– Bonsoir, monsieur! Madame…

Din spatele recepţiei ne zâmbeşte un tip de vreo 50 şi ceva de ani. E trecut demult de miezul nopţii, dar nu pare obosit. Ne deschide uşa hotelului, pe care o închisese cu cheia şi o blocase cu un fel de bâtă de lemn – pendant la nuit peut etre dangereux, ne-a explicat calm. Strada nu părea deloc periculoasă, dar… mai ştii?

Îmi place accentul lui – limba franceză vorbită de un nativ sună tare bine. Aşa că încep dialogul cu el – evident, în franceză, iar când nu găseam un cuvânt o dădeam pe engleză (mais ca n’est pas une probleme) – ca să stabilim coordonatele sejurului nostru la hotel Ambassador.

N-am avut nicio problemă: tot ce figura pe booking.com am regăsit la faţa locului. Mai puţin parcarea, care, deşi era menţionată în oferta de pe net, nu aparţinea hotelului; era una publică, subterană, peste drum, la doar câţiva metri. Atât doar că ne costa 23 de euro pe zi. Ne-am prins mai târziu că, în weekend cel puţin, poţi lăsa maşina pe stradă, fără tichet şi fără să fii amendat. 😉

Am descoperit o cameră plăcută, curată, cu aer condiţionat şi internet. Avem o privelişte spre plajă, dar asta am descoperit a doua zi, când m-am lămurit încotro trebuie să mă uit. Cele trei stele ale hotelului îşi meritau strălucirea!

Am abandonat bagajele în garderobă şi, chiar dacă era deja aproape unu noaptea, am decis să facem o plimbare pe Promenade des Anglais.

”Unde am ajuns, pui?”

A fost prima întrebare care mi-a venit în momentul în care am văzut mormanele de gunoi adunate în tomberoanele de pe străzile de lângă „promenada englezilor„. Nu-mi venea să cred că un oraş atât de renumit de pe Coasta de Azur arată în acel mare fel. Nu exista stradă pe care să nu troneze zeci de tomberoane pline ochi.

În plus, pe promenadă era plin de tineri, cu sticle de băutură în mâini, învăluiţi în nori de fum de ţigară sau de alte ierburi. Urlau cu toţii, cântau, alegau… o nebunie. Erau câţiva şi pe plajă, dar numai în zonele publice. Şezlongurile de pe cele private erau goale, dar lumea mai petrecea la câte un club de pe plajă, unde dansa pe ritmuri latino. 🙂

Senzaţia ciudată că am ajuns în locul greşit a dispărut însă a doua zi dimineaţa. Când am ieşit din hotel, am descoperit un oraş curat ca-n palmă, cu străzi superbe şi cu terase care te îmbiau să te aşezi şi să te simţi bine la o bere. Dar eu am vrut, mai înainte de toate, să văd Mediterana. Şi am văzut-o, o dată cu Promenade des Anglais, care arăta total diferit faţă de cea de seara trecută. 🙂

Am înţeles atunci de ce i se spune Coasta de Azur.

Albastrul Mediteranei este… albastrul acela ideal, care impresionează 90% din populaţia planetei ăsteia, albastrul pe care îl foloseam când eram mici, la primele tentative de pictat în acuarelă. Un albastru infint, vorba cântecului. 😀 Privindu-l, aveai o senzaţie atât de reconfortantă…

Într-una din zilele petrecute la Nisa am şi servit o porţie de Mediterană. Cum era să stăm pe Coasta de Azur şi să nu înfrunt valurile mării? Am ales să ne aşezăm pe o plajă publică, lângă hotelul Le Meridien, gratuită, dar curată ca-n palmă. N-am descoperit acolo seminţe ori tradiţionalele capace de bere, aruncate strategic lângă pături.

Singura mea problemă a fost că plaja nu e cu nisip, ci cu pietre şi îmi menţineam cu greu stabilitatea când ieşeam din mare 😉 , în drum spre Neia mea, care mă aştepta pe mal. În rest, soare cât cuprinde, oameni civilizaţi, fără fiţe, fără muzică bubuitoare – mulţi aveau căştile la ei, să nu-i deranjeze pe vecinii de plajă.

Pe plaja publică era lume cât cuprinde.

În schimb, lângă, pe cea privată, doar câteva sezlonguri erau ocupate. Ce rost avea să dai vreo 20 de euro pentru un şezlong, când eu oricum visam doar mare şi stăteam ca rechinul printre valuri? 😀 Erau şi pe acolo băieţi care vindeau ace, brice şi carice. O făceau fără să urle şi fără să fie însoţiţi de ritmuri orientale. E recomandabil, totuşi, să nu cumpăraţi de la ei, pe motiv de adaos comercial. Mai bine de la magazine, nu cele non-stop – SCUMPE, ci de la magazinele obişnuite, unde preţurile sunt decente.

Pentru amatorii de fotografiat, am şi un pont. Dacă vreţi să obţineţi imagini minunate ale Nisei şi ale plajei superbe de pe Coasta de Azur: mergeţi să beţi o cafea pe terasa hotelului Le Meridien. E la vreo 200 de metri de hotelul Ambassador şi chiar lângă plajă. Costă vreo 7 euro – două cafele -, personalul e foarte amabil, iar panorama care vi se deschide în faţa ochilor e nemaipomenită.

În postarea următoare vă arăt Nisa şi vă spun care e cel mai bun restaurant din zonă, după părerea subsemnatului. Un indiciu: aparţine unui bihorean de-al meu. 🙂