Cronica din sat: EURO 2016, aşa cum l-am văzut la 40 de ani :)

meciuri Piata Unirii EURO 2016 (1)

UPDATE: EURO 2016 a fost şi despre cum să crezi în şansa ta. Indiferent cât de mic eşti, indiferent cât de puţine şanse îţi dau alţii şi cât de mare e adversarul tău. EURO 2016 a fost despre a privi în sus, numai în sus. Au demonstrat-o Ungaria, Islanda, Ţara Galilor şi, cel mai bine, Portugalia.


Şi marii jucători plâng. Ca să folosesc un truism des utilizat, şi ei sînt oameni. A făcut-o Messi, la Copa America. L-a urmat în seara asta Cristiano Ronaldo şi îl înţeleg: munceşti ca un rob o carieră întreagă, ajungi în finala „Europeanului” şi ieşi accidentat după câteva zeci de minute. 🙁

Pe mine, însă, nu m-a prea afectat emoţional finala EURO 2016. România a fost o dezamăgire, preferata mea – Olanda – nici nu a fost prezentă, iar cealaltă preferată – Germania – a jucat sub valoarea ei în semifinala pierdută cu Franţa. Aşa că nu am făcut decât să simpatizez cu conaţionalii lui Eusebio, pe principiul că erau mai slab cotaţi decât francezii, francezi faţă de care, pardonne-moi, n-am avut sentimente atât de prietenoase.

În schimb, de la campionatul european din Hexagon am rămas cu nişte amintiri. Unele plăcute, altele mai puţin. Să le iau pe rând.

  • Pentru mine, pregătirile pentru EURO au început cu câteva zile înainte, prin a-mi face abonament pe o lună la Telekom TV. Voiam să văd şi celelalte meciuri care nu erau transmise de ProTV. Am plătit 6 lei – datorită abonamentului lui fratelo (altfel plăteam 15 lei) şi nici nu m-a interesat plânsetul TVR-ului care ar mai fi luat nişte bani din buzunarul public ca să transmită campionatul. Bine că nu i-a ascultat nimeni! În schimb, cu preţul a două beri am avut acces pe laptop la meciurile de la EURO. Evident că la cele transmise de Pro m-am uitat… la Pro. 🙂
  • Că tot veni vorba de fotbal şi TV. Cu ocazia meciurilor din Franţa m-am convins încă o dată că Emil Grădinescu e cel mai bun comentator de fotbal din România. Profesionist, documentat, corect, fără să zbiere la arbitru, la jucători sau la şefii de trib din Amazon, mereu pe fază, plăcut, cu glume de bun simţ – m-am bucurat că l-am reauzit la Dolce. Ce fain ar fi să fie la DigiSport şi să transmită marile meciuri de fotbal!
  • În schimb, m-au dezamăgit comentatorii PRO-ului: mult prea partinici cu România şi cu alte câteva echipe, exageraţi în multe faze, cu replici ciudate – de parcă vedeau alt meci. Şi nelipsitele comparaţii şi construcţii lingvistice specifice televiziunii din Pache. Totuşi, i-am preferat altora şi sînt convins că Europeanul i-a adus ProTV-ului încasări bune de tot.
  • A, să nu-l uit pe comentatorul islandez. 😀 Tare omu’!

EURO 2016 a readus la viaţă centrul Oradei 🙂

  • Orădenii au venit cu miile la multe meciuri, mai ales ale României. A fost o atmosferă faină, pe care am văzut-o de sus, din Palat. 🙂

Apropo de asta, am fost cu colegii o dată la redacţie, să vedem un meci al României. Am băut suc şi cafea şi am mâncat seminţe 😉 – ca tot chibiţu’. În rest, jocurile le-am văzut acasă (în bucătărie, pe laptop, sau în camera mare, la tvtot cu bere, câteva guri, şi cu multe seminţe) ori în sat. Aşa cum am păţit şi la precedentele două ediţii de Mondiale şi una de Europene, şi de data asta am văzut finala în sat. Peste doi ani o să pun un televizor în curte, un frigider mic pe terasă şi mă pun în scaunul de plastic de grădină ca să văd în tihnă meciurile. 😀

  • M-am mai convins că de ce le era frică multora… au scăpat pe jumătate. Şi aici mă refer la violenţă. Adică n-au fost pe acolo cretini cu expozibil la centură, dar au fost cefe late, care se exprimau mai bine cu pumnul decât cu vorba. Ruşii, englezii, croaţii au transformat străzile în ringuri, iar stadioanele în afumători.
  • În schimb, i-am admirat pe irlandezi. Ăia suporteri! Şi să nu-i uit pe islandezi. Priviţi minunăţie.

Per ansamblu, a fost un campionat interesant. Unul care ne-a demonstrat nouă, românilor, cât de departe suntem de fotbalul mare. Ca mentalitate, ca stil, ca atitudine.

Să vedem ce face noul selecţioner. Sper să schimbe radical totul. Aşa sîntem noi: avem mari speranţe de la nemţi, dar ne temem să nu ne fie înşelate aşteptările. Poate că acum o să fie bine. 🙂

Înfometaţi şi înfriguraţi, dar cu telefoane de ultimă generaţie

– Le-am dat ce am avut de mâncare prin maşină: o conservă, nişte pungi cu ceva. Unul dintre ei tremura de frig, aşa că i-am dat o haină. Să fie a lui, să se învelească cu ea. Sînt vai de mama lor, mai ales copiii. Dar au cu toţii telefoane de astea, şmechere. N-ai tu mobil cum aveau ei.

refugiaţi Ungaria1a_20287828533_orefugiat cu o conservarefugiat cu haina

Pentru Sanyi Nyulas, colegul meu de pe DSNG-ul Digi24, plecarea de colo-colo, la transmisiuni, are şi părţi bune, dar şi dezavantaje. El obişnuieşte să le ia aşa cum sînt şi să se întoarcă din fiecare deplasare mai altfel cu o tonă de fotografii şi poveşti.

a_20287816373_orefugiați

Ultima dată a fost la graniţa dintre Ungaria şi Serbia, la Roszke, pe unde au trecut zilele trecute mii de refugiaţi. Evident că, pe lângă transmisiuni, a reuşit să facă zeci de fotografii şi să înregistreze câteva videouri cu telefonul. Majoritatea cu refugiaţi deznădăjduiţi, temători. Unii erau pesimişti, alţii optimişti. Pe faţa unor nu se citea nimic, alţii zâmbeau, alţii aşteptau.

A ascultat şi povestea de viaţă a câtorva dintre ei, puţinii care acceptau să vorbească. Unul a fost un bărbat (foto jos) a cărui soţie a fost împuşcată lângă el. Acum omul fugea departe de ţara lui, undeva unde cei dragi să nu fie ucişi de vreun glonţ rătăcit.

refugiat cu motocicletarefugiat cu nevasta

– I-am întrebat de unde au telefoanele. Prima dată n-au vrut să-mi spună. I-am lăsat să le încarce, deşi poliţiştii unguri n-au vrut la început să-mi permită chestia asta. Da’, no… Nu-s la ordinele lor. Atunci am văzut că-s telefoane performante şi am aflat de unde le au. Când au plecat din Siria sau de unde sînt ei, şi-au făcut abonamente, şi-au luat telefoane tari la preţuri de nimic şi ceau… Ştiau că nu se mai întorc niciodată şi nu le mai plătesc. 🙂

telefoane refugiati1refugiat cu telefon2telefoane in priza telefon in priza1 refugiati cu telefoane1 telefoane la incarcat

Dacă n-ar fi o chestie nasoală, profund ilegală, mai că aş aprecia felul în care s-au descurcat transfugii. Mai ales că am aflat că şi le-au luat şi cu internetul activat în roaming. Îmi imaginez ce pagubele le-au făcut operatorilor din ţările lor. Mai ales că, deşi se fereau de oricine din afara grupului lor, n-au putut să ascundă de Sanyi 😉 faptul că ţineau legătura cu cei de acasă – sau şi între grupuri – prin whatsapp.
În plus, aveau hărţi online sau downloadate şi ştiau pe unde să meargă.

– Era mereu un tip de care ascultau toţi. Un lider. Le zicea ceva în arabă şi tot grupul făcea ce zicea ei.

Poliţiştii nu puteau face decât să-i supravegheze şi să-i încarce în autobuze. La un moment dat, zice colegul meu, a venit şi armata, iar refugiaţii au primit apă. Probabil în autobuze ajungeau cei care nu fuseseră racolaţi de traficanţii de oameni.

multi refugiati politisti cu refugiati1 refugiati se uita pe tableta politisti refugiati2 politie refugiati refugiati cu cort

– Când am ajuns acolo, m-am oprit la o benzinărie să-mi iau o vignetă. Când am intrat în benzinărie, toate maşinile au pornit şi au dispărut. I-am întrebat pe vânzători ce s-a întâmplat şi am înţeles care era faza. În benzinăria aia erau maşini conduse de unguri, în general ţigani unguri, care îi luau pe refugiaţii ăştia şi îi duceau spre Austria. Erau maşini tari,4X4. Când aveau „marfa”, schimbau numerele cu altele de Austria şi du-te… Nu-i oprea nimeni. Când ne-au văzut pe noi, cu maşini de televiziune, au dispărut.

Într-o altă benzinărie, apropiată, erau la fel de multe maşini, dar cu şoferi sârbi. Traficanţii nu călcau unul pe terenul celorlalţi. Afacerea era afacere şi banii deloc puţini. Unii refugiaţi au recunoscut mai apoi că pe lângă miile de euro date traficanţilor, au băgat sute şi în buzunarele poliţiştilor din fiecare ţară prin care au trecut.

refugiati4 refugiat3

Privind toată nebunia asta, pun şi eu o întrebare o întrebare: de ce criza refugiaţilor a izbucnit acum? Război şi condiţii inumane sînt în ţările lor de mult prea mult timp ca ei să fi fugit într-un număr aşa de mare abia acum. Nu pot să nu observ o oarecare organizare în rândurile lor şi chiar o ţintă clar stabilită: Germania, cea mai puternă economie din Europa. Dacă o zgâlţâi puţin, loveşti, de fapt, în tot sistemul european. Dincolo de asta, rămân dramele…

Fotografiile îi aparțin lui Sanyi, iar mai multe găsiți pe pagina lui de Facebook.

Aniversare pe teren

Se zice că primeşti întotdeauna ce meriţi, dar şi ce ceri. 🙂 Regula dată de Divinitate s-a aplicat cum nu se poate mai bine ieri. Am marcat 17 ani de când am intrat prima dată într-o redacţie şi dimineaţa rememoram întâmplări din anii de presă: cum era pe teren, cum fugeam singur, cu camera în mână, la tot felul de evenimente, cum… etc.

Iar dacă mi-a trebuit asta, asta am primit şi ieri. Pe când mă îndreptam spre redacţie, pe la ora 9 fără ceva, deasupra oraşului am văzut elicopterul SMURD-ului. Mi-am imaginat că va ateriza pe stadionul FC Bihor, aşa că am virat în secunda doi spre zona respectivă. Mă gândeam că e vreun caz mai grav şi cine ştie ce poveste poate să iasă. Niciodată nu se ştie.

Am ajuns după ce elicopterul aterizase şi ambulanţierii duseseră targa cu un pacient spre aeronavă.

CAM02713

CAM02715

Am înregistrat cu telefonul mobil ce se întâmpla. Din fericire, nu a fost ceva grav. Doar pacientului îi era teamă să zboare cu elicopterul. A fost convins cu tact de echipajul elicopterului.

Băieţii de la pază mi-au spus că elicopterul mai venise de vreo două ori în ultimele zile, după ce şi colegii mei de la Digi24 Oradea îl mai filmaseră săptămâna trecută o dată.

Cu imaginile în „tolba” foto a telefonului, am ajuns la redacţie, unde colegul Niki de la sport avea nevoie de un operator care să îi ia un sincron. M-am oferit, mai ales că aveam o cameră deja instalată în cadrul de live din clădire. Cu puţin ajutor din partea lui Robi Rezmuves, am depistat schema de funcţionare a aparatului şi am trecut pentru a doua oară într-o zi în spatele camerei. Nu mult, trei minute, dar suficient cât Niki să aibă un sincron pentru o ştire cu un campion mondial la kick-box.

Aşadar, două filmări, după mult timp, chiar când mi se făcuse dor de ceva acţiune pe teren.

Acum, pe principiul că dacă aş vrea să ies pe teren mi se oferă imediat ocazia, stau şi mă întreb: dacă îmi doresc să am un cont baban, oare mi se oferă posibilitatea? Şi în cât timp? 😀 Că de muncit, nu mă dau în lături. O fac cât trei. 🙂

P.S. Cu ocazia asta am lansat şi noua siglă a canalului meu de Youtube, care va însoţi fiecare clip pe care îl voi posta. Nu-i chiar ceea ce vrea, dar merge. La un moment dat, când mă va lovi inspiraţia ori voi avea posibilitatea să apelez la un profesionist, o voi reface.

Ploaie de vară peste Oradea

A venit dintr-o dată, aşa cum îi stă bine unei ploi de vară. A lovit puternic, i-a măturat de pe terase pe toţi relaxaţii, a spălat praful din centru şi, oarecum logic, a ţinut să fenteze codul galben „nowcasting” dat de meteorologi. Adică a venit cu vreo jumate de oră mai târziu decât perioada anunţată de specialişti – logic, nu? 😉

M-a lăsat să o filmez şi să o fotografiez din toate poziţiile, motiv pentru care am amânat a doua parte a postării despre cele 1000 de articole de pe blog. Nu-i bai, că-mi permit. E blogul meu, nu? 😀

Aşadar, videoul:

Fotografiile:

after rain (1) after rain (2) after rain (3) after rain (5) after rain (7)

Eu şi „mă, ţavă!” (adică Youtube)

Acum şapte ani şi jumătate, la puţin timp după ce îmi inaugurasem blogul, îmi făceam intrarea pe un nou canal de pe internet – Youtube. Un fel de Facebook video, unde, în loc să postezi tot felul de creaţii literare proprii, prezentai filmuleţe filmate de tine sau de cunoscuţi. Acum Youtube are fix 10 ani, motiv pentru care fac o incursiune în istoria lui, văzută de mine. 😀

Pe atunci, în 2007, nu toată lumea avea camere video şi nici nu ştiu să fi existat telefoane capabile să înregistreze imagini în mişcare 🙂 . Aşa că erau destul de puţini utilizatori ai Youtube-ului – comparativ cu miliardul de astăzi.

Eu mă obişnuisem cu metacafe-ul şi cred, dar nu bag mâna în foc, că exista deja autohtonul 220.ro. Pe Youtube, însă, care împlinise deja doi ani şi jumătate pe atunci, am descoperit muzica anilor ’90, aşa că mi-am făcut cont şi am rămas acolo. 🙂

Dar nu aveam propria mea cameră video, aşa că primul clip încărcat a fost unul produs de un coleg de la tehnicul Transilvaniei TV – Scuty. Mi-a plăcut cum îl montase, i-am cerut permisiunea să-l urc pe proaspăt descoperitul Youtube şi asta a fost. 1039 de oameni l-au vizionat. 🙂

Au urmat tot felul de materiale TV, majoritatea realizate ori montate de mine. Altele erau primite de la colegi ori corespondenţi ai posturilor unde am lucrat. Mi-am creat propriul canal, care a adunat în timp 60 de abonaţi. Am avut cameră video, aparat foto şi apoi telefon „dăştept„. 😀

Cele 119 materiale postate pe canalul subsemnatului au adunat în timp 241.828 de vizionări. Cea mai accesată, cu 54.496 de vizionări, a fost, din păcate, o ştire TVS despre înmormântarea unei fetiţe. Pe locul doi (29.291 de vizionări) s-a poziţionat un material despre un accident surprins de camerele de supraveghere în Cluj – imaginile le-am primit de la corespondenţii TVS la Cluj-Napoca Alexandra Turda şi Emil Kovacs. Tot un corespondent al TVS Oradea, Cristi Axinte de la Timişoara, a dat clipul de pe locul trei (23.922 de vizionări) – cel referitor la descinderile DGA şi DNA la vama Stamora Moraviţa.

Cea mai vizionată creaţie proprie a fost postată la începutul lui 2010 şi arăta imagini de la inundaţiile din Girişu Negru. 2494 de acccesări a avut. 🙂

Au urmat trecerea la HD şi înmulţirea video-urilor personale. Ultimul clip propriu urcat pe youtube a fost cel despre fumul imens degajat de CET Oradea şi a avut parte de o postare separată. De aceea, închei cu penultimul clip, cel cu teckelul nostru, care nu înţelegea cum funcţionează maşina de tuns iarba. 🙂

P.S. Pe urmele mele calcă şi Vlad, cel mai fain nepot din lume. O face apăsat şi sînt convins că în scurt timp mă va întrece.

 

Youtube, deci exist: Ştirile TVS Oradea, acum fix 6 ani

stiri TVS

Am găsit în cutia cu amintiri din presă un jurnal al TVS Oradea din 3 martie 2009. Adică de acum exact 6 ani, perioada în care televiziunea locală se reforma. Veneau oameni noi, plecau alţii. Se constituia echipa care urma să pună pe picioare ceea ce multă lume a numit „TVS-ul albastru„. 🙂 O parte din ea o găsiţi în detaliile de la materialul video de pe youtube.

Nu a fost o perioadă deloc uşoară. Evident, unii/unele nu vor să-şi amintească de ea – e treaba lor, le respect opiniile. Şi, pe de o parte, îi/le înţeleg. Ştiu doar că oamenii care au rămas sau care au venit ulterior au tras pe brânci. Nu aveam dotările tehnice de acum, dar compensam prin dorinţa nemaipomenită de a ne face meseria cât mai bine. De a demonstra că sîntem cei mai buni.

Iar asta însemna 2-3, chiar 4 ştiri pe zi pentru un reporter şi pentru un cameraman; jurnale de 20 de minute pline de informaţii locale; oameni care treceau peste oboseală, comentând cât mai puţin, dar aducând informaţii, filmând zeci de minute pe zi, montând ştiri, dând voci, sorbind pe fugă o gură de cafea ori furând un fum dintr-o ţigară în faţa clădirii din Brâncoveanu.

A fost şi a trecut. Mie mi-a plăcut perioada aceea, dar nu plâng după ea şi nu rămân ancorat acolo. Recunosc că am învăţat multe lucruri care mi-au folosit mai apoi. Am cunoscut şi oameni interesanţi. Unii faini, pe care i-am apreciat – nu-s om de PR să zic că mi-au plăcut toţi, nici vorbă. 🙂 Alţii m-au enervat la culme, dar am încercat să fiu corect şi să învăţ de la ei – nu mi-a ieşit întotdeauna.