Laura Bretan şi muzica bună „asediază” Cetatea din Oradea

UPDATE: Organizatorii evenimentului City Opera 2017 anunță o campanie de reduceri pentru biletele de la concertul din 5 mai 2017, din Cetatea Oradea. Cei care cumpară bilete în perioada 14-17 aprilie vor primi o reducere de 10%, indiferent de categoria locului ales. Reducerea este valabilă doar în cazul biletelor cumpărate online de pe site-ul eventim.ro.
Biletele la concertul City Opera 2017 pot fi cumpărate din această săptămână și de la casa de bilete a Filarmonicii din Oradea, de luni până vineri, între orele 11 și 17.


Nu neg că sînt pasionat de muzică. Adică, să ne înţelegem: nu cânt – sînt un afon total, lipsit complet de corzi vocale capabile să scoată sunete plăcute auzului. Dar ASCULT muzică. Pfaiii, da’ ştii cum o ascult? Ca un profesionist. 😀

În adolescenţă colecţionam casete audio. Dacă îmi plăcea vreo piesă, eu luam albumul. Eram convins că pe lângă melodia pe care o auzisem la radio ori la TV, voi mai descoperi şi altele faine pe album. De cele mai multe ori chestia asta mi s-a confirmat.

Ascultam orice. Puştan fiind, mă orientam mai mult spre dance. Dar era şi Michael Jackson, Depeche Mode, Bryan Adams ori Nirvana, Guns’n’Roses sau Offspring. Na, eram polivalent. 😉

Am crescut – normal 😀 – şi gusturile au cunoscut o schimbare

N-am uitat de bunţi-bunţi de altădată, dar am introdus în playlist şi alte genuri. Printre ele şi opera. Pe care am descoperit-o datorită discurilor de vinil ale lui Marius, un pasionat de operă, în apartamentul căruia eu şi fratelo am stat în chirie câţiva ani.

Nu sunt un connaiseur, un fin ascultător al acestui tip de muzică, dar sînt arii care mă fac să mă opresc din goana zilnică şi să mă liniştesc, ascultându-le. Nu voi da exemple, risc să mă fac de ruşine confundându-le autorii ori pocindu-le numele.

În schimb, vă spun pe cine aş asculta cu atenţie: pe Laura Bretan, puştoaica de a câştigat „Românii au talent” şi finalistă la „America’s got talent”. Am urmărit-o la show-ul de la ProTV: senzaţională voce, incredibilă parcă pentru vârsta ei. N-are cum să nu te impresioneze.

Iar dacă gândiţi la fel ca mine, să ştiţi că o puteţi vedea pe copila-minune a muzicii de operă chiar la Oradea. Şi asta pentru că Laura Bretan este invitata evenimentului City Opera, programat la început de mai în cetatea din oraş.

Detalii despre concert

Fosta mea colegă Florina Fofiu mi-a trimis nişte detalii despre concertul din fortăreaţa orădeană. Dacă şi sper că sînteţi interesaţi, iată-le:

– concertul va avea loc vineri, 5 mai 2017, ora 20:30, în curtea Cetăţii Oradea

– este vorba despre un concert de operă şi musical în aer liber

– vor concerta Laura Bretan, Diana Oros, Hector Lopez şi Geani Brad

– soliştii, alături de corul și Orchestra PROART sub bagheta dirijorului Ovidiu Niculaș, vor interpreta fragmente din operele lui Mozart, Verdi, Puccini, fragmente din musical-uri celebre, dar și muzica de film (apreciez asta 🙂 )

– biletele costă între 30 şi 120 de lei (în funcţie de locul ales) şi se vând prin reţeaua Eventim: online si la partenerii Germanos, Diverta, Orange, precum şi la casieria Filarmonicii din Oradea. Acum este în curs de semnare un parteneriat cu Teatrul „Regina Maria” pentru a vinde bilete şi la casieria teatrului

– sunt disponibile aproximativ 1500 de bilete

Mie-mi place ce ni se pregăteşte şi unde ni se pregăteşte. Ce ziceţi? Veniţi în Cetate?

 

Vizitatori din trecut: reîntoarcerea „şarpelui” Nokia 3310

Nokia 3310

Ca reporter, vechiul Nokia 3310 m-a servit cu credință. Asta deși l-am scăpat de nu știu câte ori pe jos – şi nu i s-a spart sticla şi nici nu i s-a dereglat softul. Deși îl țineam pe post de breloc – agățat la gât (așa era moda); deși i se șterseseră literele și numerele de pe taste de la atâta folosire. 🙂

Dar a fost un telefon excelent, cu bateria care mă ținea zile întregi, cu sunet şi semnal bune și memorie suficientă pentru câte numere de telefon aveam nevoie. Iar pentru internet, pe atunci foloseam calculatorul din redacție.

Acum sînt curios cum funcționează noul Nokia 3310.

De dragul „bunicului” de acum vreo de 10 ani, mă tentează să îl cumpăr pe „nepot„. 😉 Chiar dacă „părinţii” nu mai sînt aceeaşi – altădată erau finlandezi, acum… habar n-am – şi chiar dacă Nokia nu are specificaţii de top, aşa cum îşi şedea bine unui nume care domina altădată aproape întreaga piaţă a mobilelor.

Dar măcar pentru simplul fapt că, umblă vorba, în stand-by noul Nokia 3310 e capabil să reziste o lună. A, şi pentru că… SNAKE! 😀

sursă foto: playtech.ro

Riscul asumat al Guvernului și patronului de local

foto: Universul Juridic

Asta cu asumarea răspunderii Guvernului pentru un proiect de lege se întâmplă în țara în care este permisă funcționarea unor cluburi pe propria răspundere a patronilor.

În fond, e cam același lucru.

Doar că în cazul localurilor prin asumarea răspunderii care permite funcționarea fără avize, dar cu acceptul tacit al autorităților, patronii răspund pentru viața celor câteva zeci ori sute de consumatori. În schimb, în cazul Executivului, asumarea răspunderii are efecte asupra întregii țări.

Ambii își asumă un risc: Guvernul să cadă dacă Parlamentul respinge legea, patronul să dea cu subsemnatul la Parchet dacă îi bubuie șandramaua. Și ce dacă? Legea permite. În plus, numai cine nu riscă, nu câștigă, nu?

E o modalitate de a gândi care nu prea cadrează cu un sistem democratic. Așa mi se pare mie. Într-un stat bine pus la punct, cu mecanisme clare, nu e nevoie să riști ca să dai o lege.

Știați că asumarea răspunderii Guvernului e o practică în doar 4 din 90 de țări democratice: Franța, Italia, România și Republica Moldova?

P.S. Nu fac referire la un Guvern anume, deși în prezent discuția majoră se poartă în jurul asumării de către cabinetul Grindeanu a proiectelor pe grațiere și amnistie. Nu cred că a fost vreun Executiv în ultimii 20 de ani care să nu-și fi asumat răspunderea pe vreun proiect ori să nu fi avut în vedere astfel de măsură.

sursă foto: Universul Juridic

 

 

Facebook-ul, un fel de poştă a redacţiei

Pe conturile de Facebook pe care le administrez am de-a face cu tot felul de persoane. Majoritatea cu bun simț, decente în exprimare, cu opinii și solicitări coerent exprimate. Unele ne transmit informații, altele fotografii, iar câteva vor doar să ne salute. Apropo de asta, există un fan care nu face altceva decât să posteze emoticoane: ba un 🙂 , ba un 🙁 în funcție de trăirile lui din acel moment – bănuiesc eu.

Sînt și „simpatici” care vin cu solicitări ciudate, cu întrebări la care răspunsul ţine de o ciudată alăturare a planetelor ori de consiliul mondial din umbră. Sînt cei care au descoperit acum Facebook-ul şi îl transformă în trompeta nemulţumirii lor faţă de vecinul care le-a ocupat mişeleşte capătul de grădină.

Alţii mă/ne confundă cu Pagini Aurii…

…şi cer informaţii exact unde nu trebuie.

Bună ziua! Îmi puteţi da numărul de telefon al domnului Gheorghe Becali?

– Bună ziua! Nu-l avem.

– Nu ştiţi cine îl poate avea?

– Ne pare rău, nu-l avem.

– Bine, mulţumesc frumos!

– Cu plăcere!”

O zi mai târziu scrie… Mielu Domnului. Trimite nişte icoane pe care stă scris „Mielu” şi lasă şi un număr de telefon. Aşteaptă să-l contactăm, desigur. Dintr-o fotografie ataşată mesajului îmi dau seama că e şi iniţiatorul unui partid ce-i poartă numele.

Aflu că e din acelaşi oraş cu subsemnatul. Offff….

sursă foto: La colțu’ străzii

Accident în premieră, lângă podul Sfântul Ladislau

accident-independentei-colt-cu-podul-ladislau-3

Îi zic în premieră pentru că, din câte ştiu eu – s-ar putea să greşesc, mea culpa, altul cu victimă nu a fost după modernizarea zonei. Nu a fost unul spectaculos, dar ce naiba îi trebuie unui accident ca să fie spectaculos? E suficientă durerea şi pagubele provocate.

De data asta, o persoană a fost lovită de o maşină. Din câte am văzut, chiar înainte de trecerea de pietoni, cu vreo 10 metri. Unii martori povesteau că ar fi traversat printre maşini, adică prin loc nepermis. Asta urmează să stabilească poliţiştii.

video: Călin Lazău

Până una-alta, victima a fost luată de SMURD şi dusă la spital. Nu părea în stare gravă, dar nu ai cum să ştii niciodată.

Această prezentare necesită JavaScript.

Adevărul e că era o chestiune de timp până în zonă urma să se producă un accident.

Sînt pietoni care circulă nu pe trecere, ci pe lângă, ori se aruncă pur şi simplu pe „zebră” pe principiul „io am prioritate!” Aşa cum sînt şi şoferi care se bagă cu tupeu, taie faţa pietonului ori nu cedează trecerea maşinilor care vin dinspre pod.

Până acum n-au fost evenimente foarte grave. De data asta vina pare să aparţină pietonului. Data viitoare?

P.S. Un coleg se gândea că ar fi o bună soluţie să fie instalate gărduleţe între stâlpi. Cam nasol, zic eu. Ar strica aspectul întregii zone, gândită ca un spaţiu deschis. Dar dacă altfel nu-i învăţăm pe pietoni să treacă DOAR prin locuri marcate, atunci poate că asta ar fi o rezolvare.

Da’ cu „Ciuleafărul” ce-aţi avut la Bac?

dude la bac Ciuleafărul

Chiar aşa: Ciuleafărul? Cam da…

Acum, că a trecut cum a trecut şi Bacalaureatul de toamnă, mi-am amintit de un liceean – genul „dude, wtf?!” – care a ieşit în evidenţă în ştirile noastre legate de  examenul despre care toţi zic că ar fi al maturităţii, dar mie numai nu-mi face impresia asta.

Întrebat de colega mea Diana Grad ce subiecte a avut la proba scrisă de limba română, omul o comite: „Ciuleafărul! … Luceafărul!” 😀

A avut de ales dintre mai mulţi scriitori. S-a uitat atent la foaia cu subiecte, sînt convins – l-am văzut în tot sincronul cât de implicat era. 😉 Evident că dintre toţi băieţii ăia care scriau cu pana prin anii 100 î.i. (înaintea internetului), el l-a ales pe Eminescu.

Era mai „familiarizat” cu el. 🙂 Cum să nu fie, când sînt şi străzi cu numele lui. Al lui Eminescu. Şi cam un liceu care e numit după el în fiecare reşedinţă de judeţ.

Ăilalţi – frate, cine-s ăia, tati?!

E adevărat, tipu’ s-a pregătit pentru Bac. Dar vorbeşte numai pentru el. De alţii nu ştie ce au făcut.

„Sper să trec”, s-a confesat el în faţa microfonului. Şi eu sper, tati! 🙂

Victimele de serviciu ale Europei

itele1 atentat Nisa Nice Franța
Ațipisem de ceva vreme, când m-au trezit niște burtiere de un roșu aprins și niște girofare. M-am obișnuit ca seara, înainte să adorm, să las televizorul pe Digi24.
Trece puțin până în dau seama ce se întâmplă. Franța iar are parte de un atac. Zeci de oameni au fost uciși în Nisa, lângă Promenade des Anglais, de un cretin cu un camion. 🙁

Francezii și turcii sînt victimele de serviciu ale Europei.
Doar Digi24 dă informații. Celelalte televiziuni de știri din România nu au pe sumar știrea asta ori n-au oameni care să țină la ora asta un jurnal în direct. În schimb, au chiloțăreală, chestii nesemnificative, politică și atât. Mut pe BBC și merg în bucătărie să deschid laptopul să mă uit la emisia online a televiziunilor din Franța.

Nu dați informații neconfirmate!

Îi urmăresc pe cei de la iTele și BFMTV – tratează carnagiul ca niște adevărați jurnaliști: calculați, profesioniști, iau experți, martori, oficialități. Vorbesc de un atentat, dar, oricât ar fi de… tentați – sînt sigur de asta! – îl consideră încă un scenariu și nu-l atribuie încă nimănui. Informațiile se verifică, nu se aruncă de-a-n pixu’ pe sticlă.
BFMTV atentat Nisa Nice Franțaitele atentat Nisa Nice Franța
ATENȚIE! Fac apel la oameni să nu distribuie informații neconfirmate. Nu au nevoie de panică acum. Pun la dispoziție telefoane ca oamenii să fie informați corect.
Urmăresc imaginile și mă îngrozesc. Acum doi ani, mă plimbam cu doamna mea exact prin locurile înroșite acum de sânge. Era multă lume în Nisa, cei mai mulți turiști care se plimbau gură-cască, făceau poze, se distrau – și așa a fost și în noaptea asta, a atacului. Acum, și mai mulți, că doar a fost ziua națională a Franței.
Erau și acum doi ani mulți polițiști, dar erau discreți. Acum un martor spune că e plin de oameni în uniforme, cu mitraliere, și că bucuria s-a transformat în șoc…
Mi se face pielea de găină. Un nebun poate ataca oricând, oricum. Nu mai avem siguranță nicăieri.
 
P.S. La începutul anului treceam prin zona Aeroportului Ataturk din Istanbul unde, acum câteva zile, alți cretini se aruncau în aer și ucideau oameni. Nu sîntem atât de departe de nebunie, iar chestia asta cu terorismul ne afectează pe toți.

Versace pe uliţă

Dacă e să vorbim de porţi…

…Nu îmi aduc aminte cine a făcut-o (cred că tata, demult, tare demult), dar e tot aşa de când mă ştiu. Carevasăzică, nu s-a schimbat cu mult. Are vreo 40 de ani şi a rămas la fel de puternică, roşie şi zgomotoasă ca atunci când greşeam şutul şi o loveam cu o minge scăpat din „şiret„. 😉

Din când în când fratelo îi mai dă un strat de vopsea, iar de Crăciun şi Revelion o împodobeşte cu becuri multicolore. 😉 Că aşa îi stă bine unei „doamne de fier” de vârsta ei. Exprimarea e la propriu, pentru că acum vorbesc de poarta casei părinţilor mei, de la Beiuş.

Îmi aduc aminte şi de căputul 🙂 bunicilor mei, în traducere pentru non-ardeleni POARTA de la intrarea în curtea de la ţară. Făcută din lemn, evident, înaltă şi rezistentă, dar la fel de zgomotoasă când mingea îşi mai greşea ţinta şi o lovea la „păianjen„. Avea un”fier„, adică un zăvor pe care în anii timpurii ai copilăriei nu-mi amintesc să-l folosească cineva din casă. N-avea nimeni de ce, pentru că în sat nu se ştia de furturi şi de violare de domiciliu. Cel de mult de strigoii care furau laptele vacilor – dar pe ăştia nu-i putea împiedica suflet de om şi niciun „fier” tras la căput. 🙂

Am făcut lunga asta introducere ca să explic unde voiam să ajung. Porţile de care vorbesc eu erau simple, cu câteva modele geometrice primitive, fără străluciri de design. Unicul lor rol era de a delimita curtea de uliţă ori de stradă. Bani nu prea erau ca să permită susţinerea spiritului artistic, iar oamenii aveau alte treburi şi nu se gândeau la integrarea uşii de acces în arhitectura locuinţei.

Vremurile s-au schimbat şi o dată cu ele şi interesul oamenilor pentru felul în care arată poarta casei. Nu e doar un element de delimitare în spaţiu, ci a devenit o lucrare de artă, care îl reprezintă pe proprietar şi îi indică gradul de evoluţie materială. Cel puţin în unele comunităţi.

În unele cazuri, arhaicele elemente prezente pe uşile românilor din vechime – soarele ori sfoara – au fost înlocuite cu geometria unor mărci vestice. Aşa a ajuns Versace pe uliţele din Batăr, un sat din sudul Bihorului. De pe unele porţi ale localnicilor care lucrează în străinătate şi investesc banii câştigaţi dincolo în ridicarea unor case în satul natal ne priveşte Medusa, despre care nu-s convins că mulţi trecători ştiu detalii. 🙂

porţi Batar4

porţi Batar2 porţi Batar3

Fierul forjat care a înlocuit lemnul a fost modelat în diverse feluri, mai ales florale. În unele cazuri, cu plastic pe partea dinspre curte. 😉

porţi 2 Batar (1) porţi 2 Batar (2) porţi 2 Batar (1) porţi Batar5

Iar autohtonul lup geto-dac a fost înlocuit pe stâlpii unor porţi de exoticul leu, care are tot atâtea în comun cu această zonă cum au bunicii mei cu plajele din nordul Madagascarului. 🙂

porţi 2 Batar (4)porţi 2 Batar (3) porţi 2 Batar (5)

Şi toate astea pentru că, sînt convin, aşa e „modelul la porţi” prin Franţa, Anglia ori Austria. Nealcoş, nu? 😉

Primăvara din februarie, cu ghiocei cu tot

Zicea Vlad Petreanu… sau George Zafiu – mă rog, unul dintre cei doi oameni faini de la „Deşteptarea” Europa FM 🙂 – că i se pare greu de crezut că au apărut ghioceii. Ori că ar putea fi ghiocei crescuţi în seră – glumă, evident. În plină lună februarie, când altădată gerul îşi făcea de cap cu temperaturi de sub -20 de grade, pare ciudat să ai de-a face cu micile creaturi verzi-albe.

Adevărul e că încă nu le-am văzut (creaturile, ştiu să fac acordul 😀 ) în pieţe, pe la băbuţele care te îmbie să cumperi buchetul „pentru doamna dumitale” – în cazul meu 😉 – sau „pentru tanti învăţătoare„, în cazul unui puştan cu ghiozdan în spate care într-unul dintre anii trecuţi tocmai cobora din tramvai şi trecea, spre şcoală, pe lângă piaţa Decebal.

În schimb, i-am văzut (ghioceii, că tot ziceam de acord) în grădina casei din sat a jumătăţii mele. S-au iţit pe acolo unde pământul era reavăn şi a trebuit să am grijă de ei ca nu cumva Max, în curiozitatea lui extremă, să-i calce sau să-i… guşte.

Aşa că i-am fotografiat şi îi postez drept dovadă aici, pe blog. Apropo, sînt mai faini în realitate decât în poze. 😉

ghiocei în februarie în Girişu Negru

ghiocei în februarie în Girişu Negru

ghiocei în februarie în Girişu Negru

ghiocei în februarie în Girişu Negru

Iarna Crişului îngheţat

Frig, scârţâitul zăpezii sub picioare, fum care iese pe coşurile caselor, copii care aleargă cu săniile pe uliţă ori pe deal, lemne ce troznesc în sobă. No, cam asta e viziunea mea despre iarnă. 🙂 Ştiu, sînt conservator, tradiţionalist, oldies but goldies. Şi cam idilic, dar aşa îmi place.

Cei din generaţia mea, născuţi înainte de magicii ani ’80, ştiu despre ce vorbesc şi sînt convins că în mintea lor, după ce au citit descrierea de mai sus, au apărut deja imaginile copilăriei. Cele în care stăteam în stradă ori pe uliţe până noaptea târziu, cu nasul roşu, cu haina descheiată şi semiîngheţaţi, dar urlând de bucurie şi trăgând după noi săniile. Cele în care patinam – cică 😉 – pe valea din sat, îngheţată bocnă, şi jucam un fel de hochei cu bote luate de prin şuri ori grădini.

Nu vreau să încep cu citate deja celebre, de genul „pe vremea mea era nu ştiu cum„. 🙂 Fiecare generaţie şi-a trăit diferit copilăria şi fiecăruia i s-a părut ciudat cum au trăit părinţii şi cum o fac cei care le-au urmat. Dar fiecare copilărie e frumoasă, chiar şi a copiilor din ziua de azi, mai mult setaţi pe tehnologie.

O iarnă ca în copilărie, în care zăpada să ajungă efectiv până deasupra genunchilor, nu am mai avut de mult timp. Dar sâmbătă, mergând spre satul jumătăţii mele, nu m-am putut abţine şi am tras maşina pe dreapta ca să pot fotografia Crişul Negru îngheţat. Nu ţin minte să-l fi văzut aşa în ultimii ani. Gerul din timpul ultimelor nopţi au avut efect asupra râului, care era bocnă în anumite porţiuni. Din „banchiză” se mai rupeau din când în când sloiuri care pluteau leneşe în aval. 😀

iarna cu cris inghetat Tinca 230116 (2) iarna cu cris inghetat Tinca 230116 (7) iarna cu cris inghetat Tinca 230116 (9)

A şi nins – nu mult, dar suficient încât să acopere totul cu zăpadă. Şi să-l pună în încurcătură şi pe un căruţaş care şi-a abandonat vehiculul la margine de drum. Nu ştiu ce i s-a întâmplat, dar bănuiesc că a fost lovit din spate de vreo maşină ori a pierdut controlul frâielor (vorba sincronului de la Rutieră 😀 ) şi s-a răsturnat în şanţ. 😀

caruta lovita la marginea drumului (1) caruta lovita la marginea drumului (2)

Interesant a fost că în momentul în care m-am apropiat să fotografiez căruţa, de sub ea a ieşit un câine jegărit, care a început să latre ameninţător. Probabil, stăpânul l-a lăsat pază la grămada de lemne, fier şi cauciuc. 🙂