Amintiri de pe teren. Cameramanul, pe post de linguriţă pentru cafea

Din când în când mai fac teren. Nu anchete, nu investigaţii, nici măcar nişte voxuri pe stradă – spaima oricărui reporter. 😀 Mai trec, în schimb, pe la câte o conferinţă de presă prin instituţiile pe care – a long time ago… – le aveam trecute pe lista de domenii. Mai ajung pe la Poliţia de Frontieră, la Jandarmerie ori la Poliţie.

Pe cea din urmă instituţie am vizitat-o zilele trecute. Nu citat, nu cu mandat, 😉 ci tot cu invitaţie la o întâlnire cu presa a şefilor din Poliţie. Şefi pe care, în ciuda schimbării de gardă, îi cunosc şi reuşesc să port cu ei o conversaţie decentă, în care să nu întreb tâmpenii. 😉

Intrând în clădirea în care acum 16-17 ani stăteam zilnic, cu orele, m-au lovit nişte amintiri. 🙂 Alea care îţi patinează pe memorie când ajungi într-un loc pe care l-ai „bătătorit” cu ani în urmă. Am recunoscut cu greu coridoarele de altădată, acum curate şi moderne, şi locurile unde în anii 2000 aşteptam să aducă vreun infractor pe care să-l filmăm.

Mi-am dat seama că mai am nişte fotografii…

… puţine, că nu mi-a plăcut niciodată să fiu subiect de poze, plus că nu-s nici fotogenic – din acea perioadă. Unele sînt din curtea „instituţiei de cultură” din Parcul Traian, 🙂 unde stăteam la pândă după reţinuţi/arestaţi, prin 2001-2002. Şi unde ne mai şi „trăgeam în chip” cu câte o maşină de lux, confiscată de poliţişti. (Pe atunci doar visam la „avioane”.)

Această prezentare necesită JavaScript.

Iar unul dintre cele mai mişto instantanee din acea perioadă faină din televiziune e surprins prin 2001, la Poliţia din Valea lui Mihai – cred (later-edit: totuşi, s-ar putea să fie Poliţia de Frontieră din Valea), unde mersesem cu Cristi Ştefănuţ, cameramanul cu care am împărţit sute de filmări şi banii de Bucureşti 🙂 la Antena 1.

Ca să ne înţelegem: cameramanul e atât de atent cu reporterul care face rost de amănunte pentru ştire încât nu-l lasă să piardă timpul nici măcar cu amestecatul zahărului şi laptelui în cafea. 😀

E de dat exemplu, da? 😉

P.S. Cristi Ştefănuţ a fost cameramanul cu care am lucrat cel mai bine. Punct. (Iar Gabi Hizo, cel care răspundea de ştirile Antenei 1 Oradea, producătorul cel mai bun ever. Nu-i cânt ode. E ceea ce am trăit atunci.) Au fost şi alţi operatori foarte buni, cu care mă înţeleg excelent şi acum, dar n-au avut Lada verde şi nici nu au făcut un drum de 70 de kilometri, cu tot felul de curbe şi plin de gropi, în 45 de minute. 😀

Plus că am şi fost suspecţi de serviciu într-un caz celebru în acei ani. Dar despre asta, într-o postare viitoare.

Comments

comments

1 Comment

Lasă un răspuns