Afaceri pe langa presa

„Bogdan Chirieac a demisionat din functia de Senior editor politica externa si din echipa editoriala a ziarului „Gandul”. Gestul a survenit dupa ce, joi, „Evenimentul zilei” a dezvaluit in exclusivitate ca jurnalistul face afaceri de anvergura cu Serviciul de Telecomunicatii Speciale si cu alte institutii de stat.”

Asadar, Bogdan Chireac a ales afacerile in detrimentul jurnalisticii. Pacat. Ii citeam editorialele, scrise inteligent si la obiect. Pentru presa e o pierdere. Poate pentru afaceri e un castig. Sint sigur. Dar, gandind logic, un om care face afaceri cu institutiile statului – afaceri pe care, atentie, le promova subtil prin editoriale (altfel nu stiu ce as fi zis, poate ca nu era cine stie ce conflict de interese) – nu prea mai are caderea morala de a mai scrie la ziar. Acum, chiar n-o fi avand domnul Chirieac un castig material suficient pentru a nu se implica in afaceri de milioane de euro? Ce tampenii scriu! Cine nu ar face afaceri de milioane de euro daca i s-ar oferi prilejul?

Nu aceeasi problema se pune cand vorbim de afacerile multora dintre angajatii presei locale. Pe ei ii inteleg. Salariile nu sint atat de mari incat sa le permita un trai decent. Deci e nevoie de o alta sursa de venit si aici inteleg o afacere cinstita, nu atac la persoana prin ziare contra unor bani dati de diverse personaje. Lor, colegilor cu afaceri, nu le-as putea cere sa aleaga intre presa si afaceri. (Decat daca afacerile le afecteaza capacitatea de a-si face treaba in televiziune sau la ziar.)

Imoral, in acest caz, as fi doar eu.

Chestii pe care nu le stiam

1. Ca prin anii ’70-’80, un medic din SUA, Robert White parca il cheama, a reusit sa faca primul transplant de cap. A luat capul de la o maimuta si la pus pe corpul alteia. Maimuta a supravietuit, dar nu s-a putut misca. Blamat o perioada de colegii lui, neurochirurgul isi dorea sa faca aceeasi chestie si la om. Il sustineau cei paralizati de la gat in jos. Acum e constient ca nu va prinde in timpul vietii lui o asemenea operatie…mult prea complicata, dupa cum recunoaste si el.

2. Ca buda cea mai scumpa din lume se afla in Hong Kong. Ii apartine proprietarului unui magazin de bijuterii. E placata cu aur, diamante si alte asemenea. Pe jos, cica, a pus aur fosil – n-am auzit pana acum de asa ceva – care are oaresce proprietati terapeutice. Ca sa intri trebuie sa cumperi de la tip bijuterii de minim 200 de dolari. Numai vasul pe care iti poti aseza dorsalul pentru „neste treburi importante” valoreaza 3 (trei) milioane de dolari. Doar e din aur masiv. Aici merge la fix expresia „ma cac in aurul vostru”. La propriu :)) Inca ceva: tipul a inceput afacerea cu un singur angajat si cu cateva sute de dolari.

3. Ca americanii i-au platit pe membrii garzii prezidentiale a lui Sadam Hussein. Le-au dat insa dolari falsi soldatilor de rand, in schimb comandantii au capatat purcoiul de bani valabili. Toate astea ca sa-l dea jos pe cel care le strica afacerile cu petrol in Orient si pe care, zeci de ani inainte, tot ei l-au sustinut. Oficial, afacerea asta cu banii era motivata prin dorinta de a evita pierderea de vieti in sanul armatei Unchiului Sam.

4. Ma, mai traieste Elodia? Nu de alta, dar am ratat episodul nu stiu cat din serialul de pe OTV. Promit sa nu se mai intample :))

Sefii cer respect. Il dau si ei?

„Daca tratezi oamenii cu respect, ai o sansa in plus sa ti se raspunda la fel.” Citez de pe blogul lui Vlad Petreanu, care primise acest sfat de la parintii lui. Si imi dau seama cata dreptate are (sau au – parintii lui). Ar trebui sa invete multi „sefutzi” din presa o asemenea atitudine. A nu se confunda respectul cu lipsa de autoritate. O confunda multi din jurul meu…. Inteligenti, baietii. Ai dracu’ de inteligenti si implicati in munca asta…

As vrea sa stau pe plaja, la soare

Innebunesc. Cand afara ploua intr-o suparare, e al naibii de frig si e pe cale sa ma loveasca o depresie crunta, eu visez sa o iau dracului din loc si sa ma duc in tarile calde. Sa stau la soare pe o plaja cu nisip fin, pe o insula din Bahamas sau Hawaii, o bastinasa sa-mi aduca un cocktail si, cand ma consider suficient de lovit de soare, sa ma arunc in apa fantastic de albastra. Sa nu ma intereseze nimic si sa uit de toate.

Ne furam singuri caciula

Sintem niste duplicitari. O spun clar si raspicat: ne mintim singuri. Potrivit unui sondaj, 28% dintre romani prefera sa urmareasca la TV stiri politice, 22% stiri sociale si doar 1% stiri despre evenimente violente. Atunci cum se explica audientele enorme pe care le face cazul Elodia sau succesul care tine de ani si ani al stirilor de la ora 5? Cum se face ca Pro TV si Antena 1, cele mai tari televiziuni din tara asta, ca audienta ma refer, pun in prima parte a jurnalelor doar stiri despre scandaluri, crime, accidente?

Mi se pare mie ca ne furam caciula singuri si spunem nu ce simtim, ci exact ce vor altii sa auda.

Nu da Tuca-ul din mana pentru DD-ul de pe gard

Am devenit si eu un respectabil (in opinia mea) locatar la blog. Seara, cand ajung acasa, in loc sa vorbesc cu televizorul sau cu peretii, ca pana acum, sau sa mai lecturez dintr-o carte pe care am primit-o impreuna cu „Cotidianul”, ma apuc si scriu pe blog. Eficienta ocupatie. Macar ramane ceva de pe urma gandurilor. Aseara am vrut sa ma blogaresc o tura, dar altceva m-a facut sa renunt. Asa ca scriu acum dimineata.
M-am uitat la „Tuca show”. Daca pe vremurile „Milionarilor de la miezul noptii” – student fiind si mai apoi lucrator la ziar – eram un telespectator oarecum fidel, interesul fata de titanul din Caracal mi-a cam pierit. Nu am renuntat insa sa-l urmaresc, mai rar, asa. In schimb, acum, in 2007, cand a revenit in tromba, m-a deziluzionat. S-a incadrat in curentul trandy si fancy al celor care o disecau pe biata Elodia. Mai baga cate o cantareata si gata emisiunile dintr-o saptamana.

In schimb, aseara l-am urmarit de la un capat la altul. L-a avut invitat pe CTP, iar discutia a fost mai mult decat interesanta. Rememorarea unor intamplari din anii ’90, idei despre presa actuala, despre starea jurnalistului, despre viitorul acestei profesii.

Dintre toate, doua chestiuni mi-au placut la maxim.

Intrebare Tuca: „Cum defineste CTP jurnalismul?” Raspuns CTP: „Ca un ziar in ploaie. Incet, sub actiunea apei, se intoarce la starea initiala, de celuloza, ducand cu el in pamant si cuvintele.”

Si a doua: pentru amandoi jurnalismul reprezinta un destin romantic. Diferenta: Tuca a vrut sa devina ziarist, in timp ce Cristian Tudor Popescu habar n-avea, la 33 de ani, ca va ajunge cel mai cunoscut (zic eu) jurnalist roman.

Au mai fost si alte idei. Le zic altadata. Oricum, din punctul meu de vedere, Tuca trebuia sa-l bata la audienta pe DD. Daca nu s-a intamplat asa, tara asta e cu susul in jos.

despre Elodia (ca tot e subiectul la moda)

Nu incerc sa dau idei despre unde ar fi avocata asta. E treaba OTV-ului si fereasca sfantul sa ma substitui detectivilor din garsoniera. Eu doar constat ceva: ma, frate, brasoveanca asta e un fel de Toma Alimos, un fel de haiduc.

Motive:

1. are o balada, cantata de o tanti in costum popular (carevasazica, are recunoastere populara)

2. o cauta toata stapanirea (a se citi procurorii, politaii si, mai nou, scafandrii) prin codrii de arama, prin ape tulburi, prin munti cu fruntea-n nori

3. ii e prieten raul, ramul, ca toti o ascund de nici dracu’ – pardon, scuzati – nu o gaseste

4. si cel mai important motiv: peste ‘jde ani istoria televiziunii va pomeni cazul ei; ramane de vazut la ce capitol ii va incadra pe cei care i-au disecat la micron disparitia – patologic sau goana disperata dupa audienta ieftina.

Cum se cucereste o cetate in secolul XXI

Simplu. Citeam un mail pe care l-a trimis jurnalistilor oradeni un „grup de oradeni onesti si cinstiti”. Daca tot ce scrie acolo e real si se va indeplini, Cetatea Oradea va cadea fara lupta in mainile unor persoane smechere, evident politicieni sau legate de politica.
Inca un motiv sa-mi fie greata cand aud de politica si politicienii romani.

P.S. Turcii Evului Mediu au de ce sa fie invidiosi. Ei au asediat mult timp aceasta fortareata inainte de a o cuceri.

7 ani

Constat ca unii colegi din presa evita sa-i salute pe altii. Ce nu stiu ei e faptul ca, dincolo de orgoliile specifice meseriei, exista bunul simt. Ca sa ma fac inteles: o chestie, moshilor, pe care un om normal o invata in cei 7 ani petrecuti pe langa parinti, pe acasa. Probabil ca unii au saltat perioada asta si au ajuns direct „dastepti”.

Poate de aceea nu se ridica peste un anumit nivel. Nu dau lectii de morala, doar constat.

Va salut cu respect.