Cred că nu există florar, în ţara asta cel puţin, care să nu se bucure la final de 8 martie, când trage linie şi calculează cât a vândut şi, mai ales, cu ce profit s-a ales după o zi atât de aglomerată. E un fel de Black Friday pe invers al florăriilor, 🙂 pentru  că, în loc ca preţurile să scadă, buchetele îmi par mai scumpe decât de obicei. Sau cel puţin la aceeaşi valoare ca în alte zile. În schimb, ritmul şi volumul de vânzări de flori sunt duble.

Asta pentru că orice bărbat care se respectă şi îşi respectă doamna de lângă el şi pe propria-i mamă îşi trece pe agenda Zilei Femeii să treacă pragul vreunui magazin cu multe flori. E ziua în care e mai răbdător decât oricând şi e în stare să stea la coadă ori să analizeze minute în şir nişte culori şi aranjamente.

Toţi ne credem în ziua asta experţi în flori, adevăraţi designeri florari. Şi asta numai de dragul vostru, doamnelor şi domnişoarelor! 🙂

Şi uite aşa, învârtându-mă de 8 martie printre buchete şi ghivece şi privind peste umărul unor confraţi „designeri„, mi-am amintit de un fel de florărie puţin mai altfel văzută în Austria. Una în aer liber, fără vânzători şi fără casieri, din care te puteai servi singur. Iar plata ţinea doar de bunul tău simţ şi de educaţie.

Vi se pare ciudat?

Na, închipuiţi-vă cum mi s-a părut mie când m-am trezit în faţă cu ditamai câmpul, proaspăt arat, lângă care era pus un stâlp ce ieşea dintr-un butoi 🙂 şi pe care era aşezată o tablă. Pe aceasta erau trecute preţurile florilor – vorbim de garoafe şi de floarea soarelui. Un fel de mercurial. 🙂 Mai jos, o săgeată care indica unde trebuie lăsaţi banii.

Locul e undeva, lângă Viena, în apropiere de un sat, chiar în faţa unui magazin de piese auto. Oamenii erau invitaţi să-şi aleagă şi să taie singuri florile pe care le doresc; apoi să lase suma indicată pe panou în cutiuţa de pe stâlp.

N-am văzut pepe de vânzător şi nici măcar o cameră de supraveghere nu era în zonă. În schimb era un mesaj: „Doar florile plătite ne fac fericiţi (ne oferă plăcere)!” 🙂 Cam asta era singura modalitate de a-i face pe clienţi să plătească. Şi un „mulţumesc!” la final.

Nu am informaţii ca vreun client să fi plecat fără să plătească. Dar, din moment ce afacerea părea să aibă ceva vechime, mă îndoiesc că proprietarii ar fi continuat-o dacă ar fi avut un istoric încărcat de ţepe primite.

Pentru că… civilizaţie. 🙂 Opinii?