Cana cu zahăr şi ce să faci dacă vrei ceva de la viaţă

– Nu-mi place cu mult zahăr. De fapt, nu-mi place dulce. Nici ciocolata nu o mănânc. Ştiu că slăbeşte 😀 şi de aia nu îmi place. Dar atunci chiar aveam nevoie de zahăr. Pentru mâncarea de la şcoală. Ştii, noi primim o masă la şcoală. Şi atunci am primit ceva la care îmi trebuia cana cu zahăr. De fapt o linguriţă, nu mai mult…

Puştoaica se pusese fix în faţa mea şi îmi explica de unde începuse totul. Turuia întruna şi accentua unele cuvinte, pe care le însoţea cu gesturi de om mare. Nu m-am putut abţine: un zâmbet a început să se lăţească pe faţa subsemnatului 😀 , apropiindu-se periculos de cele două urechi.

– Dar cana era cam departe, în celălalt capăt al sălii. Şi noi nu avem voie să ne ridicăm de la masă când mâncăm. Altfel se supără doamna. Deci nu puteam să mă ridic să merg după zahăr. Dar aveam nevoie de el.

– Şi cum ai făcut?

Devenisem extrem de curios în legătură cu epopeea cănii cu zahăr. 😉

– M-am descurcat. L-am rugat pe un coleg să-i spună la alt coleg să o ia şi să mi-o dea. N-a vrut din prima, dar m-am uitat urât la el şi i-am zis încă o dată să mi-o dea.

– Şi?

–  Şi mi-a dat-o. Ce crezi? Ştii? Dacă vrei ceva de la viaţă, trebuie să te lupţi. Şi atunci reuşeşti.

Maria are 7 ani şi aproape trei luni. O splendoare de puştoaică, frumoasă de pică şi cu o inteligenţă cu mult peste vârsta ei. 🙂 Plus că e deja o luptătoare, care ştie să obţină ceea ce-şi doreşte. Chiar dacă acea dorinţă se referă la o cană cu zahăr. Pe care a primit-o. 😀

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.