N-am stat să ascult lamentările și declarații bombastice de prin studiouri, nici comentariile de la radio ale unor „crucișători” ai presei ori formatori de opinie și cu atât mai puțin nu am citit postări victorioase ori cu urări de bine pentru CCR.
M-am limitat la lecturarea anunțurilor brute și a unor postări ale unor specialiști în Drept.
Pe scurt și pe repede înainte, cu liniuțe, opinia mea de furnică într-un mușuroi, atât cât mă ajută logica, despre decizia de anulare a primului tur al prezidențialelor:
- CCR a dat dovadă de inconsecvență: a aprobat rezultatele primului tur și apoi le-a anulat. E adevărat, a doua oară s-au invocat informațiile din desecretizatele CSAT-ului.
- Desecretizate care se refereau la chestii (livrate de cine se ocupă cu informațiile și în activitatea cărora tot românul e superspecialist, deși nu știu câți am văzut la lucru vreun angajat al serviciilor, altudeva decât în filme) pe care ăia de decid în Statul Român le știau înainte cu mult de turul 1.
- Tur 1 câștigat de un candidat care, să nu ne mințim singuri și în ciuda sondajelor (sic! 😀 ), era în pole position pentru câștigarea celui de-al doilea tur.
- Al doilea tur care, probabil, ar fi avut alți combatanți dacă informațiile livrate de cei care știu să le culeagă ar fi fost făcute publice ori trimise la procurori în secunda a doua.
- Secunda a doua e un non-sens în epoca actualului (și prelungitului) locatar de la Cotroceni, obișnuit să transmită urări de 1 Decembrie pe data de 4 (exagerez, dar ați înțeles ideea).
Sunt curios să văd motivarea judecătorilor constituționali.
Până atunci simt că pute a scenariu executat la comandă și am un teribil sentiment de lucrătură și de dezamăgire. Nu că mi s-a furat votul – oricum l-am dat unuia pe care îl consider deasupra celorlalți și care nu a intrat în primii 7. Ci pentru că simt că voturile oamenilor nu contează dacă nu a ieșit cine trebuie sau cine e dorit de cei de la butoane. Sunt convins mai mult decât oricând de asta, indiferent cum se numesc candidații.
Ce rost mai are atunci să votez? Doar ca să nu mă atace cei care susțin cât de importantă – vezi, Doamne! – este ștampila pe care o punem fiecare pe buletinul de vot? Că votul meu contează? 😀 Serios? Mai ține „vrăjeala” asta?
Observ că alegerile pot fi întoarse/anulate oricând de o instanță care miroase a ghiocel (la poziție mă refer) în fața unor indivizi care ne privesc de sus, dau comenzi și ne tratează ca pe o turmă numai bună de manevrat. De fapt, în țara proiectului eșuat „România educată”, nu mă miră asta.
Deși sunt convins că tot mai mulți dintre semenii mei gândesc logic, caută explicații și informații și nu mai sunt atât de ușor de dus de nas. Sper doar ca masa critică din punctul ăsta de vedere să fie atinsă cât mai repede. Din pătrățica în care m-am izolat de ceva vreme, fac și eu eforturi să le urmez exemplul.
Așa că nu pot să nu mă întreb: cui folosește toată nebunia asta? Cine beneficiază de încâlceala asta? Dacă perioada ce vine îmi oferă un răspuns, e clar cine e la butoane și cine a organizat totul. Deși mulți avem niște ipoteze de lucru. 😉
Precizări
1. E normal ca doamna Lasconi să critice decizia CCR, iar domnul Ciolacu să se bucure. Prima cred că e conștientă că șansele de a intra în rejucarea celui de-al doilea tur sunt muuult sub cele din 24 noiembrie. Iar al doilea – nu trebuie să vă explic, nu? 😉 În schimb, domnul Georgescu, atacat în ultima perioadă cu o virulență incredibilă și ajuns în postura de victimă, poate atrage tocmai din acest motiv o susținere și mai largă. Caz în care CCR nu a făcut altceva decât, să mă scuzați, să dea o palmă la un rahat.
2. În timpul dintre cele două tururi, mulți friendși de pe Facebook au încercat să mă convingă cât de bun/nebun e ba un candidat, ba celălalt. Am primit lecții de la diverse persoane (mă rog, au încercat), iar unii au rupt prietenia virtuală pentru că nu le-am cântat în strună. 😀 Eu nu am făcut niciuna, nici alta. Nu stric o prietenie/amiciție din cauza unor candidați. Respect prea mult dreptul fiecăruia de a avea opinii și de a acționa în funcție de convingerile personale. Iar dacă alții nu fac la fel în legătură cu alegerile mele, atunci ducă-se!
La butoane stau aceiasi care l-au reinscaunat pe Basescu in 2012, si anume Europa si secretarul interimar (min.de externe) al SUA de atunci, Victoria Nuland.