Optimism la timpul viitor

Încep să realizez cum e chestia aia cu „prăbuşitul tuturor în jurul tău”. Mda, aş spune că am realizat-o de ceva timp, dar nu am vrut să o recunosc.

Ce naiba nu înţeleg este de ce sînt optimist. Nu am nici un motiv, ba chiar simt nişte goluri în suflet şi în stomac. În cel din urmă caz e de înţeles, că nu fac din a mânca un scop în sine. Dar sînt optimist. O amică, una dintre acelea care nu mă cunosc decât din presă, observa ea ceva.

– Eşti schimbat, mă!

– Adică? În bine, în rău?

– Nu-mi pot da seama… Aş zice că te-ai înrăit… dar şi că te-ai umanizat…

– 😀

Pur şi simplu am ajuns să-mi repet, ca o mantră, faptul că „O SĂ FIE BINE!” Cred în asta. În fond, e o chestiune de credinţă. Problema e că totul se raportează la timpul viitor… Binele ăsta poate veni peste o oră, un an, 10 ani… la pensie 😉 Şi uite aşa trece viaţa, în aşteptarea fericirii.

Din toate astea s-ar zice că-s în budă complet. Şi totuşi, sînt optimist. 🙂 Şi n-am habar de ce.

Fără categorie

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.