– Adi, a venit Moșu’!
Când auzeam vocea mamei și pe cea a tatălui meu, săream din pat cu o viteză de care nu mă credeam în stare în timpul anului, mai ales când trebuia să mergem la cămin sau școală. 🙂 Împreună cu fratelo, fugeam spre camera rece și nemobilată – câțiva ani -, unde ținteam darurile așezate, mereu împachetate în ”hârtie de cadou”, 😉 sub brad. Le apucam repede și reveneam la fel de rapid la căldura camerei și le desfăceam cu o emoție cum numai copiii o pot avea în fața unor pachete în care nu știu ce se află. Cu câteva zile înainte, la serbare, recitasem bine ”Moș Gerilă, toți îmi spun/ că ești darnic și ești bun…” și, cum primisem și o scrisoare de la Moșu’, al cărui scris semăna formidabil cu al mamei 😀 , speram că voi primi ce am cerut.
Nu întotdeauna, dar de multe ori am regăsit sub brad ce am cerut. Și chiar dacă nu era așa, mă bucuram pentru orice. În acele vremuri, iarna era iarnă, cu zăpezi cât omul – la propriu, cu brazi deși și parcă mai verzi, iar timpul parcă nu se scurgea atât de nebun cum o face azi. Copiii se bucurau de orice jucărioară ascunsă sub brad și căscau ochii mari când descopereau o carte – cine își mai aduce aminte de ”Biblioteca pentru toți copiii” sau de volumele din ”Povești nemuritoare” – ori o banană coaptă în ziar pe dulap sau dulciuri găsite de părinți cine știe prin ce intervenții. Vorbeam la telefon cu rudele aflate departe – mare invenție telefonul ăla cu disc 😉 – și știam că ”Sportul” și ”Crișana” vor întârzia 2-3 zile. Doar era sărbătoare, era zăpada mare și trenurile care aduceau ziarele se mișcau mai greu. A, să nu uit: colindătorii știau toate versurile și pomeneau de Nașterea lui Isus ca de o mare taină. Săracii, veneau prin ditamai troienele de prin satele din jur și meritau o prăjitură și niște bani.
Acum avem telefon mobil la care nu durează decât o secundă ca să sunăm pe cine vrem, de oriunde vrem. Ziarele pot fi citite instant pe internet, babanele se coc pe rafturile magazinelor lângă tonele de portocale și dulciuri de toate felurile. Zăpadă este din belșug, dar nu la noi, ci prin nordul Europei, părinții se roagă să nu-și piardă slujbele, iar Moș Crăciun l-a învins demult pe Moș Gerilă și acum se luptă cu Moș Consum, vorba televiziunilor de știri. De Nașterea Domnului pomenesc pe repede înainte colindătorii care nu pleacă dacă nu le dai bani. Copiii se bucură și acum de cadouri. Mai precis, de unele cadouri, dar, să recunoaștem: au parte de o… paletă mai largă de produse, cum se zice în societatea noastră de consum. Iar sania Moşului e urmărită acum pe radar, de comandamentul armatei americane, pe când în copilărie ascultam cu atenţie să-i auzim clopoţeii sus, deasupra caselor. 😉
Dincolo de toate astea, am avut un Crăciun minunat! Și nu mă laud, doar constat. 🙂 Am fost alături de Neia mea, în liniștea și calmul satului, am dormit mult și bine, am stat la căldura sobei, am mâncat pe săturate și am băut vin buuuuuuun, cei dragi au fost bine și liniștiți. A fost așa cum mi-am dorit: cu jumătatea mea lângă mine și cu cei dragi în regulă. E cadoul perfect pe care Moșul mi l-a făcut în acest an!
– Adi, a venit iar Moșu’!
– Știu, l-am văzut. Mi l-a arătat Neia mea! 🙂