Sacrificii? Nu! Bătaie de joc printre gropi, case dărâmate şi tranşee

Sunt conservator în privinţa multor lucruri, dar când vine vorba de condiţiile de trai sunt un susţinător devotat al progresului. Şi al civilizaţiei, evident. Apreciez faptul că în Oradea au fost modernizate zonele centrale, au fost amenajate parcări de domiciliu, au fost sistematizate zone întregi şi au fost reabilitate superbele clădiri istorice din zona centrală.

Localnicii au acces mai rapid la serviciile administraţiei locale, ai căror funcţionari nu mai au atitudinea de vătaf din trecut. Apar noi investiţii în oraş, zona creşte economic – sunt multe lucruri care îmi plac.

Dar dincolo de aceste realizări – incontestabile, de altfel – nu pot să mă fac că nu văd bătaia de joc la care sunt supuşi zilnic şoferii din oraş şi trecătorii care au drum prin zonele unde se fac tot soiul de lucrări. Şi aici mă refer la cei care fac aceste lucrări.

Să vorbim la concret.

Pe strada Tudor Vladimirescu se lucrează de câteva săptămâni la introducerea unor conducte pentru sistemul de termoficare al oraşului. Nu discut calitatea şi necesitatea lucrărilor – nu sunt specialist, nu mă pricep. Dar mă enervează la culme şanţurile săpate de-a latul drumului şi acoperite în batjocură cu balastru.

Au apărut denivelările, iar diferenţa faţă de nivelul asfaltului e uneori de două laturi de palmă. Aşa că maşinile care trec peste ele riscă să-şi distrugă baia de ulei sau să-şi rupă vreo roată. Evident că niciun şofer nu-i atât de tembel încât să abordeze şanţurile respective cu mai mult de 5-10 km/h, dar nici asta nu-i garantează securitatea.

Între timp, muncitorii îşi văd de treabă – bine fac, fără să-i intereseze nervii şoferilor – au ei propriii lor nervi. Iar beneficiarii lucrărilor, care – bănuiesc – sunt cei din primărie, nu am auzit să-i oblige pe constructori să amenajeze nişte treceri de bun simţ pentru maşini.

Astfel de bătăi de joc la adresa şoferilor se întâlnesc şi în alte zone. La început de săptămână am crezut că se surpă sub  maşină grohotişul din şanţul săpat aproape de Palatul de Justiţie – atât de prost era aruncat. M-am bucurat că am trecut încetişor fără a-mi atinge pragurile ori baia de ulei.

Iar de semnalizare… ce glumă imbecilă! 🙁 Noaptea ai toate şansele să nu observi lucrările. La alţii sunt luminate şi indicate prin semnalizatoare luminoase. La noi…

Asta arată cât de puţin suntem respectaţi ca simpli cetăţeni. Înţeleg că mai trebuie să facem şi sacrificii, dar călătorind în străinătate mi-am dat seama că ăsta e un slogan pe care l-am înfiat prea repede şi căruia îi acordăm o însemnătate prea mare.

Cum e la alţii?

În Viena – dau exemplu ăsta pentru că am avut parte de el – o banală săpătură într-un cartier a fost super-semnalizată şi pur şi simplu baricadată cu nişte scânduri în aşa fel încât să nu se producă – ferească Dumnezeu! – vreun accident. Nici măcar vreun drojdier n-avea cum să-şi răstoarne fizicul în zona de lucrări.

Iar peste şanţul săpat în şosea au fost aşezate scânduri, pe marginea cărora a fost turnat nişte asfalt care făcea legătura cu cel vechi. Ca să nu se clatine prea tare maşinile. Şi chiar nu s-a simţitvreun tremurat când treceai prin zonă.

E vorba de respect, domnilor! De un principiu normal al oricărei societăţi civilizate.

Nu doar şoferii sunt desconsideraţi. Şi pietonii fac sacrificii 🙁

Din nou să discutăm la concret. Pe Strada Oneştilor, aproape de Kaufland-ul din Ioşia, a început dărâmarea unor case expropriate. În loc să scriu cum se fac lucrările – nesemnalizate şi nici măcar separate cu o banală bandă de plastic de zona prin care trec pietonii şi maşinile, mai bine vă arăt două fotografii făcute în seara asta în zonă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dacă vă uitaţi la a doua fotografie, vedeţi ceva care atârnă şi care poate să cadă oricând. Un tată cu copilul lui au accelerat când au trecut pe sub chestia aceea. Întreb şi eu: dacă îi cade cuiva în cap şi îl nenoroceşte, cine răspunde?

Sau nu ne interesează? Plecăm capul şi acceptăm astfel de pericole pe motiv că e nevoie de sacrificii ca să ne fie bine.

Sincer, nu e nevoie de astfel de sacrificii. Sînt inutile. E nevoie de bun simţ, de respect, de aplicarea unor norme de lucru civilizate. Principii care pot fi impuse chiar prin forţa legii, asta însemnând aplicarea unor amenzi babane. Care chiar sunt prevăzute în legislaţie, dar extrem de rar puse în practică.

Probabil tot pe principiul „las’ că e bine şi aşa. S-o termina lucrarea şi lumea va uita. Câinii latră, caravana trece.”

Numai că din cauza acestui „principiu” au murit oameni în alte locuri. Şi ce dacă? Oricum nu am învăţat nimic. „Nouă nu ni se poate întâmpla!”

Dar dacă…

Recunosc. Şi eu am fost un laş, care s-a limitat să înjure în barbă de câte ori a dat într-un şanţ abandonat în mijlocul şoselei, nesemnalizat şi acoperit în batjocură cu nişte pietriş. Am ocolit bucăţi de tencuială căzute pe caldarâm, printre oameni, şi nu am zis nimic. Am mers mult timp pe ideea că e nevoie de sacrificii pentru a trăi mai bine.

Dar măcar să ne spunem nemulţumirile cu voce tare.

Comments

comments

Lasă un răspuns