă de nivelul asfaltului e uneori de două laturi de palmă. Aşa că maşinile care trec peste ele riscă să-şi distrugă baia de ulei sau să-şi rupă vreo roată. Evident că niciun şofer nu-i atât de tembel încât să abordeze şanţurile respective cu mai mult de 5-10 km/h, dar nici asta nu-i garantează securitatea.

Între timp, muncitorii îşi văd de treabă – bine fac, fără să-i intereseze nervii şoferilor – au ei propriii lor nervi. Iar beneficiarii lucrărilor, care – bănuiesc – sunt cei din primărie, nu am auzit să-i oblige pe constructori să amenajeze nişte treceri de bun simţ pentru maşini.

Astfel de bătăi de joc la adresa şoferilor se întâlnesc şi în alte zone. La început de săptămână am crezut că se surpă sub  maşină grohotişul din şanţul săpat aproape de Palatul de Justiţie – atât de prost era aruncat. M-am bucurat că am trecut încetişor fără a-mi atinge pragurile ori baia de ulei.

Iar de semnalizare… ce glumă imbecilă! 🙁 Noaptea ai toate şansele să nu observi lucrările. La alţii sunt luminate şi indicate prin semnalizatoare luminoase. La noi…

Asta arată cât de puţin suntem respectaţi ca simpli cetăţeni. Înţeleg că mai trebuie să facem şi sacrificii, dar călătorind în străinătate mi-am dat seama că ăsta e un slogan pe care l-am înfiat prea repede şi căruia îi acordăm o însemnătate prea mare.

Cum e la alţii?

În Viena – dau exemplu ăsta pentru că am avut parte de el – o banală săpătură într-un cartier a fost super-semnalizată şi pur şi simplu baricadată cu nişte scânduri în aşa fel încât să nu se producă – ferească Dumnezeu! – vreun accident. Nici măcar vreun drojdier n-avea cum să-şi răstoarne fizicul în zona de lucrări.

Iar peste şanţul săpat în şosea au fost aşezate scânduri, pe marginea cărora a fost turnat nişte asfalt care făcea legătura cu cel vechi. Ca să nu se clatine prea tare maşinile. Şi chiar nu s-a simţitvreun tremurat când treceai prin zonă.

E vorba de respect, domnilor! De un principiu normal al oricărei societăţi civilizate.

Nu doar şoferii sunt desconsideraţi. Şi pietonii fac sacrificii 🙁

Din nou să discutăm la concret. Pe Strada Oneştilor, aproape de Kaufland-ul din Ioşia, a început dărâmarea unor case expropriate. În loc să scriu cum se fac lucrările – nesemnalizate şi nici măcar separate cu o banală bandă de plastic de zona prin care trec pietonii şi maşinile, mai bine vă arăt două fotografii făcute în seara asta în zonă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă vă uitaţi la a doua fotografie, vedeţi ceva care atârnă şi care poate să cadă oricând. Un tată cu copilul lui au accelerat când au trecut pe sub chestia aceea. Întreb şi eu: dacă îi cade cuiva în cap şi îl nenoroceşte, cine răspunde?

Sau nu ne interesează? Plecăm capul şi acceptăm astfel de pericole pe motiv că e nevoie de sacrificii ca să ne fie bine.

Sincer, nu e nevoie de astfel de sacrificii. Sînt inutile. E nevoie de bun simţ, de respect, de aplicarea unor norme de lucru civilizate. Principii care pot fi impuse chiar prin forţa legii, asta însemnând aplicarea unor amenzi babane. Care chiar sunt prevăzute în legislaţie, dar extrem de rar puse în practică.

Probabil tot pe principiul „las’ că e bine şi aşa. S-o termina lucrarea şi lumea va uita. Câinii latră, caravana trece.”

Numai că din cauza acestui „principiu” au murit oameni în alte locuri. Şi ce dacă? Oricum nu am învăţat nimic. „Nouă nu ni se poate întâmpla!”

Dar dacă…

Recunosc. Şi eu am fost un laş, care s-a limitat să înjure în barbă de câte ori a dat într-un şanţ abandonat în mijlocul şoselei, nesemnalizat şi acoperit în batjocură cu nişte pietriş. Am ocolit bucăţi de tencuială căzute pe caldarâm, printre oameni, şi nu am zis nimic. Am mers mult timp pe ideea că e nevoie de sacrificii pentru a trăi mai bine.

Dar măcar să ne spunem nemulţumirile cu voce tare.

Facebook, comentariile şi nimicurile de dincolo de tastatură

Când, la ceas de seară, o vecină aduce vestea că a lu’ Cutare de pe uliţa dinspre şcoală a murit, oamenii din sat se închină, îşi fac cruce şi spun un „Doamne, iartă-l!

Când se pun în faţa televizorului şi aud că bolile, accidentele ori cine ştie ce alte întâmplări au trimis în amintire persoane mai mult sau mai puţin cunoscute, oamenii din sat clatină din cap şi, inspirând adânc, cer bunului Dumnezeu îngăduinţă pentru cel plecat.

– Le-o avut iel p’ale lui, da’ n-o fost om rău. Amu’, tăţi greşim. Ce ţî viaţa asta… Doamne, dă-i hodină!

Despre morţi numai de bine, nu? Plecarea unui om pe care l-am cunoscut cât de cât e momentul în care alungăm întâmplările şi lucrurile mai puţin bune pe care le ştim despre el şi le căutăm prin memorie pe cele faine. Sau pur şi simplu zicem un „Doamne, iartă-l!” şi ne vedem de treabă. Că doar viaţa noastră şi a celorlalţi merge înainte.

Aşa fac oamenii normali care, cică, reprezintă majoritatea.

Numai că atunci când unii se aşează în faţa tastaturii, se schimbă complet, iar numărul idioţilor se multiplică nebănuit şi exagerat. Atunci gunoiul uman capătă formă şi se revarsă, prin comentarii mai ales, pe reţele de socializare ori pe saituri şi bloguri.

Ascunşi după nick-name-uri croite după o logică ce scapă multora ori afişându-şi cu o mândrie vecină cu prostia numele real, penibilii ăştia aruncă cu jeg în toată lumea. Evident, în cei care au alte idei, care nu se aliniază standardelor imunde pe care ei le promovează.

Aşa iau naştere situaţii mizerabile de-a dreptul, de genul celor care au apărut în aceste zile pe Facebok. Nu dau link, nu merită să promovăm formulările handicapate – cum să le zic altfel? Recent, fel de fel de utilizatori – masculi şi femele, deopotrivă – se bucurau de moartea unor doamne, pe motiv că acestea au fost membre ale unui partid.

Cât de hidos poţi fi la suflet încât să anunţi pe internet că te bucuri că „a crăpat X sau Y” ori că „aşa să păţească toţi …-iştii”? Cât de grav avariat moral poţi fi să te cerţi cu cei care te roagă să încetezi cu porcăriile ejectate din micimea şi întunecimea minţii tale? Să nu vrei să renunţi şi să nu încetezi să acuzi, să sfidezi, să bălăcăreşti. Nu-l cunoşti pe cea pe care o desfiinţezi la foc automat, dar tu eşti judecător suprem şi dai verdicte formulate imoral şi dezgustător.

Afectat de ce a citit în ultimele zile, colegul Claudiu Mihuţ îmi zicea că s-a gândit să-şi închidă Facebok-ul.

Nu asta e soluţia!

De ce să te retragi din faţa cotropitorilor cu minte îngustă şi să laşi să transforme tot într-o mocirlă? Nu! Să plece ei! E simplu: conturilor nimicurilor să fie raportate de cât mai multe persoane. Băieţii lui Zuckerberg vor trece astfel la suspendarea lor şi apoi le vor şterge.

Nu te retragi din faţa unor neanderthalieni ai comentariilor online. Încerci să le explici, să-i „tratezi” cu cuvinte blânde. Nu înţeleg, treci la next level: nu le răspunzi cu aceeaşi monedă, ci îi scoţi din reţea.

Exact cum atunci când te doare o măsea, nu o loveşti cu ciocanul, ci o tratezi, iar ca soluţie finală o scoţi. Altfel rişti să îţi afecteze organismul.

Nu am nimic cu cei care CRITICĂ, dacă o fac cu bun simţ şi cu argumente.

Dar ştiu că libertatea de exprimare se opreşte acolo unde începe jignirea, mârlănia, calomnia. Nu cer judecarea şi împuşcarea celor care fac astfel de lucru. Dar nici nu vreau să am de-a face cu ei.

Să-şi facă propria reţea de socializare în care să se porcăiască reciproc. Doar că, fac pariu că nu le-ar plăcea. Asta pentru că între ele nimicurile astea se înţeleg şi nu se atacă. Se hrănesc în schimb din oprobriul celorlalţi şi trăiesc pentru a-i ataca nejustificat.