In clipe de astea, mai…aparte, par egzamplu de Revelion, ma loveste sentimentalismul si melancolia. Am gasit pe YouTube un clip facut cu fotografii din Beius. E orasul meu natal si mi-e drag (se zice despre beiuseni ca-s un fel de olteni ai Bihorului, tare incapatanati si tare atasati de locurile natale. chestia cu incapatanarea e verificata – asa e; sentimentalismul as prefera sa-l am mai incolo, spre pensie). Nu-i clipul asta realizat profi si nici fotografiile artistice, dar iti trezeste un dor de Bins 🙂
Cei din zona stiu de ce. Soso, sa nu se lege nimeni de Beius, asa-i?
Dragule, nu pot zice ca nu-i fain clipu`, dar parca nu e Beiusul ala pe care il stim noi … seamana bine, dar pozele astea par sa nu capteze acel „ceva” care ne face pe noi, binsenii, sa ne gandim cu drag la locul nostru de bastina, acolo unde am copilarit atat de frumos si unde eram atat de departe de lumea asta cruda si indiferenta in care ne zbatem acuma ca oameni in toata firea …. In rest, doar atat mai a ramas, o amintire vie a clipelor sublime traite intr-o vreme in care lumea noastra se termina la Stadion, la Plutonieru`Obosit, la Podul de Fier sau la Negru, pe Cris …. cei care stiu, pricep ….
Beius…as vrea sa traiesc acolo…de ce mi-a ramas inima pe fiecare petala de trandafir, de ce mi-a ramas gandul acolo…de ce as zbura cu nebunie spre acele locuri…de ce vreau sa ma pierd in cimitirul de acolo ca un calator fara nume, fara ca nimeni sa ma stie…Intr-adevar, sa nu se lege nimeni de Beius…pentru ca acolo, departe sunt prietenii mei pe care nu i-am vazut niciodata si la care ma gandesc in fiecare zi…Si ca, intr-adevar, in numai o clipa cu puterea mintii pot sa ajung pe malul apei de acolo, sa le simt dorintele si visele, puterea si mai ales, dincolo de toate, omenia pe care nu am regasit-o niciunde mai puternic ca aici…Eugenia Radulescu
citind articolul si comentariile ajung la concluzia ca sunt un norocos al soartei. am parte de Bins in fiecare zi… si nu-mi pare rau.