Omul aude claxonul și iese repede din biroul notarial în care intrase. Știa că a parcat mașina într-un loc nemarcat, lângă un zid, dar calculase că a lăsat loc suficient ca să treacă până și unei dubițe. Însă un „gipan” a oprit brusc lângă, iar tipul de la volan se încăpățâna să ceară să i se facă mai mult loc.

– Dar îi loc suficient, îi transmite cel ieșit din birou, făcând gesturi largi cu ambele mâini.

– Nu e. Risc să mi-o zgârâi pe a mea, îi replică ăl de la volan.

– Chiar e loc, insistă celălalt. Ia uitați, închepe liniștită toată mașina. Trece și tancu’. 😊

– Dom’le, nu e loc. Plus că nu aveți voie aici, se enervează tipul din „gip”.

– Da’ n-am venit la chef, ci la notar…

– Știu, dar tot nu-i voie. E dincolo o parcare…

– Da, dom’le, dar am venit cu o persoană bolnavă cu cancer, insistă omul ieșit din birou.

– … e 3 lei pe oră. Și nu blocați pe nimeni, se agită posesorul de volan.

– Așa-i, dar sunt cu un bolnav. E greu să-l aduc pe jos chiar și o distanță scurtă. Înțelegeți și dumneavoastră, hai să fim oameni, încearcă omul să fie împăciuitor.

Celălalt e redus la tăcere. Momentan. Lasă frâna și trece pe lângă mașina staționată lângă perete. Fără probleme, fără ecuații, fără logaritmi. Apoi accelerează nervos și se îndreaptă spre pietonală, unde oricum nu ar avea voie să intre cu vehicule pe două sau patru roți (dar unde e plin de ele). După câțiva metri frânează la fel de brutal și dispare la stânga, printre oamenii de la terase.

Omul cu „gipul” avea dreptate cu staționarea a tot felul de vehicule prin curtea unde nu au voie decât riveranii. Dar câteodată mai e nevoie de înțelegere, de aplicare a legii în spiritul, nu în litera ei – vorba juriștilor. Înțelegere pe care, după cum s-a manifestat, nu a părut să o aibă în dotare. Mai curând și-a dat seama că nu poate câștiga ceva din discuția cu celălalt. Care de data asta chiar trebuia înțeles.

Mno, ce să faci când IQ-ul e cât mașina. 4×4.