Când primesc un cadou mă bucur ca un copil. Îmi bag nasul în punga care mi se intinde şi, cu o curiozitate oarecum tembelă 🙂 , rup hartia care împachetează un pătrat, un dreptunghi, ceva mâncabil, folosibil sau băubil. Zâmbesc sau râd fericit când văd ce le-a trecut prin cap celor apropiaţi să-mi ia. Îmi sînt dragi, tare dragi, cei care fac cadouri. Cât de mici, cât de neînsemnate, dar din suflet. E o importantă demonstraţie că le sunt apropiat şi contez pentru ei.

Azi, adică ieri, că, totuşi, e deja marţi, am primit doua cadouri. „Stressul” de Kappa, cum se semna într-un mesaj, şi antrenorul de handbal 🙂 Vlad au pus-o de un shopping şi m-au cadorisit cu un fel de obiect, mai degrabă canistră, numa’ bună de băut bere din ea şi cu un mesaj pe sufletul subsemnatului: „Nu mărimea contează, ci de câte ori poţi să o umpli!” 😉 Mersi, dragilor!

Puţin mai târziu am intrat în posesia poate celui mai simpatic si interesant cadou din ultimii ani. În cadoul primit de la Nona (featuring Dan şi Teacher) am găsit o cutie care l-ar face invidios până şi pe Happy Cook. Bătrâne, am fost cadorisit cu „Reţete la cutie, preparate în 15 minute”, fain aşezate pe 50 de cartoane. Şi ca să le înţeleagă şi mintea mea de tip amator de mâncare bună, dar neştiutor în tainele gastronomiei, toate aveau – ghici – POZE 🙂

În seara asta le-am privit şi răsprivit, le-am verificat şi paraverificat, ba le-am şi mirosit. Jur că am salivat ca la vederea unui ciolan bine rumenit sau, scuzaţi alăturarea, a unei pulpiţe de damă scoasa la iveală de căldura de sfârşit de aprilie. Şi cum să nu am astfel de reacţii, când am avut de lecturat cum se prepară spaghete roşii cu sos Gorgonzola (mamma mia!), salată de cârnăciori cu Emmentaler (pfoai!!!), bărcuţe de castravete cu cremă de somon (v-am nenorocit!) sau şniţel cu ciuperci (alles gute!). Iar dacă mai pomenesc nişte „exotisme” gen cotlete de porc cu căpşune înăbuşite sau piersici cu mere şi îngheţată de vanilie, zic că mai bine vă duceţi copilul în vecini, înainte de a începe să-i daţi la poponeţ.

Bine, nasul meu de peizan încă nefamiliarizat cu cuizinul occidental – care presupune folosirea de rucola, ierburi de Provence, estragon etc – ar putea să se strâmbe niţel. Dar îşi revine când „simte” adieri de cârnaţi, usturoi sau ceapă verde 🙂

Nonuţu, mulţumesc mult, e cel mai „gustos” cadou pe care l-am primit! Promit că o să buchisesc toate reţetele cu atenţie şi, fapt important, o să le şi pun în practică. Sau, cel puţin, voi încerca. După ce devin „master of 15 minutes”, îl provoc pe Happy Cook la un duel culinar. Mamă, ce turnir o să iasă…

P.S. Oricum, Happy e mai bun ca mine, dar o să-i cer ca fiecare să mănânce ce a gătit celălalt şi tot eu ies în câştig. Esenţial e că o să învăţ nişte reţete şi bag chestia asta în rezumeul personal.