Un strop de nemurire

S-a stins un OM.

Propoziţia sună banal, oamenii se nasc şi mor. Contează ce urme lasă în cei din jur. Aşa îşi asigură un strop de nemurire. Sună pretenţios, dar încercaţi să mă contraziceţi: toţi oamenii lasă o urmă în inima şi amintirile celor dragi. Unii mai mult, alţii mai puţin. Iar nemurirea durează atât timp cât imaginea, faptele, cuvintele lor rezistă în memoria fragilă a celor rămaşi.

Marius Hera avea doar 33 de ani. „O vârstă mesianică”, zâmbea un amic când colecţiona şi el acelaşi număr de ani. „O vârstă de junior„, a primit replica de la un coleg „mai mare„. O vârstă la care Marius Hera s-a oprit şi nu a mers mai departe.

Imaginea tânărului zâmbitor mi-a rămas în minte, deşi nu am stat niciodată faţă în faţă. În urmă cu 3 ani, la rugămintea colegei mele Loredana Roxin, îmi aduceam contribuţia modestă la o campanie pentru adunarea a 200.000 de euro pentru ca Marius să se opereze de leucemie în străinătate. Tânărul plin de speranţe de atunci a reuşit, cu greutăţile specifice unei Românii insensibile la suferinţele cetăţenilor ei, să adune banii necesari, a fost în Germania, a fost operat şi, între timp, a devenit tată. Totul putea fi frumos. Mi-ar fi plăcut să scriu că a trăit fericit, alături de cei dragi, până la adânci bătrâneţi.

Dumnezeu a hotărât altfel pentru el. Acum câteva zile, un telefon al Loredanei m-a anunţat că Marius Hera s-a dus. Boala a fost mai tare decât el. Cel de Sus a lăsat în locul tânărului plin de speranţe doar amintirile. Toate sunt frumoase, pentru că mintea umană ştie să păstreze nealterate doar clipele frumoase. Cele urâte, ale bolii cu care Marius s-a luptat neîncetat, se vor stinge în timp. Stropul său de nemurire va fi alcătuit din veselie, căldură, speranţă.

S-a stins un OM. Am scris OM, cu litere mari, pentru că oricine luptă cu o boală precum cancerul merită respect. O ştiu prea bine, la fel o ştie şi Neia mea. Părinţii noştri au luptat cu maladia asta şi au pierdut. De fapt, au fost mai puternici, pentru că au lăsat în sufletul nostru exact ceea ce trebuia: un strop de nemurire. 

Fără categorie

1 Comment

  1. Sa-i fie tarana usoara. Multi citindu-ti postul ar zice: „Vai, „ce pacat, asa de tanar…. ” – da, e dureros si nedrept ca o boala nemiloasa sa-ti curme viata la doar 33 ani, dar as zice ca e nedrept si la 40ani sau 65 sau 10, la orice varsta; cancerul e o boala grea, urata, chinuitoare, si niciun om, indiferent de varsta n-ar trebui sa treaca prin ea! Si cand te gandesti ca in aceasta boala sta secretul nemuririi!Perfida!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.