Azi am primit un refuz de la un om al străzii. Da’ nu oricum, ci un refuz hotărât, cu un gest ferm. 🙂

Era o tanti supărată pe viaţă, ce purta o haină de o culoare, vârstă şi origine nedefinite şi cu nelipsita plasă de rafie în mâini.

N-am trimis-o la muncă şi nici nu i-am cerut să se facă la o parte ca să nu blocheze trotuarul. Pur şi simplu, văzând-o cum se plimba înfrigurată pe lângă fast-food, i-am oferit o bucată de pizza; din care nu, nu muşcasem înainte (fotografia din postare e ilustrativă). 🙂

– Nu vreu!

Iar acest refuz mi-a ridicat trei întrebări existenţiale:

• Să mai ofer ceva de-ale gurii unui necăjit, riscând să fiu refuzat tranşant?
• Să verific cu atenţie ce preparat dau, pe principiul că dacă şi un om al străzii îl refuză, o fi de-o calitate nasoală de tot?
• Ori să-l tratez cu nişte preparate mai de Doamne-ajută, care să nu facă rău la sănătate precum fast-food-ul? 😉

La final, a 11-a frază – dacă le aveţi, aştept opinii! 😀