Mi-am făcut o promisiune: că nu mai trec în viața mea printr-o secție de votare. Că, oricum, părerea mea nu contează și votul meu e apă de ploaie. Că nu se va face niciodată primăvară cu „floarea”/„florile” pe care, în idealismul meu mai mult aducător de griji și neajunsuri decât de împliniri și liniște, mă încăpățânez să o/le votez.

De mult timp trăiesc cu impresia – devenită convingere după piruetele mai mult sau mai puțin recente din politica noastră, dar și de aiurea – că, deși lumea modernă se bate cu pumnul în piept că democrația e în floare și orice voce contează, se aplică cu titlu de regulă de fier spusele lui Stalin despre cine numără voturile. Sau cine le manipulează și pe baza a ce pentru a anula alegeri ori să le ducă într-acolo unde „trebuie”.

Promisiunea nu m-a împiedicat să citesc programe, postări și promisiuni. Să urmăresc apariții, să caut să văd cine sunt susținătorii, să încerc să îmi dau seama cine le stă în spate. Am încercat să arunc un ochi dincolo de aparențe. Acolo sunt informațiile pe care mulți le ascund, de teamă să nu-și reveleze adevărata față.

Nu zic că am reușit.

M-au plictisit repede aparițiile teatrale și atent studiate ale unor candidați. Tiradele electorale în care până și limba de lemn a fost maltratată m-au făcut să renunț la a mai citi materialele ce musteau de laudă și de verbe plasate strategic în fraze care nu le aparțin candidaților, ci specialiștilor plătiți bine. Am ajuns să trec fără nici măcar un pit-stop peste posturile de știri ce au renunțat demult la echilibru. Nu am răbdarea să le mut la capăt de grilă, așa că știu exact când să mă opresc din zapat ca să ajung de la Antenă fix la TV1000 sau WarnerTV (asta când e pauză pe Digisport sau nu am găsit încă un film de văzut pe Netflix).

În ciuda tuturor explicațiilor de mai sus, o să fac o excepție. Așa că mă duc duminică la vot, la primul tur al prezidențialelor. Pentru că am cu cine să votez.

Până acum am tăcut și nu mi-am exprimat niciodată opiniile politice. Sunt jurnalist și am ținut astfel de alegeri doar pentru mine. Deși e normal să am simpatii și antipatii și pe acest tărâm, al politicii, am considerat că mi-ar fi afectată obiectivitatea dacă mi le-aș face publice. Sau că aș influența opțiunile unor sau altora, ceea ce nu ar fi corect.

Dar…

Niciodată ceea ce am scris nu a fost afectat de opțiunile mele politice. Asta poate și pentru că în 27 de ani de presă am scris cel mult trei materiale politice. În plus, nu cred că opiniile lui Adi Laboș, jurnalistul, îi determină pe mulți să își aleagă preferații pe plan politic. Sunt mai „low profile” așa, învățat să caut informații și să le las pe ele vorbească, nu să îmi dau eu cu părerea.

Ca să nu o mai lungesc: voi merge la vot și voi vota cu un om pe care, cu întreruperi mai mari sau mai mici, l-am urmărit din 2007. De când am scris prima dată despre el pe blog. A fost singurul politician care a reacționat la opinia unui banal jurnalist de provincie și mi-a scris atunci un mesaj.

Paranteză. A mai fost un politician căruia nu i se părea că îi scade IQ-ul dacă stă de vorbă cu un jurnalist. Pe scările din Vulturul Negru, Ilie Bolojan, pe atunci primar de Oradea, a stat o dată mai bine de jumătate de oră povestindu-mi multe chestiuni din lumea politică. Și nu a fost singura dată când mi-a răspuns la întrebări, În plus, nu i se părea nelalocul lui nici să-mi strângă mâna pe stradă când ieșea din clădirea primăriei.

Revin. Acelui politician pe care îl pomeneam înainte de paranteză i-am urmărit aparițiile și înainte și după ce și-a anunțat decizia de a candida la Președinție. Nu din obișnuință sau pentru că demult mi-a răspuns la o postare pe blog. Ci pentru că îmi plac oamenii smart, care au ceva de spus și nu se feresc să o facă. Și să își pună în aplicare ideile.

Pentru că îmi place stilul direct, disciplina și sinceritatea care – clar – deranjează. Pentru că a demonstrat, atunci când a avut o funcție în stat, că știe să schimbe lucrurile în bine.

Nu zic mai multe, pentru că ar putea suna a material publicitar și nu e cazul. Dacă vreți să aflați mai multe, căutați-l pe net, că e simplu. Nu mă credeți pe cuvânt, ci judecați pe baza informațiilor de care puteți face rost singuri. Așa am făcut și eu și de aceea sunt convins că duminică îmi încalc interdicția autoimpusă și îl voi vota.

Pe Daniel Funeriu. Ca să nu las loc de interpretări. 😉

P.S. În imaginea care ilustrează materialul nu e subsemnatul. Poza e generată cu Inteligența Artificială de la OpenAI. Deștept ChatGPT-ul ăsta! 😀