6 beneficii pe care tinerii le caută la un job

În momentul în care îşi caută un job, tinerii se orientează în funcţie de beneficiile pe care le vor avea. De aceea, găsirea locului de muncă ideal poate dura, în cazul lor, extrem de mult. Lipsa de experienţă, dar şi pretenţiile mult prea mari pot reprezenta piedici importante în procesele de recrutare.

Se pare că tinerii caută anumite beneficii, iar întrebările despre acestea le adresează încă de la discuţia telefonică angajatorului, astfel încât să nu piardă timpul nici ei, nici reprezentanţii companiilor.

Iată care sunt cele mai căutate beneficii la un job de către tineri:

1. Maşina
În primul rând, maşina de serviciu reprezintă un beneficiu foarte căutat între tineri, mai ales dacă au un job care presupune deplasarea în ţară sau întâlniri dese cu clienţii. De asemenea, ei vizează beneficiul acesta întrucât se pot bucura şi în timpul liber de maşina de serviciu. În acest mod, ei nu trebuie să îşi cumpere propria maşină, iar dacă nu au domiciliul în acelaşi oraş cu locul de muncă, totul se simplifică. De altfel, pe ei nu îi deranjează să se ocupe de căutarea pieselor pentru maşină atunci când au probleme, respectiv a unui service. Cei care vor să cumpere ulei pentru cutia de viteze de la Revizieshop.ro o pot face fără a pierde timp, prin simpla plasare a comenzii online.

2. Laptop şi telefon
Mai mult, tinerii îşi doresc să aibă un telefon de serviciu şi propriul laptop pe care să le poată lua acasa. Ei consideră absolut necesar telefonul mobil, mai ales dacă trebuie să menţină legătura tot timpul cu clienţii. De asemenea, laptopul le este extrem de util atunci când trebuie să facă prezentări şi să meargă în deplasări, iar pentru a găsi laptop Lenovo la preţuri mici pe rombiz.ro sunt o mulţime de modele performante, extrem de atractive.

3. Traininguri
Posibilitatea de a căpăta cunoştinte noi şi de a beneficia de trainiguri plătite de companie sau chiar în interiorul acesteia reprezintă, în viziunea tinerilor, un mare avantaj. Acest lucru îi ajută la dezvoltarea profesională şi personală. De aceea, tinerii renunţă la acele joburi care nu îi captează şi nu îi învaţă nimic nou, precum şi la acelea care nu le oferă şansa de a promova în cadrul companiei.

4. Lucrul de acasă
Un alt beneficiu pe care tinerii îl caută este acela de a lucra de acasă atunci când au nevoie şi prezenţa lor la birou nu este necesară. Astfel, când se orientează în alegerea jobului sau când merg la interviu, ei se interesează în legatură cu această posibilitate.

5. Bonusuri de performanţă
Totodată, pe tineri îi interesează să fie motivaţi în permanenţă şi să le fie oferite, conform efortului depus, bonusuri de performanţă. Ei consideră că datorită acestora se vor implica şi mai mult, astfel încât să aibă de câştigat şi ei, şi compania pentru care lucrează.

6. Asigurarea medicală privată
Un alt avantaj extrem de atractiv pentru tineri este reprezentat de asigurarea medicală privată. De aceea, majoritatea se îndreaptă către multinaţionale, având în vedere că foarte puţine companii româneşti oferă acest beneficiu angajaţilor.

 

Aşadar, pentru tineri contează foarte mult, pe lângă salariu, beneficiile pe care le au incluse. Astfel, aceştia acceptă joburi care îi motivează prin bonusuri de performanţă, care le oferă laptop, maşină şi telefon de serviciu şi asigurare medicală privată. De asemenea, trainingurile de pregătire profesională şi posibilitatea de a lucra de acasă sunt factori extrem de atractivi în viziunea acestora.

(ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL)

Tehnici utile de creştere a performanţei profesionale

Ca manager, rolul tău este să coordonezi echipa de angajaţi, cărora să le pui la dispoziţie toate resursele pentru a fi productivi.

Performanţa profesională este influenţată de factori intrinseci, cum ar fi motivaţia angajaţilor şi satisfacţia muncii, dar şi de factori extrinseci, precum condiţiile de muncă, relaţia cu superiorul, dinamica echipei şi aşa mai departe.

Iată ce poţi face pentru a creşte performanţa profesională a angajaţilor:
  • Echipamentul tehnologic. În era digitală, nimeni nu mai foloseşte pixul şi foaia pentru a lucra. Toate activităţile se desfăşoară online. Aşadar, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te asiguri că angajaţii tăi au acces la aparatura electronică performantă şi modernă: laptop şi telefon de muncă, imprimantă cu scanner, proiector, fax şi alte electronice care le-ar putea fi utile angajaţilor. Este extrem de important ca fiecare angajat să dispună de un laptop nou şi performant, cum sunt cele de la firma LaptopStrong, capabil să ruleze mai multe programe simultan, fără ca softul să cedeze. Angajaţii tăi au nevoie de mijloacele necesare pentru a fi productivi. Nu uita asta!
  • Creează condiţii de muncă optime. Cu alte cuvinte, trebuie să te asiguri că angajaţii au acces măcar la facilităţile de bază: o bucătărie spaţioasă şi dotată cu aparatura necesară, o baie igienică şi produse sanitare, precum dezinfectanţi pentru mâini, pe care îi poţi achiziţiona de AICI, hârtie igienică, prosoape curate, odorizante de cameră şi instalatii sanitare perfect funcţionale. Mai mult decât atât, sediul trebuie să fie în întregime renovat, iar pereţii să nu prezinte urme de igrasie. Este indicat ca temperatura în sediu să fie optimă, lucru pe care îl poţi obţine prin instalarea unui termostat în fiecare încăpere. De asemenea, nu uita că angajaţii tăi au nevoie de lumină naturală! Nu îi obliga să lucreze într-un sediu care nu are ferestre, în lumina difuză a unui bec invechit. Se vor simti obosiţi în permanenţă, vor apărea durerile de cap, iar vederea le va fi afectată.
  • Investeşte în angajaţii tăi. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că angajaţii cu rezultate bune trebuie recompensaţi pe măsura muncii efectuate. Oferă-le posibilitatea de a promova în funcţii superioare, dar şi creşteri salariale, acompaniate de bonusuri de performanţă. Aşa cum îţi spuneam şi la început, angajaţii trebuie să fie motivaţi financiar, dar şi profesional, pentru a avea rezultate bune şi a deveni loiali firmei. Diferenţiază-te de restul managerilor, care exploatează forţa de muncă, şi adoptă o atitudine corectă faţă de angajaţii tăi! Etica managerului joacă un rol cheie în fluctuaţia de personal şi în bunul mers al afacerii. Dacă angajaţii vor fi mulţumiţi de beneficiile pe care le faci accesibile, dar şi de modul în care îi coordonezi, performanţa la locul de muncă va creşte considerabil, iar afacerea va înflori.
  • Mediul de lucru este un factor important, ce influenţează în mod substanţial productivitatea angajaţilor. Ca manager, va trebui să contribui la coeziunea grupului, prin organizarea frecventă de team building-uri şi alte activităţi menite să apropie angajaţii. Uşurinţa cu care aceştia comunică şi colaborează va determina productivitatea lor şi calitatea muncii în echipă, influenţând, în cele din urmă, succesul companiei şi profitabilitatea afacerii.

Nu în ultimul rând, productivitatea angajaţilor depinde şi de relaţia pe care o ai cu ei. Managerii autoritari nu mai sunt demult la modă. Majoritatea companiilor din ziua de azi sunt conduse de manageri deschişi la minte, comunicativi şi flexibili în gândire.

(ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL)

5 reguli de stil pe care orice femeie TREBUIE să le aplice în fiecare zi!

Pentru că eşti femeie şi te macină curiozitatea, fără doar şi poate, te întrebi cum de reuşesc acele doamne cărora le admiri stilul să arate bine în fiecare zi, indiferent de vremea de afară ori de locaţia în care le întâlneşti. Probabil te gândeşti că pierd ore în şir în faţa oglinzii, se bucură de ajutorul unui stilist şi, de ce nu, investesc foarte mulţi bani în achiziţii vestimentare de top.

Ai fi surprinsă să afli că nu e deloc aşa! Cel puţin nu şi în cazul celor care nu fac altceva decât să se documenteze şi să pună în practică un set de reguli la care poţi avea acces şi tu dacă îţi doreşti.

Iată cum poţi să arăţi bine în fiecare zi!

Dragă cititoare, pentru că ştim că îţi doreşti cu ardoare să descoperi acele trucuri-minune menite să te facă să araţi impecabil când ieşi din casă, focusează-ţi atenţia pe informaţiile de mai jos şi asigură-te că ţii cont de ele atunci când propui un outfit.

Iată ce trebuie să ştie orice femeie:

1. Este foarte important să te îmbraci în funcţie de înălţimea pe care o ai şi se ştie deja că reprezentantele sexului feminin se împart în două categorii: femeile mignone şi cele înalte. Astfel, dacă eşti complexată că faci parte din grupul mignonelor, află că nimeni nu te opreşte să apelezi la un truc menit să te facă să pari mai înaltă. Un prim pas: poartă încălţăminte cu toc! Asta nu înseamnă că trebuie să ai intotdeauna pantofi incomozi, ci să te asiguri că porţi încălţăminte care îţi oferă efectul de centimetri în plus. De exemplu, alege una dintre perechile de sandale propuse aici https://www.the5thelement.ro/incaltaminte-dama-piele/sandale-piele-dama şi, cu siguranţă, vei observa o schimbare în bine în ceea ce priveşte imaginea ta.

2. Îmbracă-te în funcţie de forma corpului tau. Ar trebui să ştii deja că există 4 tipuri de siluete: măr, clepsidră, pară şi androgină. Află din caracteristicile fiecărui tip de siluetă în parte în cadrul căreia te încadrezi şi alege piese vestimentare menite să te avantajeze.

3. Adaugă un plus de stil outfit-urilor tale. Accesoriile au un rol deosebit de important în ţinutele pe care le propui. De regulă, piesele care salvează până şi cea mai banală ţinută sunt pantofii şi genţile pe care le alegi astfel încât să îţi completezi ţinutele corespunzător. De aceea, încearcă să optezi pentru item-uri de calitate, căci astfel vei dovedi dacă ştii cum să te îmbraci sau nu. Trebuie să fii impecabilă din cap până în picioare chiar şi atunci când simţi nevoia să porţi un simplu portofel. Dacă îţi doreşti un model deosebit, descoperă aici o serie de propuneri la care merită să te gândeşti.

4. Îmbracă-te în funcţie de stilul şi personalitatea ta. Ştii deja că moda evoluează incredibil de repede şi, an de an, ea vine cu propuneri inedite pe care tu ai tendinţa să le pui rapid în aplicare. Totuşi, nu e cazul să adopţi ţinute şi stiluri în care nu te simţi confortabil şi care, implicit, nu ţi se potrivesc. Dacă anul acesta se poartă pantalonii culotte cu dungi verticale care, de altfel, nu avantajează orice tip de siluetă, nu ai de ce să îi achiziţionezi doar pentru că sunt un must-have al sezonului. În schimb, poti achiziţiona unii fără imprimeuri, simpli şi eleganţi.

5. Atitudinea potrivită îţi poate salva ţinuta. Este foarte important să te simţi bine în ceea ce porţi şi să îţi placă ce vezi în oglindă înainte să ieşi din casă. Renunţă în a te compara cu femeile din anturajul tău şi alege din garderobă hainele care te reprezintă şi în care te simţi frumoasă.

Iată 5 sfaturi de care să ţii cont atunci când îţi concepi o ţinută. Sunt ponturi simple, însă extrem de eficiente, care te pot ajuta să prinzi mai multă încredere în tine atunci când porţi un outfit. Şi, foarte important, ataşează un zâmbet frumos ţinutelor tale, întrucât acesta este unul dintre accesoriile de top, care nu ar trebui să îţi lipsească niciodată.

(ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL)

Factura la lumină e prea mare? Iată cum poţi consuma mai puţin curent electric!

Te-ai săturat să rămâi în fiecare lună fără bani, pentru că factura la lumină este înspăimântător de mare? Ai vrea să poţi reduce din cheltuieli, însă nu ştii cum?

Ei bine, noi ţi-am pregătit o listă ajutătoare ce conţine sfaturi despre cum poţi face economie la energia electrică din locuinţă. Citeşte-le şi aplică-le!

  • Foloseşte sisteme de iluminat şi de încălzire inteligente. Dacă tot vrei să consumi mai puţin curent electric, acum este momentul să faci o schimbare în ceea ce priveşte sistemele de iluminat din casă. Înlocuieşte becurile uzuale cu unele cu led, care consumă înzecit mai puţină energie, sunt mult mai rezistente şi mai prietenoase cu mediul înconjurător. De asemenea, este recomandabil să renunţi la sistemele clasice de încălzire, optând pentru soluţii moderne şi eficiente energetic. Problemele apar, cu precădere, în timpul iernii. Aşa că, pentru a evita cheltuielile excesive în anotimpul geros, instalează un sistem de încălzire prin pardoseală, pentru a avea căldură optimă în locuinţă şi câteva cabluri pentru degivrarea pardoselelor. Acestea sunt excelente pentru topirea zăpezii acumulate în curte şi se autoreglează, în funcţie de temperatura din exterior, consumând mai puţină electricitate. Mai multe detalii despre aceste produse poţi obţine accesând https://www.carbonheat.ro/produse/degivrare-pardoseala/. Deşi soluţiile moderne de iluminare şi încălzire sunt mult mai costisitoare, nu trebuie să-ţi faci griji, pentru că investiţia se va amortiza în timp. Vei avea nevoie de un buget mai mare de start, însă dacă nu dispui de suficienţi bani, poţi oricând să optezi pentru un credit nebancar. Aşadar, dacă ai nevoie de bani pentru a achiziţiona aceste sisteme, solicită creditul cu buletinul pe creditfix.ro şi obţine suma de care ai nevoie în timp util!
  • Scoate din priză aparatele electronice atunci când nu le foloseşti. Nu este de-ajuns să îţi inchizi, pur şi simplu, calculatorul, laptopul sau televizorul în momentul în care ai încetat să le foloseşti. Se pare că acestea “mănânca” foarte mult curent electric chiar şi când sunt în stare de veghe sau în standby, pentru a folosi un termen de specialitate. Pentru a reduce consumul de energie, ar fi bine să le scoti din priză atunci când pleci la serviciu. Le poţi porni din nou seara, când ajungi acasă. Acelaşi principiu se aplică şi la sistemele de iluminat. Dacă vei lăsa luminile aprinse în toată casa, deşi tu petreci timp doar în dormitor sau în living, nici nu e de mirare că factura la curent o să te lase lefter! Aşa că fii mai grijuliu şi stinge becurile în încăperile în care nu se desfăşoara nicio activitate. Dacă nu vei fi mai exigent cu tine însuţi, nu vei reuşi să reduci consumul şi, implicit, cheltuielile.
  • Foloseşte maşina de spălat cu moderaţie. Nu mai spăla o dată la două zile, în caz că până acum obişnuiai să faci lucrul asta. Spală mai rar, pentru a folosi maşina de spălat doar atunci când este nevoie şi pentru a consuma mai puţină energie electrică. Aşteaptă să se umple coşul de rufe înainte de a te ocupa de curăţarea hainelor. Este recomandat să speli o dată pe săptămână şi să optezi doar pentru programe de spălare scurte şi economice, care nu folosesc decât apa rece. Spală cu apă caldă doar atunci când este necesar, ca în cazul hainelor şi prosoapelor din bumbac. Dacă selectezi cicluri lungi de spălat, maşina va trebui să încălzească apa, ceea ce înseamnă că va consuma de 3 ori mai mult curent electric decât în cazul ciclurilor de spălare rapide.

Pe lângă toate aceste lucruri, este important să achiziţionezi doar electrocasnice care consumă puţină energie, cum ar fi cele moderne, încadrate în clasa energetică A+++.

(ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL)

Cum să-ţi amenajezi locuinţa dacă ai un câine: sfaturi practice pentru iubitorii de animale

Iubitorii de animale ştiu prea bine că traiul alături de un patruped poate deveni destul de frustrant, mai ales dacă spaţiul este mic, iar animăluţul nu se poate desfăşura în voie. Dacă şi tu ai întâmpinat această problemă, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să iei în considerare achiziţionarea unei locuinţe noi.

Noi te sfătuim să optezi pentru un apartament într-un ansamblu rezidenţial, unde poţi beneficia de zona verde amenajată, ideală pentru căţeluş. Click AICI pentru a afla mai multe detalii despre apartamentele de vânzare disponibile în cadrul complexului rezidenţial Cubic.

Odata ce ai rezolvat problema spaţiului, va trebui să te gândeşti la o modalitate practică de a amenaja noua locuinţă, astfel încât prietenul tău poznaş să nu-ţi întoarcă apartamentul pe dos încă din prima zi. Iată sugestiile noastre:

  • Amenajează-i colţul lui personal. Sigur că îţi iubeşti căteluşul şi vrei să-l laşi să zburde liber prin toată casa, însă a venit timpul să-i limitezi libertatea, dacă nu vrei să-ţi distrugă totul prin casă. De aceea, este bine să-i creezi colţişorul lui sau chiar camera lui, dacă nu mai locuieşti cu nimeni altcineva, iar spaţiul îţi permite. Aranjează-i un loc de dormit, pune-i mâncărica şi bolul cu apă la îndemână, împreună cu o varietate de jucării care să-l ţină ocupat. Astfel, va avea ce să roadă şi îţi va lăsa covoarele în pace. Cumpără câteva cutii de depozitare şi ţine acolo toate produsele de igienă pentru animăluţ. Totodată, ar fi util să îţi lipeşti pe perete o hârtiuţă cu numărul de telefon al unei clinici veterinare ce oferă servicii de ambulanţă non-stop, în caz că vei avea vreodata nevoie. Află mai multe informaţii despre o astfel de clinică accesand http://www.cherryvet.ro/ambulanta-veterinara/.
  • Pardoseala şi covoarele. Dacă patrupedul tău nu este foarte ascultător şi de multe ori nu are răbdare să îl scoţi afară, va trebui să-ţi iei măsuri de precauţie şi să alegi un tip de pardoseală rezistentă la umezeală. Aşadar, renunţă la ideea de a cumpăra mocheta, linoleum sau parchet laminat, deoarece acestea au o capacitate de absorbţie mult prea mare. Optează, iîn schimb, pentru gresie, cărămidă, mozaic sau piatră naturală, care sunt mult mai uşor de curăţat. În ceea ce priveşte covoarele, sugestia noastră este să eviţi modelele cu fir lung şi să le alegi pe cele din fibre sintetice, optând pentru nuanţe închise.
  • Nu-i permite câinelui accesul în dormitorul tău. Deşi multe persoane, din dragoste pentru prietenii lor cu patru lăbuţe, îi lasă să umble peste tot şi chiar să doarmă în acelaşi pat cu ele, noi te sfătuim să nu-i laşi căţeluşului tău chiar atât de multă libertate. Din motive de igienă personală, animăluţul trebuie învăţat să doarmă la locul lui, şi nu cu tine în pat. Va trebui să-l dresezi şi să-l înveţi să doarmă în culcuşul lui. Aşa cum ţi-am menţionat şi mai sus, îl poţi “ademeni” dacă îi laşi câteva dintre jucăriile preferate acolo şi dacă poate avea acces facil la mâncare şi apă.
  • Atenţie la alegerea canapelei! Din păcate, nu poti achiziţiona o canapea modernă şi luxoasă, din piele, pentru că amicul tău patruped o va distruge imediat. Va trebui să te orientezi către un model cu husă rezistentă şi uşor de spălat. Microfibra cu aspect de piele întoarsă este cea mai bună alegere. Gândeşte-te că animăluţul va sări tot timpul pe canapea, ca să fie aproape de tine şi nu-l vei putea opri tot timpul. Aşa că cel mai bine este să-ţi iei măsurile de precauţie necesare, astfel încât să nu-i permiţi să-ţi distrugă toate bunurile pe care le-ai acumulat cu greu.

Iata, aşadar, câteva idei prin care îţi poţi amenaja locuinţa, astfel încât să fie potrivită atât pentru tine, cât şi pentru animăluţul tău. Spor la treabă!

(ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL)

Copilul tău plânge întruna? Iată cum îl poți liniști!

Îngrijirea unui bebeluș reprezintă un proces complex, iar pe măsură ce copilul crește și se adaptează noului stil de viață, pot apărea probleme neprevăzute, cum ar fi reprizele interminabile de plâns și agitația constantă a bebelușului.

Atunci când un bebeluș plânge, el încearcă să transmită semnale către exterior, acesta fiind principalul său mod de a comunica. Cel mic se poate agita din diferite motive: îi e foame, îi e sete, trebuie schimbat, are dureri sau febră, se simte inconfortabil sau are colici.

Iată cum poți să-ți liniștești copilul atunci când plânge neîncetat:

  • Hrănește-l înainte de culcare. Dacă cel mic se trezește în toiul nopții plângând, este posibil să-i fie foame. Dacă acesta este motivul agitației, descoperă biberoanele marca IlBambino și hrănește-l cu formula de lapte potrivită. Dacă nici după aceea nu se calmează, oferă-i o suzetă, leagănă-l un pic în brațe și cântă-i sau spune-i poveste. Cel mic ar trebui să se liniștească progresiv, până când, în cele din urmă, va adormi.
  • Asigură-te că are parte de un somn odihnitor. Bebelușii care nu pot dormi și se agită în timpul nopții sigur se simt inconfortabil, trebuie schimbați, le e sete sau foame, le e frig sau cald. Un factor care declanșează starea lui de disconfort poate fi și calitatea saltelei sau a lenjeriei de pat. Asigură-te că îi cumperi micuțului o saltea îndeajuns de flexibilă pentru a avea un somn odihnitor, dar și un pic rigidă, astfel încât să-i susțină coloana într-o poziție corectă. În ceea ce privește așternuturile de pat, îți recomandăm să îi cumperi lenjerie din bumbac satinat, pe care o poți găsi accesând https://www.freeteks.ro/lenjerii-bumbac-satinat, întrucât materialul nu irită pielea, iar bebelușul se va putea odihni în pace.
  • Scoate-l la plimbare. Dacă cel mic se agită în timpul zilei, iar tu ai eliminat toate variantele de mai sus, este posibil ca pur și simplu să fie plictisit. Cea mai bună soluție este să-l scoți la aer proaspăt și să-l duci la o plimbare în parc. Cumpără-ți o geantă spațioasă de pe https://www.the5thelement.ro/genti-piele-dama și ia cu tine toate accesoriile necesare pentru îngrijirea bebelușului. Nu știi niciodată când vei avea nevoie de ele, așa că e bine să le ai tot timpul la îndemână.
  • Ia-l în brațe. Pentru a-l liniști, îți recomandăm să îl ții în brațe și să te plimbi cu el prin casă. În primul an de viață, bebelușii au nevoie de foarte multă afecțiune din partea mamei, motiv pentru care tânjesc în permanență după căldura corpului mamei și le place să îi privească chipul. Dacă îl ții în brațe și îl legeni, îi vorbești frumos și îl mângâi, s-ar putea ca cel mic să se calmeze încetul cu încetul.
  • Verifică-i temperatura corpului. E posibil ca cel mic să se simtă rău și să aibă febră, așa că trebuie să-i verifici temperatura corpului și, în caz de urgență, să suni la doctor. În plus, dacă prezintă și alte simptome, cum ar fi vărsături sau greață, cu atât mai mult este nevoie să apelezi de îndată la un specialist.

Dacă niciuna dintre metodele de mai sus nu funcționează, îți recomandăm să apelezi cât de repede posibil la un medic pediatru.

Este important să nu te îngrijorezi prea tare și să nu intri în panică. Păstrează-ți răbdarea, fii înțelegătoare și încearcă să fii alături de cel mic în permanență.

(ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL)

Iată cum poţi face fericită o mireasă!

Bucuria sosirii clipei mult aşteptate, căsătoria religioasă, transformă orice femeie într-o mireasă cu chip de zână, cu vise împlinite şi cu dorinţa puternică de a reuşi în viaţa de cuplu pe care o va începe în curând. Multe dintre tinerele fete care se căsătoresc mărturisesc că senzaţia pe care o au în acele momente este aceea că totul le aparţine, că viitorul le surâde şi că nimic nu le poate distruge bucuria. Nunta însă trebuie să aparţină mai ales mireselor, care-şi visează momentul din copilărie chiar.

Pentru că este o clipă care ar trebui să fie perfectă, organizarea nunţii se realizează cu multă dedicaţie de catre toţi cei implicaţi în eveniment: părinţi, bunici, angajaţi profesionişti, rude, vecini etc. În fapt, planificarea căsătoriei în cele mai mici detalii, fără să fie omise nici unele, va spune la sfârşit dacă totul a decurs ireproşabil, dacă mirii au fost mulţumiţi, iar invitaţii s-au simţit minunat.

Metode magice de a face fericită orice mireasă

Acel moment mult visat de orice fată soseşte parcă cu repeziciune. Rochiţă albă, spumoasă şi plină de dantelă şi voal, diadema strălucitoare de prinţesă care-i învăluie părul mătăsos, condurii de Cenuşăreasă deghizată, accesoriile fine, toate trebuie să se îmbine senzaţional pentru ca mireasa să arate spectaculos, iar sentimentele pe care le încearcă cu acest prilej să rămână unice în întreaga sa existenţă.

În afară de detalii referitoare la decorarea bisericii, a restaurantului, de alegerea meniurilor sau a aranjamentelor florale, care trebuie să coincidă cu ceea ce îşi imaginează mireasa încă din copilărie, mai există câteva lucruri pe care şi le doreşte cu ardoare:

1. Luna de miere este momentul mult aşteptat, care continuă practic magia ceremoniei religioase şi a petrecerii de la restaurant, iar o mireasă care îşi doreşte cu siguranţă o vacanţă de vis pe plaje exotice accesează pagina de internet: https://www.karpaten.ro/oferte-vacante-sejururi/spania/ unde Karpaten oferă mirilor sejururi fabuloase pe tărâmurile Spaniei şi nu numai;

2. Tortul de nuntă nu trebuie considerat o prăjitură oarecare şi nici tratat cu simplitate, ci trebuie să aibă acel efect de ”wow” în faţa invitaţilor, să fie memorabil atât vizual, cât şi prin împletirea magică a ingredientelor naturale şi a aromelor seducătoare, fapt pentru care torturi de nuntă facute de Cristine sunt ideale pentru oricare mireasă dornică de senzaţional, de prospeţime şi de culoare;

3. Cadourile de nuntă nu îi sunt deloc indiferente miresei care abia aşteaptă să desfacă minunăţiile trimise de fiecare invitat în parte, ce doreşte să contribuie într-un fel sau altul la bunăstarea viitoare a mirilor. Pentru un cadou inspirat, ideal ar fi ca orice oaspete să dea o raita pe rafturile magazinului Lazyboy.ro, acolo de unde poate achizitiona produse, precum: fotolii de relaxare marca Lazyboy, perne cu puf confortabile, saltele sau alte accesorii pentru decorarea cu succes a locuinţei viitorilor miri;

4. O casă sau un apartament în care să înceapă viaţa în doi devine un deziderat care-i uneşte pe cei doi miri – cele mai interesante oferte le sunt puse la dispoziţie de Novuminvest.ro pe adresa web http://www.novuminvest.ro/ansamblu-rezidential- zona-lacul- morii/, care aduce cu sine oportunitatea mirilor de a achiziţiona locuinţa cu 0% comision;

5. O maşină perfectă pentru nevoile de cuplu ar fi un vis împlinit, mai ales că de obicei în viaţa acestora nu va întârzia să apară şi cel de-al treilea membru, bebeluşul.

(Această postare este un advertorial)

StarGift.ro este pregătit pentru cadourile de Paște cu zeci de tablouri personalizate

Perioada sărbătorilor de Paște se apropie cu pași repezi, iar StarGift a introdus în colecția sa noi variante de tablouri personalizate pe lângă cele câteva zeci deja existente în stoc. Fiindcă echipa StarGift dorește ca pe site-ul de cadouri să se găsească un cadou pentru oricine, tablourile personalizate sunt o variantă ideală pentru oferit membrilor familiei sau prietenilor vechi.

Având în vedere că Paștele, la fel ca sărbătoarea de Crăciun, se sărbătorește în general în familie, un tablou personalizat cu poze de familie este un cadou ideal pentru vizita la părinți din duminica Paștelui. Website-ul stargift.ro pune la dispoziția clienților săi o metodă facilă de personalizare a tablourilor, care poate fi realizată direct pe platforma oferită de magazinul online de cadouri în doar câteva minute.

Ce tablouri personalizate online pot fi achiziționate de la StarGift.ro?

Clienții StarGift au la dispoziție o varietate mare de tablouri personalizate cadou pe care le pot crea special pentru cei dragi prin elemente personale, precum poze, mesaje și numele persoanelor dragi.

Iată care sunt categoriile de tablouri personalizate online pe care clienții aflați în căutarea cadoului de Paște le pot găsi la StarGift:

  • Tablouri personalizate cu poze – ideale pentru colajele din fotografii cu întreaga familie pentru a fi oferite părinților, bunicilor sau fraților de Paște
  • Tablouri personalizate online cu Star of Fame – prin care clienții StarGift le pot mulțumi unei persoane speciale din viața lor dedicându-le câteva cuvinte și celebrul simbol al stelelor precum cele de pe Hollywood Walk of Fame
  • Tablouri personalizate cu poză și text – în care sunt îmbinate una sau mai multe poze ale persoanelor care vor primi acest cadou, împreună cu un text dedicat special lor
  • Tablouri cu poze în formă de simboluri – începând de la tablourile cu poze în formă de cifre, pentru aniversări speciale ale unor evenimente, până la cele tip colaj în formă de inimă
  • Tablouri personalizate online cu design special – acestea pot fi alese pentru a transmite o anumită idee, în funcție de persoana destinatară a acestui cadou de Paște. În principal, design-urile constau în combinații grafice și vizuale, care pot fi personalizate în funcție de preferințele clientului StarGift

Pentru fiecare dintre categoriile de tablouri personalizate online la StarGift de mai sus există mai multe tipuri de tablouri, pentru ca cel care caută un design anume să îl poată găsi pe cel care este cel mai potrivit pentru persoana pe care o are în minte.

StarGift.ro are o colecție impresionantă de tablouri personalizate ieftine și promite să mai adauge pe viitor noi și noi modele, care să devină un cadou plin de emoție, ce poate fi achiziționat cu un buget moderat, pentru cei dragi.

(Această postare este un advertorial)

Un mesaj uman postat pe luneta maşinii

Circulând nu doar pe şoselele patriei, ci şi ale ţării vecine şi ale Austriei adoptive, mai dau peste tot soiul de ciudăţenii care îmi apar în trafic. Înţeleg şi mai mult, cu fiecare imagine nouă zărită pe şosele, că oamenii sînt tare inventivi.

De la nume de firme care de care mai fistichii trecute pe remorcile camioanelor, la bagaje aranjate în aşa fel încât într-un microbuz antic să încapă conţinutul unui vapor – vezi de toate. Ultima dată am aflat cum poţi să muţi Facebook-ul în propria maşină şi să-ţi transformi luneta într-un wall pe care să postezi… chestii. 😉

Undeva, între Oradea şi Budapesta – pentru celelalte nume de oraşe din Ungaria prietenă recunosc că aş avea nevoie de Google 🙂 , aşa că prefer să definesc astfel porţiunea de drum respectivă – aşadar pe şoseaua spre Budapesta, îmi apare în faţă domnul din fotografiile de mai jos.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mesaj cu substrat…uri

Încadrat de maşina de Bihor a subsemnatului şi camioneta de Cluj, domnul cu VW de Graz ne transmitea un mesaj postat nealcoş pe luneta maşinii. În limba română, deci eram în target. 😉

Am realizat, dintr-o singură privire, mai multe chestiuni. Uno: era, clar, un conaţional. Cel mai probabil rezident în Austria, după maşină – dar nu bag mâna în foc pentru asta. Doi: făcea promovare pentru (bănuiesc) vreun candidat din comunitatea română din ţara fostului împărat. Trei: în mod sigur era un candidat pentru oameni 😀 , nu pentru altceva, care avea Facebook. Şi mai avea ceva: iubire de tată şi dragoste de mamă.

Superb! Cum să nu votezi un asemenea candidat şi independent, şi uman? Plus iubitor de părinţi. 🙂

Ce nu m-am lămurit era dacă la volan era chiar candidatul sau cineva din echipa de campanie a dumnealui. Oricum n-aveam cum să-l întreb pentru că mi-a dispărut repede din raza vizuală. Semn că circula des pe drumul respectiv şi cam ştia unde sînt radarele, unde poate prinde viteză şi unde nu.

Adevărul e că pe astea le-am învăţat şi eu. Atâta că nu-s vitezoman. Şi nici din vreun staff de campanie nu fac parte.

P.S. Dincolo de micile miştouri din rândurile de mai sus, apreciez imaginaţia şi iniţiativele publicitare ale oricui. Pe bune: în cazul de faţă chiar dacă mesajul a fost ciudat pentru mine (poate pentru alţii nu), omul şi-a făcut reclamă gratuit într-un mod extrem de vizibil. Merită un like. 🙂

Loc de muncă fain, într-un oraş fain? No, hai la Cluj!

Când au început binșenii mei să plece în lume, unii au luat-o spre Oraghie, alții spre Cluuuuj, iar spre Timișoara, Arad, București, Spania ori alte zări – restul. 🙂 Eu am ales să fiu rezident în capitala Bihorului și nu-mi pare rău. Cum sînt convins că nu le pare rău multora din cei care s-au stabilit aici.

De câte ori mă întâlnesc cu „conaţionalii” mei răspândiţi prin ţară ori prin alte locuri de pe planetă şi apucăm să ne aşezăm ardeleneşte la „o cafă”, după ce trecem peste tradiţionalele „ce faci?”, „cum mai eşti?”, „ce fac ai tăi?”, „mai fumezi?” 😉 , ajungem  inevitabil la amintiri din copilărie şi la discuţii despre cunoştinţe comune. Nu le epuizăm repede, dar nici nu ne întindem prea mult.

Urmează partea cea mai interesantă a discuţiei. „Cum îi pe la voi?” Adică prin Oradea şi prin locul de unde vine partenerul de discuţie. Când schimb impresii cu cei de prin Arad, Timişoara, târgul lui Bucale ori de prin străinătăţuri o fac fără să cunosc prea multe despre acele locuri. Pur şi simplu prin unele oraşe am fost doar o dată ori de două ori, prin altele numai în trecere sau doar am citit despre ele pe internet.

În schimb, când discut cu cei stabiliţi prin Cluj…

…apăi sînt în mediul meu. 🙂 Nu că aş cunoaşte tare bine oraşul, dar am avut întotdeauna o sensibilitate pentru oraşul inima Transilvaniei. Îmi place locul, oamenii îs faini, atmosfera-i mişto. E Cluuuj, adică. 🙂

Iar din punct de vedere al dezvoltării economice e mult peste restul oraşelor din partea asta de ţară. Explicaţii pot fi multe, le las în seama specialiştilor. Specialişti care, citeam recent, au stabilit că oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din România ar fi tocmai Cluj-Napoca.

E adevărat, nici acolo nu umblă câinii cu covrigi în coadă şi nici cu langoş în gură, dar, de exemplu, posibilităţi de a-ţi găsi locuri de muncă în Cluj, cu salarii decente spre bune, sînt mai mari decât în alte părţi. Mi-o spun toţi clujenii cu care mai dialoghez şi o descopăr la o simplă verificare a paginilor care oferă joburi acolo.

Investiţiile au fost mari în ultimii ani, oraşul e un fel de Sillicon Valley pentru IT-ul românesc şi reşedinţă pentru tot felul de business-uri şi mari companii, are tradiţie studenţească, deci premise cât cuprinde să se dezvolte şi mai mult.

Să ne înţelegem: îmi place Oradea mea, îmi doresc să se ridice din toate punctele de vedere. Şi chiar o face, văd asta tot mai mult. Dar admir Clujul pentru posibilităţile pe care le oferă. Nu-i ridic statuie, însă ştiu să apreciez lucrurile faine de acolo.

ACEASTĂ POSTARE ESTE UN ADVERTORIAL