Orban, lasa-ne, lasa-ne!!!!

E nevoie de caltabosi , carnati si tamponari ca sa ne dam seama cine ne conduce. Pe bune. Dupa zile intregi de judecat la rece (sint vreo 14-15 grade la mine in garsoniera) am ajuns la concluzia asta. Si la inca multe altele. De exemplu: Orban a mintit, trebuie sa-si dea demisia. Nu sint sigur ca a lovit acea fata, dar minciuna tot minciuna ramane. Si exista date ca ar fi vrut sa se inteleaga cu parintii fetei. De ce sa o faca? Asa, de sanchi… Sau pentru ca avea o musca deasupra fruntii, pe caciula?

Sfatuit prost, ministrul nu a zis nimanui despre accident. Sint convins, am urmarit toate discutiile pe aceasta tema, ca a incercat sa musamalizeze incidentul, sa nu apara in presa. Sa nu stie ca, in aceasta epoca a tehnologiei, sint camere de vederi peste tot si ca o pasiune a tuturor este sa filmeze si sa fotografieze orice cu telefonul mobil? Poate ca accidentul este supus unei actiuni de hiperbolizare. Poate. Asta nu scuza minciuna. In plus, cine se scuza, se acuza. Acum, Ludovic Orban a observat, dintr-odata, ca i-a umblat cineva la masina. De ce oare? Sa-i fii furat caltabosii din portbagaj, vorba unuia de pe net? Hai sa fim seriosi.

La Realitatea se spunea ca unii politisti se plangeau ca li s-a interzis sa vorbeasca despre acest caz. Posibil. Ca jurnalist, m-am izbit de situatii in care mi se livrau informatii off the record, pentru ca politistii priomisera instructiuni de la sefi sa nu vorbeasca. Apropo, zicea ministrul de Interne ca a auzit din presa de situatia lui Orban. Asta chiar ca-i buna. Gogorita mai jenanta n-am auzit pana acum. Ditamai ministrul Internelor sa nu fi stiu?! NU CRED. Si oricum, Cristian David nu-i ajunge nici macar pana la genunchi lui Vasile Blaga.

Sa nu uit: cazul asta mi-a dovedit inca o data ca atunci cand trebuie sa se apere, corbii din politica se aduna in stoluri si incearca sa ne arate ca nimic penal nu s-a petrecut. Sa o creada ei.

Cine e cel mai frumos?

Ba, natiune! Ma doare la varful cotului drept de taxa de prima inmatriculare, de probleme sociale, de scumpirea gazului, de intarirea euroului, de cumparaturile de sarbatori. Fix pix. Ce, astea-s probleme? Vax albina! Ba, ba, ba, problema e: cine e cel mai frumos – Prigoana sau Banica? Si nu ma luati cu figuri ca ce logica are intrebarea asta? Uite, n-are! Da’ puteti raspunde la ea. Trimite-ti un SMS care nu costa mai mult de 1,19 euro, atentie!, cu TVA cu tot – ce dreacu’, sunt marinimos! Facem un top si vedem cui ii dam coronita de miss-ter. Pana cand voi, fraie… pardon, oamenii destepti, sunati, mai bagam o discutie super, extra, nemaipomenit de importanta si senzationala despre scandalul din familia Moculescu. Hai, ba, natiune, suna!

Misto desfasurarea de forte de aseara de la OTV. Cat m-am uitat, adica sub 90 de secunde, am auzit-o pe Bahmuteanca, revarsata peste masa lui DD direct, cum isi povestea amorul cu Banica jr. De fapt, corect sa fiu, ea zicea ca in urma cu nu stiu cati ani, Banica s-ar fi dat la ea si i-ar fi compus chiar si o melodie de dragoste. A dracu’ pielea pe Bahmu, ce a insurubat ea hormonii eroului din „Liceenii”. Cat timp vorbea ea, Senzationescu facea un studiu sociologic, unde telespectatorii fideli erau pusi sa aleaga intre Prigoana si Banica jr.

Intre timp, la Prima, Carcotasii faceau rezumatul celor 7 ani de viata. Misto, fain de vazut. Mi-am reamintit chestiile celebre – inspectorul vasluian cu m.U.E., microfonul care „se futu” al Andreei Esca, balbele de la Antena, bebelusele 🙂 – toate care ne-au tinut in fata televizorului, la Cronica. Am aflat astfel ca, in viziunea lui Huidu, cel mai chefliu oras al Europei e Dublinul, iar dupa Gainusa, cel mai frumos este Stockholmul.

Merita respecte Huidu si Gainusa si ceilalti! Pacat doar ca s-a incheiat prea brusc emisiunea de aseara. Pe la 1…

Oradenii si globalizarea… in trafic :)

Gata, ne cuprinde globalizarea!!! Ma ingrozesc cand ii vad efectele! Cum am constatat asta? Simplu: traficul din Oradea seamana din ce in ce mai mult cu cel din Bucuresti, iar in urmatorii ani avem toate „sansele” sa ne identificam din acest punct de vedere cu americanii. (Pe vremea lu’ nenea impuscatu’, cand la tv dadeau doar doua-trei ore de emisie, era o emisiune, ceva cu nenorocirile capitaliste pe mapamond – fain cuvantul asta, mapamond – si acolo bagau non-stop imagini cu aglomeratia de pe vreo autostrada din State si un comentariu apocaliptic. In schimb, la noi se circula lejer, doar era chestia aia cu numar par/numar impar – cei de generatia mea au mai prins-o.)

Revin. In dimineata asta, am facut cu masina de acasa pana la redactie, adica vreo 3 kilometri, nu mai putin de 20 de minute. Am evitat smechereste coada de pe Progresului, unde masinile ajungeau pana la biserica de la intersectia cu Aluminei si am zis ca o colesc pe Dacia. Mare greseala! Acolo coada era pana la Profi. Cand am ajuns la intersectia cu Decebal, am zis ca o iau spre pod. Another bad decision! Fuck! Sfinti! Etc…. Iar coada. Dar si surpriza: un politist rupt de frig statea intr-o intersectie si-mi facea semn cu mana sa ma grabesc sa trec. Aiurea! Ce, am Ferrari? Merg in ritmul coloanei, ce naiba! Cred ca tipu’ da din mana doar sa se incalzeasca, pentru ca nici el nu crede ca pot merge mai repede de 10km/h.

Pe tot drumul am vazut 5 politisti, care faceau astfel de gimnastica de intretinere. Degeaba stau ei in intersectii. Nu-s ei, saracii, de vina ca noi, soferii, sintem prea multi si ca strazile sint stramte, mici si multe pline de gropi. A, sa nu uit, pe Decebal, dincolo de pod, am mers relativ bine, n-am stat mai mult de 5 minute 🙂 Mai greu a fost pe Iuliu Maniu, unde, naiba stie, dar se aduna masini ca la carnaval.

In total, 20 de minute din Rogerius pana in centru. Si asta in conditiile in care soseaua a fost curata, fara zapada sau gheata. Ma gandesc cu groaza ce-o sa fie cand va ninge si va ingheta zapada……. 🙁

Pana atunci, pe cine sa aruncam vina pentru traficul din Oradea? Pe autoritati? Da’ de unde!… Eu stiu vinovatul. Cel putin in cazul meu. Uzina Opel. De ce?Ca daca nu ar exista, nu aveam masina si nu ma enervam in trafic. Sau poate ca aveam o masina. Vreo Dacia si atunci mai si inghetam….Brrrrr. Nasoala situatie.

Eroii nestiuti

Zilele astea, mai bine zis de cateva saptamani, tot caut oameni care pe parcursul acestui an sa se fii evidentiat prin curaj, prin devotamentul lor fata de comunitate. Am dat telefoane la cunoscuti, la colegi, mi-am rasfoit arhiva de stiri. Am descoperit unul singur: cel care a salvat doi copii care erau sa se inece in Crisul Repede. La el ne-am gandit mai multi. Altul nu stiu. Si nici Hadi Borcea sau Istvan Pinter sau cei de la pompieri ori Ambulanta nu stiu.

A mai fost valceano-salontanul premiat de politisti pentru ca l-a prins pe italianul care jefuia o casa de schimb din Salonta. (Apropo, gestul politistilor de a-l premia merita aprecieri, mai ales ca pana acum nici macar nu le multumeau celor care ii ajutau si nu erau deloc putini. Acum, i-au dat lui Nicolae Chiurtu – valceano-salontanul de care vorbeam – si un premiu in bani. Se vede managementul occidental al lui Liviu Popa.) Dar a fost la Salonta, nu in Oradea! Or premiile sint ale primariei oradene.

Sa fii disparut cei care intervin pentru a-i salva pe altii din situatii-limita? Nu cred. Mai degraba sint modesti. Ei cred ca gesturile lor, considerate de cei mai multi iesite din comun, sint normale. Pentru ei e normal sa sara in foc dupa un copil sau un bolnav, e normal sa intre in apa pentru a-i salva pe altii de la inec, e normal sa puna viata altora in fata celei proprii. Si vor sa ramana anonimi. Un fel de soldati necunoscuti. Eroi nestiuti de nimeni. Cei care dispar in anonimat imediat ce au salvat o viata. Ei merita premiul de excelenta pentru acte de curaj si devotament! Acordat, ex-aequo, zecilor, sutelor de astfel de oameni care, de-a lungul anilor, au ramas eroi necunoscuti.

Nu-i asa ca sint singuri intre oameni?

Bufff!…. E zgomotul pe care l-a facut o idee care s-a ciocnit de neuronii mei. E vreo 12 jumate noaptea, cand nu pot sa dorm defel – ca doar maine, adica azi, e sambata si se presupune ca pot sa dorm mai mult dimineata, chiar spre dupa-amiaza. „Blogerul e o specie aparte. Incapabil sa traiasca separat de lume, dar, in acelasi timp, tare singur!” Ciudat si cam de neinteles. La prima vedere. Dar asa cred si am explicatii.Blogerul este un tip/tipa inteligenta, of course 🙂, sociabil, mereu in contact cu tot felul de persoane. Mereu curios/curioasa, incearca sa-si explice situatiile si fenomenele cu care se confrunta. Suna cam ca o definitie luata din manual. Buuuuuuun…. Urmeaza fata cealalta a blogerului, singuratatea. Cand pleaca dintre oameni si ajunge acasa, simte nevoia de a comunica, de a discuta, de a transmite cuiva tot ce a vazut. Dar acasa nu-l asteapta nimeni, iar peretii, oricat de rabdatori ar fi, nu-s cei mai indicati ascultatori. Interlocutori, nici atat. Si atunci, blogerul deschide calculatorul si isi arunca ideile, trairile, principiile in lumea virtuala, transformandu-le in posturi pastrate pe vreun server de prin te miri ce tara. Mai primeste un comentariu la care raspunde, mai baga un mesaj zecilor de friends, co-workers, loosersilor si othersilor din lista de mess si gata dialogul.

Cei ajunsi la pensie dupa o viata de munca incep sa-si depene amintirile nepotilor sau prietenilor, la o bere sau la o partida de pescuit. Oaresce asemanari cu blogerii exista. Ambii povestesc amintiri mai vechi sau mai noi. Ambii cauta sa gaseasca o persoana cel putin careia sa i le spuna. Doar ca pentru blogeri, nepotii si prietenii sunt cei carora le povestesc pe net amintiri din “viata” de o zi pe care tocmai au consumat-o. Si intervine diferenta: blogerul “reinvie” in fiecare zi in care traieste “viata” de o zi sau mai multe zile si ale carei impresii si trairi le povesteste pe blog. Traieste mai multe vieti, sute, mii, confirmate prin postarile de pe net. 🙂 Dar el ramane acelasi. Inconjurat de lume, dar tare singur. Ca daca nu ar fi singur, nu ar mai povesti atatea pe blog. Si-ar vedea de viata lui reala. Unde ar avea cui sa povesteasca si langa cine sa traiasca sute, mii de “vieti” demne de povestit…nepotilor…..prietenilor….la o bere….la o partida de pescuit….

 

Zvoneru’ si raspandacu’

Zvonul e cea mai perfida arma prin care poti manipula oamenii. Lansezi o petarda verbala si vezi efectul. De obicei, nasol, negativ. Evident, trebuie sa o plasezi la urechea cui trebuie. A unui raspandac. Ca sa fii sigur ca ajunge unde trebuie, ca sa fii sigur ca isi face efectul. Altfel, ramane o alta minciuna fasaita sau o jumatate de adevar ramasa nesatisfacuta. De obicei, astfel de oameni, zvonerii, sint „jmecherii” care cred ca pot sa isi faca treburile prin astfel de manevre penibile. Impotenti moral si intelectual, se considera puternici apeland la astfel de metode de manevra. Altfel le e greu sa se impuna.

Iar raspandacii au problemele lor. Ori, naivi fiind, pun botul si transmit zvonul mai departe, ori au interes si atunci se vorbeste despre complicitate. In loc sa verifice informatia la sursa, ca un adevarat jurnalist, adica sa mearga la cel pe care il vizeaza „fumigena” si sa-l intrebe daca e alba sau neagra, ei transmit virusul mai departe.

Pe fiecare cat il duce capul!

Uite cine cu cine se cearta?!

Alegerea primarului interimar din municipiul nostru minunat s-a transformat intr-o cearta de mahala, pigmentata cu vorbe  aruncate aiurea, amenintari, votari in birouri separate, ascuns in bude si paza cu badigarzi de la partid, pumni pusi in gura presei, zambete ironice, intelegeri pe la spate. Look and cry.

Suflet si afaceri

A vazut cineva privirea unui om care afla ca trebuie sa-si caute de munca in prag de sarbatori? Nu? Nici nu doresc cuiva acest lucru. Pentru ca o astfel de privire te secera, te injunghie, iti ucide orice urma de bucurie. Am vazut-o. N-am fost in stare sa mai bucur de nimic. Chiar daca m-am scapat si am spus ca, la TV, am avut azi o zi fara de care nu se merita sa faci televiziune. A fost o zi cu de toate: transmisiuni in direct, DSNG, materiale scrise si montate pe ultima suta de metri. Oameni de coordonat, de injurat, de felicitat (merita!!!!), subiecte de impartit, materiale tari de montat, jurnal variat. In mod normal, m-as fi simtit in al noulea cer. Si poate ca m-am simtit.

Pana am vazut privirea de care ziceam. Nimic n-a mai contat apoi. Mai ales ca omul nu face parte din categoria celor care iau meseria in deradere, care se cred buricul pamantului, inventatorii sticlei de teleobiectiv si mari pilosi. Nu, omul are un bun simt cum rar mi-a fost dat sa intalnesc si o dorinta fantastica de a invata. Nu are inca experienta, dar e o placere sa-l vezi cum asculta, cum invata, cum vorbeste.

Inteleg acum de ce patronii nu le discuta fata in fata cu angajatii pe care ii dau afara. Pentru ca le-ar vedea privirea. Sa ne intelegem: daca e un tip pilos, idiot, increzut si fara pic de profesionalism in el, l-as da afara cu suturi in cur. Dar cand un om bun e pus pe liber…cum pot pune capul in perna seara? Linistiti? Ce e mai bine sa impaci: sufletul sau afacerile? Eu as alege prima varianta. De aceea nu voi fi niciodata un om de afaceri de succes. Si nu-i invidiez nici pe cei pusi de patroni sa concedieze personal. Ei scot cu mana castanele aruncate de sefi in foc. Ingrata postura….

Inca ceva: m-a bucurat faptul ca am adus masina acasa. Dar oare la ce m-am gandit pe drum? Usor de ghicit…

Am masina!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Cred ca toata lumea din jurul meu ii stie povestea. Opelul meu a ajuns vedeta, nu prin ceva bun, ci pentru faptul ca m-am plans tuturor de problemele pe care mi le-a facut. A avut ceva probleme la motor (o inteleg, a imbatranit, are deja 15 ani) si doua saptamani nu am avut-o si a stationat la un mecanic din Oradea. Cand i-am dat-o nu pornea, cand mi-a dat-o pornea, dar se oprea in relanti. Figuri pe care nu prea i le cunosteam. In fine. M-a scos din sarite mai ales atunci cand, imediat ce am scos-o de la mecanic, s-a oprit brusc undeva, in centrul Oradei. Pentru ca mecanicul m-a asigurat ca pot face drumul, am luat-o sambata spre Beius. Am ramas de doua ori oprit in mijlocul soselei, mi-a fiert apa de trei ori si am ajuns acasa dupa ce am facut in 3 ore 60 de kilometri si mi sa rupt si un furtun de la radiator. Asta dupa ce m-a ajutat si nashul meu. 🙁

Apoi a intrat in scena fratelo. A luat-o, a dus-o la un mecanic din Beius si acum Opelul a inviat. Sprinten, baga 160 la ora de nebun, intr-un cuvant … bijuterie. Mai veche, dar apriga. Asa ca fratelo a devenit mecanicul meu preferat. 🙂 Sa traiasca fratelo!!!! Si mecanicul care a facut-o intr-o singura zi. Ala de la Beius. Ca la Oradea a tinut-o doua saptamani si tot nu a gasit ce are si m-am ales si fara catalizator. (Nu-i bai, ii pun unul second-hand).

Astazi am adus-o inapoi in Oradea, cu ajutorul lui Robi (Multzam fain, senor!) care a asigurat transportul pana la Beius. Asadar, i’m back in bussiness!!!!!!!! Ce talpa ii dau!!!!!!!

P.S. Nici nu stii ce nasol e fara masina decat atunci cand n-o ai timp de cateva zile. Mori…..