Când trebuie să plec din Rogeriusul ce mi-a devenit casă de aproape 30 de ani și să-mi duc jumătatea spre o sesiune de shopping la Lotus sau spre o relaxare de câteva ore în Felix (uneori chiar mai departe, spre Beiușul natal), aleg să trec pe bulevardul Magheru și, mai departe, prin Centrul Civic.
Și asta pentru că, deși am parte de ceva aglomerație pe traseu (la intrarea pe Republicii dinspre parcul Petőfi), mai departe merg lejer, într-un trafic aerisit. O simt ori de câte ori conduc – cu plăcere, recunosc – prin zona aceea. Concluzia: investiția în pasajele subterane din Centrul Civic și de lângă fosta Piață Mare are efectul dorit.
Sigur, pot fi contrazis, cu sau fără date statistice, dar eu mi-am format părerea din propria experiență. Nu-s toate lucrurile perfecte, e drept, și pot suferi îmbunătățiri, dar, per ansamblu, pasajele de care ziceam chiar sunt utile.
Nu știu dacă…
…la fel de util va fi pasajul suprateran de pe Calea Aradului, lângă OSC și Era – probabil ori posibil. Dar sigur e că se aseamănă cu șantierul din vremea realizării subtraversărilor din Centrul Civic în ceea ce privește bătaia de joc la care sunt supuși cei care trec prin zonă.
În timpul lucrărilor de lângă Piața Mare și Catedrala Ortodoxă, pietonii erau obligați să traverseze o zonă înecată în noroi, când ploua, ori de unde praful se ridica la fiecare pas. Oamenii treceau printre utilaje și mare lucru că n-a fost nimeni rănit. Ce delimitări? Ce locuri speciale pentru traversare? Ce respect?
Cine a gândit modalitatea de organizare a șantierului și de derulare a lucrărilor pe Calea Aradului a dat dovadă de același dezinteres – ca să nu-i zic batjocură – față de șoferi, de data asta. Mașinile sunt obligate să treacă prin denivelări, gropi și noroi, dar și peste pietre abandonate de utilaje pe „drumul” din zonă. Unul îngust, semnalizat sau nu și amenajat de parcă la planșa proiectanților ar fi stat un copil de grădiniță, care abia a învățat să se joace cu cariocile.
Sunt convins că…
…sunt confrați într’ale condusului care și-au îndoit vreo jantă, și-au lovit scutul ori caroseria sau au primit o piatră în parbriz în timpul traversării zonei respective. Ar putea liniștiți să ceară despăgubiri în instanță, deși nu am auzit de vreun astfel de caz până acum. Oricum, nu cred că asta i-ar face pe ăia de organizează șantierele să-și schimbe gândirea medievală.
Cum suntem noi împăciuitori, mai bine dăm din mână a lehamite, iar după terminarea lucrărilor vom uita lipsa de bun simț și de respect față de noi și bunurile noastre și ne vom bucura că „da, dar uite ce bine a ieșit!”
Și vor veni și alte lucrări. Și tot așa vom fi tratați. Pentru că ne obișnuim să luăm ce și, mai ales, cum ni se dă. Eventual vom tuna și fulgera pe Facebook, vom mai scrie pe blog ori ne-om înfuria civic la cafea, cu băieții, sau la o bere băută seara, în fața televizorului, alături de „invitații din platou”.
P.S. Un șantier cât de cât delimitat pare a fi cel de pe Vladimirescu, unde se face un alt pasaj. Acolo e ca la Mărășești: nimeni nu trece prin zona care e închisă circulației auto. Drept e că nu știu cât de utilă era construirea unei treceri subterane pe acolo – bănuiesc că s-au făcut studii. În schimb, util a fost pasajul subteran de sub bulevardul Decebal. Asta dacă tot sunt la momentul datului cu părerea din propriile experiențe. 😉
Foto: captură YouTube Marin Marian