Daca ar fi sa facem un calcul cat la suta dintre dorintele copilariei si ale adolescentei se implinesc, am ramane dezamagiti. Ne-am dori sa nu crestem atat de repede, sa ramanem copiii fara griji… Cati nu am visat sa fim medici, avocati, invatatori, aviatori 🙂 si cati am ajuns functionari blazati sau salariati satui de tampeniile patronilor?

Un studiu facut in urma cu ceva timp spunea despre romani ca sint printre cele mai triste popoare din lume. Cum sa nu fim? Una ne dorim, alta obtinem. Sansele de a ne implini visele sint subunitare si aceasta pentru ca nu stim sau/si nu sintem lasati sa le implinim. Nu stim, pentru ca nu are cine sa ne invete. Cine sa o faca? Parintii nostri, la fel de nefericiti si tristi ca noi? Ceilalti din jur, demoralizati si neincrezatori intr-un timp viitor mai bun si mai normal? Nu sintem lasati? Da, pentru ca nu ni se creeaza conditiile pentru a reusi in ceea ce ne propunem. Mereu bete in roate, mereu taxe, impozite, birocratie, imoralitate, mizerie…

Nici scoala nu ne ajuta in sensul asta. Nu exista cursuri de fericire, ore speciale in care sa se predea arta succesului in viata. In schimb, am fost indopati cu calcule matematice, teoreme fizice, formule chimice. Chestiuni pe care 99% dintre noi nu le mai tinem minte acum si de care, sincer, nu avem cine stie ce nevoie…Eu am terminat mate-fizica, dar nu ma intrebati prea multe din astea doua materii. Riscati sa tac ca pestele.

Nu am avut nici un profesor care sa ne spuna cum sa evitam situatiile nasoale ale vietii sau cum sa le rezolvam. Stiu ca nu putem avea o viata superfericita, fara nici un „nor”. Stiu ca nu exista reguli universale de invatare a modului in care sa ai succes in viata, sa fii fericit. Dar sint principii pe care daca le stim de tineri si invatam sa le respectam, ne va fi mai usor in viata.

De ele avem nevoie. De ele au nevoie copiii. Nu de ore de religie in care sa li se predea legi si porunci prin care sa nu-i accepte pe altii care nu le sint identici in aspect si credinta. Sa nu fiu inteles gresit. Prin faptul nasterii, sint OM, iar prin botez sint ortodox. Astea nu ma impiedica sa-i accept pe toti oamenii, indiferent de credinta si rasa. Evident, nu ma intereseaza idiotii, retardatii, infractorii. Respect religia, indiferent care, in masura in care promoveaza valorile morale si nu nedreptatea, superioritatea fara baza reala a unuia sau altuia. Nu-mi plac de nici o culoare fanaticii si discut doar cu oamenii de bun simt.

Daca printre guvernanti s-ar numara astfel de persoane, in mod sigur ar propune introducerea in programa scolara a „cursului de fericire”. Nu de religie. Si pentru toate clasele, de la pustii din ciclul primar pana la liceeni. Am vedea efectele pe parcursul unei generatii. Si am urca sus de tot in clasamentul celor mai fericite popoare. Pentru ca am sti cum sa reusim in viata.