Poiana lui fratelo

panorama poiana lui fratelo (58)

Recunosc, nu am o meserie deloc liniștită. Ba chiar pot spune că a fi jurnalist înseamnă să fii obișnuit cu agitația, prieten cu stressul și amic cu nervii declanșați din te miri ce. Noroc că mai vorbesc seara cu doamna mea – sînt bune chiar și cele câteva minute pe seară în care ne auzim o perioadă – ori mai prind câte o cafea cu Niki Mihalcea, cobinșeanul meu și colegul de la sport devenit în timp un tare bun amic. Așa reușesc să îmi dau seama că mai există oaze de liniște în mijlocul unui ocean de agitație. 🙂

Și mai există relaxarea de la sfârșit de săptămână, la care țin enorm, chiar dacă trebuie să bat chiar și 100 de kilomeri ori mai bine ca să am parte de ea. O destinație e satul Neiei mele, unde am parte de liniște, multă liniște. Acolo mă reîntorc oarecum la rădăcinile mele – tot pui de țăran rămân și nu uit asta – și chiar dacă pun mâna pe coasă, ciocan sau secure, nu o fac ca să-mi apar glia 🙂 , ci ca să mă relaxez. Îmi place să mai fac una, alta, să stau liniștit apoi pe terasă și să mă hidratez cu o bere, privind spre pomii înfloriți din curte. Asta în timp ce pe stradă nu trec decât cel mult un tractor ori câte o căruță. Sau, da, gipsy-„pretenu’” meu din capătul satului care mă salută de la juma’ de kilometru distanţă. 😀

Tot din zona relaxării de sfârşit de săptămână face parte şi un weekend în poiana lui fratelo. Deşi e cam departe şi trebuie să traversez istoricul DN76 – sigur va intra în cartea de istorie a neamului ca una dintre cele mai mari bătăi de joc la adresa unei comunităţi. 🙁

Poiana lui fratelo e un loc aflat la ceva distanţă de Beiuşul natal, undeva sus, pe Valea Nimăieştiului, dincolo de Pociovelişte, satul pe care mulţi dintre ai mei colegi credeau că e doar subiect de banc, că nici nu există. Vă confirm eu: există şi e tare fain acolo. Ca să ajungi la „Pocio„, 🙂 cum îi zice proprietarul, tre’ să laşi maşina pe malul văii, în afara satului, şi să o iei voiniceşte la picior. Prima dată treci un pod de fier, vechi, dar tare mişto, mai ales privit prin obiectivul foto.

podul spre poiana lui fratelo (91)valea spre poiana lui fratelo (90)

O iei pe un drum şerpuit – Vlad chiar se temea că în zonă ar fi şerpi, dar eu nu am auzit niciun sâsâit suspect 😉 – marcat de nişte viitori nuci aflaţi la vârsta grădiniţei şi de un gard despre care i-am explicat nepotului preferat că „puşcă mişto în cadru”.

drum spre poiana lui fratelo (92)poiana lui fratelo (15)drum spre poiana lui fratelo (1)poiana lui fratelo (5)

Abia după trecerea de un pâlc de copaci în faţă ţi se deschide poiana. N-are ceva spectaculos în ea, dar e atât de liniştită şi de… verde  😉 N-ai cum să nu te relaxezi instant cum ajungi acolo. Natura are darul ăsta întotdeauna. E fain să te plimbi prin iarbă, să simţi în aer mirosul de soc şi să auzi în depărtare apa cum curge în vale. Ştiu, e idilic și nu prea cadrează cu epoca modernă a tehnologiei, dar nu fac decât să descriu ce am văzut şi ce am auzit. 🙂

poiana lui fratelo (6)poiana lui fratelo (13)poiana lui fratelo (3)poiana lui fratelo (35)poiana lui fratelo (20)poiana lui fratelo (26)

Apropo de apă: dacă era mai cald afară era clar că mă răcoream cu o săritură profi executată cu şurub direct în „dulbină„. 😀 La faze de astea eu şi Vlad sîntem pe o minte. În schimb, n-am ezitat să muşc din fagurele recoltat live de fratelo transformat de ceva vreme în apicultor cu relativ succes. Mierea proaspătă are un gust sen-za-ţio-nal, vorba lui Florin Piersic. 🙂

poiana lui fratelo (10)poiana lui fratelo (31)fagure in poiana lui fratelo (74)stupi in poiana lui fratelo (30)

Adevărul e că în poiana lui fratelor panorama cea mai faină…

…se deschide abia după ce, cu muşchii încordaţi la maximum de urcarea pe o coastă tare abruptă, ajungi în vârful dealului ce mărgineşte poiana. Cât e de mic, Vlad n-a avut nicio problemă să ajungă până în vârf. În schimb, unchiu-său cam gâfâia când a terminat urcarea. 😀

Vlad si deal poiana lui fratelo (33)Vlad si poiana lui fratelo (44)panorama poiana lui fratelo (39)panorama poiana lui fratelo (58)

Şi când zic că de sus se vedea nemaipomenit de fain poiana, nu am spus tot. De pe deal puteai admira o parte a Ţării Beiuşului, locul de care mă leagă amintirile copilăriei. Nu cred că spun lucruri mari când recunosc că privind „ţara” mea, m-am simţit ca un acumulator care se încarcă cu energie.

poiana lui fratelo (42) poiana lui fratelo (43) poiana lui fratelo (53) poiana lui fratelo (54)Tara Beiusului poiana lui fratelo (46)

Zona l-a inspirat şi pe Vlad, care a cerut să fie subiectul unei şedinţe foto. Dorinţă îndeplinită pe loc. 🙂 Cu o remarcă: dintr-una dintre poze să fac parte şi eu. Condiţie acceptată.

Vlad poiana lui fratelo (47) Vlad poiana lui fratelo (50) Vlad poiana lui fratelo (57) Vlad poiana lui fratelo (61) Vlad poiana lui fratelo (64) Vlad poiana lui fratelo (68)

Nu sînt vreun hipster care militează pentru protejarea naturii din faţa unui laptop sau dintr-un sac de dormit pus într-un cort la un festival de fân. Mie chiar îmi plac verdele ierbii şi vântul şuierând printre copaci, nu redat de vreun clip de pe Youtube ori de vreo orgă de la un concert de muzică electronică. Nu că aş avea ceva cu asta! 😀

Şi ce bine prinde o ieşire în natură după o săptămână de stat în birou!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.