Nu exagerez, dar câteva zeci de turişti au stat şi s-au mirat – unii l-au şi s-au fotografiat – lângă un personaj de basm arab care părea că pluteşte în centrul Vienei, pe Graben. Omul stătea nemişcat şi a rămas aşa vreun sfert de oră, cât ne-am învârtit noi prin zonă.

Populaţia adunată de-a roata fachirului îşi dădea cu presupusul „cum naiba poa’ să stea tipu’ aşa?” şi nu cred că a fost vreun trecător, cu excepţia băiatului în costum şi privire albastră 😉 de la „Cartier„-ul din zonă, care să nu-l privească întrebător pe levitator şi să caute răspunsuri. Recunosc că mi-am stresat şi eu puţin neuronii, nu de alta, dar nu-mi vine să cred că unu’ gen Chris Angel face magie la asemenea nivel. Bine, nu era de-a moaca, pentru că iubitorii artei lui Houdini plusau cu câteva monede ori chiar bancnote în faţa fachirului, dar, oricum, mi se părea logic să găsesc o explicaţie.

Şi a găsit-o Neia mea, risipindu-mi aura de mister cu care îl învăluisem deja pe albăstriu-galbeno-verzui. 😀 Tipul stătea pe un soi de scaun, al carei bază, parcă din fier, era acoperită cu „covorul zburător” 😉 şi se unea cu un fel de ţeavă, îmbrăcată într-un material ce-o făcea să semene cu un toiag, de partea de sus pe care stătea tipul şi care era atent mascată privirilor.

Oricum, ingenioasă schemă şi, poate, chiar profitabilă, ţinând cont de clichetul des şi mărinimos al banilor puşi de turişti lângă „zburătorul” de ocazie.