Rochia Ellei

Nu ştiu câţi se uită la „Districtul”, un serial poliţist, cald, uman, simpatic, difuzat pe AXN. Mă relaxează când îl urmăresc, pentru că, dincolo de cazurile tipice de crimă sau trafic de droguri, analizează şi relaţiile dintre oameni.

Şeful poliţiei din Washington – Jack Mannion – e un tip altfel. Nu poliţaiul ăla idiot, cu un băţ în fund, ci un om care încearcă să-şi înţeleagă subordonaţii, să-i ajute. Îmbrăcat mereu la costum, cu veste fistichii şi pantofi în genul celor din anii ’30, în două culori, Mannion e şeful pe care şi l-ar dori oricine.

Într-unul din episoade, recent, încerca să o ajute pe secretara lui, Ella, o negresă trecută de a doua tinereţe, să-şi găsească o rochie de mireasă. I l-a adus la birou pe croitorul lui, un bătrânel zâmbitor, autorul vestelor înflorate ale şefului 🙂 , care vorbea, evident, cu accent de franţuz, şi care i-a prezentat pe rând câteva rochii. Prima a fost o creaţie care cu greu i-ar fi ajuns unei dame tinere până la jumătatea coapselor. 😉

Ella a refuzat şi, cu cât insista mai mult bietul croitor, cu atât se încăpăţâna ea să refuze tot. Chiar şi când o atrăgătoare tânără model – admirată de întreaga parte masculină a secţiei de poliţie – a fost adusă să-i arate cum i-ar sta în rochie, Ella a refuzat. Când Mannion a ieşit din birou şi a găsit rochia de mireasă aşezată în faţa uşii, a întrebat-o pe încăpăţânata lui secretară ce se întâmplă.

– Nu vreau nici o rochie… Nu mai încerca să-l ţii aici pe croitor.

– De ce? Nu înţeleg. Nu-ţi plac?

– Ba da, dar ca să îmbrac rochia de mireasă trebuie să am pentru cine.

– Ce s-a întâmplat? întreabă „chief”.

– Nu cred că mă mai mărit… Nu ştiu… Nu înţeleg ce e cu mine… Îmi pun întrebări: am acceptat cererea lui în căsătorie pentru că-l iubesc sau pentru că mă tem că nu mă va cere nimeni? Şi dacă accept şi-mi voi da seama apoi că nu e cel potrivit?

În faţa atâtor interogaţii, Mannion s-a aşezat pe marginea biroului, a luat-o după umeri şi i-a spus:

– Ella, prea multe întrebări… Îţi aminteşti anul trecut, după ce ai făcut chimioterapie şi nu aveai nici un fir de păr pe cap. În birou a intrat deodată Diana Ross, machiată, aranjată, cu părul impecabil… M-am uitat la ea, m-am uitat la tine, cum o priveai mirată. Erai o femeie chinuită de boală, care încerca din greu să aibă grijă de un copil… Câtă diferenţă între tine, cea de atunci, pierdută, fără nici un chef de viaţă, palidă, şi cea de acum, după ce l-ai cunoscut pe el. Eşti mai strălucitoare decât Diana Ross. Vreau să te întreb ceva: îl iubeşti?

– Da.

– Îi simţi lipsa când pleacă de acasă?

– Da, a zâmbit Ella.

– Te bucuri când îl vezi?

– Da.

– Vă mai faceţi de cap pe bancheta bătrânului Buick?

– 🙂 Da, a recunoscut, încurcată, secretara.

– Atunci nu-ţi mai pune atâtea întrebări. Ia-l şi trăiţi fericiţi… Dacă simţi toate astea lasă alte întrebări de o parte… Iubirea v-a ales, voi daţi-i o şansă… Ia-ţi o rochie de mireasă şi fiţi fericiţi.

Eh, urmarea e că Ella a luat în considerare sfatul şefului său şi şi-a luat rochia… A lăsat întrebările şi a ales să-şi trăiască fericirea alături de omul drag, care avea atât de multe să-i ofere.

– Pacientul următor, a strigat Mannion şi uşa s-a închis în urma lui.

Adilabos

Când eşti pus să-ţi povesteşti viaţa, parcă nici nu ştii ce să alegi să spui. S-au întâmplat atâtea în anii pe care i-ai trăit încât totul ţi se pare important şi te temi să nu rămână ceva pe dinafară. Alţii, din contră, cred că nu au făcut mare lucru şi nu prea au habar ce să le spună celor care ar vrea să audă ceva despre ei. Mie-mi place să cred că fac parte din prima categorie. Mi s-au întâmplat multe. Frumoase sau urâte, dar niciodată nu le-am regretat. Le-am luat pur şi simplu aşa cum s-au întâmplat.

9 comentarii la „Rochia Ellei

  • 10 noiembrie 2008 la 8:01
    Permalink

    ce drak te-ai apucat sa scrii replici din filme…ma enervezi…filmu-i film.

    Răspunde
  • 10 noiembrie 2008 la 10:28
    Permalink

    no, tot pe rand:
    @adi hadean: nu…inca. dar odata si odata o sa fac si eu pasu’ asta 😉 si atunci te anunt. OFICIAL 😀
    @cristi: mi-a placut faza asta din film. stiu si eu ca filmu-i film, dar de aia am citat, ca mi-a placut. tu nu ai porniri de astea?

    Răspunde
  • 10 noiembrie 2008 la 13:17
    Permalink

    gerontofilule 😀 Ella are vreo 50 de ani. Daca iti plac tipele de varsta ei, pofteste singur si uita-te la ea cat vrei. 😉

    Răspunde
  • 10 noiembrie 2008 la 22:13
    Permalink

    Frate, e de belea …. love is in the air ….sau mai bine zis: love is all arround (nu degeaba erai tu fan Wet Wet Wet)……oricum, sper sa nu iti treaca in curand starea asta …. PS. daca asta iti doresti si tu, bineinteles …

    Răspunde
  • 10 noiembrie 2008 la 22:50
    Permalink

    nu-mi va trece niciodata, Soso…de asta poti fi sigur…e prea frumoasa…starea de love is all around 🙂

    Răspunde
  • 11 noiembrie 2008 la 11:50
    Permalink

    chiar necrofil. ela a murit saraca. faza cu chimioeterapia din serial nu era doar asa, din scenariu, in timpul acela actrita chiar ducea un razboi greu.nu glumesc.

    Răspunde
  • 11 noiembrie 2008 la 11:59
    Permalink

    adi, serialul chiar e misto…mie mi-e tare drag, desi poate parea aiurea ca declaratia asta sa vina din partea unui mascul. e uman, e un altfel de film, cuprinde chiar scene de viata autentica, asa cum e cea cu Ella. chestiile hollywoodiene sint rare in „Districtul”

    Răspunde

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.