Campania pentru prezidenţiale – a fost sau n-a fost?

N-a fost, că dacă era, o vedeam, o auzeam. Şi aici mă refer la ciocniri de idei (nu acuze tâmpite şi limbaj suburban), la prezentarea unor platforme, altele decât ale industriale – furate, distruse sau vândute pe bani de nimic -, sau la confruntări în studiouri TV. Unde, apropo, am văzut şi am auzit doar plictisitoare monologuri.

Cred că e prima campanie în care nu s-a organizat confruntarea finală între candidaţi. O explicaţie, anemică, există: s-a demascat Turcescu prea târziu şi nu avea cine să-i ţină locul. Deşi n-o fi fost Robert T. singurul „acoperit” din presă. 😉

Anemică a fost şi imaginaţia staff-urilor de campanie: în afară de afişe de care sînt plini până sus stâlpii de pe uliţe şi discursuri sforăitoare, special croite că îi ungă la suflet pe toţi, de la drojdieri la profi universitari, n-am prea văzut idei dăştepte de campanie. Pe online, unde mă mai învârt şi chiar am o poziţie de începător spre level 2, s-a cam tăcut.

Pauză de readucere aminte. Într-o zi de la începutul ultimei săptămâni de campanie, un tip cu un fel de bidinea într-o mână, un afiş în cealaltă şi o găleată în faţă le explica unor poliţişti locali ce făcea: „Am venit acum câteva zile şi am pus nişte afişe. Ieri au lipit ăilalţi peste ele. Acum le pun pe ale noastre peste. E corect, nu? Nu-i nimic ilegal.” Nu ştiu dacă e sau nu, dar cine naiba se uită la afişe? Eu, cel puţin, trec pe lângă ele exact cum trec oamenii politici pe lângă alegători la o zi după alegeri – nepăsător şi rece.

Mesajele promovate pe Facebook păreau că li se adresează unor adolescenţi, nu unui electorat matur, capabil să judece corect şi echilibrat (sînt simpatic, nu?). Din punctul de vedere al siteurilor şi organizării unei campanii în mediul virtual, una singură mi-a plăcut; făcută cu voluntari, dar foarte profi. Şi independentă! 🙂

Veţi spune că alegerile se fac şi au impact în lumea reală. Dar a ignora internetul, a evita să explici şi în mediul online cine eşti şi ce vrei înseamnă să ocoleşti o bună parte a alegătorilor – tinerii. Cei care îţi pot decide soarta politică. Acum sau la următoarele alegeri. Dar cine să gândească în perspectivă sau modern, inovator, atâta vreme cât în România se mai dau pungi cu calendare, pixuri şi zahăr?

Cu ce rămânem după campania asta? Cu certurile pe sticlă, la colţ de stradă, în familii ori la birt despre casele unui candidat, despre  gradele acoperite ale altuia ori despre shopping-ul prin străinătăţuri. Nu ştim nimic concret din ceea ce candidaţii vor să facă dacă ar ajunge locatari la Cotroceni. Au încercat să ne gâdile la orgoliul naţional, să ne umple de promisiuni financiare ori să ne vorbească de credinţă, de simboluri. Nimic despre ce vor face pentru ţara asta. Fără cuvinte elaborate, pompoase. Direct, sincer, ar fi trebuit să aflăm ce şi cum.

La final de campanie, mie mi-au rămas în minte trei litere: DNA. A fost instituţia care a reuşit să eclipseze campania pentru prezidenţiale. Ba, chiar a reuşit să eclipseze şi câţiva politicieni care, pariez, se credeau intangibili. Dacă aş avea garanţia că îşi păstrează năravul şi de acum înainte, zău dacă mi-ar păsa cine iese preşedinte! 🙂

Dar cine dă garanţii în lumea asta? Aşa că şi din acest motiv duminică merg la vot. Nu vă îndemn nici să mă imitaţi, nici să staţi acasă. Fiecare are dreptul să judece pentru el. Eu am ales să intru în cabina de vot şi să dau cu ştampila în ei. Bunul Dumnezeu mi-a dat minte să judec şi am obligaţia să folosesc darul ăsta divin. Iar dacă dau greş, ştiu că mi-am făcut-o cu mâna mea.

Fără categorie

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.